Cum se distrau banatenii acum un veac

In urma cu un secol, nu existau avioane sau telefoane celulare, cinematografe sau calculatoare. Daca va-ntrebati cum se distrau banatenii acum (mai bine de) 100 de ani, cred ca ar trebui sa ne gandim putin.

Bărbaţii din “lumea bună” renuntasera la costumul rigid, cu guler şi manşete de catifea, la vestă si monoclu, la baston si ceasul cu lant purtat la brâu. Bărbaţii nu ieşeau în oraş  fără palarie, haină şi cravată, chiar dacă afara era foarte cald. Atunci fabrica de palarii lucra din greu, pentru ca primăvara şi toamna se purtau pălării mai groase, iar vara pălării de pai.

Si, cum femeiele intotdeauna au avut o latura mai complicata, moda s-a adaptat si ea la capriciile feminine. Daca doamnele mai in varsta din inalta societate, mai conservatoare,  au pastrat palariile cu boruri largi si rochiile lungi pana in pamant, tinerele femei erau in ton cu moda pariziana care impusese un trend nou: rochia trei sfert sau pana la genunchi, cu talia cazuta peste sold. Si ce nebunie era in deja nou aparutele „case de moda” care vindeau rochii „de-a gata”, aduse pe comanda de la Viena sau Paris, palariile  cu voalete si aplicaţii colorate.

Femeile arstocrate inca isi pastrasera parul lung pe care intotdeauna il strangeau in coc la spate. Dar Coco Chanel deja daduse tonul miscarii de emancipare a femeii, isi tunsese parul scurt, si a inlocuit gratioasa manusa cu mult disputata tigareta. Sa nu ne imaginam ca Banatul arhaic se modernizase peste noapte, spun doar ca acea perioada poate fi caracterizata ca un amestec de privitivism si modernism. Cum va spuneam la inceput, posibilitatile de distractie nu erau variate si, o sa va mirati, nu foarte diferite de modul in care ne petrecem noi timpul liber astazi. Cei mai instariti plecau la Viena sau Budapesta cu diligentele, trasurile sau cu trenul.

Clasa de mijloc mergea la tara, sa petreaca in mijlocul naturii alaturi de neamuri. Cei care ramaneau in oras, mergeau la strand sau ieseau la plimbare pe Corso umpland restaurantele si terasele. Era o arta sa iesi seara la plimbare sa vezi "lumea buna", sa admiri vitrinele pravaliilor decorate in stil vienez, sa descoperi "ce se mai poarta" si sa stai de vorba cu "cunostintele".  Orasul nu era asa de mare, iar oamenii din cartiere se stiau unii cu altii, mai ales daca faceau parte din aceeasi clasa sociala.  Grupuri mici de prieteni sau vecini se opreau la terasa ori cafenea pentru a servi prajituri, cafea sau aperitive.

Parcurile erau asaltate de catre cei dornici sa-si etaleze bogatia, dar era si un bun prilej de socializare. Imaginile vechi ne arata femei elegante la bratul unor domni galanti pe aleile umbrite si racoroase din parcurile Scudier si Poporului. La orele pranzului poposeau la cate o terasa unde serveau fripturi la gratar si mititei, insotite de nelipsitele halbe cu bere. In cetate, erau multe : berăria "Lenz", care vindea berea Schwechat adusa din Austria, la "berăria lui Pummer" se gasea bere Pilsen, hotel „Hungaria”, berăria „La Orologiu” (sau la„Ceasul cântător”), „La Porumbelul Alb” - localul lui Zsigmond, unde se serveau cele mai bune bucate unguresti.

Inainte de construcţia marelui complex hotelier de la Kronprinz, care oferea condiţii de confort modern si era amplasat in imediata apropiere a teatrului baroc, centrul animat al cetăţii era în Piaţa Domului („Domplatz"), adica  Piaţa Unirii de astazi. Aici se desfăşura atat viaţa oficială a orasului, cat si cea modernă. Aici se afla hotelul de lux  „La şapte electori”, amplasat chiar  în Domplatz, în apropierea cazărmilor si cu faţa spre sediul comitatului. Hotelul „Cei şapte prinţi electori” sau „La şapte electori”, era condus de proprietarul Christa,  renumit pentru „bucătăria, pivniţa de vinuri, precum şi cafeneaua merită toate laudele”.  

