Frida Kahlo de Rivera - istoria unui destin

Intotdeauna am admirat femeile puternice, care au stiut sa faca ceva cu viata lor. Femeile carora destinul le-a harazit sa-si puna amprenta fata lumii. Femeile care, dincolo de frumusetea lor interioara, au stiut sa gaseasca frumusetea celor din jurul lor. Femeia care a marcat destine, a schimbat istorii, a influentat vieti. Rareori femeile gasesc curajul de a face pasul in fata barbatilor. Nu de teama lor, ci din dragoste pentru ei. De aceea barbatii singuri au nascocit sintagma "in spatele fiecarui barbat de succes se afla o femeie puternica", ca o recunoastere, mai in gluma, mai in serios, a faptului ca succesul sinelui presupune sacrifciul altcuiva. In timp, in credinta, in afectiune, in perseverenta, in orice este nevoie! De aceea, admir femeia care gaseste si forta, dar si obraznicia, de a afirma cu tupeu: sunt la fel de importanta ca si tine! Poate nu toate reusesc, dar este mare lucru sa incerci. Din 100 de pasi, 99 dintre ei reprezinta incercarea de a reusi. E dpret ca PASUL care a ramas duce catre victorie sau esec. Dar dupa un asemenea parcurs, calatoria merita toti banii.

Ei bine, iata un exemplu de femeie care, dupa opinia mea, a facut diferenta dintre 99 si 100 de pasi! Numele ei este Frida Kahlo. Frida Kahlo de Rivera s-a nascut la data de 06.07.1907 si a trait pana la data de 13.07.1954. Botezata Magdalena Carmen Frida Kahlo y Calderón  a fost o pictorita mexicana care ocupă un loc important în  pictura universala. Opera sa, extrem de originală, se situează la confluența mai multor curente (simbolism, realism,suprarealism, expresionism), prezentând  puternice influențe ale artei indigenilor din Mexic. 

Temele sale predilecte au fost autoportretele și durerea care a însoțit-o de a lungul întregii sale vieți.  Tatăl, Carl Wilhelm Kahlo, născut în Pforzheim, Germania, artist fotograf și pictor totodată, era un emigrant care provenea dintr-o familie de evrei germano-maghiari. Kahlo si-a trait intreaga viata în Mexico City, în casa ei, cunoscuta sub numele de Casa Albastră. 

Desi s-a nascut in data de 07 iulie 1910, in certificatul ei de naştere este mentionata ziua de  06 iulie 1907. Kahlo a pretins ca anul naşterii sale  coincide cu anul începutului revoluţiei mexicane,  cu naşterea Mexicului modern. 

La vârsta de 6 ani, Frida s-a imbolnavit de  poliomielita, care i-a afectat grav dezvoltarea piciorului drept. Din cauza bolii, piciorul drept s-a atrofiat, atrăgându-i din partea colegilor de şcoală porecla “Frida, picior de lemn”. A fost o studenta eminenta, pregatindu-se pentru o carieră în medicină. 

Destinul a decis să - l întâlnească cu marele pictor cubist de origine mexicana, Diego Rivera, și care atât de mult a impresionat-o, încât se lăuda colegelor sale că o să-i facă un copil acestuia. Atunci avea doar 15 ani, iar Diego era cu 20 de ani mai mare, fiind deja un pictor consacrat. 

La vârsta de 18 ani este victima unui grav accident de tramvai, incident in care corpul ei este străpuns de braţul metalic al unui scaun, care-i fracturează coloana vertebrală. Urmează 32 de operaţii, trei întreruperi de sarcină, amputarea unui picior, corsete de ghips, tije metalice. 

Acesta este momentul in care  începe să se preocupe serios de pictură, în care a inițiat-o tatăl său si  de care a legat-o un puternică afecțiune. Mama ei îi amenajează o cameră cu plafonul acoperit de o oglindă, pentru a sparge monotonia. Pe un şevalet mic, pe care îl putea sprijini de genunchi, Frida începe să picteze. 

Pictura a ajutat-o să treacă peste suferințele fizice îndurate,  se înscrie în partidul comunist. Militeaza pentru emanciparea femeilor din Mexic,  ea insasi fiind un exemplu de femeie modernă. Are legături amoroase cu celebra fotografă Tina Modotti și cu cântăreața mexicană Chavela Vargas. În această perioadă, îl întâlnește pe celebrul pictor muralist Diego Rivera, militant de stânga și el. Diego Rivera (1886 - 1957) s-a născut la Guanajuato, Gto, a fost un comunist activ şi soţul Fridei Kahlo în perioadele 1929 - 1939 şi 1940 - 1954. 

Lucrările sale murale ample au contribuit la dezvoltarea renaşterii murale mexicane.  Intre ei se naste o pasiune mare  și în anul următor se căsătoresc. Se stabilesc în Coyacan, în Casa Azul sau “Casa albastră”, casa părintească a Fridei, în care aceasta iși va petrece restul vieții și care după moartea sa va deveni muzeu memorial. Urmează o căsătorie furtunoasă, care durează până la moartea ei, în 1954. Cuplul divorţează, se recăsătoreşte, infidelităţile  şi răzbunările se ţin lanţ. 

Din 1930 urmează o perioadă de peregrinări între Mexic și SUA, unde Rivera a primit mai multe comenzi. Încearcă să isi construiasca o familie , sa aibă copii, dar renunță după trei avorturi. In aceasta perioada, descoperă o legătură amoroasă între Diego și sora sa preferată și hotărăște să se izoleze, mutându-se pentru cateva luni într-un mic apartament, în care și ea se arunca in  mai multe legături extraconjugale. Totuși atracția dintre cei doi artiști e mai puternică și în scurt timp cuplul se reface. În casa lor ajung figuri importante ale vremii, de la André Breton la Troţki, pe care îl vor găzdui timp de doi ani şi cu care Frida are o aventură. 

În 1937 Rivera obține azil politic pentruTroțky care fusese alungat de Stalin, iar acesta va fi locui, împreună cu ei, în “casa albastră” din Coyoacán. Intre Frida si exilatul rus s-a înfiripat o legatură amororoasă, pasională, iar in 1940 Troțky este asasinat. 

Pictura ei devinde din ce in ce mai rafinata.  Sub eticheta suprarealismului, nuantata de naivitati accentuate, pictorita isi transpune in pete de culoare dramele succesive prin care a trecut. Respinge apartenenta la curentul suprarealist, chiar daca Paul Eluard si Max Ernst o incadra in elita acestui curent in trend european.

 „Nu mi-am pictat niciodata visele, am pictat propria mea realitate”afirma Frida. In 1938, Frida are prima expoziție personală la New York, urmata de alta,  in 1939, organizata de Breton,  la Paris. In capitala franceza cunoaște mulți artiști suprarealiști și apar și noi legături amoroase care dau frâu liber sexualității sale ambivalente. În 1939 divorțează de Rivera, dar după numai un an se recăsătoresc. Sănătatea i se agravează , este supusa la șapte interventii chirurgicale , durerile devin insuportabile pana cand este  imobilizată în pat, încorsetată în metal. Impotriva sfatului medicilor , Frida continua sa picteze si să militeze pentru aspirațiile sale politice. 

 

Trăiește pentru a-și vedea prima expoziție în țara natală, la vernisajul căreia a fost adusă cu ambulanța de soțul său și instalată în patul său cu baldachin.  Dupa acest eveniment, Frida a  decedat la scurt timp. Cultura mexicana şi a traditiei culturale amerindiene sunt importante în munca ei, care a fost uneori caracterizata ca arta naivă sau arta populara . 

Multe dintre lucrarile sale sunt auto-portrete, fapt explicat chiar de artista "m-am vopsit pentru că eu sunt atât de des singura şi pentru că eu sunt subiectul cel mai bine cunoscut." Ea a declarat de asemenea, "m-am născut o căţea... m-am născut un pictor". Frida apare imbrăcată în costume bărbăteşti sau în colorate fuste şi bluze tradiţional mexicane, cu sprâncene stufoase, aproape unite şi părul negru cu cărare pe mijloc, prins aproape mereu în coc. Opera Fridei Kahlo ocupă azi un loc important în pictura mexicană și mondială. Cele aproximativ 143 de tablouri care o compun se află răspândite în muzee și colecții particulare din Mexic, SUA și Europa. 

