Astazi am sa va spun pe scurt povestea mea, in care nu eu voi fi personajul principal, ci statul si birocratia lui! Am terminat Liceul Pedagogic, sectia educatoare, intr-un oras de provincie din inima Baraganului. Am urmat facultatea de Litere din Bucuresti, m-am maritat cu un banatean si am intrat prin concurs, in '90, in minunatul sistem de invatamant romanesc. Cum fusesem repartizata ca profesor de limba si literatura romana intr-o comuna in imediata apropiere a Timisoarei si aveam copil mic, am ales sa ma titularizez ca educatoare pana cand fiica mea avea sa mearga la scoala. Au fost 4 ani grei: aveam prima grupa de prescolari careia ii predam in limba engleza, lucram numai de dimineata, iar cand ajungeam acasa aveam program de meditatii cu copii de la 5 ani pana la studentii straini care inca mai veneau atunci in Romania sa urmeze o facultate. Aveam 26 de ani, castigam bine, munceam pe branci si uitam sa traiesc! Cand fiica mea a terminat gradinita, eram satula de emotiile admiterilor: la liceu, la treapta, bacalaureat sau facultate. M-am oprit din iures, mi-am dat demisia si am schimbat directia: m-am dus in privat! Am avut un parcurs greu, dar deosebit de frumos, cu multe satisfactii profesionale, dar mai cu seama financiare. A venit criza, s-a ales praful! De 5 ani ma uit cum cifra de afaceri se tot duce in jos si nu se mai opreste, cum clientii reduc bugetele din ce in ce mai mult, pana dispar de tot. Intr-o zi ma intalnesc cu o fosta colega din tinerete si, din vorba in vorba, imi spune:
"Iti mai aduci aminte cand aveai grupa in engleza si ce lucruri minunate faceai cu copiii? Hai, vino, ia optionalele de engleza, 2 ore pe zi, de luni pana joi. Zici ca ai timp, mai faci un ban, mai cunosti oameni! Iar parintii ar fi multumiti. Stiu eu ce faceai la clasa."
Ma duc acasa si ma gandesc: sa ma intorc? Cum ar fi o revenire dupa 18 ani intr-un sistem care actiona de-atunci ca un veritabil pat al lui Procust? Firea mea rebela se razvratise odinioara.
"Dar eu niciodata nu am fost docila si cuminte!" ii spun eu. Stimata doamna se uita amuzata la mine si imi zice "Si la noi s-au mai schimbat lucrurile, vino sa vezi!"
" Lasa-ma sa ma gandesc si te sun!" am zis eu, incercand sa scap cumva. Cateva zile mai tarziu am sunat, din politete, sa refuz propunerea, parca nu m-as fi intors. Doamna de la capatul firului, directoare cu vechime, diplomata si versata in arta comunicarii, a dat-o cum a dat-o pana m-a convins macar de proba sa incerc.
"Remuneratia e OK, te platesc parintii, nu intri sub canoanele noastre profesionale! Esti colaborator." M-a pus dracul si m-am dus! Si trebuie sa recunosc si ca mi-a placut! Ma jucam invatandu-i lucruri care ii bucurau! Copiii s-au schimbat, parintii la fel, sistemul la fel! Am vazut cariera unei educatoare , cu experienta si un comportament absolut profesional, efectiv distrusa de rautatea unei profesoare care isi aducea copilul la acea grupa! A fost un razboi al presei si televiziunilor pentru o JOACA, prezentata ca un act condamnabil, demn de blamat in piata publica! Toata activitatea ei de zeci de ani s-a spulberat sub furia unei nebune, gradinita si-a aratat vulnerabilitatea si a incercat timid sa se apere. Cate lucruri frumoase au fost sterse dintr-un gest. Si mi-am dat seama de un lucru: pe ea nu o apara nimeni! Statul da drepturi copiilor, parintilor, dar nu si cadrelor didactice! In final, tot parintii, satui de razbunarea unei orgolioase infumurate, au facut front comun in jurul educatoarei si respectabila profesoara si-a luat copilul si-a plecat! Atunci a fost prima oara cand m-am gandit: ce lume nebuna! Ce cauti aici? Si-am facut greseala sa uit. Dupa cateva luni, ma gandesc: de ce nu m-as intoarce? E frumos ce fac, imi place sa ma joc cu ei invatandu-i lucruri noi, programul mi-ar permite sa ma ocup si de activitatile mele private! La jumatatea lunii aprilie s-a publicat programa si programul activitatilor premergatoare titularizarii: perioada de depunere de acte, sesiunea de activitati practice , sesiunea de exament care urma sa fie in 30 iulie. Adica cu TREI luni inainte, in conditiile in care fiecare cadru didactic interesat merge zilnic la lucru, are si o familie de intretinut. Ma gandesc la mine, este OK, nu e chiar imposibil! Si nu pot sa nu ma intreb de ce, totusi, ministerul publica programa cu atat de putin timp inaintea examenului. Poate unele chiar ar vrea sa invete si sa se prezinte onorabil! Ne mai intrebam de ce perceptia asupra cadrelor didactice este una deplorabila. Ministerul le ajuta sa dea prost, cat mai prost. Ma apuc si imi caut materialele, ma apuc de invatat. Intr-o saptamana deja ministerul a schimbat procedurile. A reinceput stress-ul. In jurul meu se depuneau dosare de transfer de la o gradinita la alta, se depuneau cereri pentru prelungiri de activitate de catre cele care aveau anii de pensionare. Al meu era clar impotriva! Pentru el mai rau de-atat nu se putea. Pentru mine era CEVA ce inca nu stiam ce! Ma gandeam ca mai am 11 ani pana la pensie, ca, daca nu-mi placea, plecam din nou si imi vedeam de drumul meu mai departe! Imi fac dosarul, ma duc sa il predau. Cand ajung la centrul de predare, coada mare. Intreb doamnele care asteptau:
"Cine este ultima?" Nici un raspuns pret de cateva secunde, pana cand cineva, aproape soptind, imi spune:
"Puteti intra!" Ma uit nedumerita, coada, frate, ca la painea pe cartela. Intru, ma duc in fata comsiei, predau dosarul, iar, in vreme ce o doamna imi verifica actele, alta imi spune:
"Dvs sunteti de acord sa va inregistrez actele?" Mirata, ma uit la ea si ii raspund:
"De-aia am venit!"
