Dupa cum va povesteam zilele trecute, am stat cateva zile in Germania, mai exact in land-ul Bavaria. Germania am descoperit-o anul trecut, intr-un circuit european care presupunea traversarea mai multor tari. De cum treci granita Romaniei, incepi sa vezi diferentele: strazi largi, autostrazi, cladiri impecabil de curate, oameni relaxati. De ani de zile ma tot intreb de unde atata praf in Romania? Aseara, am avut musafiri. Niste prieteni din tinerete care au plecat din tara acum 18 ani si s-au stabilit in Munchen. Le povesteam cat de mult imi place sa ma uit la pamanturile frumos cultivate, la parcelele in nuante diferite de verde, trasate, parca, cu liniarul. Imi spuneau ca acest fapt este cu dus-intors, ca tocmai aceasta exigenta tipic germana ridicata la rang de lege autoimpusa ii obliga sa vada peste tot imperfectiunile prin comparatie. Doamna, inca foarte tanara dupa aspect, desi are 44 de ani, si-a construit o cariera frumoasa la o renumita casa de moda bavareza. Imi povestea amuzata (politetea occidentala exersata o asa lunga perioada de timp, o obliga sa prezinte situatiile descrise sub forma unor glume reusite) situatiile penibile cu care s-a confruntat in cele doua zile de cand ajunsese in Romania, special ca sa rezolve niste probleme pentru parintii care locuiesc cu ei de ani buni, dar care sunt inca cetatenii acestei tari. Imi povestea, de fapt, lucruri pe care le stiam deja: ca, la ei (ca si la noi), bugetarii sunt platiti din bani publici si ca nu intelege aroganta si maniera total indiferenta a functionarilor romani fata de problemele celor care formeaza cozi la ghiseu. Ca in Germania, fie ca esti politist, doctor , profesor sau functionar, toti inteleg faptul ca sunt platiti din bani publici si ca sunt in slujba celor care ii platesc. Ca sistemul sanitar este unul normal! Auziti si voi, normal! Mama sa are o forma de cancer pentru care a fost obligatoriu sa faca tratament chimio cateva luni de zile. Ca spitalul, dupa externare, ii trimitea de 3 ori pe zi asistenta acasa, ca sa o ajute pe mama ei sa isi urmeze tratamentul chimio, sa faca exercitii de recuperare fizica, sa ii faca toaleta, sa ii explice fiecare faza din medicina recuperatorie. Statul german le-a pus la dispozitie gratuit pat special de spital cu telecomanda (care se ridica sau se lasa dupa pozitia agreata de catre pacient), WC portabil, ca sa nu o solicite mersul la baie, scaun cu rotile ca sa se poata deplasa prin casa. Evident, acolo nu este permisa invoirea de la serviciu pentru ca rudele apropiate ti se imbolnavesc decat pentru maxim 3 zile. La noi, poti sa iti iei concediu medical si sa stai acasa cat poftesti, iar daca vrei sa-ti angajezi o femeie care sa-ti ingrijeasca bolnavul , deja vorbim de un lux pe care foarte putini romani si-l permit. Economia germana merge in baza unor principii corecte si a constiintei datoriei fata de statul care se implica in mod pozitiv in viata ta privata, ajutandu-te si protejandu-te. Doar platesti taxe, impozite, asigurari de sanatate, potrivit salariului (!!!!!!!!!!!!) care iti reflecta calitatea muncii prestate si competentele profesionale. Deci nu prea te indeamna statul german si nici nu te incurajeaza sa lenevesti. Si nici nu se fac angajari/concedieri la gramada. La norma, la lot. Tratamentul medical pentru pensionari, care ar costa, de exemplu, 1000 de euro/cutia, este subventionat de stat si platesti 5 euro/cutie! Medicamentul poate costa si 10.000 sau 50 de euro, pentru pensionari, costul este acelasi: 5 euro/cutie. Acolo sunt sute de case de asigurare si concurenta este maxima ca sa te atraga , pe tine, ca si asigurat. Fapt care este in beneficiul pacientului, evident, pentru ca fiecare are oferta sa de servicii, contractele incheiate cu firmele farmaceutice, cu spitalele si implicit specialistii. Toti vor sa fie cei mai buni ca sa aiba cat mai multi cotizanti. Esti nemultumit, schimbi casa de sanatate. Vrei mai multe servicii medicale, renunti la asigurarea de stat, treci la cea privata. Ambii soti au salarii frumoase, deci si asigurari de sanatate pe masura, dar nici unul dintre ei nu isi permite sa renunte sa plateasca propria asigurare medicala, de teama ca, in viitor, unul dintre ei sa nu devina somer, pentru ca asigurarea platita de unul, pana la re-angajare, il preia pe polita sa personala de asigurare si pe cel ramas fara slujba. Statul iti explica, pentru ca este in folosul sau sa platesti taxe pe care sa le incaseze. Diferenta este ca acolo iti da ceva in schimb, noi primim praful de pe toba! Cate diferente sunt intre sistemele de protectie dintre cele doua tari? Nenumarate! Daca o luna nu treci deloc pe la spital, sunt case de asigurari care iti adauga bani in cont, pt ca se presupune ca nu folosesti aiurea banii statului.