Din cele 143 de pânze pe care le-a semnat, două treimi sunt autoportrete. Autoportretele sale sunt tablouri ale durerii şi ale victoriei sale în acelaşi timp. Uneori se pictează cu corpul prins în corset şi străpuns de săgeţi, ca în “Coloana vertebrală ruptă”, alteori chipul ei devine alegoria suferinţei şi a nevoii de libertate, ca în “Cerb rănit”, inspirat de povestea Didonei din “Eneida” lui Virgiliu, în rătăcirea prin pădurea de dincolo de Styx. Impresioneaza  “Patul care zboară”, o aluzie la o naştere imginară, pictată în 1932, despre care Diego Rivera scria: “Niciodată o femeie n-a pus într-o pânză atâta angoasă şi atâta durere transpuse în imagini”. 

Durerea sa fizica este subiectul altei picturi, din 1945, “Fără speranţă”, care-o prezintă pe un pat, având în gură o pâlnie prin care curg durerile, metamorfozate în hălci de carne şi chiar un cap de mort. In salile de muzeu  pot fi admirate 65 de uleiuri, 45 de crochiuri, 11 acuarele, peste 50 de scrisori si 100 de fotografii care o prezinta pe cea mai valoroasa pictorita a acestui moment in diverse ipostaze. Kahlo nu a fost doar pictorita extrem de talentata, ci si scriitoare, amatoare de caligrafie japoneza si o femeie extrem de indragostita de sotul ei Diego Rivera.

 "Frida avea multe dimensiuni, iar aici avem un portret complet al sau", spune Cristina Kahlo, nepoata artistei . Figura ei severă, cu sprâncenele îmbinate, devine când o prinţesă Inca, când o indiană tehana, îmbrăcată cu fuste lungi şi şaluri cu franjuri, ca în “Autoportret cu maimuţă şi papagal”. Ca şi în cazul lui Van Gogh, de exemplu, ele reprezintă istoria unei vieţi. Frida Kahlo este considerată “icoana eliberării femeilor”.  

Artista  nu a fost foarte cunoscută în timpul vieţii. Opera ei cucereşte publicul abia în anii 1980, când Madonna începe să-i colecţioneze tablourile, Jean-Paul Gaultier îi dedică o colecţie inspirată din stilul “prinţesa inca”, numele ei este dat unor păpuşi şi unei mărci de tequila. 

 Cea care îl impresionase “până la lacrimi” pe Kandinski, îi entuziasmase pe Yves Tanguy şi pe Juan Miro şi căreia Picasso îi făcuse cadou o pereche de cercei din fildeş devine imaginea cel mai bine vândută din Mexic, după Fecioara din Guadalupe. În 2007,  Dolores Olmedo scoate la lumina peste 20.000 de documente , reprezentand crochiuri, cărţi adnotate, fotografii despre cuplul Diego Rivera-Frida Kahlo. Ele au fost lăsate prin testament de Rivera unei vechi iubite, Dolores Olmedo, pe care a regăsit-o după moartea Fridei şi care i-a devenit, în ultimii ani de viaţă, mecena şi confidentă.

 Tot la rugămintea lui, Dolores Olmeda a cumpărat un mare număr de lucrări în vederea organizării unui muzeu Rivera şi 25 de pânze ale Fridei Kahlo, scoase la vânzare de un colecţionar al artistei. Madona şi Salma Hayek au concurat pentru întruparea Fridei pe ecran. În 2002, Julie Taymor a regizat un film biografic dedicat artistei, intitulat "Frida", cu Salma Hayek în rolul principal, atrăgând un şi mai mare interes asupra vieţii şi operei sale. Intreaga sa creatie, pe care André Breton o compara cu “o panglică înnodată în jurul unei bombe”,  ilustreaza toate durerile si căderile ei si se reflecta in pasiunea cu care si-a trait viata în lupta cu destinul.