Daca ne impinge curiozitatea de la spate si scormonim prin praful istoriei regatului ungar, vom descoperi figuri feminine fascinante, dar astazi mi-am propus sa scriu despre fata intunecata a istoriei, pe cat de misterioasa, pe atat de infricosatoare, despre Elizabeth ( Erszebet) Bathory. S-a nascut in data de 7 august 1560, in localitatea Nyírbátor de pe teritoriul Ungariei de astazi, intr-una dintre cele mai nobile, influente, bogate si traditionale familii din Ungaria. Tatal sau, George Bathory, a fost fratele lui Andrey Bathory, Principe al Transilvaniei, iar mama sa, Anna Bathory, era fiica lui Istvan Bathory, un alt Principe al Transilvaniei. Tot prin mama sa, Elizabeta era nepoata lui Stepan Batory, regele Poloniei. Rudele sale directe beneficiau de putere sociala si politica, din familia ei facand parte mai multi printi, un cardinal, un var care era prim-ministru al Ungariei. Istvan (Stefan Bathory) avea sa devina print al Transilvaniei, duce de Lituania si ulterior a fost incoronat rege al Poloniei. Numele de Bathory inseamna viteaz, brav, si a fost purtat de zeci de nobili din Ungaria şi Ardeal, unii dintre ei renumiti in istorie. Familia Bathory a atins apogeul puterii pe la mijlocul secolului al 16-lea si s-a stins definitiv in 1680. Elizabeth Bathory si-a petrecut copilaria intr-un minunat castel, Ecsed. A fost o rasfatata a soartei de vreme ce inca de la varsta de 5-6 ani putea fi considerata o tanara cu o educatie exceptionala. Elizabeth scria si vorbea fluent 3 limbi (maghiara, latina si greaca), in conditiile in care multi nobili nu stiau nici sa scrie, nici sa citeasca in limba materna. Inca de mica a manifestat un temperament vulcanic, care izbucnea in crize de furie si pierderi de control imposibil de controlat. Intotdeauna afisa un temperament rece, impulsiv si crud, care deseori scotea la iveala valuri imense de rautate. Legendele, care au dainuit timpului, descriu o tanara frumoasa, cu parul lung si negru, cu pielea foarte alba si ochii de culoarea ambrei. In unele documente istorice este descrisa drept o tanara cu parul negru si lung si o piele alba ca lapte, cu un trup voluptos, cu ochi de culoarea chihlimbarului. Obisnuia sa se imbrace fastuos, dupa moda si eticheta vremii, punandu-si in evidenta formele frumos armonizate. Intreaga existenta a lui Elisabeth a stat sub semnul narcisismului. Obisnuia sa se priveasca vreme indelungata in oglinda si era atat de obsedata de propria imagine incat a comandat suporturi speciale menite sa fie atasate oglinzii ca sa-si poata odihni braţele in timp ce se contempla. In fiecare zi slujnicele sale trebuiau sa ii unga corpul cu uleiuri si crème speciale, menite sa-i mentina frumusetea. Iar pentru asta, orice efort era menit sa fie transformat intr-o binecuvantare. Isi alegea cu mare atentie hainele si bijuteriile si isi schimba tinuta de cel putin sase ori pe zi. Din pacate personalitatea ei s-a format si dezvoltat intr-un mediu condimentat cu magia neagra, ritualuri satanice, comportamente sexuale deviante, lesbianism si libertinism sexual. Astfel, inclinatiile sale spre promiscuitate, manifestate de la o varsta destul de frageda, nu au fost descurajate de catre cei apropiati ei. Istoria consemneaza faptul ca la 14 ani a ramas insarcinata in timp ce se juca “de-a dragostea” cu fiul unui taran transilvanean, iar 9 luni mai tarziu dadea nastere unui copil din flori, Anastasia, născuta in 1574, care a fost dat spre crestere familiei baiatului. Se zice ca aceasta sarcina ar fi provocat o rusine fara margini familiei, fapt ce ar fi dus la izolarea tinerei in castel.
