A venit toamna cu intregul ei curcubeu de culori si
mirosuri. Afara ploua si in tabla de la geam ecoul stropilor cazuti aduce iz de
tristete inauntru. Pe masa zace un mar rosu, mare si zemos, ca o promisiune in
asteptare. Multi au muscat din el si si-au schimbat destinul sau au facut
istorie.
Eva l-a ispitit pe Adam in gradina raiului cu un mar! Legea gravitatiei este concluzia caderii unui
mar! Iar Newton a marcat lovit in cap ... de-un mar! In Grecia antica, aruncatul cu
un mar intr-o fata era considerat o veritabila cerere in casatorie. Obiceiul
este cunoscut astazi drept Judecata lui Paris. Se zice ca, daca intentionezi sa
ceri pe cineva in casatorie, ar trebui sa stii ce raspuns urmeaza sa primesti.
Practica ar deriva dintr-un mit grecesc in care zeita discordiei, Eris, a fost
deranjata de faptul ca nu a fost invitata la nunta lui Peleus cu frumoasa
Thetis. Drept razbunare, ar fi scris pe un mar de aur ”pentru cea mai frumoasa”
si a aruncat marul spre zeitele invitate la nunta. Trei zeite s-au batut
si au revendicat marul: Hera, Atena si Afrodita si cum niciuna dintre ele nu
ceda, Zeus a poruncit ca marul de aur sa fie acordat de catre un muritor, Paris
din Troia, acelei zeite pe care el o va socoti cea mai frumoasa. Cele trei zeite i s-au prezentat pe muntele
Ida si fiecare dintre ele a incercat sa ii cumpere decizia prin laude si daruri
scumpe. Cucerit de frumusetea Afroditei , dar si de promisiunea facuta de
aceasta de a se casatori cu cea mai frumoasa femeie din lume, Elena din
Sparta, sotia lui Menelau, Paris i-a dat
ei marul. Aici isi are originea expresia „marul sacrul al Afroditei”, potrivit
careia atruncatul marului reprezinta o declaratie de dragoste, iar prinderea
lui, acceptarea iubirii. Surprinzator este faptul ca, desi recompensat de catre
Afrodita, tocmai povestea marului disputat avea sa genereze Razboiul Troian,
unde Hera si Atena aveau sa sprijine armatele sotului tradat! Pana la urma s-a
dovedit ca era vorba despre marul discordiei!
Inca din antichitate casatoria
reprezenta o alianta pusa la cale de doua familii, iar tinerii nu prea aveau
multe de spus. Desi primul model de cuplu, Adam si Eva, a reprezentat un
exemplu de pereche monogama, poligamia a fost frecvent folosita de-a lungul
istoriei. Prin anii 1500 si ceva, in
timpul ciumei, cand multe femei si copii ramaneau fara capul familiei, barbatii
aveau obligatia morala sa se insore cu vaduva fratelui lor, astfel incat atat
sotia, dar mai cu seama copiii sa fie protejati. Si deoarece aceasta practica era exersata la scara mare si pe ascuns, preotii catolici au decretat ca
toate casatoriile sa fie oficializate de catre popi in prezenta a cel putin doi
martori, salvand astfel sufletele de pacat.
In
Roma antica exista obiceiul sa se organizeze jocuri in care fetele nemaritate
isi scriau numele pe biletele puse intr-o carafa mare, iar baietii extrageau
numele celei cu care aveau sa isi imparta viata timp de un an de zile. De cele
mai multe ori, cuplurile astfel formate decideau sa ramana impreuna, iar
legatura era oficializata printr-un schimb de inele.
Desi multi sunt de parere
ca inelul de logodna se trage din traditia vechilor egipteni in care cercul era
simbolul eternitatii, in Roma antica a existat traditia ca tinerii care doreau
sa formeze o familie trebuia sa schimbe intre ei inele. Inelele se purtau pe
mana stanga deoarece se credea ca pe acolo trec vasele sanguine care duc direct
catre inima. Obiceiul a fost atat de inradacinat incat si astazi cei casatoriti
poarta inelul infaptuirii casatoriei pe mana stanga si cel al promisiunii pe
mana dreapta! Tot antichitatii ii revine obiceiul ca fetele sa fie cumparate.
