Ploaia de cuvinte - Acest site foloseste cookies. Navigand in continuare va exprimati acordul asupr

Ploaia de cuvinte - Acest site foloseste cookies. Navigand in continuare va exprimati acordul asupr

joi, 26 iulie 2012

"Confesiunile unui cafegiu"

In fiecare zi, murdaria invadeaza Romania. Populatia , divizata, urla, zbiara, scrie, se revolta. Fiecare parte isi sustine preferatul. In aceasta lume nebuna sunt unii ca mine, aflati ca o rosie prea coapta, pusa de soarta intr-o menghine dura. Ce sansa am?  Niciuna. Sunt trista, dar tristetea mea ma obliga la o reflectie dureroasa, incercand sa imi dau seama care este rostul meu intr-o tara,  straina principiilor si valorilor mele. Sfasiata intre nume si prenume, intre minciuna si inselatorie. Intre oameni divizati macinati de ura, de frustrari, cautand cu disperare un vinovat. Fiecare este calau. Al principiilor si valorilor. Al dovezilor de netagaduit. Suntem procurori fara drept, suntem calai fara esafod, suntem rasculati fara boieri, suntem corpuri inraite si capete fara minte. Suntem oricum, dar fara Dumnezeu. Toti avem impresia ca detinem adevarul absolut. Toti se gandesc la ziua de maine, la felia de paine. Dar uita de copii, de nepotii nenascuti. Duminica trecem printr-un referendum hotarand destinul lor. Semnam datoriile pe care le vor deconta ei. Asa cum parintii nostri au decis in locul nostru , la vot, dupa 89. Ne vom scuza si noi: Ca stim mai bine decat ei.
In aceasta nebunie, intr-o seara, l-am ascultat la televizor pe Gabriel Liiceanu, un intelectual in fata caruia eu tac atunci cand el vorbeste. Am invatat demult sa-i ascult pe cei destepti. In marea sa dezamagire a facut referire la o carte, “Confesiunile unui cafegiu”. Spunea ca, desi tineretea si-a petrecut-o in comunism, nu i-a-nteles mecanismul decat in 2008, cand a citit aceasta carte. Am cautat-o imediat pe net, am dat telefoane, m-am chinuit sa o gasesc. A doua zi am citit-o fara suflare. Cu stupoare, cu mirare, cu revolta, cu neputinta si-am plans in sinea mea. Noi toti suntem carne de tun , sacrificati intr-o increngatura meschina in care se fac afaceri, se pitesc interese, se salveaza aparente. Evident, maestrul era deasupra acestor trairi in interviu, invatase in marea sa intelepciune sa accepte lucrurile pe care nu le putea schimba.

Pe scurt, cartea este scrisa de Gheorghe Florescu, un insider al regimului comunist, care a stiut si a putut sa se plieze si sa traiasca intr-o societate bolnava. Bine, sa ne intelegem. A trait bine, nu ca noi.
Prin anii 60, cand era tanar, a avut sansa sa invete mestesugul prepararii cafelei de la cel mai renumit cafegiu bucurestean al timpului, Avedis Carabelaian, unul dintre multii armeni care inca mai pastrau cu greu micile pravalii din capitala. Dupa moartea maestrului sau, devine seful magazinului de cafea si delicatese din strada Hristo Botev numarul 10. Cartea fascineaza nu datorita talentului sau literar de exceptie, dupa parerea mea. Ci pentru ca povesteste din interiorul unui sistem opresiv la care multi dintre noi am fost martori, despre tenebrele unui sistem falimentar politic, controlat de politia secreta care a dezvoltat o adevarata fabrica de facut bani la negru. A dezvoltat rivalitati intre membrii securitatii, unele dintre ele pedepsite de catre vajnicii conducatori care isi mai sacrificau din cand in cand executantii ca sa dea exemplu poporului si sa curme orice forma posibila de protest.  