Astazi am primit o provocare, referitor la un material publicat acum ceva vreme care avea ca personaj principal pe Elena Vacarescu. In articolul respectiv vorbeam despre frumoasa poveste de dragoste dintre Elena si regele Ferdinand, fara sa insist foarte mult pe calitatile sale diplomatice sau aportul sau la cultura romana, despre prietenia care a legat-o de multe personalitati ale culturii franceze. Fara a avea pretentia ca voi prezenta informatii inedite despre aceste aspecte din viata Elenei Văcărescu, voi incerca sa povestesc despre rolul si importanta acestei femei in istoria si cultura romana. Presupunand ca ati citit primul material, voi insista pe cele doua directii care mi-au fost sugerate. Iubesc provocarile, dar am inocenta de a raspunde la ele. Sper sa nu dezamagesc (foarte tare!).
Prietenii sai francezi ii spuneau Hélène Vacarésco si trebuie spus faptul ca a fost una dintre femeile cele mai admirate şi mai influente din capitala franceza. Manifestandu-si talentul poetic din frageda tinerete, scrierile sale sunt apreciate de Titu Maiorescu si Vasile Alecsandri. Incurajata de acestia, isi continua studiile la Paris si Sorbona, urmand cursuri de literatura, filosofie, istorie, estetica. Participa la seminariile sustinute de Gaston Paris, Paul Janet, Gaston Boissier si Emest Renan. Isi perfectioneaza talentul in preajma poetilor parnasieni Sully Prudhomme, Leconte de Lisie şi Jose-Maria de Heredia. Primul sau volum, publicat la Paris in 1886, “ Chants d'Aurore“ , a primit cronici favorabile. Leconte de Lisie a fost acela care a recomandat-o pentru Premiul „Archon Desperouses" al Academiei Franceze. Publica o superba culegere de cântece folclorice « Le Rhapsode de la Dimbovitza », lucrare care va fi premiata cu „Jules Fabre" in 1900. Paris-ul a avut o influenta foarte bnefica pentru Elena Vacarescu, deoarece a publicat romane si piese de teatru, volume de versuri, studii referitoare la folclorul roman. A scris libretul operei “Le Cobzar”, a prefatat antologii de poezie românească, iar succesul sau literar s-a facut auzit inclusiv in tara din care fusese obligata sa plece.Elena Vacarescu era o personalitate de exceptie: poeta si prozatoare talentata, autoare dramatica si de memorialistica, de două ori laureată a Academiei Franceze, o traducătoare excepţională a operelor lui Mihai Eminescu, Vasile Alecsandri, Adrian Maniu, Lucian Blaga, Ion Minulescu, Ion Vinea, Octavian Goga, George Topârceanu din limba romana in limba franceza. Ea a creat Premiul "Femina Vacaresco", premiu care e decernat şi astăzi femeilor scriitoare si a fost preşedintă de onoare a Academiei Feminine de Litere din Paris. In 1913 a infiintat la Bucuresti „Cercul Analelor”, Societate de Conferinte în cadrul cãrora ia- avut ca invitati pe Nicolae Iorga, Dimitrie Gusti, Octavian Goga, Cincinat Pavelescu si altii. In 1928 revista „Universul literar" îi dedica un spatiu generos, iar Camil Petrescu scria despre ea in articolul de deschidere: „Avem, acolo, în capitala Franţei, o româncă din cel mai adevărat sânge românesc, care [...] îşi afirmă cu orgoliu şi originea, şi sufletul românesc [...]. O asemenea personalitate onorează două literaturi". Succesul ei parizian a fost recunoscut, tardiv, ce-i drept, si de Academia Româna, care a primit-o între membrii sai de onoare. A fost decorata cu Legiunea de Onoare, fiind „cea mai celebrã dintre scriitorii strãini de expresie francezã” , si cu Ordinul Coroana României în grad de Mare Ofiţer. In 1898 a deschis un salon literar în apartamentul său, pe Rue de Chailot nr. 7, frecventat de toate numele importante ale culturii franceze din epocă. Salonul sau literar este frecventat de nume de mare rezonanta ale vieţii literare şi artistice precum Victor Hugo, Marcel Proust, Anatole France, Miguel de Unamuno, Aristide Briand, Sarah Bernhardt. In 1912 a fondat împreună cu N. Iorga, Dimitrie Guşti, O. Goga “Cercul Analelor din Bucureşti” , a participat, impreuna cu Nicolae Iorga, la întemeierea Ligii Culturale, a infiintat „Biblioteca universala pentru sprijinirea traducerilor". Incepand din anul 1922 a făcut parte din comitetul de conducere al Comisiei de Cooperare Intelectuală de la Geneva şi din 1930 din Comitetul Internaţional pentru Difuzarea Artelor prin Cinematograf. A sustinut rolul educativ al cinematografului comparându-l cu „a doua productie mondialã, dupã aceea a grâului /.../ un esperanto mut, care întrece cuvântul si îl dominã”, si a intuit influenta pe care cinematograful urma sa o aiba asupra tineretului.