Unii istorici sunt de parere ca izolarea ei sau faptul ca dupa nastere copilul i-a fost luat copilul si dat spre crestere familiei baiatului ar fi provocat un soc emotional puternic care ar fi generat comportamentele sale deviate, care s-au manifestat pregnant la varsta maturitatii. Dar tot sursele istorice consemneaza ca asista indiferenta la toate pedepsele pe care parintii si cei apropiati ei le aplicau slujitorilor cand comiteau greseli. Nu se stie daca este adevarata versiunea potrivit careia un om sarac, acuzat de furt, a fost cusut in pantecul unui cal lasat sa moara, fiindu-i lasat doar capul afara. S-ar crede ca Elizabeth a avut o copilarie fericita, dar tocmai aceste ciudatenii care controlau intreaga familie ridica unele semne de intrebare. Pe cand avea 11 ani, a fost promisa lui Ferenc Nasdy, un tanar conte provenind dintr-o familie de nobili, caruia i se prezicea o cariera militara fulminanta, in ciuda faptului ca nu era tocmai un om educat. Patru ani mai tarziu, pe 8 mai 1575, in Varrano, Erszebet, care avea doar 15 ani, s-a casatorit cu contele Ferenc Nadasdy, in varsta de 25 de ani. Ferenc Nadasdy i-a daruit la nunta tinerei sale sotii castelul Cachtice, castel ce avea sa se transforme intr-un salas al mortii, in care aveau sa isi gaseasca sfarsitul in jur de 650 de tinere, unele dintre ele de vita nobila. Casatoria lor , dincolo de diferentele de educatie, a fost o afacere profitabila, averea lor fiind una considerabila de vreme ce insusi regele Ungariei, Mathias al II-lea, a imprumutat sume imense de bani de la ei. Contele s-a dovedit un om de nadejde,extrem de crud pe campul de batalie in razboaiele cu turcii si care era cunoscut cu apelativul de „Cavalerul Negru”( Cara Beg ).
Ramasa singura la castelul Csejthe (Cachtice), aflat in vechiul regat al Ungariei, astazi teritoriu al Slovaciei, contesa a inceput sa-si viziteze matusa, pe contesa Karla Bathory, o femeie care practica magia neagra si ritualurile satanice si cu inclinatii reale spre lesbianism. Se pare ca numerosi membrii ai familiei Bathory sufereau de deviatii, nu numai matusa Karla, odata o doamna respectabila de la curtea regelui Mathias al II-lea fusese repudiata pentru vrajitorie si lesbianism. Unchiul sau era recunoscut ca alchimist si adorator al diavolului, in timp ce fratele sau era acuzat de uciderea mai multor copii. Insasi bona ei din copilarie era cunoscuta drept vrajitoare si practicanta a magiei negre. Istoria nu consemneaza momentul in care Elizabeth s-a privit in oglinda si a realizat ca frumusetea ei se vestejea. Dar un lucru era evident: devenea din ce in ce mai geloasa si invidioasa pe frumusetea si fragezimea pielii fetelor tinere care serveau la curtea sa. Iar ea devenea pe zi ce trece tot mai rea, mai cruda si mai sadica. Orice greseala din partea servitorilor era pedepsita fara mila, prin torturi bizare. Legendele vorbesc despre un episod in care, in timp ce era pieptanata de catre o tanara slujitoare, contesa ar fi palmuit-o, iar cateva picaturi de sange ar fi picurat din nasul acesteia pe pielea mainii ei. Nu se mentioneaza cum ar fi ajuns contesa la concluzia ca sangele intinereste pielea si netezeste pielea ridata, dar se banuieste ca acea intamplare ar fi declansat sirul crimelor ce aveau sa urmeze si sa marcheze istoria. Si tot legendele vorbesc despre un mecanism bizar numit “iron maiden” (fecioara de metal) realizat special pentru a stoarce sangele din trupul fetelor virgine, sange in care avea sa se scalde contesa sau sa il bea pentru a-si conserva tineretea. Un singur lucru este cert: contesa Bathory isi batea slujnicele, le musca de obraji, fata si gatul pana la sangerare, le