Palatul National din Queluz -Versailles-ul portughez

In penultima zi de concediu eram deja panicata ca nu voi apuca sa vad macar minimul dintre obiectivele turistice pe care intentionasem sa le vizitez. Unul dintre acestea se afla la 15 km de Lisabona, intr-o localitate mica, Queluz, care gazduieste unul dintre cele mai frumoase (desi mai potrivit mi se pare duioase) palate pe care le-am vazut, carora turistii ii spun Versailles –ul portughez. M-am urcat singura dis-de-dimineata in tren propunandu-mi sa vizitez Queluz-ul, ceea ce mai ramasese nevazut in Sintra si sa termin de vizitat Belem-ul. Era o nebunie, stiam, dar eram totodata si extrem de determinata sa imi urmaresc programul pe care mi-l facusem. Prietenii mei alesesera sa mearga la Cascais si Estoril, deci eram singura cuc. M-am urcat in tren in L:isabona si in aproximativ  o jumatate de ora am ajuns in Queluz. Cand am iesit din gara, am gresit drumul spre centrul orasului si am nimerit in plin ghetou ca in filmele americane. Munti de gunoie urmareau trotuarul de-o parte si de alta, grafitti-ul imbraca zidurile blocurilor, tinerii de culoare stateau stransi inca de la prima ora a diminetii in grupuri jucand carti pe capota unei masini sau ascultand muzica tare.  Strazile erau realmente pustii, nici picior de alb sau vreo femeie. Inaintam oarecum cu teama, inapoi – era departe, inainte- cam spre nicaieri. La un moment dat am zarit o femeie pe aleea dintre doua blocuri jegoase care tinea in brate un prunc, iar o fetita mergea in urma ei tinandu-se de fusta. M-am dus la ea si am intrebat-o daca vorbeste engleza si a zis ca nu, in portugheza. M-am apucat sa gesticulez, sa desenez in aer turnulete si castele. Se uita la mine razand si naiba stie ce a strigat ea in portugheza ca imediat s-au aratat vreo 15 capete la ferestre. Vorbea cu vreo 3 sau 4 persoane aratand cu degetul spre mine razand si ma gandeam in sinea mea: na, te-a luat dracul! Dupa putin timp, a iesit dintr-o scara apropiata un tanar negru ca noaptea, leganandu-si picioarele printre care falfaia turul pantalonilor lasati. Arata ca-n filmele cu gangsteri, cu lanturi si bratari la mana dreapta, groase, argintate si fara numar. M-a luat de brat in modul cel mai natural si mi-a zis: “I’ll show you the way to the downtown” si eu imi ziceam in gand cu inima pulsandu-mi in gat: "Imi arati tu pe dracul acum!" Am mers de brat vreme de vreo 5 minute lungi cat 5 secole, am conversat putin, cred ca raspundeam fara sa procesez prea mult, mai mult sa salvez o aparenta nereusita, caci toate simturile imi erau in alerta maxima. La un moment dat s-a oprit si mi-a aratat casele la mica departare si mi-a zis: “You are safe now, I’m a nice person, don’t worry, there is downtown.” Si asa a fost. Mi-a trebuit ceva timp sa ma linistesc. M-am asezat pe o terasa, am cerut o cafea, am fumat vreo 3 tigari si am realizat ca omenia nu sta in culoarea pielii sau nationalitate. Am simtit nevoia sa va povestesc aceasta intamplare nu pentru ca asa au decurs lucrurile in acea dimineata, ci pentru faptul ca Portugalia chiar mi s-a parut cea mai toleranta tara in care am fost si a carei populatie este de-o amabilitate incantatoare. N-as mai repeta experienta asta vreodata, masurandu-mi amalgamul de sentimente si ingrijorare, dar lectia mi-am invatat-o: ca omenia nu are culoare sau nationalitate, ca tine de ceva mult mai profund, de bogatia interioara, de optiunea personala. Si m-am bucurat ca lumea mea, in universul meu mic, avea o cu totul alta perspectiva. M-am ridicat de pe scaunul de pe terasa si am luat-o agale catre palat. Acest obiectiv turistic nu este foarte vizitat deoarece majoritatea turistilor prefera sa mearga direct la Sintra, renumita pentru palatele sale pe care le poti vizita cu greu intr-o singura zi. Dar cum stiam ca in trecut aici fusese resedinta de vara a Curtii Regale portugheze, incepand de la jumatatea sec 18 pana la inceputul sec 19, am decis ca merita vizitat. In acest loc si-a ridicat la inceputul sec 17 resedinta de vara un marchiz, dar urmasii lui au pierdut dreptul de proprietate si a fost preluat de catre Printul Pedro al III-lea, viitorul rege consort al Portugaliei prin casatoria lui cu Regina Maria I, conacul capatand astfel statutul de resedinta regala. Cand incendiul a cuprins Palatul Ajuda din Lisabona, familia regala s-a mutat definitiv la Queluz. Aici au fost organizate multe spectacole de teatru, concerte si festivitati, jocuri de societate si focuri de artificii.  Intre anii 1807 si 1821, cand Napoleon Bonaparte a invadat Portugalia, familia regala a fost nevoita sa plece in exil in Brazilia, dar la intoarcerea ei, Palatul Regal de la Queluz isi pierduse stralucirea. In 1957, Pavilionul Regina Maria a fost folosit ca resedinta pentru sefii de stat straini aflati in vizita oficiala. Cu toate astea, interioarele sale isi pastreaza frumusetea de odinioara, iar gradinile sale sunt de o frumusete uimitoare. 