Era dezamagita ca in scurta noastra deplasare la Munchen nu ne-am intalnit in tara lor. Fusesera doua saptamani plecati in Italia in concediu. De acolo, au venit direct aici. Erau extraordinar de mandri de job-ul lor, de viata lor, de ei insisi. Si ma gandeam, ce bine de ei! Dar explicau tot cu mandrie ca acolo, cand sunt intrebati ce sunt, intotdeauna raspund: romani! Desi au renuntat de 18 ani la cetatenie. Doar cand vin acasa au o problema cu asta, ca nu o mai spun cu atata bucurie. Pt ca ochii vad, sufletul se strange. Si arata totul din ce in ce mai dezolant, ca o casa parasita, ale carei ziduri se surpa. Pentru ca nu mai are viata in ea. M-a intrebat daca am crema de pantofi in casa. Cum sa nu? am raspuns. Evident ca am! Atunci mi-a explicat ca ei nu au asa ceva in casa, pt ca acolo nu este praf. Dupa o iesire de cateva ore in Piata Unirii, pantofii ei eleganti aratau ca dupa razboi. Sa rad sau sa plang?
Si-atunci mi-am amintit acele sentimente, dinainte sa plecam in orice escapada peste granita, de imensa bucurie, dar si de tristetea pe care nu stii cum sa o tii in frau cand te intorci ACASA! Anormal! ACASA inseamna locul in care sufletul tau se simte cel mai bine. Da, dar sterg praful zilnic, spal gresia in fiecare dimineata, sunt stresata ca am din ce in ce mai putini clienti si mi-e frica ca de dracul sa nu cumva sa ma imbolnavesc. Acasa nu ma lasa nici o clipa sa uit ca sunt in Romania. Intotdeauna sunt in garda, cu sabia intr-o mana, cu platosa in cealalta, gata de atac, gata sa ma apar. In fiecare dimineata cand sar din pat sunt pregatita sa ma lupt cu fiecare zi in parte. Poate sunt singura intr-o continua stare de alerta. Poate celilalti romani sunt fericiti.
Saptamana trecuta am plecat impreuna cu sotul meu intr-o excursie de 4 zile in Bavaria, unul dintre cele mai frumoase land-uri germane. A fost o plecare inopinata, cu atat mai gustata cu cat visam demult la faimoasele castele care au reprezentat deliciul atator vacante turistice. Daca Romantic Road-ul a ramas un plan de vacanta, iata ca primul pas a fost facut in speranta ca odata si odata il voi parcurge in intregime. In primul rand, pentru timisoreni, as vrea sa va spun un lucru important: cu bugete mari si mici, cred ca a venit vremea sa intram macar de curiozitate si in agentiile locale de turism, nu doar in cele ultracunoscute la nivel national. Pana saptamana trecuta, recunosc, nu am calatorit decat cu masina personala sau cu Eximtur-ul. Fugeam de agentiile mici care nu aveau o cotatie de piata care sa garanteze seriozitate si promptitudine maxima. Nu ca aceste valori nu ar mai fi valabile. Dar trebuie sa recunosc faptul ca aceasta agentie Ultramarin m-a cucerit. Definitiv si irevocabil. Cu o politica de marketing orientata realmente catre client, stie cum sa isi adapteze programele turistice cerintelor clientilor sai zonali. Ei realizeaza aceste mini-vacante in urma solicitarilor clientilor deja fidelizati: nu numai timisoreni, ci si aradeni, sau din Sannicolau Mare si alte localitati invecinate. Ghidul, o domnisoara careia nu ii dai mai mult de 25 de ani, cu greu, (desi are 32), este sufletul acestei petreceri pe roate. Nimeni nu cere nimic, pentru ca toti au mai fost plecati cu aceasta agentie si stiu ca vor primi mai mult decat pot cere: un tur pe ringul vienez care nu era planificat, o vizita obligatorie la obiectivele trecute in program la care s-a mai primit o reducere la pretul de intrare sau alte servicii adiacente in costul aceluiasi bilet, mai o tombola cu premii organizata pentru turisti (cu premii in sepci, tricouri si o excursite), mai o seara petrecuta in oras la cererea petrecaretilor. Rar am intalnit un astfel de ghid, motiv pentru care nu pot decat sa ii multumesc. Se numeste Maria Ladau si v-as recomanda oricand o vacanta impreuna cu ea. Pe tot parcursul calatoriei veti primi informatii nu doar referitoare la obiectivele turistice planificate, ci si cu privire la fiecare localitate importanta prin care treceti. Fata stie meserie si o face si bine. Biletele lor sunt mai mult decat permisibile (198 euro/persoana) pentru un program turistic care va depaseste asteptarile. Deci stie sa isi atraga turistii in urmatoarele programe cu eleganta, fara sa inoportuneze, fara sa agaseze. Chiar o sa va surprinda usurinta cu care va veti pune la dispozitie toate datele de contact, chiar si cei mai reticenti la asta (cum este al meu, de ex), de teama sa nu ratati o alta calatorie minunata.