Relateaza din culisele unei societati la fel de divizata ca si acum. Faptele se-ncolacesc in jurul unor personaje renumite din cultura romaneasca: Maria Tanase, Toma Caragiu, Alexandru Giugaru, Radu Beligan, Amza Pellea, Stefan Tapalaga, Misu Fotino, Victor Rebenciuc, Rodica Tapalaga, Florin Piersic, Mariana Mihut, Carmen Stanescu, Adela Marculescu, Emil Botta, Mircea Santimbreanu, Tudor Arghezi,  Marin Preda, Nichita Stanescu, doctori de renume, profesori universitari, dar si securisti, militieni, oameni de partid, unii dintre ei personaje active pe scena actuala in forma cameleonica de mari oameni de afaceri , politicieni si participanti activi la evenimentele revolutiei din 89. Povesteste cum , in garsoniera sa, transformata in locul de intalnire al scriitorilor si artistilor se facea teatru, dar si poezie. Cum se recitau epigramele lui Pastorel Teodorescu:

" Sadoveanu, filo-rus,
  Sta cu curu la apus
  Ca s-arate apusului
  Care-i fata rusului"

sau chiar politica:

" Il plang pe Stalin si va jur
  C-am sa va spun secretul:
  Ma tem ca vom pupa in cur
  De-acum tot comitetul"

dar si bancuri politice:

e relatat cazul in care acordeonistul Mariei Tanase , Faramita Lambru,  care, fiind bolnav de diabet, ii zice intr-o zi doctorului Stanescu cu care se intalnise in magazinul de cafea : "ca-l alearga Securitatea, fiind banuit ca are zahar in sange". Evident, bancul facea referire la perioada in care zaharul a inceput sa fie un produs de lux si aproape de negasit in magazine.  Autorul povesteste despre un sistem corupt care se despuia in fata trebuintelor umane zilnice: mancare, bautura si sex. Daca le aveai, detineai puterea. Astfel ajungeai sa cunosti filiera  distributiei la negru, aveai acces la informatii, puteai sa negociezi pozitii, sa decizi dimensiunea santajului si sa te cocoti pe o treapta superioara in ierarhia de partid. Vi se pare cunoscut? Placerile supreme erau mai pamantesti intr-o lume macinata de foame, rationalizata si cartelata, in care beai un pahar in plus de apa, pentru ca, pentru muritorii de rand, nu prea sa gasea mare lucru. Iar placerile supreme erau date de tigarile scumpe, bauturile alcoolice din import, ciocolata occidentala, cafeaua fara nechezol,  la care nu putea avea acces oricine si care a dezvoltat conceptul PCR (pile, cunostinte si relatii), dar si spaga si frica fata de represalii. Uneori m-a cuprins oarecum nostalgia pentru ca vorbea de o Romanie pe care mi-o aminteam, una in tuse vagi, alta in tonuri pregnante. O traisem si eu, pe unele dintre personaje avusesem marele noroc sa le cunosc personal, chiar daca nu am avut curajul sa scot un cuvant in prezenta lor. Maretia talentului lor era prea mare si teama ca nu voi putea sa invat cat de mult as fi putut. L-am recunoscut pe Nichita asa cum am avut sansa sa il vad de doua ori in perioada studentiei, sau pe Marin Preda pe care l-am intalnit in casa parintilor lui Mircea Dinescu din Slobozia, pe vremea cand era dizident. Am si acum cartile lor cu autograf pe “ Marele singuratic” si “Exil pe-o boaba de piper”.  Stiam cat de mult ii placea poetului Nichita vodka si cafeau buna. Ele trebuiau vorbite, povestite. Pentru ca, in cercul sau, se adunau artistii mari ai vremii, fie ca vorbim de literati sau muzicieni, ca Johnny Raducanu. Este impresionant sa parcurgi paginile si sa simti mirosul strazilor cu parfum cand cititul era o forma de protest al societatii civile in fata ignorantilor comunisti. Si ce mandri eram de asta. Cum se juca teatrul, cu o frenezie si o nebunie  greu de imaginat, pentru ca teatrul era arta adevarata, trebuia sa fii citit ca sa intelegi pamfletul destept. Actorul n-avea alta sansa, decat sa fie mai destept decat sistemul. Era cenzura, dar fara cultura... fentai, te