Cand am ajuns in dreptul palatului a carui dimensiune se intinde pe orizontala, nu am fost impresionata deloc. Dar imediat ce am intrat am inteles de ce multi turisti au fost incantati. Cel mai mult mi-a placut Sala Tronului care se aseamana foarte mult cu Sala Oglinzilor din Versailles. Peretii si usile sunt imbracate in oglinzi de cristal, plafonul este suflat in foita de aur, de el atarnand superbe candelabre de cristal venetian.

 

In topul preferintelor se numara Salonul de muzica, 

 Sala ambasadorilor, 

sala das Mangas imbracata in azulejos pictate in tonuri de alb, albastru si auriu.

In materialele de prezentare este mentionat faptul ca doar aceasta incapere a scapat neatinsa in incendiul din 1934.

Sala de Don Quixote (Dormitorul regelui) este camera in care s-a nascut si a murit regele Pedro al IV-lea. Desi patrata, creeaza iluzia ca ar fi complet circulara, cu opt stalpi care sustin un tavan circular, iar picturile de pe pereti infatiseaza scene din romanul lui Cervantes. 

dar si celelalte dormitoare merita sa fie admirate.

Sufrageria este impresionanta prin colectia de cristaluri si portelanuri.

 

In interior se afla de asemenea un restaurant cu o terasa care va ofera ragazul sa aruncati o privire de ansamblu gradinilor pe care urmeaza sa le vizitati. 

Gradinile se intind pe o suprafata de 16 hectare, dar o buna parte dintre ele sunt inchise si aflate in diferite stadii de renovare. 

In gradina se ajunge coborand scarile lui Robilion catre canalul cu ajulejos. Unele placi lipsesc, dar frumusetea canalului inca este evidenta. Desenele reprezinta scene marine. 

Vegetatia luxurianta a parcului este pusa in valoare de catre statuile lui John Cheere. 

Zona gradinilor centrale este reprezentata de Gradina Suspendata cu statuia lui Neptun si Gradina Malta, ambele fiind amplasate sub ferestrele fatadei principale. Cele doua gradini sunt separate printr-o balustrada care se termina la Poarta Cavalerilor. 

Fantana lui Neptun reprezinta piesa de rezistenta. Ea este marginita de statui care intruchipeaza cele patru anotimpuri. Lacul Nereidelor este inconjurat de statui care o reprezinta pe nereida Thetis, mama lui Achile. Pe fatada palatului se afla statuile lui Marte si a Minervei, alte personaje mitologice. Statuile celor patru arte sunt si ele prezente in parc. Poarta Fatimei face legatura cu parcul in care se afla Marea Cascada si Lacul cu Medalioane. Pavilioanele cu flori erau inchise, dar se putea trage cu ochiul printre gaurile de geam. 

Pasind spre iesire am avut puternicul sentiment de toamna, lumina era calma, invaluind statuia Reginei Maria amplasata in fata palatului. 

In fata statuii, vopsita tot in tonuri de albastru ca si palatul, se afla o biserica veche. 

Am luat-o inapoi agale catre gara, orasul era mic, fara sa prevesteasca macar in forme subtile gloria pe care a adapostit-o odinioara. Am urcat in tren si am mers mai departe catre Sintra. Despre ultima destinatie va povestesc data urmatoare.