Am sa revin la impresiile acestei calatorii minunate. In prima zi am avut un scurt popas la Abatia din Melc din Austria. O mai vizitasem cu un an inainte, deci nu ma asteptam la surprize. Ei bine, nu a fost asa deloc. Anul trecut alesesem varianta sa vizitam abatia in exterior si satul, minunat amplasat, care iti ofera o alta perspectiva asupra impresionantei cladiri privita de jos.
Si e mare, credeti-ma! Anul acesta am vizitat si interiorul. Este minunata! Ceea ce m-a impresionat porofund sunt biblioteca, picturile din interior, acel sentiment de liniste interioara pe care ti-l transmite.
Abatia Melk, in germană Stift Melk, este una dintre cele renumite locuri istorice ale crestinismului european, locul reprezentativ al benedictinilor din Austria.
Abatia se se afla in orasul Melk si este amplasata pe un deal stâncos cu vedere spre valea Wacha a Dunării.
Abatia a fost fondată în 1089, dupa ce Leopold II, Margrave al Austriei, a oferit unul din castelele sale călugărilor benedictini din Abatia Lambach.
În secolul al 12-le, scoala fondata aici a depasit renumele bibliotecii mânăstirii
(aici se afla o colectie impresionanata de manuscrise medievale de o valoare incomensurabila). Din pacate, fotografiatul este interzis in aceasta incapere, motiv pentru care am descarcat o imagine de pe net, doar pentru a v-o putea arata.
Cladirea a fost construită între 1702 si 1736 de către arhitectul Jakob Prandtauer, autorul a multor clădiri construite in stil baroc in perioada respective.
Interiorul clădirii principale a fost decorat cu fresce realizate de Antonio Beduzzi,
iar biserica abatiei a fost pictata în stil baroc de catre pictorul austriac Johann Michael Rottmayr.
Din anul 1625 abatia a fost membra a Congregatiei Austriei, care este astazi parte a "Confederatia Benedictina".
Umberto Eco, in romanul sau "Numele Trandafirului", s-a inspirat in descrierile sale chiar din atmosfera abatiei de la Melk, iar unul dintre protagonistii romanului sau se numeste Adson din Melk.
Cei care nu ati vazut-o, merita sa o luati in calculul pentru viitoarele vacante. De la Melk ne-am indreptat catre Salszburg.
Salzburg este al doilea oras ca marime din Austria, capitală a statului federal Salzburg.
El este amplasat la vest de Mönchsberg, în sudul fortăretei Festungsberg si Nonnberg, la nord se află colina „Müllner Hügel", iar la est este delimitat de râul Salzach.
Orasul Vechi (Altstadt) este format din centrul istoric, cu arhitectura sa barocă renumită în întreaga lume, are unul din cele mai bine păstrate centre istorice din lumea germanică.
Orasul se mandeste ca aici s-a nascut in data de 27 ianuarie 1756 Wolfgang Amadeus Mozart, într-o casă situata pe Getreidegasse 9. Această casă era cunoscută si sub numele de casa maestrului de dans (Tanzmeisterhaus), deoarece aici functiona, în anul 1711, o scoală de dans pentru nobili si de bune-maniere si comportare în societate. În această clădire au fost organizate baluri ale înaltei societăti din Salzburg. Franz Karl Gottlieb Speckner, proprietarul casei din acea perioadă, era prieten cu tatăl lui Mozart fiind martor la cununia părintilor lui Mozart. In aceasta casa s-a nascut celebrul compozitor si a copilarit in incinta ei pana cand parintii sai s-au mutat într-o casă în piata Hannibal ('Hannibalplatz') – astăzi 'Makartplatz', la numărul 8. În timpul celui de-al Doilea Război Mondial, trei sferturi din casa de pe Getreidegasse a fost distrusă de o bombă, iar reconstructia ei s-a demarat abia in 1994 si a fost transformata in muzeu. Ceea ce trebuie spus este ca, in centrul vechi, meseriile erau identificate dupa "siglele" postate pe case. Mai jos aveti o expozitie de astfel de insemne care mie mi-au placut in mod deosebit:
Fortareata Hohensalzburg este cea mai importanta constructie de acest gen din centrul Europei si cel mai important obiectiv turistic din Salzburg. Din locul unde este amplasata, se poate vedea raul Salzach si imprejurimile orasului.
Printul Arhiepiscop Eberhard a ridicat primul castel aici in anul 1077, iar in timpul domniei Printului Arhiepiscop Konrad I a fost construit un turn din piatra, iar mai apoi in secolele 12 si 13 au fost ridicate zidurile care inconjoara castelul.
Printul Arhiepiscop Burkhard III von Weisspriach a ridicat cele patru turnuri principale de-a lungul zidului exterior, iar in timpul domniei Arhiepiscopului Bernhard von Rohr a fost ridicat bastionul Rohr. In timpul domniei Arhiepiscopului Leonhard von Keutschach, castelul si-a schimbat rolul dintr-unul militar si strategic intr-unul politic. Leonhard von Keutschach a investit bani in decoratiuni, modernizari si extinderi.