strecurai, mintea lucra cu alta viteza. Devenea si pavaza si scut. Sunt povestite cu rasul care iti aduce plansul despre pilaful de rata , care a intoxicat populatia tarii cu buna stiinta in anul 1969. Istoria isi are originea la un import de carne de rata alterata din China si care, neputand fi vandut prin unitatile de alimentatie publica din cauza marfii de proasta calitate si depreciate, a fost trimis la o fabrica de conserve si procesat in pilaf de rata... la conserve, care a fost distribuit in marile combinate sau in exploatarile miniere din Valea Jiului. Cu cinism spune ca, ce n-au putut vindeca doctorii, au ingropat popii. De asemenea povesteste etapa in care Ceausescu isi intoarce fata de la rusi si se uita spre China. Cred ca multi dintre voi isi amintesc, ca si mine, de marfa chinezeasca ce se vindea pe sub tejghea si pentru care trebuia sa dai spaga sa ajungi la ea: Jucarii , tricouri pentru copii si adulti, conserve de carne de porc si peste, cam de toate. Niciodata nu erau pe raft, se distribuiau tot in retea PCR. Dar din carte am inteles de ce se intampla asta. Pentru ca Romania exporta mai departe, in intelegere cu China, careia i se refuzase intrarea pe piata Europeana. Dar ce conta pentru onorabilul aparat opresiv? Despre whisky-ul scotian, care, pentru ca era importat din vest, Ceausescu a decis sa nu il mai aduca-n tara. Dar scotienii erau mai intelepti decat comunistii. Desi Ceausescu le interzisese,  in realitate, produsele din Vest au continuat sa intre in tara prin unitatile de ali­mentatie publica de lux si prin shopuri. Cand  scotienii au vazut ca le-au scazut vanzarile in Romania, trimiteau  Agentiei de Import, la fi­­e­ca­re transport cu whisky im­bu­te­liat in sticle, si cate un butoi de ste­jar cu o capacitate de 200 l cu cel mai bun si vechi whi­sky gratis. Ele ajungeau la departamentul Deli­ca­tese al lui Dumitru Trancu. Cand a vazut butoaiele, acesta i-a  solicitat lui Florescu sa-i dea toate  sticle goa­­le cu gatul lung de un litru sa le um­ple cu whisky. In sticlele de tuica a fost imbuteliat whisky-ul si vandut pe sub mana intregii clientele amatoare de produse fine, la pretul de 200 lei litrul, in vreme ce, in restaurante, o sticla de trei sferturi costa peste o mie de lei. La fel s-a intamplat cu ciocolata  adusa din RFG, Franta, Italia si cacaua  din Olanda. O alta intamplare se refera la importurile de cafea. Cam in aceeasi perioada, Ceausescu a renuntat la nes­café-urile din Elvetia, Franta, Germania de Vest, Spania, Austria, Isra­el, solicitand ca acest produs sa fie adus  din Brazilia si Columbia, printr-un ocol pe canalele ma­fiei arabe. Cum am mentionat mai sus, bauturile occidentale au fost inlocuite cu  renumitele ro­muri Havana Club, lichioruri Havana Club, asezonate cu cafea, ca­cao, marasquino, ananas,  tigarile de foi (havanele),  ba­nane, tri­plu-sec, toate aduse in Cuba. Din acest moment, cafeaua nu a mai intrat pe piata, caci pretul era ridicat, iar cuba­nezii nu faceau rabat. De asemenea povesteste despre episodul in care conducatorii iubiti au decis ca nu vor mai strica orzul pe gaste si cafeaua pe prosti, astfel incat au introdus in comert faimosul nechezol, caruia autorul ii spune cu eleganta cafeaua cu inlocuitori. A fost unul dintre momentele in care naratiunea m-a ingretosat intr-un mod in care mi s-a facut rau. Pentru ca autorul ne relateaza maniera in care se importa nautul din Turcia in saci mari de rafie prin care isi faceau drum sobolanii, care, o data ajunsi in depozit si si sacii erau goliti in recipientele uriase de prajit, angajatii varsau continutul cu sobolani