Un revelion periculos pentru doi oraseni trazniti

Dupa un Craciun petrecut in mare viteza, printre degustari si intalnirile stabilite cu furnizorii de servicii de nunta, copiii nostri s-au intors impreuna cu catelul din dotare la Viena. De fiercare data cand vin, bucuria umple casa, atunci cand pleaca, golul este atat de mare incat am invatat sa fugim de-acasa. Asa ca, de Revelion, imediat dupa pranz cand am venit amandoi de la lucru, ne-am urcat in masina si da-i bice spre mosie. Pana la Dognecea am fost impresurati de ceata. Timisoara era demult sub ocupatie, cred ca trecuse mai bine de o saptamana in care totul, de la cladiri pana la oameni, orbecaiam ca bezmeticii in nori de ceata deasa. De cum am virat spre casa, soarele a pus stapanire pe coline si parca rasarise primavara de dupa dealuri, dar mai cu seama in sufletele noastre. Masina era burdusita cu mancare, prajituri si niscaiva de dat pe gat, adusesem pana ce si doua pahare de sampanie sa ne bucuram in doi de trecerea dintre ani. Dupa vreo ora si jumatate, iaca am parcat si noi masina in curtea casei si eu m-am pus pe decorat casa. Al meu a dat drumul la centrala, dar in casa, frig sa mori. In nebunia sarbatorii ce urma sa vina, n-am simtit frigul in oase, caci eram plina de entuziasm: erau primele sarbatori pe care urma sa le petrecem aici. Al meu, ca un orologiu stricat, repeta regulat: "brrr, ce frig e, nu se mai incalzeste-odata?" Spre seara, termometrul abia urcase spre 12 grade. Scoteam fum pe gura amandoi, dar eu radeam cu gura pana la urechi. Fusesera cateva serii de colindatori care ne cantasera pe sub feresti si carora le umplusem pungile cu bomboane, mere si niscaiva bani de cheltuiala. Pe la 9 seara, al meu a capitulat. Se facuse noapte afara inca de pe la 5, asa ca am aprins luminile afara, am incuiat poarta si am dat drumul la televizor. Promisese sa se scoale in jur de 11 noaptea ca sa nu il prinda Anul Nou dormind. Ei, as, nu s-a mai trezit pana a doua zi pe la 9. Eu, in schimb, mi-am promis sa rezist eroic pe baricade macar pana cand avea sa bata gongul de la miezul noptii.  Pe la 10, am desfacut o sticla de vin de Grasa de Cotnari. Niciodata nu rezistasem la bautura si eram convinsa ca cele doua degete din pahar aveau menirea fie sa m-adoarma instant, fie sa intru in calduri si sa dansez singura pe masa. Nici vorba, dupa vreo alta ora, am schimbat vinul cu o tuica fiarta cu zahar si piper, degeaba. Am rezistat cu stoicism fara nici macar o durere de cap. Afara gerul musca din ferestre si se zbantuia un vant, vajaind pe la colturi si obligandu-ma sa ma fac colac sub paturi. Sa fi fost vreo 10 noaptea cand mi s-a parut ca frematau muntii. Am dat sonorul incet la televizor si-am realizat cu uimire ca parca vacile mugeau sub geam, iar Jackie, catelul meu pufos, latra in disperare afara de ziceai ca moare. Noaptea, lacul din fata casei are ceva nefiresc, de parca o magie il cuprinde ca sa te bage in sperieti. Am dat perdeaua la o parte si am tras un ochi temator in noapte. Sase femei din sat, vazand lumina aprinsa la fereastra, dar poarta incuiata, rageau in disperare un colind distorsionat. Cine stie de cata vreme se-agitau pe-afara? Am pus banii intr-o punga langa alte bomboane rasucite in staniol si zbbbbbrrrrrrrrr punga pe fereasta! Gerul musca din pereti. Alergau dupa punga ce se rostogolea in noapte pe pamant ca nebunele razand in hohote de bucurie ca, in final, cineva le auzise si-si facuse pomana sa le dea ceva in dar. Nu stiu cand am adormit. Dimineata inca mergea televizorul, iar al meu sforaia usor si fericit in casa deja cuprinsa de caldura. Abia cand am facut cafeaua a deschis un ochi si-a venit ca somnambulul dupa miros. Afara era alb, nu ninsese, doar un strat de bruma se asternuse peste tot. Sticla de sampanie si cele doua pahare pregatite pe masa din bucatarie stateau suspendate intre ani. Le-am pus la pastrat pentru alta data, trecuse vremea lor. Pe la 10, ne-am infofolit in ce aveam mai gros si eram gata sa iesim pe poarta cand vecinul de langa noi ne-a intrebat: 

“Oameni buni, unde va duceti cu noaptea-n cap? Afara-s minus 10 grade!“  

„Pe munte, am raspuns noi bucurosi. Sa vedem Dognecea iarna!” 

Nea Dumitru s-a prins scai de noi. Si-a luat toporul si-am plecat de nebuni pe potecile pustii. Cand am ajuns la Lacul Mic, o tanara se plimba singura pe dig. “Sa nu veniti singura-n padure, doamna” imi zice vecinul grijuliu. 

“De ce, nea Dumitre? Ca doar nu ma manca lupii” i-am raspuns imediat. 
“Acum vreo doi ani, un nenorocit a omorat o fata aici. A violat-o si-a legat niste bolovani de ea si-a aruncat-o-n lac. Vara, cand e liniste si luna e mare sus pe cer, o auzi plangand si tipand prin padure. Bantuie pe potecile din jurul lacului. Am venit cu nevasta intr-o noapte la pescuit, sa tot fi fost vreo 3 noaptea si, cum stateam noi asa, odata am auzit-o plangand. Bantuie padurea. Si-s si golani veniti din alte parti pe-aici, bata-i vina”.  

“Pai si-ai mei cum sa vina vara aici?” 

“Da cine-i lasa singuri, doamna? Imi iau toporul si ma duc io cu ei. Ce, pe dumneavoastra v-am lasat singuri la lupi si sa va rataciti?” 

Se lamurise misterul caci, de cum inchisese poarta, isi agatase de brat un topor mare cat o zi de post. Cica lupii iesisera si ei la vanat. Cu o zi inainte sa plecam, pe la pranz, trei ulii au venit in picaj simultan si duse au fost trei gaini. Noi am ramas ca la dentist. Dar nea Dumitru a tras niste injuraturi de-a rosit toata ulita!

N-am intalnit fantoma, desi 3 zile la rand am batut cararile pe dealurile din imprejurimi. A patra zi se anuntase viscol. Ne gandeam cu haz: oare merge vreo caruta din Dognecea pana la Timisoara? Fusese ger, iar temerea ca bateria avea sa ne lase tocmai acum se dovedise falsa. Masina a pornit la prima cheie si dusi am fost. Dar am trait un revelion periculos. E frumos la tara. Nu mai repet faza cu vinul si cu tuica fiarta. Toata noaptea am auzit vantul cum se imburda in usa vrand sa dea navala-n casa si pandind pe la feresti. Amintiri de la tara, alta data, cand mai experimentam si noi putin.