"Dar sunteti la numarul 13!"
"Conteaza? Cred ca dau examen, nu??? Daca stiu sau nu, nu tine de numarul de la inscriere!" Naiva de mine!!!! Doamna care imi verificase dosarul pana atunci, ridica ochii spre mine si ma intreaba:
"Veniti din privat?"
"Da!"raspund eu. Cea de langa ea, imi adreseaza si ea o intrebare, aproape compatimitor:
"Dar de ce ati plecat din invatamant?" Ma uit la ele amandoua si spun:
"Stiu de ce am plecat, nu prea sunt sigura de ce ma intorc!" Prima reia discutia:
"De ce te intorci ca educatoare si nu ca profesoara?"
"Ca vreau sa lucrez in continuare si in privat! La clasa n-am timp: teze, extemporale, corijente, meditatii..." Se uita direct in ochii mei si imi zice, fara intentii rele:
"Scoate diploma de facultate, nu ne intereseaza pentru titularizare, le duci tu la angajare, acum doar complica dosarul. Ai liceul pedagogic, vrei sa concurezi ca educatoare, nu ne zapaci". Scot fisele de inscriere, cererile, le refac , imi scot diploma cu studiile universitare si-l predau. Iau ei dosarul, eu ma urc in masina si plec, ajung acasa, parchez masina si suna telefonul!
"De la centrul de inscrieri suntem, nu e bun dosarul. In actul Dvs de transfer si in cartea de munca scrie institutoare, asta presupune studii superioare, iar la dosar nu avem acte doveditoare ca ati terminat o facultate. Veniti dvs luni cu ele sa refaceti dosarul".
Luni de dimineata ma duc, iarasi coada. Pe hol, trei doamne mai tinere, proaspat aterizate din Spania si Italia, vorbeau langa mine:
"Te-ai apucat sa inveti?"
"Am invatat eu o limba straina in 2 luni ca sa iau interviul si sa ma angajez in Spania si nu invat aici in romana sa iau examenul!" Ma uit la ele si ma bucur. Taci ca se intorc acasa cu alta mentalitate, imi zic eu in gand, se schimba Romania! As!
Intru din nou, completez iar 8 pagini de cereri, bag diplomele la loc, ma fac iar cu studii superioare. A treia zi, suna din nou telefonul:
"Nu e bun dosarul, ne trebuie o adeverinta de la locurile de munca unde ati lucrat din care sa rezulte vechimea in invatamant!"
" Dar aveti copia cartii de munca la dosar!"
" Nu e suficient, trebuie si adeverinta care sa ateste vechimea in invatamant!"
" Dar gradinitele in care am lucrat la inceput sunt in alte judete si nu mai exista: casele de copii s-au desfiintat, la fel gradinitele cu program de 4 ore!"
" Nu stiu cum faceti, dar avem nevoie de adeverinta. Mergeti dvs la gradinita din Timisoara unde ati lucrat ultima data sa va dea adeverinta pentru toata perioada, inclusiv pentru celelalte locuri unde ati lucrat in invatamant". Merg, explic, fac copii, cereri, primesc adeverinta. O duc!
"E ok dosarul?"
"Acum este bun!"
"Sigur?" intreb eu.
"Foarte sigur"
Miercuri suna din nou telefonul, a patra oara:
"Nu e bun dosarul! Va rog sa veniti la centru!"
"Acum ce mai are?"