Pur si simplu Lisabona

Lisabona – cand la deal si cand la vale, cand pe jos si cand calare. Mersul pe jos face piciorul frumos, dar inca asteptam provincia cu talia mica. Traversat juma’ de tara, cand taras si cand in zbor, suntem franti de oboseala , dar si bucurosi. In sfarsit in Lisabona! Aici am bifat ultima parte a concediului si am alocat 5 zile atat pentru capitala, cat si pentru cele doua localitati, Sintra si Queluz. De data aceasta nu am mai venit cu avionul, ci am luat un autobuz din Faro pana in Lisabona.  In ziua in care am ajuns, ne-am cumparat Cardul Lisabona pentru 72 de ore pentru care am platit 40 de euro. A fost un lucru deosebit de avantajos, pentru ca ne asigura intrarea gratuita sau discount-uri la multe obiective turistice, transport gratuit cu autobuzul, metroul, funicularul, lifturile companiei Carris si tramvaiul, cu trenul regional spre Sintra, Queluz, Cais do Sodre si Cascais. Posesorii cardului pot beneficia de reduceri: 25% la mijloacele de transport ale companiei Yellow Bus: Tagus Bus Tour, croaziera pe raul Tejo, turul cu tramvaiul Hills Tramcar, toate functionand dupa sistemul hop on, hop off pentru o perioada de 24 de ore de la data validarii mijlocului de transport. Cam toate aceste tuturi dureaza legat ca, o ora si jumatate, dar puteti cobori in orice statie si urca de cate ori doriti.Toata lumea spune ca Lisabona trebuie vazuta incepand din Praca do Comercio care reprezinta “locul de unde incepe orasul”. Mai exact de la oficiul de turism. :)

Orasul este construit pe sapte coline, deci nici aici nu scapati de urcatul si coboratul strazilor in panta, si este strabatuta de raul Tejo, chiar inainte de a se varsa in ocean. Vremea este calda, soarele stralucreste cu putere, iar zilele sunt extrem de luminoase. Legenda spune ca orasul a fost intemeiat de catre Ulyse si fenicieni. Noi am vizitat destul de razlet Lisabona, dar pot sa va spun ca imi amintesc cu mare placere de cartierul Belem, din punctul meu de vedere, locul cel mai frumos din oras. 

Pana acolo se ajunge cu trenul sau cu autobuzele /tramvaiele turistice. Nu exista statie de metrou. Cand iesiti de pe peron, de-o parte a liniei ferate se afla cladirile, de cealalta parte, faleza catre raul Tejo unde se afla doua obiective turistice importante: Monumentul Descoperirilor si Turnul Belem. 

Pe partea opusa, este Manastirea Jeronimos de un alb imaculat, construita in stil manuelin, adica un gotic cu decoratiuni impresionante ca dimensiune. Stilul manuelin poarta numele regelui Manuel I, cel care a solicitat ridicarea acestei manastiri pentru omagierea marilor descoperiri facute de Vasco da Gama. 

Elementele de decor constau in motive maritime si navale (monstrii marini, franghii, corali etc). La inceput, manastirea a fost locuita de calugarii din ordinul Sf. Jeronimo care ofereau indrumare spirituala navigatorilor care plecau sa descopere teritorii noi. 

In urma cutremurului din 1775, multe cladiri s-au facut una cu pamantul doar manastirea si Turnul Belem au ramas in picioare. Biserica manastirii merita vizitata pentru ca aici sunt ingropati Vasco da Gama, poetul Luis de Camoes si regii Manuel si Sebastiao. 

Fatada bisericii este  decorata cu 40 de statui, iar interiorul este segmentat de coloanele zvelte care sustin bolta uriasa. 

Turnul Belem, construit tot in stilul manuelin cu influente maure a fost ridicat cu scopul de a proteja orasul de catre piratii olandezi si englezi. Fatada dinspre rau are ferestre cu arcade si logii in stil venetian; tot aici se afla si statuia Fecioarei Maria, simbol al protectiei navigatorilor. Elementele de decor sunt cam aceleasi: franghii, creneluri in forma de scut, elemente marine, statuia Fecioarei Norocului, un cap de rinocer. Turnul reprezinta nu doar un exemplu de arhitectura militara manuelina, ci si un simbol veritabil al orasului. 