amputa membrele, le taia degetele cu foarfeca, le ungea trupurile cu miere si le obliga sa se expuna afara insectelor, le infometa, le batea, le ardea cu metale incinse si ceara topita, le taia cu cutitele, le batea cuie in trup, le infigea ace in carne, le obliga sa se dezbrace si sa munceasca goale sub privirile barbatilor. In castelul Sárvár, Elisabeth isi desavarsea tehnicile in tortura, fiind incurajata de insusi sotul ei. Iarna, turna apa rece pe corpul unei femei goale pana corpul expus frigului de-afara devenea o veritabila statuie de gheata. Ii facea placere sa isi arda victimele cu fierul inrosit si sa le guste sangele. In toate aceste practici inimaginabile era ajutata de catre colaboratorii sai: Anna Darvulia- cea care i-ar fi recomandat baile in sange de fecioara, Dorottya Szentes – cea care o initiase in magia neagra, Dorota Sentésová (Dorko), Jo Ilona, Katarína Benická, majordomul pitic János Ujváry (Fickó). Darvulia si Johannes Ujvary erau cei care ii alegeau fecioarele si participau la torturile finalizate prin crime. Aceste practici au inceput inca din perioada in care Ferenc Nasdy era plecat im campanii militare. Elizabeth obisnuia sa tina jurnale in care-si detalia crimele si pe care ulterior le copia in scrisorile catre sotul ei, iar acesta ii dadea noi idei de tortura. Dar sangele victimelor sale nu i-au sters anii si nici nu au oprit varsta sa isi puna amprenta de chipul ei. Anna Darvulia nu s-a lăsat descurajata de reprosurile contesei si i-a sugerat faptul ca tinerele virgine nu erau de vita nobila, iar sangele lor era alterat. Castelul Cachtice, din Carpaţii Slovaciei, a devenit astfel capcana pentru tinerele fiice de nobili, ademenite la castel sa fie educate sa se poarte in inalta societate. In anul 1604, „Cavalerul Negru” a decedat la Bucuresti, fiind asasinat de o prostituata care nu voia decat sa-i fure banii. Cu Nadasdy a fost casatorita timp de 10 ani si au avut impreuna 5 copii: Anna, Katalin, Miklos (mort la naştere), Orsolia si Paul. Desi poate parea curios, Elisabeth a fost o mama desavarsita, petrecandu-si mult timp cu educatia copiilor. Odata cu moartea sotului ei, comportamentul deviant al contesei s-a accentuat. Escapadele sale amoroase cu barbati mai tineri si inclusiv cu matusa sa erau de notorietate, iar slujnicele aveau sa declare ca Elizabeth Bathory devenise obsedata de propria frumusete si dezvoltase o obsesie cu privire la tratamentele care i-ar fi putut oferi viata si tinerete vesnica.
Intre 1585 si 1610, contesa a ucis aproximativ 650 de fecioare, după cum a rezultat din marturia celor peste 300 de martori anchetati. Toti cei care au ajutat-o in camerele de tortura: Anna Darvulia, Dorottya Szentes, Dorota Sentésová (Dorko), Jo Ilona, Katarína Benická, János Ujváry (Fickó) au fost executaţi. Datorita rangului sau nobiliar, Erszebeth n-a fost chemata la proces si n-a depus nici o marturie. Interventia rudelor sale, care stiusera de toate aceste atrocitati ce avusesera loc in castelul Elisabethei, au condus la sechestrarea ei la domiciliu, scapand-o astfel de temnita pe viata sau de condamnarea la moarte. Pedeapsa a presupus arestul la domiciliu in cateva camere ale castelului, cu intrarile si ferestrele zidite. Dupa trei ani si jumatate, in1614, a fost gasita moarta, la 54 de ani. La moartea contesei, cronicarul Istvan Krapinai a notat: “Erszebet Bathory, văduva contelui Ferencs Nadasdy, şeful Grajdurilor Regale, celebră pentru crimele ei, a murit întemniţată la castelul Csejthe, la 14 august 1614, subit, fără crucifix şi fără lumină“. Unele dintre crimele sale au avut loc si in alte castele. Printre acestea se numara castelele Bytca (la nord