Istoria unui destin personal si destinul istoric al unei tari

“In my heart I know the truth, but my mind cannot accepte the reality of what this all means” (In sufletul meu stiam adevarul, dar mintea nu putea sa accepte realitatea a celor intamplate).

Va spune ceva numele Loung Ung? Aceasta autoare, activista si promotoare a drepturilor civile s-a nascut in anul 1970 in Cambodgia si avea 5 ani cand Khmerii Rosii au invadat orasul natal Phnom Penh. Patru ani mai tarziu, peste 2 milioane de cambodgieni din toti cei 7 milioane cat avea statul erau ucisi de catre armatele Khmerilor Rosii. Printre victimele regimului s-au numarat parintii, 2 dintre surorile ei si alte 20 de rude apropiate. Tatal se nascuse in 1931 in provincia Kampong Cham, iar mama vazuse lumina zilei in China si se mutase cu familia in Cambodgia pe cand era inca mica. Cei doi s-au casatorit impotriva vointei familiei mamei, intemeindu-si un camin si traind intr-un apartament din Phnom Penh. Tatal a fost recrutat in politia militara devenind ofiter de rang inalt in guvernul Lon Nol, in vreme ce mama a ramas sa se ingrijeasca de copii si gospodarie. Nu erau saraci: detineau doua masini si un camion, aveau telefon in casa, o cada de fier si apa trasa. Mama era ajutata la treburile casnice de o servitoare. Pana in 1975, familia a fost fericita si a dus o viata normala cu toate ca viata sociala a tarii se schimbase inca din anul 1960, cand politicile de stanga ale printului Norodom Sihanouk tinusera tara departe de haosul care cuprinsese tarile vecine precum Laosul si Vietnamul de sud. Cinci ani mai tarziu, printul avea sa rupa legaturile diplomatice cu America si sa se orienteze catre China si URSS, solicitand asistenta militara si economica, incalcand astfel statutul de neutralitate al Cambodgiei. El a pierdut alegerile in favoarea conservatorilor si a familiei regale Sisowath, vechi dusmani ai lui Sihanouk. Tensiunile sociale au creat un mediu propice dezvoltarii comunismului in zonele rurale, favorizand izbucnirea revoltelor in zona Battambang si a marcat uciderea a sute de tarani si pustiirea zecilor de sate, fapt care a dus la inrolarea benevola a mii de oameni in armata partidului comunist, denumita de Sihanouk Khmerii Rosii. In 1969, trupele americane au bombardat Base Area lansand peste 108.000 de tone de bombe in estul tarii, dar Hanoiul n-a spus nimic despre aceste atacuri ca sa nu fie obligat sa recunoasca prezenta trupelor sale pe teritoriul altui stat, atacuri ramase secrete inclusiv Congresului american si opiniei publice pana in anul 1973. In 1970, printul avea sa fie detronat, iar tara sa fie condusa de un presedinte ales, iar taranii sa isi verse furia pe etnia vietnameza. Revenirea lui Sihanouk alaturi de Khmerii Rosii avea sa arunce tara iar in razboi si sa proclame pe 9 octombrie Republica Khmerilor. Ofiterii partidului comunist erau lacomi si corupti, delapidand fondurile de solda, vanzand armament pe piata neagra, insusindu-si alocatiile ratiilor alimentare in vreme ce oamenii mureau de foame, iar soldatii de rand ingrosau randurile dezertorilor. In 1973 a fost semnat acordul de pace de la Paris, dar Khmerii Rosii au continuat lupta, cu toate ca fortele americane bombardau tara obligandu-i sa se retraga in zonele rurale si slabindu-le forta atacurilor. Dar poporul deja resimtise din plin fanatismul si efectele violentei fara precedent ale khmerilor. Acestia impuneau mutarea cu forta a sate intregi, executarea celor care nu se supuneau ordinelor, interzicerea religiei, uciderea calugarilor, abandonarea traditiilor si obiceiurilor maritale, inlocuind viata tihnita cu stari de teroare. Ei erau condusi de doi membrii fanatici: Pol Pot si Son Sen care credeau ca statul trebuie sa fie distrus complet si recladit, trecand tara prin focul unei revolutii sociale totale. Cei doi au condus Cambodgia intre 1975 si 1979, ramanand in istorie pentru genocidul care a decimat tara. Reformele agricole au dus la instalarea generalizata a foamei, iar lipsa serviciilor medicale a dus la moartea a mii de oameni. In timpul kmerilor au avut loc executii si forme de tortura de o brutalitate greu de imaginat. Cambodgia de astazi inca tresare la amintirea tuturor acestor atrocitati, dar incearca sa isi asume istoria tragand invataminte din faptele trecute. Cand Kmerii Rosii au invadat capitala, Loung se juca afara. Tatal, intuind pericolul iminent, si-a urcat familia in camion si au luat drumul exilului impreuna cu alti locuitori din capitala, hartuiti de catre armatele khmere care ii urmareau. Multi dintre ei au murit de foame si boli, incercand sa isi ascunda identitatea si sa scape de haituitori. O parte dintre membrii familiei au fost mutati fortat intr-o alta zona si pusi la munci silnice, iar unii dintre ei au disparut in conditii ramase neelucidate pana astazi: mama si surorile ei au fost luate de catre soldatii khmeri, tatal a disparut, doar fratele ei Meng a supravietuit si s-a casatorit cu frumoasa Eang. Cei doi au conceput un plan sa plece in Thailanda si de acolo in America, luand-o cu ei si pe Loung in varsta de 9 ani. Ei au ajuns fraudulos in Vietnam cu o barca de pescuit, iar de acolo au plecat in Thailanda si ulterior in Statele Unite. In 1980, Loung impreuna cu fratele ei mai mare, Meng, si sotia acestuia au reusit sa emigreze in America. Cei doi soti au invatat engleza si s-au angajat, reusind sa o inscrie pe Loung la scoala. In 1989 a absolvit studiile si s-a decis sa devina activista. Tot cam pe atunci, mezinul familiei, Kim, a ajuns si el in America, iar putinii membri ramasi in viata s-au reunit. Dupa 15 ani de exil, s-au reintors in tara natala si au aflat ca multe rude au cazut victime ale genocidului. Trecusera ani in care pachetele cu mancare si haine luasera drumul catre tara natala si nu aveau nici cea mai vaga idee daca intrasera sau nu in posesia rudelor aflate inca in viata. Incepand cu anul 1995, Loung a efectuat peste 30 de vizite in Cambodgia incercand sa sprijine prin actiunile sale umanitare femeile - victime ale violentei domestice, copiii soldatilor ucisi in lupta cu khmerii rosii, victimele umane ale campurilor minate, sustinand nenumarate conferinte in care aducea in atentia lumii traumele unui popor aflat in convalescenta dupa razboi. In 2013, Loung a scris scenariul unui film, “Girl Rising”, in care povestea istoria a noua tinere extraordinare care traiau in noua tari diferite, dar care impartaseau experiente traumatizante: fie au fost fortate sa se casatoreasca, fie traiau intr-o forma de sclavie domestica, ori erau victimele traficului de persoane sau ale violentelor conjugale. Loung a adus in background importanta educatiei si puterea ei de a schimba, in particular, mentalitati obosite si, in general, lumea. Rolurile au fost interpretate de nume celebre ale cinematografiei precum Salma Hayek, Cate Blanchett, Anna Hathaway, Alicia Keys, Meryl Streep, Kerry Washington, Selena Gomez si Priyanka Chopra. 