Castelul Hellbrunn sau Palatul Hellbrunn a fost construit intre anii 1613 si 1615. Cele trei etaje sunt departajate pe fatada de decoratiunile "Kordongesimse". Scara dubla de la intrare duce la poarta principala de la Castelul Hellbrunn. Sub scara se gaseste o fantana grotto de Santino Solari. La primul etaj al Palatului Hellbrunn se gasesc "Camerele Printului" – Fürstenzimmer. Aceasta parte a fost decorata de Arsenio Mascagni in 1615 care a pictat peretii si tavanul cu scene diverse si cu 12 Cezari de aur. In fata Palatului Hellbrunn se afla curtea de care se largeste tot mai mult pe masura ce va apropiati de palat. In mijlocul "Ziergarten" sau Gradina Placerii din spatele Palatului se afla un iaz unde se gaseste si o mica insula rectangulara. Renumele Palatului Hellbrunn a fost dat de gradinile si fantanile amplasate aici.
Palatul Mirabell, realizat in stil baroc, a fost initial cunoscut sub numele de Castelul Altenau sub conducerea Printului Arhiepiscop Wolf Dietrich von Raitenau in anul 1606. Palatul a fost facut cadou concubinei sale Salome Alt si este renumit pentru gradinile sale deosebit de frumoase. Legenda spune ca aristocratia orasului, satula de situatiile care o puneau in dificultate si generate de catre Print si concubina lui, l-au inchis in fortareata, iar pe Salome au izgonit-o din oras. Succesorul sau Printul Arhiepiscop Markus Sittikus i-a schimbat numele in Palatul Mirabell („Priveliste Frumoasa"). Printul Arhiepiscop Franz Anton Harrach a reconstruit castelul din temelii, dupa planurile lui Johann Lukas von Hildebrandt intre anii 1721 si 1727.
In timpul marelui incendiu din Salzburg din anul 1818, Palatul Mirabell a fost afectat puternic si apoi reconstruit dupa un proiect al lui Peter Nobile in anii urmatori. Deoarece turnul din mijlocul aripii de vest a fost distrus, acesta a fost reconstruit, iar fatadele au fost refacute in stil neo clasic.
Gradinile Mirabell au fost orientate spre Fortareata din Salzburg si spre Salzburger Dom. Gradinile originale au fost reamenajate dupa planurile lui Johann Bernhard Fisher von Erlach sub domnia Printului Arhiepiscop Johann Ernst Thun in anul 1689. Abia in 1730, gradinile au fost modificate si considerate cele mai frumoase gradini baroce in Europa.
Pe aleea Linzergasse la numarul 41 se gasesc biserica Sf. Sebastian si Cimitirul Sf. Sebastian care este lipit de aceasta biserica. Aici se gaseste mormantul familiei Mozart, dar si Mausoleul Printului Arhiepiscop Wolf Dietrich von Raitenau. In apropiere se afla "Bruderhaus" care a servit ca spital si azil de batrani inca din secolul al 15-lea. Biserica Sf Sebastian a fost construita in anul 1512 dupa ce s-a renuntat la cimitirul Catedralei. Cimitirul era mai vechi si fusese creat initial pentru oamenii saraci, cei bolnavi de ciuma sau pentru leprosi, dar a castigat in importanta prin construirea bisericii. Din cate am inteles, acum aici nu mai pot fi ingropati decat personalitatile orasului, deoarece spatiul este foarte limitat.
Alaturi de Fortareata Hohensalzburg si de Salzburger Dom, Palatul Residenz este unul dintre cele mai vizitate obiective turistice si istorice din Salzburg. Acest palat baroc era resedinta oficiala a Printilor Arhiepiscopi de Salzburg pana cand orasul a devenit parte a Austriei. Pe locul in care se gaseste astazi Palatul Residenz din Salzburg initial era o simpla resedinta episcopala care data din anul 1120. Curtea si cladirile aferente au fost modificate in mod repetat in secolele 15 si 16. Cladirea de astazi este aproape la fel cu cea inceputa in vremea domniei Printului Arhiepiscop Wolf Dietrich von Raitenau in jurul anului 1600, cand acesta a poruncit realizarea unor modificari la cladirile de la Residenz. Sub domnia lui Wolf Dietrich, curtile principale, Piata Residentzplatz si Piata Domplaz, Sala Carabinierisaal si legaturile prin arcade spre biserica Franziskanerkirche au fost refacute.
Printul Arhiepiscop Guidobald Graf Thun a adaugat un etaj cladirii principale pentru a permite Palatului Residenz sa se armonizeze vizual cu Domul din Salzburg. In anul 1710 fatada a fost renovata sub Printul Arhiepiscop Franz Anton Harrach, dupa un proiect al lui Johann Lucas von Hildebrandt. Printul Arhiepiscop Hieronymus Colloredo a planuit reconstruirea aripilor dinspre vest in stil neo-clasicist. Desi proiectul prevedea daramarea bisericii Franziskanerkirche si a unor parti din cladirea Dietrichsruh, acest lucru nu s-a mai facut din cauza costurilor prea mari ale proiectului. Aripa nordica are arcade si coloane care au fost construite la inceputul secolului al 17-lea. Scarile dateaza din jurul anului 1600. Salile Carabinierisaal si Rittersaal sunt cele doua sali reprezentative de la Palatul Residenz, cunoscute si sub numele de "camerele glorioase". Poarta estica dateaza din 1770 si leaga Palatul Residenz cu Salzburger Dom.