de Bratislava), Ecsed (la granita dintre Ungaria si Romania), Varrano, Beckov, Sarvar, Keresztur, in locuinta din Viena, de pe Augustinianstrasse. Referitor la ultima locatie, se zice ca tipetele fetelor erau atat de puternice incat calugării de la manastirea augustiniana din apropiere erau treziti in fiecare dimineata la ora 4 cand se presupune ca aveau loc imbaierile in sange proaspat de dimineata. In timpul procesului, Dorka a marturisit ca erau ucise 5 fete pe saptamana, desi alti martori afirmau ca erau ucise si 9 fecioare intr-o seara. La inceput, servitoarele amageau cu slujbe bine platite fecioarele de tarani, iar cele care nu erau atrase, erau ulterior rapite. Nebunia devenise atat de periculoasa, incat sotia lui Istvan Szabo si-a vandut propria fiica si a adus-o ulterior in camera de tortura. Katalin era insarcinata cu ingroparea cadavrelor. Toti complicii erau recompensati in bani si animale. Cand contesa a sesizat ca baile in sangele tarancilor virgine nu a sters ridurile de pe corpul sau, a cerut sa fie aduse fete de nobili. Tot in cadrul procesului s-a stabilit ca au fost sacrificate 50 de fete cu sange albastru. Si pentru ca fetele de vita nobila erau greu de gasit, iar pedepsele aplicate slujitorilor nepriceputi erau aspre, acestia ajunsesera sa imbrace tarancile in haine scumpe ca sa nu starneasca mania contesei. Desi bietii tarani tot reclamau de 20 ani disparitia fetelor lor, a fost nevoie ca nobilii carora le disparusera fetele sa il determine pe regele Mathias al II-lea al Ungariei sa trimita un grup de soldati care sa ancheteze sursa misterioaselor supozitii potrivit carora multe fete de origine nobila erau sechestrate in castelul Csejte (Cachtice) de pe teritoriul fostului Regat al Ungariei. Ceea ce aveau sa descopere soldatii au ingrozit nu numai nobilimea regatului, ci intreaga Europa. In procesul intocmit de catre soldatii regelui sunt mentiuni potrivit carora, acestia, insotiti de preotul satului s-au apropiat in intunericul noptii de castel si, spre surprinderea tuturor, au gasit usile larg deschise, iar castelul cufundat in bezna. Insa mare le-a fost mirarea sa zareasca la lumina tortelor lor cadavrele imprastiate in toate colturile castelului.
Atrasi de zgomotele care veneau din subsolul castelului, soldatii au gasit camerele pline cu femei tinere si copii pregatiti pentru tortura. Dar ceea ce a socat pe toata lumea a fost descrierea salii de tortura si a tuturor instrumentelor folosite acolo. Unele dintre slujitoarele devotate contesei au reusit sa fuga, dar au fost prinse ulterior de catre soldati si anchetate in cadrul procesului. Acesta a avut loc la 7 ianuarie 1611 la Biccse (in Slovacia de astazi) si a ramas in istorie drept unul dintre cele mai renumite procese ale unui criminal in serie prin numarul mare de victime, dar si prin suma atrocitatilor infaptuite.
Theodosious Syrmiensis de Szulo, judecatorul Curtii Regale, impreuna cu alti 20 de judecatori au audiat peste 300 de martori care indicau un singur vinovat, contesa Erzsebet Bathory (sau Elizabeta Bathory). Dar aceasta nu a participat la propriul proces, in incercarea familiei Bathory de a impiedica raspandirea unui scandal de proportii in sanul aristocratiei din Ungaria. Deznodamantul faptelor sale avea sa zguduie nu numai aristocratia, ci intregul continent. Elizabeta Bathory s-a declarat tot timpul nevinovata, pretextand ca este victima unei inscenari. Cu toate acestea, in jurnalul sau personal au fost descrise amanuntit aproximativ 650 de omoruri. Cele trei cameriste arestate au fost condamnate la moarte si executate imediat, in vreme ce piticul Ficzko a fost decapitat si apoi aruncat in foc.
