"Trei, Doamne, si toti trei": O. Sulutiu, A.Holban si Z. Stancu

In perioada interbelica existau cateva localuri in care lumea boema a capitalei se-ntalnea sa puna tara la cale. Nu erau multe, ci doar cateva, strategic plasate si cu clientela fidela. Fie ca se numea Fialkowski, Kubler, High-Life, Cafe de la Paix, Cafeneaua Corso, Terasa Otetelesanu sau Cafeneaua Capsa, scriitori si oameni politici, actori si regizori, pictori si ziaristi aveau trecute in program deja renumitele intalniri din localul preferat. Indubitabil, cea mai renumita era Capsa, situata la intersectia strazilor Calea Victoriei cu Edgar Quinet, unde isi faceau veacul Take Ionescu, Dinu Bratianu, Constantin Nottara, Nicolae Tonitza, Theodor Pallady sau Iancu Brezeanu. Nicolae Crevedia a imortalizat celebra cafenea in versurile:

„La Capsa, unde vin toti seniorii,

Local cu doua mari despartituri,

Intr-una se manaca prajituri,

In alta se manaca scriitorii.”

Insusi Tudor Arghezi incercase sa faca portretul capsistului dedicat care „e un individ inteligent si primejdios si critica reala se face la Capsa, nu in presa literara. Daca esti prost la Capsa este imposibil sa fii inteligent altundeva, macar in scris” pentru ca acolo treceau testul doar cei care dovedeau „rezistenta si spirit”.

Arghezi nu frecventa doar Capsa, ci si Cafeneaua Corso, amplasata mai jos, pe dreapta, tot pe Calea Victoriei, peste drum de Palat, nu departe de frumoasa gradina a Atheneului. Inauntru, mesele erau incadrate de lojele comode, imbracate in catifea. In fundul localului, chiar langa zid, se afla o masa intinsa, rezervata de regula artistilor, ziaristilor si scriitorilor. Fiecare avea masa lui: masa din stanga era rezervata ardelenilor, criterionii aveau ocupata masa de langa ferestrele ce dadeau spre Calea Victoriei, in loje stateau politicienii. Aici isi petreceau veacul scriitorii: Liviu Rebreanu, Anton Holban, Urmuz, Ion Minulescu, Ion Barbu, Al. O. Teodoreanu, N. D. Cocea, Cezar Petrescu, Nicoale Davidescu, Camil Petrescu, Serban Cioculescu, Vladimir Streinu, Mircea Damian, Horia Roman, Octav Sulutiu, Zaharia Stancu, Camil Baltazar, Nicoale Crevedia, Constantin Nisipeanu si multi altii. Intalnirile aveau un rol esential, dupa cum afirma Rebreanu, fiindca acolo „se discuta asupra ultimelor noutati literare, se aduc manuscrise, fiind singurul mod de a ne intâlni. Cafeneaua are si atitudine critica, destul de muscatoare. Cei care vorbesc de rau probabil nu pot infrunta parerea confratilor.” Acest „parlament literar”, cum il numea Arghezi, era temut si respectat de catre fiecare aspirant la statut de literat. Si trebuie stiut ca nu numai manuscrisele se bucurau de atentia sporita a celor care frecventau deja celebrele localuri, ci si viata si patimile celor care isi puneau viata la bataie precum operele literare. Intre toate aceste personalitati literare au fost trei amorezi care s-au luptat pentru o singura femeie. Si, daca numele Lydiei Manolovici nu va spune nimic, cred ca e timpul sa ne asternem la povesti. Pentru ca frumoasa evreica interbelica a pus literatura pe jar si s-a transformat in multiplu personaj literar! Lydia a fost fiica a unui evreu bogat, o tanara frumoasa, capricioasa si usuratica, care nu s-a sfiit sa cocheteze cu Octav Sulutiu si Anton Holban si sa aiba o relatie de amor cu Zaharia Stancu, doar din dorinta de a colectiona intelectuali si de a vedea pe viu „cum saruta un nuvelist sentimental".