Revenint in parcul care desparte cartierul de faleza, dam peste Palacio National Ajuda, construit in stil neoclasic, care este resedinta oficiala a presedintilor portughezi incepand din 1910 si pana astazi. Cladirea a fost proiectata initial intr-un amestec de stiluri baroc si roroco de catre arhitectul Manuel Caetano de Sousa, insa, atunci cand Napoleon a invadat Portugalia, familia regala a plecat in Brazilia si lucrarile s-au sistat. La intoarcerea lor, proiectul initial a fost preluat de catre Jose da Costa e Silva si Francisco Xavier fabri care l-au modificat in forma pe care o vedem astazi. Interiorul este foarte elegant, o abundenta de mobilier pretios, statui, tapiterii, candelabre din cristal si obiecte din portelan. Cele mai frumoase incaperi sunt : Sala Tronului, Camera Mese, Sala de Bal si Gradina de Iarna.

In fata palatului se afla statuia lui Alfonso de Albuquerque, navigator si colonizator portughez..

Tot pe faleza, la aproximativ un km de turn, se afla Monumentul Descoperirilor, o constructie masiva care reprezinta o caravela cu 3 panze decorata cu figurile Regelui Manuel, a poetului Luis de Camoes, Pedro Alvares Cabral, Vasco da Gama, Fernando Magellan urmati de mai multi calugari, cruciati, cartografi care formeaza alaiul Printului Henric Navigatorul. Monumentul a fost ridicat in 1960, deci este relativ nou si putin in discordanta cu restul cladirilor din imediata vecinatate. 

Putin mai sus de turn, se afla Muzeul Militar unde doua santinele isi fac serviciul de garda. In spatele lor, cumva la mijlocul spatiului dintre gherete, se afla o piramidafrumos iluminata,  amplasata intr-un bazin cu apa.

Daca traversam pe partea opusa, chiar in aripa vestica a Manastirii Jeronimos se afla Muzeul Maritim. Eu nu l-am vizitat, deci nu va pot povesti prea multe despre el. Stiu doar ca adaposteste replici ale unor ambarcatiuni si instrumente folosite de catre marii navigatori ai lumii. 

Putin mai sus de manastire este un ansamblu arhitectural modern, Centrul Cultural Belem, format din mai multe cladiri legate prin alei si vegetatie, cu terase cochete si multa verdeata. Ce mi-a placut foarte mult in Lisabona este ca lumea, localnici si turisti, se odihnesc pe gazon, parintii se joaca impreuna cu copiii, altii cu animalele de companie. Singuraticii citesc sau asculta muzica in casti, altii dorm sau pur si simplu se odihnesc. Nu sunt placute de atentionare si nici nu vine cineva sa le spuna sa nu calce iarba.

Daca treceti in sens opus manastirii si intrati in zona de case decorate cu azulejos, in primul ansamblu, la parter, se afla Antiga Confeitaria de Belem, cofetaria unde sunt preparate delicioasele Pasteis de Belem, prajitura traditionala a Portugaliei. 

Un lucru e cert: mai buna ca aici nu o sa o gasiti decat in Guimares. Nu prea aveti cum sa ratati cofetaria pentru ca aici, turistii formeaza coada pana aproape de capatul strazii. Si, daca tot stati la rand, opriti-va sa le gustati pe una dintre terase. 

Peretii sunt acoperiti cu picturi pe placi de ceramica puse in valoare de plantele mari in ghivece. Aici se produc zilnic 15-30.000 de pasteis care sunt niste tarte minuscule umplute cu crema de vanilie si presarate cu praf de scortisoara. Legenda spune ca odinioara calugarii manastirii Jeronimos isi apretau hainele cu albusuri de ou si nu aveau la ce sa foloseasca galbenusurile, motiv  pentru care cineva a nascocit aceasta reteta tinuta in secret pana in anul 1837. O bucata costa 1.10 euro, dar cumparati-va cel putin 4 ca sa nu stai va asezati din noi la rand. Daca timpul va permite, zic sa va plimbati pe strada din spatele cofetariei si sa admirati fatadele caselor in azulejos. 

Dupa ce treceti de biblioteca orasului, pe o straduta laterala pe partea dreapta se zareste un fel de pod alb.

