Nu ma pot
abtine sa nu va impartasesc micile mele aventuri cuminti. Este vorba despre o
romanca a carei frumusete nu poate fi descoperita fara sa nu te induiosezi si
fara sa nu te gandesti ca oamenii odinioara erau croiti dupa tipare impecabile,
dotati de ursitoare generoase cu talent si morala. Am descoperit-o dintr-o
intamplare, intr-unul din multele mailuri cu atasamente pe care le primesc de
la prieteni. Fiecare mesaj reprezinta o provocare. sau poate o piatra de incercare,
un mod de a ma schimba ca om, acceptand ca nu ai cum sa le stii si sa-ntelegi
pe toate. Ca ambitiile sunt menite sa ne deschida sufletul catre alte
orizonturi spirituale. Ii multumesc, caci aceasta poveste m-a obligat sa citesc
cam tot ce am gasit cu privire la acest subiect, iar povestea este cu adevarat
impresionanta. Aceasta nu este viata Olgai Greceanu, ci ceea ce m-a impresionta
pe mine citind despre ea. Va trebui sa imi asum si ignoranta, caci pana ieri
habar n-aveam de existenta ei. A fost odata ca niciodata (caci asa incep ele,
povestile) o femeie frumoasa si extrem de talentata in ale scrisului si-n
manuirea pensulei care a luminat cu harurile ei, cum altfel?, tot generoasa perioada
interbelica in expozitia de caractere umane de valoare. A fost fiica unui cuplu
nobiliar polonez, familia Shesewski, nascuta pe 4 august 1890 in Manastirea
Namaiesti unde parintii se refugiasera de dogoarea verii din Bucuresti.
Probabil ca Dumnezeu, in marea sa stare de gratie, i-a grabit venirea pe
meleaguri sfinte ca sa o aduca cat mai aproape de credinta crestina, in sanul
ei. A studiat artele frumoase la Liege, in Belgia, unde l-a cunoscut pe inginerul
hidrolog Nicolae Greceanu cu care s-a casatorit in 1914. A avut o viata de
cuplu fericita si cuminte, in care fiecare i-a daruit libertatea sa traiasca si
sa faca ceea ce ii place. Au calatorit impreuna in Franta, Egipt, Israel si
America. Olga a fost o femeie frumoasa si talentata, o aristocrata fina si
educata, o femeie cu viziune si o promotoare a rolului femeilor in societate,
un comentator subtil al Sfintelor Scripturi fapt care i-a adus celebritatea
atat in tara, cat si peste hotare. Talentul sau artistic a apropiat-o de marii
artisti ai vremii precum pictorii Nicolae Tonitza, Stefan Luchian, familia de pictori si sculptori – Frederic si Cecilia Cutescu Storck
cu care a infiintat “Societatea pictoritelor si a sculptoritelor”, scriitoarea, pianista Cella Delavrancea si multi altii. A fost o militanta convinsa pentru drepturile
femeii, celebra fiind replica pe care i-ar fi dat-o pictorului Tonitza, un
practicant dedicat al misoginismului si un adept infocat al prejudecatilor
timpului: “ “Femeia nu a fost niciodata Dante pentru ca a preferat sa ramana
Beatrice”. Si-a prezentat lucrarile de arta in cadrul vernisajelor organizate
in marile orase europene si americane, fiind prezentata
presedintelui american Franklin Roosevelt. A fost doamna de companie a Reginei
Maria si s-a bucurat de toate privilegiile curtii regale. Si-a asumat
libertatea spirituala si s-a bucurat de plenitudinea vietii, colindand lumea si
explorand diversitatea fiintei umane. Statutul nobiliar a venit la pachet
impreuna cu o avere considerabila constand in case, mosia de la Balteni,
Cula Greceanu
de la Maldaresti si nenumarate bunuri de valoare care datau din anii 1600,
mobilierul adus de la Florenta, valori pe care comunistii aveau sa i le
confiste imediat dupa preluarea regimului. Sotii Greceanu au locuit in cula de la Maldaresti, pe domeniul intins pe o suprafata de
21.500 mp, care se deschidea catre padurile din jur si catre splendida vale ce
marginea mosia. Cula Greceanu este una dintre cele mai vechi cule din tara,
redata in proprietate mostenitorilor de drept si folosita in cateva productii
cinematografice romanesti. Culele au fost ridicate de catre boierii olteni ca
fortificatii de aparare impotriva turcilor, dar istoria culei Greceanu icepe
undeva in sec 15, cand Nan Paharnicul a ridicat zidurile sa se apere de cetele de haiduci. Nepotul lui,
Tudor Maldar, Boier care a luptat in oastea lui Mihai Viteazul, a avut
inspiratia sa ridice o casa fortificata in apropierea turnului de aparare, caci
deseori se intampla ca pamanturile sa fie parjolite de catre hoardele tatare.