Domplatz - Piata Catedralei - se gaseste chiar in fata Domului din Salzburg si este ingradita de Castelul Residenz si de Manastirea Sf. Petru. Chiar deasupra ferestrei principale de la Sf. Petru se poate vedea desenata o fata se stramba spre Residenz, Castelul Printului Arhiepiscop. Aceasta a fost facuta pentru arata oamenilor ca marele staret de la Manastirea Sf Petru isi poate permite sa-l ironizeze pe Printul Arhiepiscop al Salzburgului.
Salzburg-ul este un oras care trebuie vazut. atmosfera medievala este pregnanta , iar centrul este deosebit de frumos. Nu alocati o perioada indelungata pentru vizitarea acestui oras, deoarece toate obiectivele turistice importante sunt situate in centru si pot fi vizitate relativ repede.
Seara am dormit intr-un hotel la iesirea din oras, intr-un cartier linistit, cu case frumoase, ingrijite, fara nimic ostentativ. Aveti cateva imagini.
A doua zi de dimineata am continuat drumul spre Germania, primul popas fiind facut la Priem Chiemsee. Distanta este relativ mica, astfel incat am ajuns la lac mai repede decat ne asteptam. Lacul Chiem este situat intre Munchen si Salzburg si este numit si "marea bavareza".
Atunci cand se vorbeste despre castelele bavareze, ghizii fac referire la Regele Ludwig II. Toate povestile castelelor s-au construit in jurul acestui personaj istoric. Cunoscut in istorie sub numele de "regele nebun" sau "regele lebada", el s-a nascut in Palatul Nymphenburg, amplasat intr-o suburbie a orasului Munchen, si a fost fiul Printului Maximilian si al Printesei Maria a Prusiei. Supus unei educatii cazone, multi istorici sustin ipoteza ca aceasta a fost cauza comportamentului sau atipic, atat din perioada cand era copil, pana la maturitate.
Logodit cu verisoara sa Sophie Charlotte, sora viitoarei imparatese Elisabeta (Sisi) a Austriei, acesta a anulat mai tarziu logodna fara sa invoce un motiv anume.
Era un tanar frumos si inalt (1.93m) pentru perioada respectiva. La 18 ani si jumatate, acesta a fost incoronat Rege al Bavariei. Considerat o fire cosmopolita, cu un stil de viata atipic, pasionat de arhitectura, arta, poezie, in jurul lui s-a construit o plasa de legende. A fost bun prieten cu celebrul compozitor Richard Wagner si a fost suspectat ca ar fi fost homosexual. Wagner , desi stia de toate barfele care circulau la curtea regala referitor la relatia secreta dintre el si rege, nu a confirmat sau infirmat niciodata aceste zvonuri, fapt care a creat reale prejudicii de imagine lui Ludwig II. Aflat in conflict cu parlamentul bavarez, el a fost declarat iresponsabil de catre o comisie medicala pe motiv ca ar suferi de o "tulburare sufleteasca nevindecabila", diagnostic dat pe baza unor marturii, nu in urma unui consult medical. Responsabilitatile sale au fost preluate de Printul mostenitor Leopold. Cateva zile mai tarziu a fost luat din castelul Neuschwanstein si dus la castelul Burg, situat langa lacul Starnberg unde , cateva zile mai tarziu, a fost gasit innecat impreuna cu prietenul sau, Profesorul Bernhard von Gudden. Ludwig II a murit la varsta de 41 de ani, in conditii misterioase, adevarul nefiind cunoscut nici astazi: sinucidere, accident, asasinat.
Aici am vizitat primul castel bavarez, dar ultimul construit de Ludwig II, castelul Herrenchiemsea. Castelul a fost construit pe o suprafata de 230 ha, in perioada in care regele se izolase de curte si traia intr-o singuratate indusa. Castelul a fost proiectat de arhitectul Georg Dollman, cel care proiectase si palatul Linderhof. La doi ani dupa moartea regelui, catelul a fost deschis publicului.
Castelul Frauen, alt edificiu construit de catre Ludwig II, fiind situat pe alta insula, nu am reusit sa il vizitam. Aceste doua castele nu permit accesul decat pe apa, alta modalitate de a ajunge la ele nu exista. Trebuie spus ca regele Ludwig II nu a fost niciodata casatorit, motiv pentru care ma intreb pentru cine a construit Castelul Doamnei.
Programul turistic era destul de strans. Drept urmare, ne-am imbarcat pe vaporas si, cand am ajuns pe insula, dupa 15 minute de mers prin padure, la o curba a potecii, a aparut de niciunde castelul.
Inainte de a va arata castelul trebuie sa va spun ca Ludwig II a achizitionat special insula ca sa isi construiasca "noul Versailles" in tara sa. Regele era fascinat de regii francezi Ludovic al 14-lea si al 15-lea, motiv pentru care si-a dorit o copie a renumitului palat special pentru el. Desi gandit sa isi depaseasca predecesorul in marime si fast, dupa parerea mea, Versailles -ul isi pastreaza suprematia prin opulenta si decoratiunile fara egal. Ce-i drept, nu avea buda, nici racord la apa, spre deosebire de modelul german.
Trebuie precizat faptul ca acesta este singurul obiectiv turistic in care puteti avea parte de o prezentare in limba romana, care nu trebuie facuta de catre ghidul insotitor. De asemenea fotografiatul in interior este strict interzis, iar amenzile sunt destul de mari. Nu va puneti cu nemtii, ca ei nu se joaca!
Castelul a fost ridicat ca un tribut in onoarea monarhiei absolute, dar si ca forma de venerare a regilor francezi. S-a dorit sa fie un templu ridicat in memoria lui Louis XIV. Constructia a durat 3 ani, dar regele a locuit aici doar cateva zile (9 zile sunt mentionate de ghizi). Gradinile au fost proiectate de catre Carl von Effner, in stil baroc, menite sa completeze frumusetea peisajului imbogatit de muntii Alpi si iesirea spre lac. In fata palatului sunt simetric asezate niste fantani superbe care le intruchipeaza pe zeitele Diana si Venus impreuna, dar si pe Amphitrite si Flora, realizate de Johann Nepomuk Hauttmann. Broaste testoase si pesti completeaza ansamblul celor doua fantani.
Desi palatul este fastuos, micul apartament regal , realizat in stil rococo si tonuri de albastru (culoarea preferata a regelui) , este destul de mic si lipsit de acea orgie a decoratiilor luxoase prezente in restul castelului. Sunt multe de spus despre acest apartament,de exemplu minunata lampa care oferea o lumina difuza noaptea si lumineata stelele cu cristale de pe tavan, picturile de pe pereti care prezinta scene cu Venus si Adonis, articolele de toaleta realizate din potelan de Meissen, baia personala care are racord la apa si reprezinta singura toaleta din palat.Totodata, din dormitor, regele putea cobori pe scara in piscina sa se imbaieze si in dressing.
In acest castel pot fi admirate picturi realizate de pictori celebri, portelanuri de Meissen si Sevres, draperii brodate cu fir de aur, candelabre din cristal, un ceas astronomic etc. Ceea ce m-a amuzat este faptul ca in sufragerie se afla o masa minune, intitulata "pun-te masa, scol-te masa". Regelui nu-i placea sa fie deranjat de catre servitori cand lua masa, motiv pentru care s-a creat un dispozitiv care cobora masa impozanta in bucatarie unde servitorii aranjau totul pe masa, dupa care o urcau in sufragerie. Ei bine, faceti un exercitiu de imaginatie si vizualizati mental aceasta masa impodobita cu cele mai fine portelanuri si clistaluri pline cu bucate si bauturi alese, urcand si coborand dupa fiecare fel. Merita vazuta. Inca un lucru mi-a placut foarte mult aici: gradina de iarna. Imaginati-va un spatiu extrem de delicat in care se intra dintr-o pestera care contine stalactite, o cascada, vegetatie exotica, mobilier atent realizat, poteci de piatra, un mic lac pe care se odihneste o barca plictisita si cateva lebede lenese.
La intoarcere, vaporasul ne-a dus din nou pe malul plin de turistii care se inghesuiau asteptand cursele pe apa. Sau ieseau si intrau intr-un ritm absolut ametitor din magazinele de suveniruri aliniate spre debarcader. Autocare veneau si plecau, oamenii se inghesuiau in parcarile ocupate, se agitau de nerabdare si in asteptarea vaporaselor. O nebunie, ce mai!
De aici am continuat drumul spre Munchen, capitala Bavariei. Este un oras frumos, care strange laolalta multe stiluri arhitecturale. Care are curajul sa isi exprime pe fata admiratia pentru arhitectura italiana si franceza. Este orasul in care mai bine de jumatate din populatia Germaniei si-ar dori sa locuiasca datorita locurilor de munca bine platite si a nivelului de trai. Este o imbinare perfecta de nou si vechi, de traditionalism si exotism.Centrul orasului este reprezentat in general de arhitectura veche. Trebuie spus ca nici o cladire noua nu se poate construi in centru cu o inaltime care sa depaseasca turnul Liebfrauendom (adica 99m). El a devenit oras imperial in 1320, cand Ludwig I l-a transformat intr-o metropola. In timpul razboilui, orasul a fost distrus partial de bombardamente. Astazi este unul dintre cele mai frumoase orase din Germania, dar si din Europa. Capitala Bavariei adaposteste multe obiective turistice:
Feldherrnaballe ,
porti medievale,
biserici,
cladiri frumos pictate,
Apartamentele Residence,
Teatrul Cuvillies,
Propylaen din Konigsplatz,
Primaria Veche,
Primaria Noua,
cu faimosul ces din turn
Viktualienmarkt este "La Boqueria" in varianta germana, cea mai mare piata din oras, de unde se pot cumpara toate sortimentele de produse, de la cele traditionale, pana la cele exotice. Berea este la mare cautare si trebuie sa spun ca inclusiv cei mai exigenti bautori de bere au fost satisfacuti. Eu m-am multumit cu inghetata, mare cat roata carului , buna rau si ieftina.