Cel care a descoperit-o si a iubit-o patimas a fost Octav Sulutiu, pe vremea aceea scriitor talentat, sarac si mai putin aratos. "Lydia! Ce proaspata, frumoasa si draga fata!", scria el in jurnalul: "Talia pe care am imbratisat-o. Sanii tai mici. Si sufletul care pulseaza din tine ca apa limpede dintr-o fantana. Blandetea si intelegerea ta... Sufletul ti l-am cules de pe buze, in sarutari. Pielea alba. Ochii tai albastri sunt clari si frumosi. Genele marunte si regulate fac o linie fina, neagra, sub pleoapele inchise. Aa vrea sa-ti pazesc somnul, sa-ti simt rasuflarea. Fruntea ta e calma. Si toata esti calda, calda... Am tinut odata mana mea alaturi de soldul tau, fara sa-l ating si caldura lui m-a dogorit. Lydia! Esti ca o fantana curata... Picioarele tale subtiri si soldurile ca arcuri. Inaltimea ta e ca o tulpina florala. Si parul de castana coapta. Si parfumul corpului tau bun si feciorelnic". Tanarul scriitor si-a construit o lume a lui care nu avea nimic in comun cu realitatea imediata: "Alaltaieri am fost la Lydia. N-a putut ramane seara cu mine. Si cand am plecat eram plin de un sentiment de calm, de securitate, ca si cand aa fi avut cele mai placute momente de convorbire cu ea. M-am trezit bucuros ca n-a stat cu mine (...) As vrea sa stie ca o iubesc, dar ma tem de momentul acela. Si de aceea ma ascund. Simt ca incepe sa-mi devie prea necesara (...) Acum pun intre Lydia si mine banii ei si familia, care desigur ca nu m-ar vrea. Si nu vreau sa abuzez de ea". A iubit-o atat de mult incat i-a scris si un roman, „Ambigen”, iar pe Lydia a transformat-o in personajul principal: "Lucrez la aparitia romanului nostru: al Lydiei si al meu. Caci daca n-ar fi fost increderea ei, admiratia ei, stimulentul ei permanent, sigur ca nu l-as fi scris. Dar atata m-a impins, atata m-a supravegheat, atata s-a interesat de mersul acestui roman, incat am fost obligat sa-l scriu si l-am scris de dragul ei... Ambigen. Apare in fine. Ce destin va avea?"

Dar tanara se visa muza si a plecat mai departe in pelerinaj literar, in bratele prietenului lui Sulutiu, Anton Holban, si el scriitor tanar, talentat si sarac, care a scris romanul „Jocurile Daniei” , adica povestea a doi tineri "care cred ca se iubesc si totusi nu-si pun nici o intrebare esentială". Dania nu era alta decat rasfatata Lydia, metamorfozata, din nou, in personaj de roman. Holban scria in cartea sa: „Nu sarutarile pe gura, care o emotioneaza intr-o asa de mare masura, ma conving de puterea dragostei ei, ci cand imi ia mana in fuga si mi-o saruta, inainte ca sa bag de seama si sa ma impotrivesc. Cu toata umilinta, ca si cum n-ar fi o fata dupa care se tin admiratorii, vedete de cinematograf. Si cu delicii, caci nu-si inchipuie ca gestul ei ar fi cu totul nepermis. Cand imi tine mana in mana ei, am impresia ca legatura dintre noi nu s-ar putea intrerupe". Sulutiu a turbat de gelozie si a rupt prietenia cu amicul sau, scriind in jurnalul personal: “Pe Holban il urasc, l-as insulta, l-as bate, l-as ucide.” si s-a razbunat scriind un pamflet intitulat „Licheaua sentimentala”. Pamfletul a trezit reactii in lumea literara, unii , precum Minulescu, chiar i-au aratat obrazul. Sulutiu a incercat o explicatie: "Am vorbit cu el vreo jumatate de ora. Nu stiu ce ciudate sentimente se impletesc in mine: il iubeam si il uram in acelasi timp. Adica nu pot spune ca-l iubeam. Dar mi-era drag stiind ca e ceva din apropierea Lydiei. Si simultan simteam un cleste strangandu-mi inima si ura napadindu-ma la gandul ca o iubeste si ca ea l-ar putea iubi".

Desi cei doi rivali doar au visat la nurii Lydiei, au rupt prietenia si au acceptat intr-un final ca frumoasa evreica ii insela, la propriu, cu Zaharia Stancu, nu la fel de boem ca cei doi, nici la fel de sentimental, nici macar inamorat. Acesta a avut tupeul sa se mute in casa parintilor ei, sa traiasca cu Lydia sub privirile tatalui ei, sa scrie si el romanul „Oameni cu jonen” in care a povestit intamplari picante si detalii compromitatoare din viata lor de cuplu, ca in final sa marjeze pe un santaj direct la tatal muzei. Dar batranul nu a cedat si l-a facut mat, prin urmare cartea a fost publicata, iar Lydia, rapid maritata cu un englez bogat. Holban avea sa moara la 35 de ani, Sulutiu s-a incapatanat sa nu isi ierte prietenul, fapt pe care avea sa il regrete ulterior. Singurul care si-a vazut de drum, netulburat, a fost Zaharia Stancu. Probabil ca el nu facea parte din tagma oamenilor cu joben!

Bibliografie:
http://qmagazine.ro/life-style/iubiri-de-scriitor-2/
http://www.taclale.com/viewtopic.php?f=20&t=2237
http://jurnalul.ro/special-jurnalul/holban-si-prietenul-lydia-si-mitraliera-122630.html