Nu stiu cum sunteti voi, dar mie imi place sa ma plimb
prin pietele de vechituri. Prima data am citit despre existenta lor in romanul
calinescian “Scrinul negru” , dar Talciocul bucurestean era doar un simplu
exercitiu de imaginatie si-atat. In 1986 am venit prima data in Timisoara si am
mers tot pentru prima data in “Ocsko piatz” unde marfa adusa din Italia, Germania, Yugoslavia
si Ungaria se vindea expusa pe jos, pe ziarele care impanzeau terenul viran de la marginea orasului, formand siruri nesfarsite de ispite. Sambata
si duminica dimineata era inghesuiala mare in toate firobuzele care mergeau
pline catre Mehala si se intorceau pana dupa pranz goale ca sa mute tot Banatul
din centru la periferie. Asta daca apucai sa urci! Si sa ajungi cu banii in
buzunar! Stateam intr-un picior sau agatati de cordoanele suspendate in aer, inghesuiti ca sardelele, bucurosi, curiosi si nerabdatori de
cumparat chilipiruri, dar si expusi hotilor de buzunare care de multe ori ne
temperau entuziasmul, fie ca ne trezeam fara bani sau cu posetele
crestate cu lama. La marginea Timisoarei se reconstruia o mica enclava
capitalista aruncata intr-o tara in care comunismul ne sufoca pe toti si ne
obliga sa semanam unii cu ceilalti, transformandu-ne intr-o mare de anonimi tristi. Toti cascam
ochii si ne goleam buzunarele pe jeans-ii originali “Riffle” sau “Levi’s”, pe helancile
colorate, pe vegeta sarbeasca si cosmeticele frumos mirositoare care ne luau
ochii si ne umflau narile de parfumuri ispititoare pana ne plezneau plamanii,
pe lenjerie fina, sexi si delicat dantelata intr-o antiteza definitiva cu ceea ce
reprezentau chilotii tetra si sutienele de carpa, pe pantofii Otter sau tenisi
albi, varianta cosy a pantofilor Guban, scumpi, eleganti, comozi, care de
regula mergeau incolonati si cuminti la export. Pe de alta parte, se scoteau la lumina lucrurile vechi,
dosite si prafuite de timp si indiferenta in podurile ticsite cu lucrurile parasite la granite dintre doua lumi. Balansoare, minuscule lazi de zestre cu vopseaua scorojita si
balamale din arama, lampi cu abajururi de matase si boluri din maolica pictata manual si abajururi Gale/Kosmos Brenner, mojare din alama, rame cu poze vechi, canapele cu tapiterii complicate si cu lemnul mancat de carii, orologii cu cuci ragusiti - toate stateau aliniate pe ziare asteptand nostalgicii
colectionari! Era o lume rupta in doua: in care cei batrani visau la vremuri
apuse, iar cei tineri isi deschideau in taina apripile sperand sa zboare departe
de cuib. “Ocsko piatz” era o bucatica de rai din care plecai intotdeauna cu
parere de rau fie ca n-ai vandut mai mult, fie ca ai cumparat prea putin. Pret de jumatate de zi, schimbai tara si
sistemul si te teleportai in orice loc doreai, chiar si in paginile unei
reviste de Neckermann, veche de un an! Ceea ce n-am sa inteleg niciodata este
cum numele unei luptatoare comuniste originara din Banat, Ocsko Tereza, a fost
dat unei piete in care se vindeau toate lucrurile aduse dintr-un occident blamat
sau din tarile vecine in care sistemul comunist era mult mai relaxat. In 1940, aceasta
avea 23 de ani si era muncitoare la Fabrica de Ciorapi Standard din Timisoara.
Ocsko a fost o militanta comunista convinsa si dedicata luptei impotriva
fascismului. Aceasta a fost arestata in urma unei razii la una dintre casele
conspirative aradene, folosita ca punct de intalnire de catre militantii comunisti
din vestul tarii, care a murit in timpul anchetelor desfasurate in beciurile
chesturii de militie din Arad. N-avea nimic comun cu rochia mea roz din crepon italian, smulsa de nerabdare din mana unui precupet batran, nici cu fardurile Max Factor
sau Helena Rubinstein pe care al meu mi le cumpara in cantitati satisfacatoare
cat sa uit ca nu se gaseau altele similare in rafturile drogheriilor romanesti, cu
ceasurile Seiko cu bratarile delicate si
inchizatori sofisticate sau cizmele din piele cu caramb. Masa aceea imensa de
oameni se plimba in sir indian printre ziarele pline cu marfa expusa in
care fiecare, cumparator si vanzator, devenea expert in arta negocierii. Era un
spectacol sa vezi sarboaicele rotunde de dimineata cum deveneau suple catre
pranz, umpland de invidie orice diva autohtona mai rotofeie de fel, caci marfa
era atent dosita pe sub fustele crete sau prin sutiene generoase folosite pe post de pungi si geamantane. La fel procedau si-ai
nostri atunci cand umpleau pietele strategic asezate de cealalta parte a
granitelor. Vamesii inchideau ochii, militienii la fel, toti constienti de
faptul ca fiecare luni marca inceputul altor 5 zile cenusii, cartelate si infometate, pentru toti oamenii obisnuiti. As minti sa va spun ca targul nostru timisorean
si-a pastrat farmecul! E plin de turcisme si chinezarii, de second hand-uri si
prostii. Dar farmecul de altadata il regasesc sporadic in tagurile de vechituri din alte orase ale lumii, in postura
de calator strain, melancolic si curios. Dar despre asta am sa va povestesc
alta data!
