Dragostea, sexul si adevarul din spatele parfumurilor
Arquiste imi apartin in egala masura. Eu sunt un arhitect indragostit
iremediabil de arome afrodisiace, menite sa invoce amintiri. Numele meu este
Carlos Huber si sunt fondatorul Casei Arquiste. Te uiti la mine cu ochii mari
si nu poti sa intelegi ca inauntrul meu se afla doua muze rebele: una ridica
cetati pe verticala, alta imprastie fum pe orizontala. Caci, in vreme ce
arhitectura daruieste perpetuarea, cealalta te momeste cu efemeritatea si-ai
crede ca impreuna nu au cum sa ridice o casa impreuna.
Carlos Huber, tanarul
si talentatul arhitect mexican, zambeste in coltul gurii si privirea ii joaca
pe sub pleoape intr-o scurta si sagalnica ironie. Caci el stie! Stie ca
amandoua sunt trasate cu precizie intr-o simetrie ridicata pe fundatia unei
culturi. Si gesticuleaza vorbind cu mainile cand nu ii ajung cuvintele,
explicand cum ingredientele sunt asemeni materialelor cu care ridici un camin,
si nu o casa.
Ambele activitati au la baza un proiect in care te apleci
asupra fiecarui aspect. Pentru ca , asemeni unei case, arhitectul gandeste amanuntit conceptul de “acasa”, la fel si parfumierul, creeaza o proiectie a ceea
ce suntem fiecare. Evident ca se impune aceeasi dedicare spre fiecare detaliu.
Ceea ce mirosi si simti este la fel de important cu ceea ce vezi si traiesti. Arquiste
este un cuvant pe care l-am inventat amestecand cuvintele arhitectura, istorie
si arhiva pana cand s-a nascut un concept al unui brand.
Tanarul contemplativ
isi misca trunchiul intr-o parte, iar un brat se sprijina pe spatarul scaunului
asemeni unei aripi frante. Se uita ganditor la un punct inexistent din podea si
spune cu glas moale si cuminte:
Cum sa restaurezi o cladire daca nu te intorci in trecut? Cauti
informatii, descoperi povesti si construiesti o imagine care sa transmita
stari, amintiri. Eu proiectez stari ascunse in povesti. Unele adevarate, altele
inchipuite, dar toate cu happy end. Parfumul e asemeni unei case, vai de cel
care nu-i vede sufletul din pricina zidurilor.
Isi trece degetele
fine si lungi printr-o suvita imaginara si rebela incercand o ancorare in
spatiu si timp.
Pentru mine istoria este sursa de inspiratie, iar arta imi
este scut, caci fiecare dintre ele isi trage esenta din iubirea unei femei, iar
femeia…femeia este miracolul vietii, caci ea stie sa faca dintr-o casa un camin
si dintr-un parfum o amintire sau o stare de bine. Parfumurile se inspira din
nostalgia trecutului pastrand vigoarea prezentului. El evoca acel concept de
“epoci-multiple”. Pentru ca oamenii iubesc povestile din spatele lucrurilor pe
care si le doresc.
Ma uit la el, inocenta
si avida de cunoastere, si il provoc:
No 31! isi lasa capul pe spate si rade. Dantura
alba sclipeste precum margaritarul.
Imagineaza-ti un tablou: New York, 1943, Peggy Guggenheim
intr-o superba rochie albastra este gazda primului show de arta moderna “Art of
This Century” dedicat exclusiv femeilor. Este fragila si puternica, este sigura
pe sine in toata delicatetea pe care o emana asemeni unei femei parguite.
No 57! plusez eu.
O sala de club care miroase a lemn de stejar, cedru si
scortisoara, in care barbatii imbracati in frac beau whiskey si fumeaza trabuc.
Se simt bine impreuna, siguri pe sine, sexi, multumiti de ceea ce sunt.
Fleur de Louis! soptesc fascinata, iar el raspunde ganditor:
Ludovic al 14-lea o intalneste pe Infanta Maria de Spania.
In salon miroase a flori de portocal si lemn de cedru. Intr-o vaza superba se
odihnesc irisi florentini si flori de iasomie. Pluteste in aer o vraja si-o
emotie cuminte se infoaie intre faldurile rochiilor infantei. Cei doi isi leaga
azi destinele.
