Sase
armasari negri si focosi au intrat in galop pe poarta conacului intorcand
capetele tuturor invitatilor veniti la nunta Contelui Wenckheim. Tanara mireasa, in varsta de 22 de ani, era fiica din flori a uneia dintre slujitoarele de la mosie. Pana
ce si batranul conte a ridicat surprins sprancenele si si-a pus mana streasina
la ochi incercand sa-l vada cat mai bine pe cel care isi facea intrarea atat de
spectaculoasa. Toti invitatii si-au intors capetele spre norul acela galopant
de praf care crestea pe masura ce se apropia intr-un ritm cadentat de copite.
Cand a fost suficient de aproape, vizitiul a tras haturile, iar caii s-au oprit
la comanda cambrandu-si spatele si frematandu-si picioarele suple si transpirate. Pret de cateva secunde toata lumea si-a tinut respiratia asteptand
ca praful sa se aseze. Dar mirare: in spatele cailor, pe o platforma funerara,
trona un sicriu negru si elegant. Damele mai sensibile si-au dus repede la gura
mainile ascunse in manusi delicate si parfumate si-au facut ochii mari de mirare. Contele a coborat treptele
fara sa se grabeasca in vreme ce vizitiul de-mprumut i-a inmanat un ravas: cadou ne nunta, zicea el. Barbatii au format un semicerc in spatele veteranului
mire in varsta de 67 de ani, in asteptarea dezlegarii misterului: cine se afla
in sicriul care isi facuse intrarea cu atata fast si zgomot? Contele a
despaturit scrisoarea si a citit cu voce tare: “Tie asta iti lipseste, nu
femeie!”. Sinistrul ravas era semnat de catre nepotul lui, Carol Weckheim, una
dintre numeroasele rude scandalizate de mariajul considerat nepotrivit pentru o varsta atat de inaintata. Incidentul a avut loc in anul 1846 la Moneasa. Trei ani mai tarziu, tanara sotie avea sa
moara la nasterea singurului mostenitor al contelui, Krisztina Anna Maria
Regina, in anul 1949. Acesta avusese trei neveste pe care le dusese la groapa pe rand. In 1852,
darul de nunta si-a gasit utilitatea, contele trecand in lumea celor drepti, alaturi
de cele 3 neveste ale sale, lasand in urma lui o avere considerabila si o mostenitoare minora. Copila
a fost crescuta de bunica din partea mamei, iar mai apoi de preotul parohiei
din satul Ujkigyos, Gondocs Benedek. Gurile rele spun ca in anul 1857, Imparatul
Franz Joseph ar fi fost impresionat de destinul tragic al “micii contese” si ar
fi vizitat-o impreuna cu Imparateasa Sissi cand fetita avea doar 8 ani. Sissi ar fi
luat-o la curte si s-ar fi ocupat de educatia ei, iar cand aceasta a crescut a fost una dintre doamnele ei de companie. In 1872, Krisztina s-a maritat cu contele Friedrich Wenkheim,
verisorul ei la Budapesta. Tatal lui Friedrich era Carol Wenckheim, ofiter de husari, sotul fiicei vestitului maresal
Radetzky, cel care trimisese sinistrul cadou de nunta tatalui celei ce avea sa
ii devina peste ani nora. Friedrich doar isi terminase studiile juridice , iar
casatoria cu Krisztina il facea un om foarte bogat. Din casnicia lor au rezultat sapte
copii: Friderika, Krisztina, Laszlo, Pal, Maria si Ilona. De numele sotului ei
este legat parcursul spectaculos pe care l-a avut statiunea Moneasa pana cand
comunistii au venit la putere si au confiscat tot ce se putea.
Desi
atestata inca din 1597, o data cu donarea de catre Principele Sigismund Bathory
a domeniului Moneasa si a cetatii Deznye lui Kornis Gaspar, statiunea era deja
renumita inca din perioada ocupatiei otomane cand turcii au construit primele
bai exploatand apele termale de aici. Dar bogatiile acestei zone nu se rezumau
doar la apele termale, ci si la exploatarile de marmura rosie si neagra si
exploatarea si prelucrarea lemnului. Dupa plecarea turcilor, domeniul a fost
cumparat de catre baronul Nevery Alexa de Gyula Varsand si fratele acestuia,
Iosif.