"N-aveti restul de acte avizate conform cu originalul"
"Scrie pe fisa: acolo unde este cazul! Adica doar cele care lucreaza intr-o unitate de invatamant trebuie sa le avizeze in unitatea unde lucreaza. Eu vin din privat! Pentru cazurile de acest gen nu exista mentiuni"
"Veniti sa vi-l avizeze directoarea liceului nostru"
Joi de dimineata merg din nou. Intru la directoare, amabila, draguta, eu cu nervii intinsi la maximum. Zambeam, dar nu era zambetul meu. Mai mult ca sigur, credea ca sunt timida. De fapt eram turata si turbata! Rau! Ma gandeam: ce nebunie pentru o tampenie! Se uita la mine si imi zice: "Va intoarceti la dragostea dintai?" Dau din cap aprobator si ma gandesc: "Nici macar putin indragostita n-am fost vreodata!" Ma intorc sa duc dosarul, alta ma ia in primire si imi spune aproape confidential ca dosarul a creat dispute. Este nevoie de profesori calificati la clasa , e plin sistemul de suplinitori necalificati si nimeni nu intelege de ce ma duc pe post de educatoare. Ca exista posibilitatea sa fiu obligata sa iau post de profesor! Ma zburlesc toata: "Ce drac de tara este asta? Nu ma intereseaza post de profesor! Eu lucrez in privat si nu am de gand sa renunt la statutul meu de liber profesionist! " Intreb:
"Adica nu conteaza ce vreau eu?"
"Pai conteaza in masura in care ce vreti dvs coincide cu nevoile inspectoratului!" Fac ochii cat cepele.
"Adica vreti sa spuneti ca pot sa ma duc in examen, sa il iau si sa fiu obligata sa refuz postul???Dar am drepturi. Traim intr-o tara democratica ! Nu ma poate obliga nimeni sa lucrez pe un post pe care nu il vreau!" Las din nou dosarul si plec ingandurata. Il sun pe-al meu, ii povestesc revoltata, iar el imi zice si mai suparat:
" O sa faci un drac! O sa iei examenul si te vor da afara cand o sa le spui tu ca ai drepturi si vrei alt post decat cel pe care ti-l dau ei!" Ma gandesc: logica bugetara! Alt minister, dar aceeasi presiune, aceeasi nebunie! Cum sa ma dea cineva afara inainte sa ma angajeze? Renunt sa mai inteleg. Ma duc din nou acasa. Vineri, in 17 mai, s-a incheiat perioada de inscrieri. Rsuflu usurata. Telefonul n-a mai sunat. Pana ieri , adica marti, cand a sunat din nou:
"Nu e bun dosarul!" Am crezut ca explodez!
"De ce????????????????????????"urlu eu in telefon
"Nu tipati la mine! vine raspunsul de la celalalt capat al firului. Nu sunt eu de vina, eu repet ce spune inspectoratul! Aveti nevoie de fisa matricola de la liceu!"
"Am terminat liceul in '82, atunci nu se eliberau fise matricole! Sa intoarca pagina cu diploma de liceu si vede mediile pe fiecare an de studiu si notele de la examenul de bacalaureat! Asa era legea atunci!"
"Irelevant! raspunde vocea.
"De ce?" intreb eu inca incercand din rasputeri sa cuprind cu mintea nebunia!
"Nu aveti notele mentionate la disciplinele psiho-pedagogice! Trebuie sa dovediti competentele psiho-pedagigice."
"Pai dau un examen dupa ce trebuie sa trec de o proba practica, la clasa. In plus, aveti fisa matricola de la o diploma superioara, care tot pentru invatamant m-a pregatit si pe care am absolvit-o. Sunt materiile acolo cu notele: pedagogie, psihologie, practica pedagogica!"
"Irelevant. Notele respective atesta pregatirea dvs in invatamantul scolar, nu prescolar. Asta trebuie sa faceti pentru ca asa cere inspectoratul scolar!"
"Pai eu am terminat in Ialomita! Peste 3 zile se incheie validarea. Cand sa mai rezolv asta???"
"Sunati la ei, rugati sa v-o trimita, altfel nu se poate! Sau concurati pe post de profesor"
"NU vreau ca profesor!"urlu eu! Mintea imi alearga cu viteza luminii si spun aproape mecanic mai departe: "Dar in '90 am intrat in Timisoara tot prin concurs. Nu mi-a cerut nimeni fisa matricola. Sa gaseasca inspectoratul o rezolvare! M-a mai validat o data."
"Rezolvati dvs, va rog, cu foaia matricola. Eu v-am transmis mesajul lor!"
Sun disperata in Ialomita la liceu, alta voce: "Faceti Dvs o cerere in scris, inregistrati-o la secretariat si in termen de 30 de zile v-o dam personal! Asa prevede legea. "
"Sunt in Timisoara, la 750 de km, am nevoie de ea pana vineri , adica raspoimaine, cand se inchide perioada de validare!" "Nu se poate!"
Am inchis turbata telefonul si, tremurand, m-am gandit: Ce mama dracului faci tu, mai fraiero, cu viata ta???? Si-am renuntat!
Ei bine, Romania l-a dovedit inclusiv pe Faulkner in materie de nebunie!
"Sfarsitul intelepciunii este acela sa visezi suficient de maret cat sa iti pierzi visul in goana dupa el!" spunea odinioara Falukner. Cata dreptate avea. Oare se gandea la Romania????
Aveti grija, voi, cei care credeti ca tara asta merge in directia care trebuie!