si excremente lor cu tot si le bagau la prajit, apoi la macinat, dupa care se vindea continutul la raft. Dupa revolutie s-a aflat cat de nociv era acel amestec pentru consumatori. Da, sa ne mai miram? Florescu povesteste inclusiv despre lumea medicala din perioada comunista, o categorie privilegiata, pentru ca, inclusiv conducatorii se mai imbolnaveau uneori. Clientela venea prin recomandare. La doctorii renumiti, frecventati de clientela politica si opresiva, se mergea cu atentii, astfel incat doctorii se transformau in furnizori catre retelele comuniste de produse de lux. Este amintit Ion Gheorghe Maurer, care  avea probleme oftal­mologice si era pacientul pro­fesorului Stanescu, caruia ii ducea la fiecare consult  un carton (12 sti­cle) de whisky Ballantine’s de 25 de ani. Este amintit un misterios doctor P., medicul ginecolog al Se­curitatii, care  chiureta atat nevestele cat si amantele intregului aparat opresor: conducatori, securisti, militieni. Dar si de urologi vestiti care tratau vajnicii securisti, militieni si comunisti de toate bolile venerice cu care se procopseau in retelele de prostitutie. Si atunci, ca si acum, medicii isi cautau menirea in alte tari, nu neaparat din cauza castigurilor, cat datorita unei minime recunoasteri profesionale si unei libertati spirituale. Sunt amintiti doctorii Ioan Glavan sau Mircea Ciobanu, mare chirurg ORL). Un exemplu demn de teoria absurdului este exemplificat de perioada in care pestele congelat invadeaza Romania. De vreme ce carnea de vita, porc, pui sau de orice altceva constituia o raritate, in piata se aduce peste congelat. Aparuse si sloganul " nici o masa fara peste", dar acest lucru il enerveaza la maxim pe Ceausescu pentru ca, zicea el, " consumul exagerat de peste , ce-i drept, congelat, si fosforului pe care il continea, populatia incepuse sa se trezeasca "din somnul cel de moarte" si se temea sa nu se ridice impotriva sa. Insusi autorul mentioneaza faptul ca "poporul mananca ce-i mai bun prin alesii sai". Ei bine, atunci te indobitoceau cu foamea, acum cu Antenele 1, 2 si 3. Oare a crescut numarul desteptilor in tara de se face un efort asa de mare si sustinut? Pentru ca si atunci, ca si acum, intelectualii reprezentau o problema: comunistii ii arestau, post comunistii ii gonesc in Occident. Normal, e mai usor sa manipulezi ce ramane, pentru ca, citandu-l pe Lapusneanu "prosti, dar multi", bietii intelectuali ramasi sunt huliti, jigniti, injutati. Vocea celor care ii inteleg nu se aude in larma prostilor care se cred Dumnezei intr-o Romanie mica. Cand ma gandesc ca si eu sunt una dintre cei ramasi! Florescu intra mai adanc in naratiunea comunista si face niste marturisiri cutremuratoare. Nu mai stii unde se termina realul si se intra in absurd. Cum era vorba aia: "cine-si uita trecutul are toate sansele sa il repete"? Povesteste despre Gheorghe Stefanescu, vinarul condamnat la moarte in vremea lui Ceausescu, care a fost victima jocurilor de putere in increngatura „elitei” comuniste.
Deoarece exista multe asemanari intre descrierea sistemului de justitie din vremea comunismului si cel de dupa revolutie, nu am sa ma opresc asupra acestui aspect. Nu ca n-ar fi nimic de povestit, ci pentru ca, asa cum insusi autorul da sa se-nteleaga, este un subiect sensibil cu personaje prezente inca pe scena politica. Iar Romania de azi inca se zbate saraca , ar vrea si ea ceva, dar habar nu are ce! Asta ne este destinul, sa fim in contratimp cu restul lumii. Autorul are o memorie de elefant si o putere sa clasifice si sa indosarieze personajele, in functie de fapte uimitoare.
