Pentru ca in curand va fi ziua ta, m-am gandit sa iti scriu o scrisoare. Romaniei care este tara mea, alta decat a celor care sunt in fruntea ta! Mi-e dor de tine, de tara mea, in care crivatul musca iarna in troiene de zapada, sapate dis de dimineata de gospodari afara. De colindele cantate de copiii care alearga dupa colaci si nuci si se fugaresc pe strada. De nuga, halvita si braga, de halvaua si marmelada fara E-uri vanduta in hartie de ziar in alimentara, de sticlele de sifon tarate de urechi prin praful de afara. Dupa laptele vandut la sticla, dupa oul de gaina crescuta in curte. Dupa batranele care merg la slujbele de duminica cu credinta in Dumnezeu, fara sa ingroase randurile la pupat de moastre pentru iertare de pacate. De tinerii galanti care isi asteptau iubitele cu flori si care scriau de mana romantice scrisori. De mamele care ascultau in tihna, stergeau lacrimi, sarutau genunchi juliti. De serile in care oamenii mergeau la plimbare, ieseau la terase la o bere cu guler, vanduta la halba, si castronasul cu alune. Mi-e dor de Romania in care dadeai spaga in librarie si se citea orice pe rupte. In care doctorul era un mic Dumnezeu, iar profesorul era discipolul sau. Mi-e dor de Guban, de Cico, de Vinga, de pufuleti inveliti in ciocolata. Mi-e dor de Romania de altadata in care omul era om, iar porcii stateau in cocina, nu in parlament!
La multi ani, Romania mea, asa cum eu mi-aduc aminte de tine din copilarie! N-am sa te mint, cand am crescut, nu mi-a mai placut de tine: cu plenare, congrese, parade, pionieri si utecisti, membri de partid si activisti. Intre timp a cazut comunismul, dar nu si comunistii o data cu el! Dar asta este Romania lor, iar eu nu vreau sa am de-a face cu ea!
Prin urmare, iti mai spun o data: La multi ani, Romania mea! Doar a mea!