Este musai sa mergeti acolo pentru ca va conduce catre o platforma imensa amplasata intre gara si podul Vasco da Gama, podul de culoare rosie care seamana atat de bine cu cel din San Francisco. Ponte Vasco da Gama a fost pana nu demult cel mai lung pod suspendat din Europa avand o lungime de 17.2 km. El este proiectat sa reziste vanturilor de peste 250km/h si cutremurelor de pana la 8.7 pe scara Richter, avand o durabilitate de pana la 120 de ani.

In apropierea lui este “orasul nou” unde a fost gazduita “World Exposition 1998” cu tema “Oceans – O mostenire de viitor”, o trimitere legata de comemorarea a 500 de ani de cand Vasco da Gama a descoperit India. Cele mai importante cladiri moderne din aceasta zona sunt: Podul Vasco da Gama, 

Gara Oriente, Pavilionul, Oceanarium, Sala Polivalenta – Altive Arena si multe altele.  Toate aceste constructii moderne deja fac parte din Chiado, considerat cel mai luxos cartier al Lisabonei. Cladirile sunt moderne, magazinele in trend.  Pe malul celalalt al raului Tejo se afla copia celebrului monument de la Rio de Janeiro, Cristo Rei.

Dar n-as vrea sa inchei atat de abrupt prezentarea acestui cartier, pentru ca in imediata apropiere a podului si apei, am descoperit un parc cu jucarii muzicale: un xilofon, tobe, un pian incastrat in pavajul aleii. L-am gasit pur si simplu din intamplare, luandu-ma dupa urma sunetelor disipate in aer. M-am jucat cu o fetita pana am obosit, sarind cu picioarele pe clape la intamplare si nascocind melodii care aduceau cu muzica orientala. Saream amadoua cu incapatanare, pe o banca, tatal ei se tavalea de ras batand din palme. Mi-am adus intr-un final si prietenii, si-am batut toba impreuna, am plimbat lanturi pe xilofoane enorme si-am sarit pe clape ca nebunii. Zic sa nu va refuzati niciodata nimic din ceea ce va face fericiti. 

Noi am locuit in Alfama, cel mai vechi cartier din oras care a ramas aproape intact de pe vremea cand maurii au invadat peninsula. Alfama este construita pe un sol mai ferm decat restul orasului si este alcatuita dintr-un labirint de stradute inguste, arcade si nenumarate scari care aduce cumva cu medina arabeasca. 

In acest cartier se afla Castelul Sao Jorge, unii zic ca e cea mai importanta atractie turistica a Lisabonei. Eu stiu daca este chiar asa? Castelul isi pastreaza doar zidurile si parcul cu vegetatie si poate fi vazut pe creasta dealului din mai multe zone ale cartierului. El a fost ridicat in anul 205 i.e.n. de catre romani, dar a fost cucerit de catre maurii care l-au parasit abia prin 1147 cand au fost izgoniti din Portugalia. A indeplinit rolul de resedinta regala in timpul domniei lui Manuel I pana a decis sa isi construiasca un palat langa apa. Incepand din sec 19 a fost folosit drept garnizoana, temnita sau teatru de vara. 

Acest edificiu a fost restaurat in timpul celebrului dictator Salazar care i-a dat aspectul pe care il vedem si astazi. 

Jos, la poalele castelului, se afla o superba fantana arteziana moderna, special plasata pentru zilele toride.  

Aici au una dintre statii celebrele tramvaie vechi care ele insele sunt un spectacol.  In prelungirea Alfamei se afla cartierul Baixa-Chiado, un cartier mic care se intinde pe vreo 200.000mp, plin de cafenele, restaurante si terase, cu magazine imbietoare. Aici se afla cele mai vechi magazine din tara. Pe strazile sale inca vedem comercianti si mestesugari care isi practica vechile meserii din perioada marilor descoperiri. Pe Rua do Oro veti gasi bijuterii din aur, pe Rua da Prata - bijuterii de argint, magazine de tesaturi pe Rua dos Fanqueiros si tot asa. Desi Baixa a fost distrusa de catre cutremur in 1775, Marchizul de Pombal, Prim Ministru in acea perioada, a dat ordin sa fie reconstruit intr-o maniera uniforma, fara sa faca diferenta dintre paturile sociale care locuiau aici.  Deoarece cartierul este format din multe strazi in panta si multe scari, au fost construite lifturi pe care localnicii le folosesc pt a evita urcarea pantelor prea abrupte. 