Au fost si cateva istorii care m-au uimit prin modul parsiv in care s-a perfectionat talentul tipic romanesc de a intoarce orice situatie jenanta intr-una onorabila sau pur si simplu in bani la negru. Alte popoare ar fi jenate, noi ne mandrim cu smecheria noastra care socheaza si azi occidentul.  Prima este legata de naravul mai putin ortodox al unor fete bisericesti. Spovedania, bat-o vina, iarta pacatele, cu conditia sa fie des exersata. Autorul relateaza o vizita la Biserica Sfinţilor, la parintele Gheorghe Serban, care il invita in altar  si il intreaba: „Ce bei, fiule?” – si deschide usile dulapului  suspendat pe perete. Autorul zice: ”În faţa mea se află o privelişte inedită. Pe rafturile dulapului stau, aşezate ordonat, diferite băuturi alcoolice, dar în special vin „de colecţie”. Parintele ii da un pahar cu vin alb, un Ottonel de Murfatlar din 1962. Ironic, povesteste ca, in acest timp, intra o alta fata bisericeasca, caruia parintele ii adreseaza aceeasi intrebare si citez:  „Ca şi voi, copiii mei!” Părintele Şerban scoate trei pahare şi le umple cu sângele Domnului (în variantă blanc). Cu paharul plin în mână, complet dezorientat, privesc spre crucea din mijlocul altarului, de unde ochii Mântuitorului ne privesc scrutător. Dau să sorb o înghiţitură, când uşa din faţa părintelui Şerban se deschide şi în cadrul ei apare una dintre fetele lui Acuma. Zice bună ziua, iar părintele îi răspunde: „Imediat, fiica mea.” Las paharul din mână pe masa Marelui Mir, bâlbâi o scuză şi părăsesc în grabă onorat suflare pe aceeaşi uşă pe care intrasem". Din contextul relatarii reiese si motivul pentru care părăseşte Florescu urgent locul, in momentul in care Ani a intrat pe usa altarului. Fiindca era prostituata de lux din reteaua unui mare avocat , Acuma, (caruia nu i se da numele adevarat , desi acesta este mort, dar fiul sau are in ziua de azi si el o retea de prostituate de lux pe care le plaseaza in cercurile de influenta contemporane noua), general de securitate si omul cu relatii la nivel de conducere de partid. Autorul merge mai departe cu mesajul si ne da de inteles ce fericita  era Ani de efectele spovedaniei in planul constiintei sale marunte, de vreme ce veneau la pachet cu privilegiile unei rasfatate ce se invartea in mijlocul oamenilor care detineau puterea. Doar ea facea bani frumoşi din meseria ei, iar părintele Serban avea  grija sa-i ierte toate pacatele de frica sa nu cumva sa se stranga prea multe. Stiti cum e vorba aia: sa nu faci ce face popa, sa faci doar ce zice. Mai tarziu, dupa revolutie, avea s-o intalneasca. Poseda un Mercedes de ultima ora, era maritata cu un prosper om de afaceri arab si locuia intr-o vila somptuoasa. Devenise doamna in inalta societate postcomunista si preluase afacerile matroanei sale.
A doua intamplare face referire la Tase Becali, tatal lui Gigi Becali, care avea o turma de oi pe care le crestea in imprejurimile Bucurestiului. Autorul povesteste că, la un moment dat, Nicolae Ceauşescu a dat ordin ca toate turmele ciobanilor din jurul Capitalei să fie trimise la munte. Tase Becali a ascuns oile in padure, si l-a rugat pe celebrul fotbalist Gheorghe Hagi sa vorbeasca cu Nicu Ceausescu sa –l lase cu oile pe loc. In scurt timp, Tase Becali a devenit singurul producator de iaurt, caş dulce si sarat pentru organele de Partid. Astfel,  Tase Becali a strans suma de 150.000 $, pe care i-a lăsat-o mostenire lui Gigi Becali.  Nu sunt ocolite evenimente importante din istoria comunista: cutremurul din martie 1977, despre modul miraculos in care autorul a supravietuit cutremurului in vreme ce magazinul s-a surpat sub daramaturi, despre arestarea viceprimarului capitalei, Radu Abagiu, seful comertului comunist, caruia i se insceneaza un proces pentru luare de mita, in care singura dovada o reprezenta nunta fiicei sale cu un bacauan, care, speriat, divorteaza, iar fiica sa se sinucide. Lui i se cere imperios tacerea cu privire la informatiile pe care le detinea, iese repede din inchisoare si devine consilierul lui Ion Ceausescu, la Ministerul Agriculturii. In timpul Revolutiei, joaca rolul de revolutionar si este vazut si recunoscut in balconul din Piata Revolutiei ca mai apoi sa devina ministrul Comertului Interior  in guvernul Roman. Sau, dupa cum mentioneaza autorul: " ... Se vorbea ca ar fi un apropiat al lui Ion Iliescu, marea speranta a comunistilor in cazul disparitiei lui Nicolae Ceausescu."   " Multi ofiteri, unii chiar superiori, din Securitate si Militie veneau, isi luau darul si plecau. Nici nu se sinchiseau de persoanele de fata, eventuali martori in vreun proces viitor. Ei erau stapanii lumii".  " Unii dintre baietii aceia au fost transferati la Securitate unde s-au remarcat prin merite deosebite. Azi, unii sunt importanti oameni de afaceri sau simpli oameni politici, cu vechime in Parlament. Altii au ajuns in inalte functii in Ministerul de interne".  Florescu nu se jeneaza sa vorbeasca despre securistii metamorfozati peste noapte in vajnici oameni de afaceri, care au facu avere si s-au retras in aula mare a parlamentului, lasandu-si odraslele sa continue si sa inmulteasca averea facuta in perioada comunista.
“Dupa ’89, locatia (nota: din strada Cernica, locul unde si-a redeschis cafeneaua, dupa cutremurul din '77) a intrat in atentia lucratorilor din Serviciile Speciale ale Romaniei, care au achizitionat-o in nume propriu, construindu-si un bloc de toata frumusetea, unde si-au amenajat birourile unor firme de succes, si propriul lor domiciliu. Aici locuieste azi doamna Camelia Voiculescu, intr-un apartament cu scara interioara, amenajat pe doua niveluri, impreuna cu intreaga sa familie. De aici, dansa isi conduce vastul imperiu mediatic, in dangatul clopotelor bisericii ridicate special pentru breasla negustorilor.” Evident ca, de cele mai multe ori, autorul schimba numele real ale personajelor sale, deoarece multi dintre ei, dupa Revolutie, si-au schimbat parul o data cu statutul: un bizar personaj care cafea bisnita la nivel inalt cu cafea, numit de autor Stefanescu, , altul decat renumitul vinar arestat de catre Securitate, "astazi este un prosper om de afaceri, asociat, la mai multe firme, cu unii dintre protectorii lui din Securitate". "Locuieste intr-un cartier rezidential, unde poseda o vila somptuoasa, candva nationalizata de Statul comunist, apoi data lui cu chirie si in sfarsit cumparata, conform Legii 12, cu cativa firfirei. Casa n-a fost niciodata revendicata, asa ca el n-are de ce sa se teama, mai ales ca este sponsor important al partidelor care-i apara interesele". Ghici ciuperca cine-i?  Dar nu numai familia Voiculescu este mentionata, ci si numele lui Gelu Voican Voiculescu, Virgil Madgearu,  Ion Mihai Pacepa. Referitor la numele lui Pacepa, Florescu mentioneaza faptul ca Ceausescu l-a angajat pe  renumitul terorist Carlor, cunoscut sub numele de Sacalul, la care Ceuasescu ajunsese cu ajutorul nemijlocit al lui Yasser Arafat, cerandu-i sa-l omoare. Naivul, credea ca America este Romanica. Un alt personaj asupra caruia se opreste este Ion Dolanescu, un rasfatat al nomenclaturistilor si securistilor, care isi cumparase un "palat",  pe care il numeste"marele print al muzicii populareromanesti, intotdeauna foarte elegant, imbracat iarna cu haina si caciula din blana de nurca" si care " nu prea cunostea drumul Fiscului". De asemenea sunt mentionati: Tiberiu Ceia, Maria Ciobanu, Ionut Dolanescu, Gheorghe Turda etc. Povesteste despre planul masiv de demolari la care este supus Bucurestiul, in care, cladiri de referinta cad sub puterea buldozerelor, despre "decretei" si dureroasa perioada in care femeillor le sunt ingradite drepturile si libertatile personale, in care multe mor din cauza avorturilor pe care le faceau in umbra spitalelor de frica organelor de represiune. Se interzice consumarea alcoolului, se reduce programul restaurantelor pana la ora 22.00, povesteste de maniera in care intelectualitatea era intimidata si pusa supusa canoanelor comuniste. Astfel, povesteste cazul lui Alexandru Rosetti, important personaj al culturii romanesti:"... prin anii'50, s-a trezit cu Iorgu Iordan si un colonel de la Securitate. I s-a spus doar atat:<<La poarta sunt doua masini: una pleaca la Canal, iar cealalta la Academia Romana. In care doreste sa urce?>>Evident ca a urcat in ultima:" NU puteam merge toti intelectualii la Canal, era mare inghesuialaTrebuia sa mai ramana cativa, cum se spune, <<de samanta>>".  Si, ca sa fie cireasa pusa pe tortul cu mot, autorul aminteste de relatia de prietenie dintre Rosetti si Iosif Constantin Dragan, pe care il numeste "mare patriot" , prieten cu Nicolae Ceausescu.