Loung a scris nenumarate alte carti in care si-a asternut memoriile si a povestit traumele copilariei si adolescentei sale: “First They Killed My Father:A Daughter of Cambodgia Remembers”, “Lulu in the Sky” si “Lucky Child” fiind incluse in multe din programele scolare la nivel international si publicate in peste 14 state, traduse in limbile: engleza, germana, franceza, italiana, norvegiana, daneza, spaniola si japoneza. Prima carte povesteste traumele copilariei in care spiritul liber nu a putut fi subjugat de catre tirania Khmerilor Rosii. Ca viata isi urmeaza parcursul indiferent de ce esti obligat sa simti si sa traiesti, dandu-ti forta sa inveti sa supravietuiesti. Revenind la un citat din cartea ei, iata cum descrie o intamplare dintr-o zi banala a copilariei sale din vremea razboiului care a distrus o tara si a marcat destine a milioane de compatrioti:

“Trebuie sa merg la toaleta” i-am zis mamei dupa cina.

“Mergi in padure”

“Unde?”

“Unde vrei. Asteapta sa iti aduc hartie.” Mama s-a dus si s-a intors cu o bucata de hartie in mana. Mie nu mi-a venit sa cred ochilor cand am vazut bucata de hartie pe care o tinea in mana si i-am zis: “Mama, dar sunt bani. Nu pot sa folosesc banii.”

“Foloseste-i, oricum nu ne mai sunt de nici un folos”.

Intr-o lume nebuna, viata obisnuita nu-si mai gaseste rostul. Cineva care nu traieste teroarea nu poate sa inteleaga frica si umilinta si nici nu poate accepta migratia popoarelor al caror trai a fost pur si simplu pulverizat. Cand mintea noastra nu poate sa cuprinda logica existentei umane, incercati sa va puneti pret de o secunda in locul victimelor. Cati dintre noi am rezista? Sau cati dintre noi nu ne-am lua destinul in brate incercand sa supravietuim?
Asta imi aminteste de un citat care apartine lui Alexander Graham Bell care spunea asa: "When one door closes another door opens, but we look so long and so regreatfully upon the closed door that we do not see the ones which opens for us." (Cand o usa se inchide, alta se deschide, dar privim atat de lung si cu atata regret la usa inchisa incat nu o vedem pe aceea care ni s-a deschis).