Cincizeci de ani mai tarziu, in 1891, sotia Contelui Friedrich
Wenckheim, Krisztina, a cumparat mosiile din Sebis, Moneasa, Ravna si Selejani
de la unul dintre proprietarii care tot s-au succedat, de la contele Waldstein Ernest - Francisc. Inceputurile au fost foarte grele,
caci drumurile erau intr-o stare jalnica, nu de putine ori trasurile ramaneau
fara roti prin hartoapele cat casa, iar in zilele ploioase, carutele intrau in
apa pana la butucul rotii. De la Sebis la Moneasa faceai 2 ore cu trasura pe
timp frumos, iar pe timp urat doar nebunii se incumetau la drum. In perioada respectiva, Aradul isi juca atu-urile la masa Europei,
iar interesul pentru dezvoltarea statiunii se plia perfect pe tendintele
europene de descoperire a zonelor virgine si de incurajare a turismului.
Multi investitori imperiali batusera drumurile pline de gropi si noroaie in
Tara Zarandului pana la poalele Muntilor Codru Moma pentru ca vestea apelor
termale si calitatile aerului plin de ozon depasisera granitele si investitorii
isi calculau si numarau deja banii.
I-au luat ceva ani contelui sa schimbe fata domeniilor
sale si-a muncit cu drag pentru ca isi construia un camin, iar afacerile se cereau a fi prospere pentru intretinerea unei familii numeroase.
A construit calea ferata care facea legatura intre Arad-Brad-Moneasa, a
reutilat fabrica de topit fier de la Sebis, a modernizat cuptoarele de ars
calcar si s-a apucat sa schimbe fata statiunii Moneasa, ridicand stabilimente
turistice moderne: a daramat vechile cabine din lemn mostenite din perioada
ocupatiei otomane si
Vila Nufarul, vila Paradayser, vila Baronului
Andrenyi, vila Csiky-Zielinski si vila Mager.
Tot in aceeasi perioada s-a
amenajat parcul statiunii. Contele si-a promovat investitia pentru cura
impotriva afectiunilor sistemului nervos, cel locomotor, boli de nutritie si metabolism
sau ginecologice, astfel incat, in 1895, a crescut fluxul turistilor in
statiune la peste 100 de persoane. Trei ani mai tarziu, Moneasa obtinea statutul de statiune balneara.
Statutul castigat a largit potentialul turistic, aici fiind organizate unele
intruniri regionale profesionale. Totodata si-a construit o cariera politica
respectabila, castigand mai multe mandate de deputat in circumscriptiile Gyula
si Chisineu Cris. Contele Friedrich Wenckheim era nepotul contelui Weckheim
Jozsef, descendent al familiei Harruckern, a carui ramura genealogica o situa printre cele
mai bogate si respectate familii din Imperiul Austro-Ungar. Acesta era un mare iubitor
de arta, incurajand orice act de cultura din zona. Joszef se mutase in Arad unde isi deschisese un birou
notarial si avea sa il angajeze ulterior pe nepotul lui, Friedrich, dupa ce
acesta a absolvit studiile juridice. Venerabila rubedenie detinuse o avere colosala, estimata
la peste 70.000 de hectare de pamant. Tanarul nepot a preluat administrarea
mosiilor unchiului sau de la Socodor, Sebis, Moneasa, Sanmartin, Kigyos si
Bekes. Joszef fusese insurat cu o
aradeanca, Regina, vaduva consilierului regal Torok Albert, dar n-a avut noroc
la femei pentru ca si-a ingropat prima nevasta cand inca era tanara, la fel s-a
intamplat si cu cea de-a doua. La 67 de ani s-a indragostit de alta tanara,
fiica din flori a servitoarei sale , mai tanara cu 45 de ani decat el. Familia
s-a revoltat, a facut scandal, dar iubirea nu cunoaste varsta. Acesta a fost
momentul in care nepotul lui, Carol Wenckheim, tatal lui Friedrich, i-a trimis cadou de nunta un
superb sicriu negru asezat pe un car mortuar tras de 6 armasari , insotit de mesajul “Tie asta iti
lipseste, nu femeie!”.
Bibliografie:
