Astazi, mai trista decat ieri

In aceasta dimineata am plecat sa ne plimbam. Mi-am luat noul aparat de fotografiat , ne-am urcat in masina si am plecat. Primul popas l-am facut in Parcul Rozelor.

De cum am intrat, o domnisoara grabita si vadit suparata ne-a strigat ca doar poarta pe care intrasem era deschisa. Restul sunt incuiate toate!

Cativa jandarmi pazeau nu se stie ce. Cat timp stati si paziti parcul? ii intreaba al meu. Tot timpul, a venit raspunsul lor. De cine il paziti? ma intreb eu.

Ma uit in jur, aleile sunt frumos arcuite in jurul pergolelor si rondurilor cu trandafiri. Un jandarm gras, pedaleaza cu greu o bicicleta sifonata. Pe cine supraveghezi, frate?

 Desi deschis publicului de cateva zile, langa gard, zac aruncate marturiile electorale, imprastiate pe gazonul proaspat udat. Ma-ntreb, jandarmii unde erau?

Dincolo de gard, fata in fata cu parcul lui Muhle, stau aliniate casele tiganesti de pe aleea Trandafirilor. Ne-a dat parcuri, dar ne-a furat identitatea. Halal mandat.

Timisorenii au obosit. Spectacolul vietii a batut filmul si au capitulat. In sufletul lor este tristete, chiar si intr-o zi in care parcul este animat, sub privirile iscoditoare ale jandarmilor toropiti de cald.

 Ei sunt in slujba puterii. Maine doar se merge la vot. Pe gardul proaspat vopsit troneaza un mic exemplu de exercitare a puterii (neomologate inca!). Dumnezeu sa ne apere de ziua de maine. Azi m-am sculat mai trista decat ieri. Maine merg la vot.

Traversam strada. Generatiile se exprima diferit. Simt diferit, gandesc diferit. Oare maine ce decid? Ieri, o tanara striga in ecou pe blogul ei: "...vreau sa impart cu voi grija profunda a cuiva pentru puiul disparut cu care atat de bine ne-am obisnuit. Puiul galben? Unde e puiul galben?Chiar ne pasa ;)"
Cei care au auzit-o, nu stiau, iar restul, n-au raspuns. Indiferenta crasa.  Intru intr-o alta lume in care cei mici nu sunt ingrijorati de ce se-ntampla maine.

Ma uit si ma gandesc cum un primar lasa in urma sa parcurile amenajate in timpul mandatului sau, dar si case incarcate de istorie in posesia tiganilor. O istorie care cade pe noi. Suntem rusinati si impovarati. Si ma gandesc: ce bine de voi!

Si ma gandesc mai departe: cum va pregatim sa va urcati in tren! Sa plecati in alte tari?

Parintii isi urca, cu grija, copiii in vagoane si se pun pe asteptat. Sa se intoarca acolo unde i-au lasat.

Altii, mai indrazneti, se urca la-naltime. Acum, iata, pare un joc. Dar mai tarziu, oftam de dorul lor. O mama striga, isi cearta baiatul nazdravan: pe alee! Mergi civilizat! Este o mama unicat.

Altii mai mari incearca tronul. Din lemn, ce-i drept, dar poate ajungi, cand cresti mai mare, direct in parlament.

Altii se deplaseaza-n barci, pe ape controlate, ocolind capcane camuflate.

Parintii alearga ca zapacitii. Pentru copii, viata e un joc, cand pe ape, cand pe jos!

Cei curajosi se-avanta in labirint, alearga pe poduri balansoare.Se distreaza in stil mare.

Ajungem intr-un loc unde rasetele sparg emotii. Ce bucurie! Ce stupoare!

Si ma gandesc: ce cladura. Cum m-as balaci si eu! Ce nebunie! Cata bucurie!

Rad de bucuria lor. Intorc capul si ii spun sotului meu: ce bine trebuie sa fie! Baga-te si tu! imi spune el.

Ma uit cu parere de rau. Apa se ridica in coloane pana in zari. De-as avea cu 20 de ani mai putin, as intra sa ma ploua cu toata bucuria rasetelor lor.

Cine spune ca-i usor cand esti pitic?

Cei mari te amagesc: ba cu xilofonul,

ba cu vaporul,

dar viata te tine-n sah de mic. Diferenta e ca, acum, cineva te-ajuta sa te ridici.

Altii mai precauti, fie o iau la fuga, fie gandesc mai mult.

Munca in echipa poate da roade imediate.

Cei curajosi isi incearca forta individual, in timp ce unii se odihnesc. Caldura mare.

Altii inoata impotriva curentului. Cu incapatanare si determinare.Nu conteaza destinatia, ci cat de interesant e drumul.

Peste ape s-au construit poduri. Dar, astazi, lumea nu se-nghesuie sa-l treaca.

Ce bine-ar fi daca viata ar fi un carusel. Sa te-nvarti si sa uiti de tel. O clipa doar.

Copilarie, o leganare in hamac. Pana cand cresti mare si te rastoarna-n praf!

Viata te-ameteste in culoare si in forme.

Cand calare, cand pe jos.

Sa te mentii in echilibru

si sa mergi mai departe.

Vi se pare greu? In viata-nveti sa mergi de nenumarate ori.

Si ma gandesc: azi, sunt mai trista decat ieri. Maine trebuie sa merg la vot!

Timisoara azi se scalda in culoare. Si rade ca turbata -n soare. Ce ii pasa ei?

E verde pentru biciclete. Iar parcurile sunt puse-n asteptare.

Lumea se distreaza. E cald afara, chiar si sub salcia pletoasa.

Pe-o terasa obosita, oamenii se strang in soare la suc rece.

La vapor.

Astazi sunt mai trista decat ieri.

 

Astazi sunt mai trista decat ieri.

Maine merg la vot.