Daca mi-ar
fi spus cineva ca am sa ajung cu rascolitul istoriei pana in perioada lui Dimitrie
Cantemir as fi zis ca e nebun! Intamplator, in cartea “Sex with kings” se facea
referire inclusiv la amantele Tarului Petru cel Mare si uite-asa m-am trezit intorcand cu fundu-n sus atat netul, cat si biblioteca. Despre Cantemir si sotia lui Casandra mai stiam
cate una-alta, dar despre cei sase copii ai lor, zau daca stiam ceva. Cantemir
a fost una dintre cele mai importante personalitati ale culturii romanesti, iar
activitatea sa ca filozof, lingvist, carturar, muzicolog, etnograf, istoric,
geograf, om politic si scriitor il aseaza in galeria personalitatilor
enciclopedice romanesti. Daca mai adaugam si faptul ca a fost primul roman ales
membru al Academiei din Berlin in anul 1714, cred ca am spus cam tot. Nascut in
1673 in satul Silisteni din comuna Falciu, jud Vaslui, a fost dat zalog
turcilor de catre tatal sau, Constantin Cantemir – Domn al Moldovei, cand
acesta nu avea mai mult de de 15 ani. El l-a inlocuit pe Ahtion, fratele lui
mai mare, care avea sa devina Domnul Moldovei dupa moartea tatalui. Cantemir
si-a desavarsit educatia departe de tara si a trait in Constantinopole timp de 17
ani. In timpul razboiului turco-austriac, Dimitrie a ajuns inclusiv la
Timisoara, convingandu-se astfel ca si in Banat romanii vorbeau aceeasi limba
ca si fratii lor din celelalte regiuni. S-a casatorit cu fiica lui Serban
Cantacuzino, Casandra, cu care a avut 6 copii: Maria – cea despre care se spune ca a fost amanta Tarului Petru cel Mare, Smaranda care a murit de tanara, Matei – cel pus
pe capatuiala, Constantin, Serban – fustangii si chflii – toti trei ajunsi
ofiteri in Garda Imperiala Rusa si Ahtion – care avea sa se afirme ca poet, scriitor
si diplomat rus la ambasadele din Londra si Paris.
Dintre toti cei 6, doar
Maria s-a nascut la Iasi, restul au fost nascuti in Constantinopol. Dupa
moartea Casandrei, Cantemir s-a insurat cu Anastasia Ivanovna Trubetkoi cu care
a mai avut inca o fiica, Smaragda Ecaterina. Turcii l-au inscaunat Domn pe
Cantemir la Iasi in 1710, dar acesta a incheiat aliante secrete cu Petru cel
Mare in incercarea de a scoate Moldova de sub dominatia turca si alipirea ei la
Imperiul Rus! (ca sa stiti de unde vi se trage!!!) Din pacate, alianta cu Petru
cel Mare nu i-a adus noroc,amandoi fiind infranti de turci in lupta de la Stanilesti,
tinutul Falciu, pe Prut. In conditiile date, Cantemir a fost obligat sa ramana in exil
in Rusia, devenind consilierul lui Petru I, fiind investit ca Principe
Serenissim al Rusiei in 1711.
Inainte de moartea lui, Maria fusese pentru o
perioada de un an amanta Tarului Petru cel Mare intre 1721-1722. Acesta a ramas in istoria Rusiei drept unul
dintre cei mai importanti oameni de stat si reformatori.
Era un barbat frumos,
inalt, bine facut, care toata viata s-a luptat cu diferite boli: de la
epilepsia din tinerete, pana la bronsite, boli renale, sifilis si alcoolism in perioada adulta.
Cand s-a urcat pe tron, Rusia era un stat arhaic, lipsit de importanta pe harta
Europei. Cand a inchis ochii, tara avea o armata profesionista formata din
peste 200.000 de soldati si o flota de nave moderne si puternice. In 1722,
zvonurile care circulau la curte sustineau ca Maria era insarcinata. Tarina Katerina
s-ar fi temut ca nasterea unui mostenitor i-ar fi clatinat tronul si ar fi putut pierde
privilegiile pe care le detinea.Barfele spun ca Maria
l-ar fi urmat pe Petru I in Astrakhan unde ar fi nascut un fiu, iar un an mai
tarziu copilul ar fi fost otravit de catre Polikala, medicul Imparatesei Ecaterina.