Atunci se credea ca nimic nu poate lega viitorul a doi oameni mai mult decat
averea. Zestrea fetei reprezenta pretul cu care sotul o cumpara. Daca renunta la
ea, pierdea si zestrea ei! Renasterii italiene ii apartine obiceiul pregatirii
tinerilor pentru casatorie. Timp de doua saptamani, inainte de nunta, tinerilor
li se citesc carti cu privire la relatiile de cuplu. La inceput, casatoria a
fost o problema de grup, apoi de
familie, iar mai recent o aventura in doi! Monogamia a devenit un principiu
fundamental de alcatuire a familiei moderne abia din secolul 9, dar
fidelitatea, in special a barbatului, a devenit pilonul central al casatoriei
abia din secolul 19, o data cu abrogarea legilor care legiferau promiscuitatea
masculina.
Tot aceleiasi perioade i se datoreaza si traditia potrivit careia
barbatii puteau dizolva casatoria daca sotia era infertila. Exista temerea ca
femeile care nu pot avea copii se transforma in serpi dupa moarte. Acest obicei
s-a mentinut pana la inceputul secolului 20, cand infertilitatea a fost
recunoscuta ca fiind o problema a ambelor sexe. A fost o vreme cand existau
petitori profesionisti, cei care mijloceau mariajele si sfatuiau familiile. De
regula, acestia erau la inceput barbierii, iar mai apoi preotii.
Faimosul
certificat de casatorie a aparut in 1639 in America, in statul Massachusetts,
usor-usor devenind o practica in toata America si dupa aceea in toata lumea. Un
lucru trebuie spus: daca la inceput casatoriile se aranjau pentru bani si
pozitie sociala/ politica, casatoria din dragoste are picioare scurte si o
varsta de cel mult 250 de ani! Femeia nu mai reprezenta o moneda de schimb
pentru zestrea cu care venea in aceasta alianta si primea in schimb un statut
social. In datinile strabune inca mai dainuie superstitiile potrivit carora
cine se casatoreste joia va avea noroc, iar casatoriile celebrate sub luna
plina garanteaza fericirea. In Orientul Aproiat se aruncau boabe de orez peste tinerii
casatoriti, ca sa fie fertili. Focul si apa aveau si ele un rol sacru,
important in ceremonia nuptiala,
alungand spiritele rele din preajma celor proaspat casatoriti.
Tot de
aici se trage purtarea voalului de catre mireasa, ca spiritele rele sa nu ii
vada chipul. Tot din acest motiv mireasa nu avea voie sa calce pe pamant, iar
in fata ei se intindeau covoare de la caleasca pana la altar. Iar barbatul
trebuia sa o treaca pragul inainte sa intre in casa. Ceremoniilor celtice li se
datoreaza obiceiul de a purta ceva vechi, ceva nou , ceva de imprumut si ceva
albastru.
Iar rochia alba a devenit simbolul virginitatii. In vremea in care femeile erau obligate sa se
marite cu barbati mai in varsta, ele preferau sa fie rapite de cei de
aceeasi varsta veniti din alte triburi. Se pare ca aceasta practica straveche este
regasita astazi in obiceiul furatului miresei. In trecut exista datina ca
patul conjugal sa fie sfintit inainte de retragerea cuplului in dormitor, ca
tinerii sa fie fertili. Dupa ritual, invitatii la nunta trebuiau sa certifice
virginitatea miresei prin prezentarea cearceafului patat de sange, devenind
astfel martorii legali ai consumarii casatoriei.
Desi si astazi barbatii detin
privilegiul curtarii si al cererii in casatorie, ei uita ca femeia este cea
care o provoaca. Filozofii au analizat
puterea dragostei, dar au plecat in acest demers analizand rolul pe care sexul
l-a avut dintotdeauna in cuplu. Se pare
ca sexul a fost cel care a obligat omul sa gandeasca, iar mai apoi sa iubeasca.
Faptul ca doi oameni impartasesc nu doar responsabilitatea si ci afectivitatea
pentru copii, i-a condus pe cei doi la reciprocitate afectiva, sociala si
morala.
Ileana Vulpescu spunea ca „barbatul e stalpul casei, nevasta este
cheia”, iar vorba din strabuni ne spune ca „barbatul este capul, iar femeia
este gatul”. Si tot din batrani e vorba ca „nu se poate si cu mandra, si cu
draga!”. Deci, luati seama! Afara inca ploua! Stiti cum se spune: e vremea de
numarat banii si de facut copii! Daca n-aveti bani de numarat, mai bine inarmati-va cu umbrele si
mergeti, totusi, la plimbare!