Liftul Santa Justa  leaga cartierele Baixa si Bairro Alto. El are ascensiune verticala , restul lifturilor din oras fiind de fapt funiculare. A fost construit in stil neogotic de catre unul dintre ucenicii lui Gustave Eiffel, fiind o dantelarie filigranata din metal, inalt de 45 de metri, prevazut sus cu o platforma de unde se pot face fotografii. Cine poate si vrea, poate urca pe o scara pana la un nivel superior unde se deschide o panorama la 360 de grade. 

Praca do Comercio (careia localnicii ii spun Terreiro do Paco, adica Locul Palatului deoarece pana in 1755 aici s-a aflat Palatul Regal portughez) este impresionanta prin arcul sau de triumf denumit Arco da Rua Augusta, decorat cu statui alegorice (Gloria, Ingeniozitatea si Valoarea) , figuri ale unor personalitati si cu un orologiu. In centrul pietei se afla statuia Regelui Jose I, aici fiind asasinati in 1908 regele Carlos I impreuna cu unul dintre fiii lui, Luis Filipe. 

Biserica Sao Vicente de Fora reprezinta un reper turistic si orientativ cunoscut in Lisabona, atat de localnici cat si de vizitatori. Fatada, decorata in stil renascentist de catre arhitectul Felippo Terzi, este completata ca stil artistic in interior de catre un baldachin sculptat de catre unul dintre cei mai faimosi sculptori  portughezi – Joachim Machado de Castro. Aici sunt inmormantate familiile regale portugheze si membrii marcanti ai regalitatii portugheze. 

Catedrala Se (Sé) este recunoscuta dupa cele doua turnuri gemene, de aparare, pentru vitraliile specifice perioadei de la 1150 si mormintele Regelui Afonso IV si ale sotiei sale, Dona Beatriz.

Muzeul Fado (Fado Museum) este renumit datorita muzicii fado care s-a nascut in Alfama; fado inseamna “destin” in portugheza si reprezinta atat durerea, cat si tristetea sau sentimentele puternice. Muzeul evoca istoria acestui gen de muzica melancolica, care a facut celebri o serie de artisti precum Amalia Rodrigues sau Carlos do Carmo. In aceasta zona mai sunt alte doua piete renumite:  

Piata Rossio (Praça de D. Pedro IV) - denumirea populara a Pietei D. Pedro IV (fost rege al Portugaliei) si este definita de monumentul Coloana lui Pedro IV, asezat in mijlocul pietei. 

Aici isi dau loc intalnire localnicii si turistii aflati in vacanta in Lisabona. Multe dintre cafenelele si magazinele de aici dateaza inca din secolul XVIII.

Gara Rossio este un reper arhitectural important in georgrafia turistica a orasului, fiind considerata una dintre cele mai frumoase gari din Europa. A fost construita la sfarsitul sec 19, dupa proiectul lui Luis Monteiro. ea face legatura intre Lisabona – Quelus si Sintra. La vremea constructiei sale, tunelul prin care trece  trenul era considerat o minune inginereasca. Cladirea are o fatada superba, conceputa ca o combinatie reusita intre elementele neo-manueline si romanice, care abunda in decoratii. 

Accesul in gara se face prin doua protaluri in forma de potcoava. 

Platformele sunt frumos decorate din fier forjat , iar peretii sunt impodobiti cu medalioane din azulejos. ea este situata intre Praca dos Restauradores si Piata Rossio. 

Piata Restauratorilor (Praça dos Restauradores) este asezata in jurul  Monumentului Restauratorilor, ridicat in 1886, care comemoreaza victoria eroilor din Razboiul de Restaurare al Portugaliei. Acest monument celebreaza sfarsitul dominatiei dinastiei Habsburgilor in Portugalia, la finalul razboiului dintre cele doua puteri care s-a incheiat in 1668. In Cartierul Bairro Alto Bairro Alto sau Cartierul de Sus, situat pe deal, ajungi fie cu funicularul, fie luand-o la picior pe stradutele in panta, pe siruri de trepte care par sa nu se mai sfarseasca niciodata. Bairo Alto inseamna in portugheza “cartier la inaltime” si reprezinta un cartier care se afla situat in cel mai inalt punct din oras. Acesta este si motivul pentru care nu ne-am intors niciodata aici.

Aici am vizitat Manastirea Carmo (Convento do Carmo) si Biserica Carmo (Igreja do Carmo). Odata era cea mai mare biserica din Lisabona, acum situl reprezinta cele mai spectaculoase ruine ale unei biserici! A fost construita in stil gotic in 1389 si a fost devastata de marele cutremur din 1755. De aceea, tot ceea ce a mai ramas din ea sunt fostele ziduri, tavanul prabusindu-se la acea calamitate si nefiind renovat niciodata; paradoxal, acest lucru face intregul sit al Convento do Carmo si Igreja do Carmo cu atat mai spectaculos. Funicularul Bica (Elevador da Bica) este renumit in intreaga lume, fiind un funicular tip vagon de tramvai tras pe sine care face legatura intre Calçada do Combro, Rua do Loreto si Rua de Sao Paulo. Biserica si Muzeul Sao Roque (Igreja-Museu de São Roque) sunt renumite pentru decorurile extravagante in stil baroc. Este una dintre cele mai vechi biserici iezuite din Europa si unul dintre singurele edificii care au ramas in picioare la cutremurul din 1755. 

Bazilica Estrella (Basílica da Estrela) este formata dintr-o biserica si o manastire carmelita construita de catre Regina Maria I a Portugaliei, drept multumire divinitatii pentru ca a dat nastere unui baiat, printul Jose al Braziliei. Constructia bazilicii a inceput in 1779 si s-a finalizat in 1790, la doi ani dupa moartea tanarului print din cauza variolei. Bazilica Estrella a fost inaltata in stil baroc si neo-clasic, iar interiorul este unul dintre cele mai frumoase din toate bisericile europene. Mormantul ctitoritei edificiului poate fi admirat in acest lacas de cult, insa ceea ce atrage pe cei mai multi dintre vizitatori este o scena a nasterii Mantuitorului facuta in figuri sculptate in pluta si teracota de catre sculptorul Joachim Machado de Castro.

Desi in mare, acestea sunt obiectivele turistice care ar merita vazute in Lisabona, cred ca sunt necesare cateva explicatii. Desi aveam cardul Lisabona valabil 48 de ore, nu am reusit sa ne urcam nici in autobuzul turistic, nici in celebrul tramvai 28 pentru ca cel din urma era excesiv de aglomerat, iar statul in picioare nu era tocmai recomandabil tinand seama ca scaunele sunt din lemn, iar vatmanii puneau deseori frana in curbe si pante foarte inclinate. ne-am multumit sa il pozam si sa urmarim la pas parti din traseu. 

Am mers insa foarte mult cu metroul, care este usor de folosit daca iti stalibesti sensul de mers in functie de ultima statie. Statiile metroului sunt adevarate galerii de arta  contemporana si viteza de deplasare este cu totul alta. Marcajele liniilor sunt ursor de inteles si urmarit in toate statiile, astfel incat ajungeti in cel mai rapid timp la destinatia dorita. Sunt marcate pe harti nodurile in care sunt mentionate grafic mijloacele de tramsport: tren, barca, autobuz, tramvai. Accesul pe peron si iesirea din statie se face exclusiv cu cardul, daca acesta va expira, musai sa cumparati bilet, chiar daca ati ajuns la destinatie, pentru ca nu puteti iesi altfel. Cele doua gari, Rossio si Oriente, fac legatura intre capilata si alte doua localitati turistice, Sintra si Queluz. 

Cladirile importante sunt acoperite cu azulejos, placi de faianta pictate, care au o traditie de peste 5 secole. Acest mestesug a fost adus de catre arabi la inceputul ocupatiei si exersat pe toata durata dominatiei lor care s-a intins pe 7 secole. In Lisabona exista si un Muzeu al Faiantei, dar noi nu l-am vizitat.  

In schimb am ajuns la stadionul Estadio da Luz sau Estadio do Sport Lisboa e Benfica sau Stadionul Luminii sau , mai pe romaneste, stadionul echipei Benfica Lisabona. Aceasta constructie impunatoare a fost construit pe locul vechiului stadion cu acelasi nume si are o capacitate de 66.000 de locuri. Habar n-am daca e mult sau e putin. Am ajuns dintr-o intamplare si, pentru ca poate sunt barbati interesati, ma gandesc sa scriu cateva cuvinte si despre asta.  

Stadionul este impresionant prin dimensiuni, arcele sale rosii contrasteaza cu griul peretilor. Daca aveti curiozitatea sa dati roata constructiei (n-am avut-o eu, dar au avut-o altii), ajungeti la muzeul fotbalului portughez si la un centru comercial in care puteti vedea cu ochii vostri vulturul plesuv. 