Aceleasi surse spun ca Maria a fost extrem de afectata de aceasta pierdere, motiv pentru
care, desi era o femeie curtata si dorita, ea nu s-a maritat niciodata. Desi
Cantemir spera ca Tarul sa divorteze de Ekaterina si sa se insoare cu fiica lui
cea mare, acest lucru nu s-a intamplat. In 1724, Tarul, dezgustat de uneltirile Tarinei, s-ar fi intors la Maria, dar un an mai tarziu, a murit subit, iar povestea lor s-a sfarsit. Dupa moartea Tarului, Maria a fost obligata sa paraseasca Curtea. Ea a fost doamna de onoare a Marii Ducese
Natalia si a Imparatesei Ana a Rusiei, iar in Sankt Petersburg, orasul ridicat din
temelii in timpul domniei lui Petru cel Mare, Maria ar fi gazduit unul dintre cele
mai la moda saloane literare. Cam pe-atunci
Cantemir a murit si el, rolul de liant in familia numeroasa a Cantemirilor
fiind preluat tot de catre Maria. Aceasta nu numai ca era cea mai mare dintre
frati, dar era o femeie constienta de rolul si importanta familiei. Frumoasa,
desteapta, considerata cea mai culta femeie din Rusia contemporana, dedicata si
ancorata in viata de la curte, s-a straduit sa asigure fratilor ei pozitii
sociale convenabile si sa imparta echitabil averea mostenita de la tatal lor. Maria
a avut o relatie speciala cu fratele ei, Ahtion, dar i-a protejat si pe
ceilalti, chiar daca fratele Constantin era condus doar de interese si castiguri
pecuniare, iar Matei si Serban erau mai degraba interesati de petreceri,
scandaluri si femei, decat de cariera militara. Maria a ramas in Rusia, desi
fratele ei preferat a fost numit ambasador la Londra, iar mai apoi in Paris.
Desi si-au scris regulat, ei nu s-au mai vazut dupa ce acesta a parasit Rusia.
Ca sa fiu
sincera, eu nu prea cred povestea asta! Si, chiar daca a fost ceva intre cele
doua personaje, ma gandesc ca Maria nu a insemnat foarte mult pentru Petru cel
Mare care a avut multe amante. De exemplu, mult mai multe se cunosc despre o
alta metresa a sa, Anna Mons, decat despre Maria Cantemir! Si cum sa nu mergi
cu rationamentul mai departe cand tot barfele din cronici spun ca insasi Tarina
Ecaterina ar fi avut un iubit, nimeni altul decat fratele Annei Mons, amanta
Tarului. Cand a aflat de aventura nevestei, Petru i-a taiat capul rivalului si
a obligat-o pe Tarina sa-i pastreze scafarlia intr-un borcan in dormitor!
In plus, istoria chiar consemneaza faptul ca tarul
isi iubea imparateasa, care, constienta de sentimentele sotului ei, lua in
deradele escapadele lui amoroase. Multi istorici sustin ipoteza ca aceasta ar fi fost singura si adevarata sa dragoste. Ecaterina il insotea pretutindeni, inclusiv
in razboaiele pe care acesta le ducea, prin urmare, am oarecare dubii cand e
vorba de pasiuni care se distribuie in felii intre numeroasele amante si
nevasta. In plus, in anii in care se presupune ca Maria era amanta Tarului,
acesta avea 52 de ani, era deja batran si bolnav. Avea pietre la vezica urinara
si starea lui de sanatate se agrava cu fiecare zi. Lasase in urma betiile si treburile
administrative si traia fiecare zi in parte ca si cand era ultima. Dupa ce a fost operat, starea
sanatatii sale s-a deteriorat si a si decedat la scurt timp. Un lucru este
cert: Maria a existat in carne si oase, a fost o femeie frumoasa si desteapta,
care nu s-a maritat niciodata. Gurile rele spun ca era atat de desteapta incat
nu a fost in stare sa accepte un barbat sub nivelul ei intelectual. Unii
istorici sustin ipoteza ca, la moartea lui, Cantemir ar fi lasat cu limba de
moarte ca imparateasa sa se ingrijeasca de Maria, sa o ocroteasca si sa vegheze
asupra ei. Prin urmare, pe cine dracu sa mai crezi????
Daca sunteti curiosi, puneti-va si voi pe citit! Poate ma lamuriti si pe mine: a fost Maria Cantemir amanta lui Petru cel Mare sau doar fiica lui Dimitrie Cantemir?
http://www.filmedocumentare.com/mari-cuceritori-petru-cel-mare/