Hotelul "Trompetistul",  renumit inca  din prima jumătate a secolului al XVIII-lea, cel mai vechi hotel din oraş, era stiu si sub denumirile de  „Gornistul”, „Trompeta”, „Hungaria”, care era frecventat de moşierii bogaţi şi străinii cu pretentii. Hotelul avea cele mai moderne dotari din oras, era racordat la apa si devenise renumit din vremea in care imparatul Francisc i-a fost oaspete, când a trecut prin Timişoara, în anul 1807. In anul 1809 a fost adusa visteria şi tezaurul imperial de la Viena la Timişoara , de teama sa nu ajungă în posesia armatei franceze, motiv pentru care  împăratul Francisc a revenit la Timisoara si a innoptat in acelasi hotel.  Cat de agitata era viata banatenilor acum 100 de ani? Sa ne gandim la faptul ca, după abdicare, Alexandru Ioan Cuza, în drumul său de exil spre Viena, a făcut un scurt popas la Timişoara în zilele de 7 şi 8 martie 1866. Atunci el, impreuna cu doamna sa si suita au innoptat la hotelul "Trompeta" din Cetate. Pe vremea aceea, daca ati citit cu atentie materialele deja publicate, presa locala desfasura o activitate constanta si dedicata. Era bine informata  cu privire la evenimentele ce avusesera loc la Bucureşti, iar  cotidianul  german Temesvarer Zeitungb ,  în numărul  din 1 martie 1866, publicase  informaţia că fostul domnitor a părăsit Bucureştiul si se afla in drum spre Viena, iar în zilele următoare urma sa treaca prin Timişoara. Vestea a produs un mare interes în randurile populaţiei timişorene care se numara printre simpatizantii domnitorului. Drumul de la Bucureşti la Timişoara a fost parcurs de catre familia princiara si suita sa in trei trasuri, iar de aici au plecat  mai departe cu trenul spre Viena. Cele trei trăsuri au oprit la "Trompeta" în după amiaza de miercuri, 7 martie, 1866, iar  „Ziarul Temesvarer Zeitung” din 8 martie 1866 scria : Timişoara, 7 martie. Astăzi după amiază la ora trei şi jumătate a sosit aici fostul prinţ Cuza, însoţit de prinţesa Elena şi de cei doi copii adoptivi, Alexandru şi Dimitrie, precum şi de adjunctul colonel Pissotzki, apoi de trei cameriste şi doi valeţi, întrun poştalion special format din trei trăsuri, şi a tras la hotelul Der Trompeter". Presa locală a relatat pe larg acest eveniment ca o ştire de mare interes, motiv pentru care zvonul sosirii lui Cuza a ajuns pana in celelalte cartiere si in localitatile amplasate in jurul orasului. Erau locuitori curiosi veniti din toate cartierele şi în special din cartierul Fabric.  Ziarul mai mentiona faptul  că : „Prinţul Cuza, întrucît prinţesa se resimţea de pe urma călătoriei, va petrece aici şi a doua zi, îşi va continua drumul cu trenul la Viena, spre locul de destinaţie." Ziarul mai adăugă că „atît prinţul Cuza ca şi adjutantul colonelul Pissotzki călătoresc în haine civile." Trebuie spus faptul ca ziarul local avea obiceiul să publice numele oaspeţilor care innoptau la „Trompeta”deoarece era deja un lucru stiut ca in cel mai elegant hotel din oras nu innoptau decat aristocrati si oameni bogati. In seara de joi, 8 martie, 1866, Alexandru Ioan Cuza, cu familia şi cu suita sa, au părăsit Timişoara. In drumul său de exil,  Timisoara i-a oferit  domnitorului sansa de a-si lua ramas bun de la poporul român. Hotelul era  locul  de întâlnire si de socializare între demnitari, bancheri, fabricanţi, negustori şi diferite personalităţi culturale. Popasul lui Cuza impreuna cu suita,  în 1866, sejurul lui Cuza in hotelul  "Trompeta", nu a facut nimic altceva decat sa- i duca mai departe faima de hotel de lux.

Hotelul şi restaurantul „La cerbul de aur”  făcea legătura între Piaţa Sf. Gheorghe şi catedrala catolică si era locul cel mai apreciat de catre romani. Aici se întâlneau intelectuali români veniti din  satelor timişene, ca să discute si sa se informeze cu privire la ce se intampla nou in lume.  Restaurantul se lauda cu „bucătăria cea mai renumită din oraş”. Iata cum suna anuntul de promovare al hotelului: „Staţie de tramvai. Trăsuri la fiecare tren în gară. Se primesc bilete de tren spre toate direcţiile la hotel. Cafenea şi restaurant proprii. Grădină de vară frumoasă, plăcută şi umbroasă. Berărie Schwechat cu mic dejun bogat. Iluminat electric în toate încăperile. Camere de de la 1,60 coroane în sus.