Elena Vãcãrescu, împreunã cu Nicolae Pillat, a infiintat la Paris, Comitetul International pentru Difuzarea Artisticã si Literarã prin Cinematograf, care-si propunea „sã patroneze orice film cu caracter stiinþific, social, economic, istoric, artistic, instructiv, literar sau documentar, permitând prin difuzarea sa în diferite tãri, întelegerea si apropierea între popoare”. Ca orator, s-a remarcat în asa numitele „Entretiens”, organizate de Comitetul Permanent al Literelor si Artelor, între 1932-1938. A sustinut conferinte în Belgia, Olanda, Italia, Spania, Elvetia, Polonia, dar si in Romania. In 1934, vorbind despre Societatea Natiunilor intr-o emisiune roadiofonica, Elena Vãcãrescu afirma: „tara noastrã se afla în stadiul înaintat de evolutie în care participarea ei la miscarea internationalã a ideilor si rãspândirea în medii strãine a creatiilor nationale au devenit o adevãratã si sfântã obligatie”. A fost una dintre fondatorii Casei Româneşti din Paris, în 1937 a inaugurat Catedra „Mihai Eminescu" la Nisa, a tinut conferinte in mai multe tari prin Centrul Mediteranean aflat sub directoratul lui Paul Valery; care a introdus-o si in Institutul Internaţional de Cooperare Intelectuală. A condus Casa României în Franţa, reuşind să se faca auzita in elita pariziana: „Declaraţiile domnişoarei Elena Văcărescu, preşedinta nouei instituţii de propagandă românească“ sunt relatate de ziarul „Curierul“ din 31 decembrie 1934, in care afirma că „Vom ţine conferinţe despre România privită sub diferite raporturi, istoric, literar, etnografic, economic etc. Conferenţiarii noştri vor fi oameni cu reputaţie stabilită (...) Conferinţele noastre vor beneficia de o largă publicitate căci avem presa de partea noastră (...) Ne gândim la organizarea periodică de expoziţii de artă românească sau de produse naţionale (...) Mi se pare că asta e datoria fiecărei ţări: să se facă ştiută de străini, dovedindu-şi astfel vitalitatea“. A publicat in multe reviste literare din Europa: „Les Armales", „Revue de Paris", „LTlIustration", „Conferencia", „Echos de France", „Revue des deux mondes", „Le Figaro", „The Contemporary review", „Lumea nouă literară", „Convorbiri literare", „Revista literară", „Gândirea", „Făt-Frumos", „Luceafărul", „Noua revistă română", „Flacăra", „Rampa", „Dimineaţa", „Năzuinţa", “Viaţa românească", „Boabe de grâu", „Adevărul literar şi artistic", „Universul literar" si alte publicatii romanesti. Poeta Elena Vacarescu s-a impus prin sinceritate, acoperind un repertoriu variat: lirică de dragoste, meditaţii asupra vieţii şi morţii, incursiuni in filonul folcloric romanesc .Proza dezvaluie sensibilitate si se doreste o incursiune in profunzimea sufletului feminin , marcat de miturile si credintele poporului roman in romanele "Amor vincit" şi "Le Sortilege". Scrierile dramatice sunt reprezentate de două piese: “Stana”, “ Pe urma dragostei” şi de libretul de operă “Le Cobzar”. In lucrarile sale memorialistice a inregistrat evenimente, a evocat personalităţi pe care le-a cunoscut de-a lungul vietii sale: “ Memorial sur le mode mineur”, “Le Roman de ma vie”, iar ultima, publicata postum “Din amintirile Elencuţei Văcărescu”. Criticii literari afirma faptul ca talentul sau memorialistic le depaseste pe celelalte. În memoriile sale a povestit despre Victor Hugo, Mistral, Alecsandri, Blaga, Nicolae Iorga si Caragiale, Leconte de Lisle, Sully Proudhomme, Heredia, Marcel Proust, si Tagore. Ea a atacat subiecte dureroase pentru sufletul sau povestind despre iubirea sa cu regele Ferdinand, despre casa regala, despre Carol I si Carmen Sylva. Dincolo de succesele sale literare, ea a legat prietenii durabile cu Victor Hugo, Marcel Proust,. Anatole France, Pierre Loti, Paul Valery, Jean Giraudoux, Andre Maurois. L-a cunoscut inclusiv pe Nietzsche in perioada de nebunie a acestuia si povestea ca l-a confundat cu portarul, deoarece era foarte atasat de un manunchi de chei.