Dom-ul,
Fantana Stachusbrunnen,
Stadionul Olimpic,
Turnul Olimpic,
sediul BMV,
Bautorii de bere se pot bucura de sortimentele diferite, fie in Beraria Regala, fie in multele berarii plantate strategic pe toata suprafata orasului. Nu uitati sa asezonati bautura cu Weisswurst -ul, faimosul carnat alb cu un gust inconfundabil (eu nu mananc mezeluri, dar al meu l-a degustat imediat si a dat si verdictul). Aici s-a incheiat cea de-a doua zi.
In cea de-a treia zi ne astepta cireasa de pe tort. Din pacate nu am ajuns si la Garmisch - Partenkierchen renumita pentru casele sale deosebit de pitoresti. Am plecat devreme spre Fussen, un loc rupt din poveste, cu doua castele uimitoare, unul dintre el fiind copiat in lumea Disney Land. Statiunea Fussen este asezata intr-un loc mirific, intre muntii Alpi si lacuri.
Casele sunt pictate in stilul bavarez.
Primul castel vizitat a fost Hohenschwangau, pozitionat sus pe deal, langa Swan Lake. Acesta a fost resedinta Lorzilor de Schwangau in sec 12. Tatal lui Ludwig , Maximilian II, a cumparat ruinele Crown Prince in 1832 si a reconstruit castelul intr-un stil romantic. Ludwig si-a petrecut o buna perioada a copilariei si a tineretii sale in acest castel.
Toate castelele prezentate in acest material au ca laitmotiv lebada. In unele dintre ele, puteti admira si stoluri intregi de lebede care vin sa fie hranite.
Si, pentru ca germanii stiu sa faca marketing adevarat, iata cateva dintre animatoarele prezente in acest cadru, spre deliciul turistilor care se inghesuiau sa se pozeze langa ele, fara alte costuri suplimentare fata de bilet.
Din pacate, nici in acest castel nu a fost perimis fotografiatul (cu exceptia bucatariei unde totul este in perfecta stare de functionare):
De aici am urcat pe alt munte sa vizitam castelul cel mai frumos pe care l-am vazut vreodata: Neuschwanstein. Castelul a fost construit de Ludwig II pe Swan Rock, pe o creasta a muntilor Alpi, langa cascadele infuriate din apropiere.Castelul a fost proiectat de catre Eduard Riedel si arhitectul Georg dallmann, pictat de catre Christian Jank . A fost construit intre anii 1869 si 1886, iar acesta a fost inspirat dupa planurile castelului din Wartburg. Este un castel medieval, amplasat intr-un cadru romantic care iti taie pur si simplu rasuflarea. Nici in acest castel regele nu a apucat sa stea foarte mult. El a fost finalizat cu putin timp (3 zile) inainte de moartea sa in lacul Starnberger. Ceea ce se stie este ca acesta a fost preferatul regelui. Interiorul, ca si exteriorul, este grandios. Picturile sunt realizate in stil bizantin, de catre Eduard Ille si Julius Hohmann. Sala tronului impesioneaza prin grandoare: interior placat cu aur, trepte din marmura de carrara alba, candelabrul masiv cu 96 de lumanari (se zice ca era nevoie de 25 de slijitori care sa aprinda intr-o jumatate de ora toate lumanarile), mozaicul din podea comandat la Dermonta din Viena, cupola pe care sunt pictati Isus si Fecioara Maria, flancati de cei 6 regi germani.Tronul, care trebuia realizat din aur masiv si fildes, nu a mai fost niciodata construit deoarece regele a murit la 3 zile dupa finalizarea lucrarilor.Castelul ofera panorame deosebite ale tinutului bavarez: Muntii Alpi, cascade, lacuri. Cel mai mult mi-a placut dormitorul regal, realizat in stil neogotic, la care s-a lucrat timp de 4 ani si jumatate. Picturile de pe pereti prezinta scene din legenda lui Tristan si a Isoldei. Imaginati-va ca proiectantii au gandit forarea unei fantani amplasata mai sus de castel, care sa asigure apa curenta in tot castelul, astfel incat regele, dar si bucataria beneficiau de apa rece si calda tot timpul. Langa dormitor, constructorii amplasasera WC-ul care avea racord la apa, iar in dormitor se afla lavoarul ale caror baterii erau in forma de lebada din argint prin ciocul carora curgea apa calda si apa rece.