Se zice ca, intr-o astfel de batalie, Tudor ar fi scapat cu viata datorita
fiicei hanului tatar care s-a indragostit de el si si-a rugat tatal sa ii crute
viata. Legenda zice ca Tudor i-ar fi daruit fetei casa noua fortificata.
Ultimul descendent al mosiei, Eva Maldarescu, a dat mosia drept zestre fiicei
sale, Maria, la casatoria ei cu Gheorghe Greceanu, iar de atunci acestia au
ramas stapanii de drept ai mosiei si culei. In 1934, Olga Greceanu, urmasa a
stapinilor domeniului, a pictat fresce din istoria familiei in odaia de langa
sala cu divane.
Pierderea majora dupa venirea comunistilor la putere avea sa
fie dreptul la semnatura si dreptul de a expune lucrari. Ceea ce nu distrusese
razboiul, au distrus comunistii. Mare parte din lucrarile ei au
fost acoperite cu var: „frescele mi-au fost acoperite cu var, dar huma se
spala. Nu acum cat mai traiesc, ci dupa ce nu voi mai fi, se vor stinge toate
geloziile si rautatile“ Sub bidineaua cu var au fost acoperite frescele din
gara Mogosoaia, mozaicurile din pridvorul Manastirii Antim, doua fresce cu
tematica istorica in Universitatea de Arhitectura, frescele exterioare ale
Institutului de Istorie, frescele din Palatul Sinodal al Patriarhiei, cladirile
administrative din Piata Amzei si Banu Manta din capitala si multe altele. A expus in locuinta personala,
intr-un cadru extrem de restrans, in care a avut alaturi doar rudele si
prietenii extrem de apropiati. Olga scrisese intr-o margine de caiet: Nefericit
cu adevarat esti abia cand iti dai consimtamantul pentru asta”, iar ea nu avea
de gand sa fie o infranta a sistemului opresiv.
A restaurat zeci de biserici,
fresce si icoane si a continuat sa lucreze in anonimat cu aceeasi daruire ca
atunci cand era celebra. Abia trecuse de 50 de ani in momentul in care a plecat
la Ierusalim si a intrat in contact cu monahii “Rugului Aprins” si s-a exilat intr-o singuratate
autoimpusa , incercand sa descifreze tainele credintei crestine conforme cu
Evanghelia. Din acel moment, ea a jurat sa urmeze poruncile Bisericii si sa
respecte juramintele saraciei, castitatii, statorniciei si credintei. O data cu
aceasta restragere in solitudine, ea s-a rugat lui Dumnezeu in pete de culoare:
a restaurat zeci de biserici, a pictat cu frenezie scene cu tematica religioasa
pana in momentul mortii sale la 86 de ani, cand restaura frescele Schitului Darvari.
In jurnalul ei, Olga mentiona o intamplare din vremea cand avea 12 ani. Fusese
grav bolnava, iar doctorii nu ii dadeau multe sanse de supravietuire. Intr-o
noapte l-a visat pe Isus care statea langa o groapa mare si adanca. Copila l-ar
fi intrebat daca groapa ii era menita ei, iar Isus i-ar fi raspuns ca haul este
pregatit pentru pacatele lumii, iar ea va muri de batranete intr-o zi de
vineri: “Batrana sunt de mult. In fiecare vineri ma gandesc: sa fie azi sau alta data?”
Olga si-a pastrat in
solitudinea la care a fost condamnata dragostea fata de oameni, fata de credinta,
harurile sale artistice cu care fusese inzestrata. A fost prima femeie careia i
s-a permis sa predice din amvon in orice biserica din Romania si prima femeie
primita si acceptata in “Rugul Aprins”, miscare ortodoxa in care erau cooptata
toata elita intelectuala a tarii. Cea mai frumoasa lucrare scrisa a sa este
Dictionarul Biblic Ortodox in care explica cuvantul Domnului pe intelesul tuturor, iar mare
parte dintre lucrarile sale se gasesc in colectii private. Pe o fila stinghera,
Olga a scris in jurnal: “Fara entuzias, fara pasiune, fara un fel de furie
fericita, nu vei reusi niciodata…Fara entuziasm, orice pas al nostru e fara
folos. Tot ce faci in lume trebuie implinit cu exaltare, cu intelegere ca ce
faci tu altul nu poate”.
Bibliografie: