Acum vreo
10 ani, daca nu cumva si mai bine, mi-a cazut in mana o carte: “Suita franceza”
scrisa de Irene Nemirovsky.
Stiu ca am inceput-o seara si nu am lasat-o din
mana pana nu am terminat-o. La vremea respectiva nu stiam mare lucru despre
autoare, dar, o data cu lecturarea acestei carti, avea sa imi ramana in minte
numele ei. Irene s-a nascut in anul 1903 in Kiev, intr-o familie de evrei
avuti, fiind unica fiica a unui bancher rus, Leon Nemirovsky, exilat in Franta
dupa Revolutia din 1917. Ea nu s-a inteles niciodata cu mama ei, motiv pentru
care aceasta relatie tensionata a devenit sursa de inspiratie pentru multe
dintre romanele sale. In Franta, Irene a urmat cursurile Universitatii Sorbona si
a inceput sa scrie de la varsta de 18 ani. La 23 de ani s-a maritat cu
bancherul Michel Epstein cu care a avut 2 fete. Ceea ce este de-a dreptul
bulversant este faptul Irene, desi de origine evreiasca, a avut convingeri
antisemite, exprimate raspicat si fara echivoc in primul ei roman care i-a si
adus recunoasterea literara, “David Golder” publicat in 1929. Atitudinea ei avea sa se schimbe usor, dar nu
radical, spre sfarsitul vietii, pastrandu-si convingerea ca toate dramele cu
care s-a confruntat au avut un singur motiv: originile ei evreiesti, nicidecum
derapajele istoriei. In capitala franceza a publicat mai multe romane si a
devenit una dintre rasfatatele criticii literare franceze. In timpul celui
de-al Doilea Razboi Mondial s-a refugiat in Morvan, iar in 1942 a fost ridicata
de la domiciliu si incarcerata la Auschwitz unde de altfel si a murit la mai
putin de o luna, la doar 39 de ani. Sotul ei, Michel Epstain, care facuse tot ceea
ce ii statuse in putinta sa obtina eliberarea ei, a fost si el arestat, deportat,
iar la cateva zile dupa moartea sotiei sale de tifos, a fost trimis intr-una
dintre camerele de gazare din acelasi lagar. Cele doua fiice ale lor, Denise si
Elisabeth, lasate in grija guvernantelor, au supravietuit razboiului si au
mostenit mica valiza in care erau inghesuite acte, fotografii si manuscrisele
unei carti intitulata “Suita Franceza”. Proiectata initial ca o trilogie,
aceasta carte a ramas neterminata.
Prima parte, “Exodul” sau “Furtuna in iunie”,
descrie primavara anului 1940, cand trupele germane erau la un pas sa
cucereasca Parisul, obligand populatia sa paraseasca orasul si sa se refugieze
in spatele frontului. Romanul se structureaza pe fondul unei idei compacte,
aceea a timpului care nu mai are rabdare nici cu oamenii, nici cu istoria.
Franta se simtea debusolata, orice randuiala a vietii traita in ritmuri vii la
viteze firesti a fost aruncata in aer, fiecare individ obligat de
circumstante sa se repozitioneze, sa isi scoata la suprafata notele de
caractere cu toate tarele mostenite sau insusite: tradare, lasitate, lacomie,
solidaritate, intrasigenta, generozitate, altruism, egoism, sacrificiul de
sine, ura, prefacatoria. Personajele sunt atent alese, din medii diferite (o
familie de burghezi avuti, un soldat ranit, o familie de functionari modesti, o
dansatoare protejata de amanti influenti) special pentru a construi un tablou
complet al unei societati bulversate si aflata intr-o deriva totala. De fapt,
romanul nu infatiseaza infruntarea dintre cele doua armate, ci conflictele
psihologice declansate de catre razboi in constiinta si sufletele oamenilor, incercand
sa se adapteze noilor circumstante. Fiecare dintre ele, indiferent de tabara
din care face parte, ocupant sau ocupat, traieste o drama interioara, credibila,
palpabila, masurabila. Provincia este supusa unui dublu asalt: prima data este
invadata de catre parizienii care isi fac loc cu coatele in viata lor, in
incercarea disperata de a supravietui, apoi al nemtilor, dusmanul lor comun. Autoarea
nu adera la nici una dintre tabere, insusindu-si rolul de observator impartial,
descriind viata cotidiana din mica asezare, creionand atent si fidel framantarile
si temerile deopotriva ale localnicilor si ocupantilor de vreme ce viata lor
interactioneaza si sunt obligati sa convietuiasca in tandem. Personajele sunt
intr-o continua miscare viata si trecutul lor ni se dezvaluie in actiune, intr-o
multitudine de gesturi, de sentimente si tensiuni, unele mai acute, altele mai
stapanite. Ceea ce m-a impresionat atunci cand l-am citit a fost faptul ca
soldatii nemti, atat de blamati in literatura si cinematografie, erau surprinsi
in latura lor umana, cu bucuriile si tristetile, cu temerile si nostalgiile, cu
problemele si dilemele personale. Ba mai mult, ciudata si firava poveste de
amor dintre tanara naratoare, al carei sot a fost luat prizonier pe front, si
un ofiter german da de inteles ca iubirea nu cunoaste hotare, nici politici,
nici onoare.
Aceasta idila capteaza toata atentia relatarilor din “Dolce” si
desi te-ai astepta ca lucrurile sa se calmeze, sa ia o pauza si sa rasufle,
dinamica devine tot mai accelerata ca si cand ar intui tenebrele sfarsitului. In
momentul aflarii vestii ca Germania a invadat Rusia, nemtii simt disperarea
certitudinii ca orice sansa de pace a fost spulberata si, multi dintre ei, in
loc sa se simta victoriosi, au comportamentul celor invinsi, de timp si
istorie, macinati de temerea ca nu pot supravietui acestei avalanse de fapte
carora sunt obligati sa-i faca fata. Lumea se afla in pragul de a fi
spulberata, dar fiecare se simte obligat sa pastreze aparentele acoperindu-le
cu intentii bune. Finalul este la fel de surprinzator ca viata, in care fiecare
cititor este obligat sa accepte ca omul este peren intr-o lume in care nimeni nu
stie ce aduce ziua de maine. Intr-o lume nebuna, autoarea gaseste ragazul sa
isi scrie romanul in padure, avand convingerea ca timpul nu ii este partener de
incredere. Autoarea nu a mai apucat sa scrie ultima parte, “Captivitate”, adica
experientele traite in lagar. Critica literara este de parere ca autoarea ar fi
preconizat sa mai adauge alte doua parti celor 3 planificate initial, “Lupte”
si Pacea” , pentru care ar fi ramas scrise multe insemnari cu privire la cele doua proiecte, dar asta nu vom sti
cu certitudine niciodata.
Manuscrisul cartii a fost pastrat vreme de 50 de
catre fiica ei, Denise, fara sa il citeasca, convinsa fiind ca este jurnalul
mamei sale din perioada de detentie nazista in care aceasta ar fi putut descrie
experiente extrem de traumatizante. Ea a donat manuscrisul arhivelor franceze,
moment in care a fost descoperit acest roman care avea sa devina bestseller si
sa castige premiul Renaudot. Cartea s-a impus in constiinta cititorilor drept
unul dintre cele mai reusite romane despre razboi, avand drept personaj
principal pe insasi autoarea cartii. Din pacate, nu a fost niciodata termin,
fapt care genereaza o stare emotionala in plus, dat fiind faptul ca se stie ca autoarea
a murit in cel mai dur lagarul de concentrare nazist. Inainte de moartea ei au fost
publicate peste 15 romane de succes, iar alte 8, publicate de fiica ei, Denise
Epstein, dupa trecerea ei in nefiinta. Cartea este impresionanta pentru ca nu
este conceputa sub forma unui jurnal, ci este produsul propriilor ei reflectii
si actiuni, experiente traite de catre autor in timp real.
Denumirea provine de la o bucata muzicala pe care ofiterul german Bruno, i-ar fi compus-o Lucillei. Nu stiu cat adevar este in faptul ca "Suita Franceza" este o piesa care dateaza din perioada nazista si ar apartine unui compozitor nazist anonim, dar trebuie ascultata, fara indoiala. Exista o senzualitate cuminte, o duiosie nestapanita, o candoare asumata.
Dupa atatia ani, aseara am vazut filmul. Uitasem cartea si cumva stiam cu cateva secunde inainte firul povestii. Eram oarecum bulversata si uimita, neintelegand de unde se trage aceasta stare: sa stii, dar sa nu stii, caci nu-mi aminteam decat actiunea din secundele urmatoare. Intr-un final, am realizat ca citisem cartea, iar sfarsitul filmului avea sa imi reaminteasca si numele autoarei.
Actorii Michelle Williams in rolul Lucillei Angellier care asteapta vesti de la sotul ei plecat pe front,
Mattias Schoenaerts in rolul ofiterului german Bruno de care se
indragosteste Lucille, aflata sub atenta supraveghere a despoticei sale soacre
interpretata de
catre Kristin Scott Thomas, creeaza impreuna acea atmosfera
ciudata si frumoasa totodata care transforma jocul lor intr-unul dintre cele
mai romantice filme de razboi. Va invit sa il vizionati.
Sau, si mai bine,
cititi cartea. Aveti mai jos un fragment. O sa va placa. Sigur. Cautati apoi cartea!
