Fiecare
dimineata incepea intr-o explozie de emotii generate de o natura care isi
dezvaluia multiplele fatete. Soarele incalzea crestele muntilor care se alintau
admirandu-se in luciul apei. Cardul de lebede isi tinea ultimul curs de zbor
pentru puii care inca nu isi schimbasera penajul. Un pescar intr-o lotca cu
motor canta pe nas un cantec duios, probabil pentru o mandra imaginara. Doamna pensiunii
isi facuse baia de dimineata in lac si isi pieptana parul in gradina. Parca
eram aruncati intr-o alta perioada in care timpul inca mai avea rabdare cu
oamenii. Nu stiu cum am sarit in sosoni si ne-am pregatit de
drum. Cand sa ne urcam
in masina, blocati de alta cu numar Italia. In parbriz
un bilet cu numarul camerei. Du-te tu, ii zic lui al meu, doar vorbesti
italiana. Fiecare dintre noi este responsabil cu un anumit registru lingvistic.
Bate el discret la usa si-i deschide un barbat cu cearcanele pana-n brau. Al meu turuie vreo cinci minute
intr-o italiana impecabila sa faca impresie. Celalalt a cascat inauntrul
fiintei sale pana a obosit si-a zis sec: English, please. Al meu a-ntepenit
si-a raspuns in virtutea inertiei in cea mai neaosa limba romana textual: ce
engleza, dom’le? Eu vorbesc italiana. Cand a venit la masina si mi-a povestit
aveam sa ma-mprastii de ras. Cum s-au inteles? In cea mai uzuala limba de pe
pamant, vorbind cu mainile pana au obosit. In alta ordine de idei, iarasi am
pornit la drum pana seara tarziu cand am
picat lati.
In aceasta zi ne propusesem sa vizitam satele pitoresti din
Salzkammergut, o zona montana de-o frumusete greu de descris in cuvinte.
Localitatile erau goale, lumea plecata la lucru fie in intreprinderi, fie pe
ogoare. In zilele lucratoare aici se munceste, nimeni n-are timp de promenada. Strazile
pustii.
Nu stiu cat am umblat de nebuni prin coclauri, cert este ca am urcat pe
varf de munte, iar masina gemea din pricina serpentinelor stranse si pantelor
abrupte.
Ne-a fost
teama ca o sa ramanem agatati de drum si vom fi nevoiti sa o impingem pana sus.
A rezistat eroic, cand in a doua, mai rar in a treia, cert e ca la un
moment dat mai sa cadem in cap, asa de abrupta era panta.
Ne puseseram zambetele
pana la urechi de bucurie si dai cu pedala pana la fund. Pe la pranz am ajuns
in preajma lacului Gossausee, situat intr-un peisaj de stanci calcaroase
strabatute de chei adanci.
Lacul se afla la o altitudine de 1154 m . Cel mai
pitoresc munte cu piscurile in zig-zag este Gossaukamm cu o inaltime de 2459 de
metri. Drumul urca abrupt printr-o padure deasa de un verde intens. Citisem ca era cel mai frumos
dintre toate cele 70 de lacuri care alcatuiau salba albastra a Austriei.
Cand
sa parcam, ioc loc. Pline toate de masini. Am facut cale intoarsa si cu chiu,
cu vai abia am gasit un loc unde am parcat masina intr-o rana.
Pana la lac
aveam de mers ca popa vreo 4-5 km pe jos. Cat pe ce sa il pierd pe-al meu pe
drum si abia l-am convins sa vina pana sus.
De pe platoul inconjurat de munti
cu creste acoperite de zapada, se intindea la poale un lac mic de-o
frumusete…imposibil de descris. Lume, ca la circ!
Stralucind in zare, se vedea
ghetarul Dachstein a carui inaltime depaseste 3000m.
Jos la lac, un mic ponton
pe care se laganau doua barci.
Pe partea dreapta se faceau scufundari.
Pe
stanga unii mai curajosi faceau baie.
Tot de aici se poate urca cu telecabina
pana la cabanele din jur. Pe platoul de sus, multe magazine de suveniruri,
restaurante, terase, bancute pe care sa stai in tihna si sa admiri peisajul
pana obosesti.
Cand am luat drumul spre masina, al meu jubila de bucurie: aici
ii placuse cel mai mult (in fiecare zi spunea la fel si cum nu era ultima zi de
concediu, tot aveam sa aud asta pana ne-am intros acasa). Iar drumul cobora in
panta, motiv sa bagam viteza si sa ne intoarcem in Hallstatt. A doua zi urma sa
ne dam in barci. Daca scapam cu viata nu aveam sa mai mor curand. Dar, despre
asta, povestim data viitoare.