Pana sus la castel se poate urca pe jos, merge cu trasura sau cu autobuzul. Noi am ales ultima varianta si bine am facut. Pentru ca am nimerit un sofer care nu era chiar cu toate facultatile mentale acasa. Gonea ca nebunul pe drumurile forestiere in vreme ce roata din dreapta mangaia versantul stancos al muntelui, iar pe stanga se casca haul. Unii radeau isteric sau cascau ochii muti de teama, in vreme ce altii se gandeau cu nostalgie la un pampers. Primul popas l-am facut la Mary's Bridge, un pod de lemn care se tine in echilibru la 45 m deasupra unei cascade care are aceeasi inaltime a caderii de apa. Podul a fost numit dupa numele mamei sale, Queen Marie. Realizat complet din lemn la inceput, constructia de fier (lateralele podului si rama de jos) a fost montata in 1866.
De acolo am continuat urcusul catre portile castelului.
Din pacate, nici aici fotografiatul nu a fost permis decat in bucatarie si in exterior. Dar frumusetea interiorului este greu de descris in cuvinte, motiv pentru care va invit la drum! Ceea ce este uimitor este faptul ca picturile de pe pereti nu au trebuit restaurate niciodata deoarece materialele folosite au fost atent alese si de cea mai buna calitate. Bucataria era dotata ultramodern pentru acea perioada, cu plita, hota si mobilier absolut uimitor. Convingeti-va singuri:
Castelul era incalzit pe timp de iarna cu sobe din teracota de o frumusete de nedescris. Iata una dintre ele, amplasata chiar la iesire si fotografierea careia era permisa.
Binenteles ca norocul nu ne-a parasit pana la finalul zilei, pentru ca la coborare am nimerit acelasi sofer sarit de pe fix, motiv pentru care multi turisti au preferat sa coboare pe jos decat sa mai treaca printr-o experienta similara urcusului, fara asigurare de viata. Dar, la naiba, de ce nu am forta viata putin mai mult cateodata? Noi am ales varianta sa traim periculos pana la capat. Dupa care, ne-am potolit bataile sacadate ale inimii cu un pranz copios in statiune.
De la Fussen ne-am indreptat catre Biserica Weis, monumet UNESCO, situata la poalele Muntilor Alpi, loc de pelerinaj pentru credinciosi.
Amplasata intr-o zona rurala, inconjurata de case frumos ordonate,
cu un exterior cuminte,
nimeni nu ar fi banuit splendoarea rococo-ului care ne astepta in interior.
Seara, cand am ajuns in Munchen, grupul a ales o seara cu bere la halba si carnati la Beraria Regala. Noi am preferat o scurta plimbare si un dus fierbinte, urmat de somn prelungit. Inca ma visam in autobuzul groazei langa soferul nebun, sarind pe patru roti de pe o creasta a muntelui pe cealalta. Dimineata urmatoare am fost trista. Era ultima zi, ultimul castel, dupa care lungul drum catre casa. As fi vrut sa mai fie, dar doar atat platisem. In concluzie, ultimul castel vizitat a fost Nymphenburg, în germană Schloss Nyphenburg, locul unde s-a nascut regele Ludwig II.
Palatul a fost ridicat în 1664 de catre Ferdinando Maria Wittelsbach, principe al Bavariei, si a fost daruit soţiei sale Henriette Adelaide de Savoya cu ocazia naşterii prinţului moştenitor Massimiliano Emanuele. Atat castelul, cat si parcul au fost construite pe parcursul unui secol.
Cladirea principala (centrala) este realizata in stil italian, cu intrare dreptunghiulară, cu scara dubla şi balustrada susţinuta de arcade.
Scara de la intrare duce catre sala de festivităţi, decorată în stil rococo. Este cea mai mare sală a palatului. Interiorul este luxos, iar camerele una mai frumoasa decat alta: galeria de oglinzi,
dormitorul unde s-a nascut Ludwig II,
dormitorul princiar,
galeria frumoaselor (se pare ca germanilor le placeau femeile cu parul si tenul mai inchise la culoare, cum sunt grecoaicele si hispanicele. Frumoasele bavareze blonde cu ochi albastri lipsesc din aceasta galerie. Unul dintre portretele prezentate o infatiseaza pe Lola Montez, o dansatoare pentru care Regele Ludwig I al Bavariei a trebuit sa renunte la tron).
La exterior am vizitat parcul şi grădina în stil baroc.
În grajdurile vechi se află un muzeu al trăsurilor ce au fost folosite cu ocazia nunţilor, înmormântărilor dar şi pentru uzul de zi cu zi.
Am vazut o superba colectie de portelanuri.
Din pacate, dupa acest episod a urmat imbarcarea si lungul drum catre casa. Plictisitor de obositor. Dar ce zile am petrecut, cata frumusete am vazut, ce aer am respirat, cat de bucurosi am fost, nu va pteti imagina. Pentru ca e minunat sa fii in vacanta. Ghidul nostru s-a straduit din rasputeri sa se lupte cu tacerea tuturor, a organizat tombola cu premii, ne-a povestit de noi vacante extraordinare pe care le putem petrece impreuna. Era prea curand. Fiecare din noi savura in tacere amintirea locurilor pe care doar le parasisemde putin timp.