Dar succesul sau literar nu a umbrit aportul sau la construirea unei Romanii moderne. Elena Vacarescu e desfasurat o activitate diplomatica sustinuta in promovarea Romaniei dincolo de granitele sale. In perioada primului război mondial a fost o susţinătoare inversunată a independenţei României, motiv pentru care, in 1919, e numită membră în delegaţia pentru Conferinţa de Pace de la Paris, iar în 1920 a fost desemnata sa reprezinte tara în delegaţia la Societatea Naţiunilor.
Timp de 20 de ani a participat la misiuni culturale şi diplomatice, ocupandu-se de problemele culturale si social-umanitare, străduindu-se prin discursurile sale să atraga atentia asupra României. Jurnalistul N. Raicoviceanu scria in ziarul „Adevărul“editia din 3 octombrie 1925, despre „Elena Văcărescu la Geneva: „Când un român, departe de ţară, lucrează pentru patria lui, pe orice tărâm şi atât cât puterile-i permit, este de datoria noastră să-i închinăm toată recunoştinţa. Când un cetăţean al nostru capătă, întrâo adunare internaţională, o distincţiune pentru munca sa pe tărâmul naţional, cinstea ce-i se face se revarsă asupra ţărei şi trebuie să fim mândri (...) De curând la Geneva, comisiunea de cooperare intelectuală de pe lângă Societatea Naţiunilor a ales pe domnişoara Elena Văcărescu să facă parte din comisiunea ce se va ocupa de organizarea institutului de cooperare intelectuală de la Paris (...) Am urmărit activitatea delegaţiunilor noastre la Societeatea Naţiunilor de la întemeierea acesteia până azi. De şase ani, singură domnişoara Văcărescu, ori care a fost guvernul ţării, a făcut parte din toate delegaţiunile. Nici un guvern, nici un ministru al afacerilor străine nu a avut a se plânge de felul cum delegata României şi-a îndeplinit misiunea“ si continua „de câte ori sâ discutat o chestiune privitoare la refugiaţi, la combaterea epidemiilor, la asistenţa copiilor şi femeilor sau la combatarea alcoolismului şi opiumului, cuvântul României a fost spus de domnişoara Văcărescu şi toate propunerile sale au fost încoronate de succes“. Aprecierea de care s-a bucurat din partea publicului francez a determinat integrarea ei in Delegaţia româna care a participat la Conferinţa de Pace de la Paris (1919). Guvernul României a numit-o secretar general al Asociaţiei române de pe lângă Societatea Naţiunilor. In 1946 a participat ca membră a delegaţiei române la Conferinţa de Pace de la Paris. Preşedintele Republicii Franceze i-a acordat in 1927 ordinul „Legiunea de Onoare” , devenind o prezentã vie a diplomatiei culturale europene. Pe parcursul carierei sale diplomatice, a avut mai multe functii: atasat de presã, consilier cultural pe lângã Legatia României la Paris, secretar general al României la Societatea Natiunilor Unite, membru al Comisiei Internationale pentru Cooperare Intelectualã, al Comitetului Permanent al Literelor si Artelor, membru-adjunct în Subcomisia de Litere si Arte, reprezentant al statului român la Institutul International al Cooperãrii Intelectuale de la Paris. Intr-un Raport întocmit pentru Ministerul de Externe, din 1937, Elena Vacarescu scria: „A trecut multã vreme de când guvernul român mi-a încreditþat misiunea – în acelasi timp frumoasã si dificilã – de a reprezenta, atât în Franta, cât si în Geneva, idealul românesc de pace si colaborare între natiuni. M-am achitat de aceastã misiune cu un entuziasm dictat nu numai de datorie, ci si de convingerile mele cele mai intime. În acest fel as vrea sã fie interpretatã activitatea ea dintotdeauna”. A militat pentru triumful solidaritãtii intelectuale si a participat la al treilea Congres al Confederatiei Internationale a Muncitorilor Intelectuali, din 1925, la Paris. A fãcut parte din delegatia romana, împreunã cu Dragomir Hurmuzescu si Ion Atanasiu, din miscarea sindicalismului intelectual, în perioada 1923 si 1926. La a opta sesiune a Adunãrii Ligii, in urma discursului sustinut de ea, ziarele precum: „Gazette de Lausanne” sau „Paix ” afirmau ca ideile sustinute de intelectuala româncã sunt valabile si in prezent. „Când Elena Vãcãrescu vorbeste în Adunarea Generalã a Societãtii Natiunilor, hotelurile se golesc si sala de conferinte se umple”. A militat pentru Oficiul International al Muzeelor, pentru popularizarea tezaurelor spirituale, prin organizarea de expozitii, pentru editarea de materiale documentare.
Departe de a epuiza povestea despre viata incununata de succes a unei personalitati care si-a jucat rolul in cultura si istoaria romaneasca cu mult har si devotament. Regretul meu este ca foarte putini dintre noi isi mai amintesc de personalitatile feminine de origine romana care sunt consemnate in istoria universala. Dar si acest material este un inceput. Depinde si cati il citesc.