Flor y Canto – se lasa pe spate, iar zambetul i se largeste
pe toata fata scotand la vedere dantura perfecta.
Suntem in anul 1400, in Tenochtitlan, la cel mai parfumat
festival aztec, tobele ridica ritmuri de slava catre zeii adormiti, iar florile
se revarsa intr-o mare de culoare pe altarele templelor strabune. Rauri de nori
de copal imprastie arome de tuberoze mexicane, magnolii si plumerii. Parfumul e
o stare, o emotie sublima.
Infanta en Flor! soptesc fascinata, iar el raspunde ganditor:
Suntem in 1660, pe Insula Fazanilor, in mijlocul raului
Bidasoa, pe cel mai exclusivist condominiu din lume, la granita care desparte
Franta de Spania, in regiunea Basca. Cu cativa ani inainte pe aceasta insula
care nu masoara mai mult de un acru, Ludovic al 13-lea al Frantei si Filip al
4-lea al Spaniei si-au intalnit pentru prima data sotiile. Astazi, un nou mariaj
e pe cale sa se infaptuiasca spre a aduce pacea intre cele doua popoare. Un
pavilion regal a fost construit din lemn de pin si cedru proaspat taiat.
Ludovic al 14 isi face intrarea inocent parfumat cu apa de portocal, intr-o
tinuta scrobita, nerabdator sa isi vada pentru prima data mireasa. Astazi o
intalneste pe Infanta Maria de Spania care isi face timida intrarea, uitandu-se
pe furis la cel ce-i fusese harazit. Regele isi vede pentru
prima data logodnica.
L’etrog! zic eu.
Suntem in Calabria medievala si sarbatorim recolta manoasa.
In jur sunt frunze de palmier si aerul miroase a ramuri lemnoase, a citrice si
vetir. E veselie si prospetime, e bucurie care exulta in caldura noptilor
mediteraneene. Un parfum intotdeauna trebuie sa fie prilej de bucurie.
The Architects club!
ingan ca o soapta, iar el raspunde ca o
parere.
Suntem in 1930, invitati la un cocktail londonez. Barbatii
eleganti sunt stransi in fumoarul Mayfair construit in stil Art Deco. Inauntru
aromele sunt amestecate razbind miros de lemn, piele si catifea. Din pahare se
ridica vapori de Martini, amestecandu-se cu fumul alb de trabuc si vanilie.
Aleksandr – rostesc uitandu-ma in ochii lui.
O, da, ne intoarcem
in gerarul lui 1837, la curtea tarului Alexandr din St Petersburg. Intr-o dupa
amiaza geroasa, un domn elegant inainteaza prin troiene raspandind in jur
parfum de neroli si violete. Printre cizmele negre si lustruite i se incurca
lesele a doua cateluse jucause scoase la plimbare. Se uita ingrijorat la ele de
frica sa nu dea peste ele vreo sanie grabita. Copacii isi scutura crengile
incarcate de zapada, iar mirosul de brad se revarsa in cascade. Lumina invaluie
scena in tonuri de chihlimbar si parca aerul insusi miroase a iarna imperiala.
Boutonniere no 7
–
Ha,ha,ha! E o superba seara de mai din anul 1899. Suntem in
foaierul Teatrului de Comedie din Paris, in pauza dintre acte. Tinerii au
umplut la refuz sala in cautare de noi flirturi. Mirosurile apelor de colonie
plutesc in aer razbatand arome de gardenie, bergamota, mandarina italiana,
vetivert si lavanda. E o explozie de virilitate combinata cu eleganta studiata.
Toti au in gand domnite imaginare dornice sa fie curtate.
Am sa iti spun un secret! Parfumurile mele capteaza spiritul
publicului avangardist, inspirat de mirosul de cocktailuri si parfumuri grele,
de vermut rosu si brandy, de trandafir bulgaresc si pruna, de patchuli si
licheni. Caci eu vreau ca parfumurile mele sa fie un indelung proces de
“recuperare a memoriei”, de restaurare de intamplari si refacere a conexiunilor
unor experiente olfactive ratacite in timp si spatiu. Ca sa ma intelegi mai bine, te-as intreba: ce
culoare are dorul? Asa e si cu parfumul…
http://arquiste.com/
