Voi, toti cei care calatoriti cu masina peste hotare, in drumul vostru catre granita de la Cenad spre Ungaria, ar trebui sa faceti un scurt popas in localitatea Sannicolau Mare si sa vizitati Castelul Nako. Este unul dintre putinele castele din Banat bine intretinut si renovat. Povestea romantica a acestui monument trebuie povestita, motiv pentru care, nu ma voi abtine nici de aceasta data.
La sfarsitul secolului al XIX-lea, dupa finalizarea procesului de vanzare a domeniilor Coroanei Habsburgice, in Banat au aparut marile proprietati agricole, achizitionate de catre nobilii maghiari, germani sau croati, care si-au construit aici castele, conace, resedinte de vara, dupa moda curtilor regale vieneze. Cladirile erau impozante, cu turnuri mari, cu grajduri imense si parcuri cochete si nesfarsite. Cand acest trend a aparut in Banat, proprietarii inca nu acceptau ideea ca vechea clasa nobiliara isi traia ultimile sale clipe de glorie, ca vremurile se schimbau profund, radical si ireversibil. Timpul nu mai avea , din nou, rabdare nici cu istoria, nici cu traditia, nici cu omul. Unele dintre aceste minunate cladiri au murit odata cu proprietarii, altele dainuie si astazi pentru a ne aminti ca viata isi urmeaza nepasatoare cursul. Pretul supravietuirii a fost platit scump in schimbarile care au urmat. Castelul din Sannicolau, care a apartinut familiei Nako, s-a pastrat aproape intact de-a lungul vremii.
Castelul a adapostit obiecte de o valoare deosebita, din colectia personala a familiei Nako: picturi, mobilier, o statueta Carducci din Venetia, trofee vanatoresti, sculpturi in bronz. In sufragerie erau expuse portelanurile antice japoneze, copii dupa cateva dintre tabloruile lui Rembrandt si Tizian. Dupa primul razboi mondial, cand familia Nako s-a mutat in Ungaria, proprietatea impreuna cu cele 1.500 de jugare de pamant, pe care se aflau ferme, gradini, sere de iarna, livezi, au fost parcelate si vandute pe bucati. Castelul a fost impartit in doua, padurea a fost devastata, iar mobila a fost furata cu bucata. Intre anii 1949-1951 si 1953-1955 aici a functionat scoala de tractoristi si scoala Agricola.
Groful Nako Kalman este cel care este amintit in istoria orasului Sannicolau. Stramosii sai, Nako Kristof si Cziril, au cumparat domeniul Sannicolau in 1781, cu ocazia licitarii fondului de animale. In perioada respectiva, familiile nobiliare din imperiu isi cumparau domenii la tara ca sa-si construiasca resedinte de vara, castele sau conace.
Aici isi petreceau vacantele, dadeau petreceri sau unelteau impotriva stapanirii. Abia dupa o suta de ani de la achizitionarea domeniului Sannicolau de catre familia Nako, groful Kalman incepea constructia edificiului ce avea sa sa fie cunoscut drept "castelul Nako" pana in zilele noastre.
Castelul Nako a fost proiectat in stil neoclasic, inconjurat de un parc frumos amenajat, cu specii rare de arbori. Romantismul specific secolului XIX se regaseste in conceptia acestui edificiu, unde elementul central il reprezinta turnul de inspiratie medievala care joaca un rol esential in organizarea volumetrica a acestei cladiri. Castelul isi deschidea usile catre o terasa larga ce dadea spre parcul cu esente rare, structurat dupa regulile artei peisagere. Petrecerile date la aceste resedinte ale nobililor maghiari, germani sau austrieci erau mai populare decat serbarile imperiale organizate la curte. Regulile stricte de eticheta erau mai putin respectate, iar nelipsitele intrigi se puteau tese in voie. Incepand cu 1920, proprietarii se schimba la intervale de cel mult doua decenii. Astfel, castelul a fost folosit, pe timpul celui de-al doilea razboi mondial, ca sediu al garzii fasciste. Soldatii nemti au adus modificari cladirii, folosite pe post de cazarma si depozit de arme. Dar schimbarile devastatoare s-au petrecut in primii ani ai regimului comunist, cand Nako a fost transformat in internat al scolii agricole. Operele de arta care "scapasera" soldatilor germani au ajuns in vilele "tovarasilor" care, desi nu apreciau arta, se puteau mandri cu un tablou de Franz Adam. In anul 1974 este amenajata in incinta palatului casa de cultura, gazduind expozitii, spectacole si conferinte. In prezent, in castelul Nako functioneaza Muzeul de Istorie si Arheologie. In vremea sa de glorie, castelul adapostea peste 5.000 de carti rare din secolul XVIII in marea biblioteca a familiei Nako. In salonul domnesc erau expuse picturi realizate de Bobdai Gyertyanfy Berta, o pictorita renumita a timpului.
Tot in salon era expus tabloul pictat de Franz Adam, reprezentand-o pe sotia grofului Nako Kalman calare in curtea castelului Schwartzau. In salon era expusa si galeria de picturi ale maestrilor Lenbach si Schrottsberg din anii 1840-1850, precum si dulapuri sculptate, cu incrustatii din Tarile de Jos, o statueta Carducci din Venetia, poze stil Kecehuber din anii 1830-1840 si cateva dintre desenele originale ale lui Peterkoffen. In camera cu trofee vanatoresti erau expuse trofeele grofului, aduse din prima expeditie a acestuia din Africa. In dormitorul contelui se aflau un tablou Lenbach, un altul, din 1444, al dogelui Maurini Marogenes, picturi ale artistilor italieni, doua dulapuri din 1688, doua de pe vremea Mariei Tereza, precum si unul din secolul XV si un dulap de sicristie.
In iatacul contesei se aflau: colectia de portelanuri, mai multe dulapuri incrustate, picturi realizate de Blaas, sotia grofului Nako Berta, Schrottsberg, si o caseta veche de bijuterii foarte valoroasa, continand scrisori originale de la Richard Wagner, Franz Liszt, Istvan Szecheny, Ferenc Deak, Jokai Mor, Mayerbeer, Leubach, Rossi, Prohesch-Osten si alte personalitati ale vremii.
Despre decaderea castelului Cora Irineu scria in Scrisorile banatene: "Bucuria ochilor e castelul care rasare din desimea parcurilor, cu turnul in crenele, intinzandu-si in departari vaste, istaloage, dependinte, alei, iar domeniile lui latifundiare ocupa proportii de legenda. Inauntru, mai nimic din bogatia de mobilier a fastuosului Naco.(...) Acuma sunt goi peretii vasti, tapetati tot in matase verde si cate un camin in marmora si in bronz, ici colo cate o mobila veche de brocart si palisandru, mai graiesc de frumusetea si bogatia ce-a domnit pe acolo".
Salonul de primire al oaspetilor era impodobit cu obiecte de arta din argint, un giuvaer vechi german, sculpturi de bronz, dulapuri incrustate, picturi din secolul XV, un tablou al lui A. Frigyes si alte antichitati de valoare. In sufrageria castelului erau expuse la vedere: o colectie de portelan antic japonez, picturi ale lui Neugebauer si ale grofului Nako Kalman, precum si cateva copii dupa Rembrandt si Tizian.
Castelul merita vizitat si nici nu necesita foarte mult timp.
In judetul Timis exista multe monumente istorice de valoare: castele, conace, cladiri istorice de o valoare incomensurabila pentru banateni, lasate de catre autoritati in paragina, motiv pentru care am ajuns sa fiu recunoscatoare celor salvate de catre primariile locale sau investitorii privati. In trecutul multora dintre ele se ascund pagini de istorie adevarata a Banatului, povesti romantioase, intrigi sau lectii de patriotism si morala. Sa speram ca cineva , candva, se va trezi din letargie si va face ceva sa le salveze. Macar pe unele, daca nu pe toate. Eu nu pot decat sa scriu. Poate cineva ma si aude.