Bucătărie şi pivniţă renumite. La o şedere mai lungă, preţuri moderate. Locul de întâlnire a elitei timişorene şi a regiunii. Telefon judeţean şi orăşenesc Nr. 156. Deservire precisă şi cordială. Ludig Janos, hotelier” Tot in Cetate se aflau: restaurantul „Porumbelul Alb”, berăria Wolf, cafeneaua-casino Schenk, Ceasul cântător, restaurantul lui Kralik, cafeneaua Cele două chei,  berăriile Pilsner (pe vremuri Pummer), Trimmel, din Palatul Casei Timişorene de Economii, Ceasul Muzical (Spieluhr).Evident caexistau si localuri de rangul doi:  Cununa, Leul, Trei Coroane, Căluţul, Goarna Poştală,  Trei Mauri şi Boul Roşu, toate dotate cu „restaurant, ospătării bune, berării şi crame de vin.

In Iosefin, în preajma gării, se aflau hotelul si restaurantul „La Coroana” , devastat de revoluţionari în 1 noiembrie 1918, apoi „Leul de Aur”, care avea curte cu gradina mare şi curată, sală de mese spatioasa, sala de receptii, „cea mai frumoasă cafenea din Iosefin” şi cea mai frumoasă cofetărie din suburbiile Timişoare, cu staţie de omnibus.” Bucătăria şi pivniţa proprietarului Dobranszky se bucură de recunoaştere unanimă”.

Tot in aceasta zona era hotelul „Royal” , amplasat in imediata apropiere a actualei piete Iosefin. Dar cel mai îndrăgit hotel şi restaurant din Iosefin era atunci „Steaua de Aur”. Pentru cei care nu aveau prea multi bani in punga , se aflau unele pe masura lor: restaurantul „Pasărea Struţ”, berăriile Pilsner din Piaţa Küttl, Stenzel şi restaurantul Gării Centrale,  cafenelele Johann Barth, Delpondio şi Rudolf Magdenburg. Aici obişnuiau să se tundă şi să se radă clienţii. În Iosefin, cel mai cunoscut local era  „Vaporul Alb”, urmat apoi de „Spacil”, „Leul de Aur” si „Central” unde se putea juca biliard, şah, domino, jocuri de cărţi.

 Si pentru ca tot vorbim despre astfel de indeletniciri, sa nu uitam sa amintim Casinoul Delvideki, care functiona in regim de club inchis, locul unde barbatii din clasa aristocratica locala se intalneau in salile de lectura, concerte sau la un nevinovat joc de carti, incropit de dragul conversatiei.

In Elisabetin  se afla restaurantul lui Hladik cu o frumoasă grădină de vară; in Piata Balcescu de astazi erau restaurantele lui Nowotny şi Hladik, care erau dotate cu grădină mare şi teren de popice. În 15 aprilie 1895, „Reuniunea română de cântări din Maiere” a dat un concert în sala hotelului „La Leul de Aur”, iar în 1898 comitetul parohial ortodox român din Elisabetin se reunea la restaurantul „Novotny” unde aici va funcţiona mai târziu cinema „Victoria”.

Adevăratul centru al vieţii politice şi culturale se afla în cartierul Fabric. Cele mai frecventate localuri erau: "Trei crai", de pe  actuala stradă Bicaz, şi „ Trei roze" în actuala piaţă Aurel Vlaicu. Din aceste doua localuri a pornit entuziasmul timisorenilor de a-l intampina pe Cuza la "Trompeta". Si nu ar trebui sa uimeasca pe nimeni faptul ca Fabricul a generat o astfel de miscare frenetica in sprijinul domnitorului, pentru ca in Fabric se intalneau locuitorii din toate celelalte cartiere, laolalta cu targovetii, mestesugarii si taranii care faceau negot in piata. Vestea aceasta mobilizase atat românii, cat si cetăţenii de alte naţionalităţi. Popasul lui Cuza la Timisoara, domnitorul prin care se înfăptuise Unirea Principatelor Române, a lăsat o profundă impresie asupra locuitorilor orasului şi a celor veniti din satele vecine care isi doreau unirea cu Ţara.

Aici se aflau multe hoteluri, restaurante si berarii unde veneau locuitori şi din alte zone ale oraşului.  Clientii hotelul lui Menczel „La Păun”, situat lângă actuala Piaţă Badea Cârţan erau „călătorii care vin de la Orşova sau Lugoj” care „ găsesc aici cel mai apropiat şi cel mai respectabil restaurant. Oferă camere comode, bucătărie şi pivniţă excepţionale, iar de cafeneaua frumoasă se ataşează o grădină de vară cu umbră, unde călătorul obosit poate găsi o odihnă reconfortantă”. Lista restaurantelor şi berăriilor cuprindea:  berăria „La Ursul negru” „cea mai vizitată” gradina de vara, dar si beraria situata in curtea Fabricii de Bere, unde duminica şi în zilele de sărbătoare sala mare iluminată era plină de locuitorii cartierului, dar si de cei veniti din cartierele invecinate. Tot in zilele de sarbatoare, cand localul era arhiplin, aici canta  o fanfară militară. Urmau restaurantul „La Păun”, grădina de vară „Privighetoarea” de  lângă gara mica, „Câmpul Ciocârliei”, hotelurile „Marocan” şi „Păunul”,  restaurantul „Tigrul” cu teren de popice şi cafenelele „Trei Roze” care prepara cele mai apreciate cafele si „Cerbul”. La stânga liniilor ferate din Fabric se găseau restaurantele „Svájcz” (Elveţia), „America”, „Australia”, hanul „Pummer”, cu grădină de vară şi teren de popice, al carui proprietar era Witzenetz Marton, cel care deţinea şi restaurantul „Prinţul moştenitor Rudolf” din Cetate. Cele mai apreciate restaurante erau „Andrassy”, „Trei Regi” şi „Ursul Negru”.  In anii 1780, hotelurile şi restaurantele distinse din Fabric erau: „Căluţul Alb”, „Balanţa”, mai târziu „Regina Angliei”, care erau dotate cu scena (arena cum se numea pe vremuri),  unde vara se ţineau reprezentanţii teatrale („În afară de cafenea, acolo era şi o sală mare de dans, o cârciumă mare şi multe camere de oaspeţi).” Hanuri de rang inferior" erau „Trei Ciocârlii”, „Trei Broscoi”, „Trei Regi”, „Trei Iepuri”, „Trei Husari”, „Ciorchinele”, „Depozitul Turcesc”, care erau vizitate mai ales de ardeleni şi comercianţii turci. Cafenelele renumite erau cele deţinute de Johann Barth, Delpondio şi Rudolf Magdenburg, „Păunul de Aur”, „Regina Angliei”, cu mese de biliard şi săli separate pentru jucătorii de cărţi, Andrassy” (înainte „Regina Angliei”), „Cerbul”, „Păunul”, „Trei Roze”, „Trei Regi” .  Aici obişnuiau să se tundă şi să se radă clienţii.

Dar distractia continua si dincolo de zidurile cetatii. Astfel, pe la sfarsitul secolului 18, Castelul de vanatoare (al contelui Mercy) de la Padurea Verde era cunoscut ca un veritabil loc de petrecere. In mijlocul unei superbe paduri de stejari era amplasat un ring de dans rotund unde amatorii de dans isi rupeau pantofii in fiecare seara. A fost cel mai iubit loc de agrement, dar, dupa o perioada de glorie, a urmat declinul. Amplasat la o jumatate de ora de oras, petrecaretii erau obligati sa-si intrerupa petrecerile aflate-n toi pentru ca administratia inchidea portile orasului in fiecare seara la ora 21.00.Exceptie facea doar Ziua Carnavalului, cand administratorul cetatii agrease ora 23.00. Curtea castelului era animata: palele sfaraiau de bucate, soldatii umpleau curtea cu forfota cailor, slujitorii se-ngrijeau de gospodarie, iar oaspetii nu conteneau sa vina in valuri. In zilele de vanatoare, rumoarea umplea padurea: cai si calareti, ogari si haitasi. Din tot spectacolul acestui edificiu, mai pastram doar cateva elemente de feronerie lucrate de mesteri priveputi in atelierele vieneze, fragmente de coloane si vitralii frumos colorate. Triumfal, in varful cladirii, se-nvarte sfidatoare roza vanturilor cu initiale echivalente denumirii punctelor cardinale in limba maghiara> Doar borbim de perioada cand Banatul facea parte din imperiu.

Aristocratia frecventa si baile de la Buzias. Pentru ca era loc de pelerinaj al aristocratiei din imperiu. Staiunea arata ca o floare. Hotelurile, cazinoul, parcul erau locuri in care lumea buna isi etala toaletele si se puneau la cale afaceri.

imaginile sunt preluate de pe http://www.banaterra.ro/ si de pe pagina de facebook Horatiu Adrian http://www.facebook.com/#!/profile.php?id=100000546291616