Nu , n-aveti voie sa puneti mana pe el, dar va puteti fotografia cu el si cel care are grija de el, in schimbul a 10 euro. 

In fata stadionului se afla statuia lui Eusebio da Silva Ferreira, legenda fotbalului portughez. Pentru ca subiectul ma depaseste, iar sotul meu nu e microbist, ma opresc aici si va atasez poze. 

Doamnelor, vis-a-vis de stadion se afla cel mai mare centru comercial, Colombo, din Insula Iberica unde gasiti lucruri extraordinare la preturi accesibile. Nu-l ratati. Trebuie  insa sa fac alte precizari: ca Lisabona este un oras foarte mare, vizitat de milioane de turisti. Nu este un oras curat, dar mizeria nu este atat de deranjanta ca la noi, deoarece cladirile sunt renovate, esti inconjurat de atata frumusete incat nu prea ai timp sa te uiti pe jos. Nu, nu portughezii sunt cei care fac mizerie, ci numarul foarte mare de turisti. Cu toate astea, nu am intalnit o tara mai toleranta si oameni mai amabili ca aici. Strazile sunt pline de indivizi de toate felurile. Nu uitati ca Portugalia este un fost imperiu, prin urmare o sa vedeti urmasii celor adusi din colonii. In orice loc te-ai afla vei vedea albi, persoane de culoare, asiatici (indieni, chinezi, japonezi, coreeni etc), arabi, multi dintre ei imbracat in hainele lor traditionale. Este o tara in care clientul este cu adevarat respectat, oricui ceri ajutorul ti-l ofera imediat. Politia este mereu prezenta pe strazi, iar politistii vorbesc cel putin 2-3 limbi straine. Au o tinuta frumoasa, nu sunt grasi, nu sunt nesimtiti, sunt permanent amabili si dispusi sa te ajute.  In centrele de turism este personal de asemenea amabil, vorbitor multe de limbi de circulatie, care iti pun e la dispozitie absolut toate informatiile de care ai nevoie. In multe locuri ni s-a multumit in romaneste dupa ce ne-au intrebat din ce tara venim. Sunt oameni extrem de primitori si de atenti cu turistii pentru ca sunt constienti de faptul ca turismul le creste nivelul de trai. Am fost surprinsi sa gasim la venire pe masa din din living o sticla de vin si un mic calup din branza lor cea mai buna.

Este recomandabil sa comandati mancarea lor traditionala, sa beti vinurile si berea portugheza, sunt bune si va veti aminti cu drag de experienta culinara traita in aceasta tara.

Vizitati-le pietele pentru ca au produse traditionale de foarte buna calitate. Din pacate si aici sunt multi cersetori romani, nu aveti cum sa nu ii vedeti, dar sunt si alte mii de romani care muncesc cinstit si carora le va face placere sa vorbeasca cu voi. Am avut si intamplari deosebit de amuzante. In drumurile noastre zilnice aveam senzatia permanenta ca suntem intr-un maraton in care ne testam rezistenta urcand si coborand mereu. Urcai cu inima in gat pante abrupte si lungi de trotuar si sperai ca, dupa ce trebuia sa cotim, sa fie macar putin mers la vale. 

Intr-o seara, chiar cand dadeam coltul, ne-a rasarit in fata un ansamblu de trepte nesfarsite.  Sotul uneia dintre prietene imi zice: “ iti dai seama cum ar fi sa urci frigiderul sau mobila pe scarile astea? Sa fiu al naibii, daca as locui intr-un apartament aici, nici la piata n-as iesi!” Eram franti de oboseala si m-a cuprins asa o disperare incat am izbucnit intr-un ras de s-au zguduit toate cladirile si scarile din jur. Ne-am oprit toti la comanda razand cu o pofta de ni se innodau lacrimile in barba. Pe o banca aruncata la mijlocul scarilor, un localnic radea si el de se spargea doar de hohotele noastre. Din capul scarilor, un tanar pe bicicleta a luat-o cu viteza la vale si numai ca nu ne-a strigat: Looser-ilor! 

Cine va spune ca Portugalia este saraca sa stiti ca minte. Este bogata in frumusete. Data viitoare va povestesc despre Sintra. Sau poate de Queluz. Pana atunci sa fiti sanatosi.