Aminteste despre crimele lui Ion Ramaru, dar nu insista foarte mult asupra acestui aspect.
Intr-un interviu publicat ulterior lansarii cartii, autorul declara cu privire la acest aspect:
„Vă rog să nu mă consideraţi un hoţ. Am văzut cu ochii mei, în ţara asta securiştii au fost cei mai mari hoţi. Şi atunci, e hoţie să furi de la hoţi? Azi îi văd pe toţi în maşini luxoase şi în topurile îmbogăţiţilor de după Revoluţie. Eu îi ştiu, îi găsiţi şi în carte“ si continua „Am arătat cartea şi securiştilor“ „După ce a apărut cartea, eu am dat-o şi băieţilor din Securitate şi i-am întrebat: Ce părere aveţi?  Unii m-au ameninţat că-mi rup şi mâna cealaltă. Alţii că îmi vor toca toţi copiii.  O grămadă de inşi m-au ameninţat cu procese. Cică le-am distrus carierele. Ce cariere? Doar comunismul a fost condamnat ca ilegitim. Dar metoda Securităţii faţă de mine este să mă ignore. Cu asta m-au ameninţat cei mai mulţi: «te vom ignora». Şi nici nu am scris tot ce am văzut. Mai urmează volumele doi şi trei. Eu nu am nevoie de avere. Pot trăi şi în celula morţii, dacă pot scrie“. Florescu vorbeste inclusiv despre arestarea sa in anul 1984, despre modalitatile in care Securitatea isifolosea instrumente de tortura astfel incat , de multe ori, arestatii marturiseau si ce nu facusera. Este descris modul in care erau beciurile, conditiile de arest, infiltrarea agentilor printre arestati, modul in care erau organizate si conduse inchisorile, dar si despre  gratierea din1988. "Bogatia si puterea sunt ca apa sarata, cu cat bei mai mult, cu atat iti este si mai sete", spune el.  Ne realteaza povestea lui Corneliu Coposu si verticalitatea unui caracter respins de o societate incapabila sa il recunoasca dupa valorile si principiile sale, cum s-a destramat PNTCD-ul si cum valorile acestui partid au murit o data cu caracterul unor oameni care au facut istorie. Si, ca lucrurilesa fie si mai interesante, relateaza inclusiv despre oameni din Banat: tiganii Cosnel Carpaciu din Timisoara, si Ionel Staicu din Recas care erau arestati periodic de catre Securitate si isi cumparau libertatea in aur. Evident, acestia inlesneau actele de emigrare ale germanilor din Banat, iar folclorul mostenit cu privire la acest aspect de dinainte de Revolutie este certificat in paginile romanului sau, in care apare mentionat si numele deja renumitul personaj timisorean Veverca.Experientele din puscarie sunt simbolic reprezentate printr-un citat din Lev Tolstoi: "cine n-a facut puscarie, nu stie ce-i Statul!" Sunt relatate si fapte comice din puscarie, unde, intr-o zi intreaba un cioban din Rasinari:" " Prietene, cine crezi ca-i cel mai mare om din istoria noastra, a romanilor?" Raspunsul ma face sa-mi cada plombele din gura:" No, apoi, desigur, dragutul de imparat Franz Joseph, cine sa fie?" Oare ce rol jucase imparatul Franz Joseph in viata acestor bravi romani din Transilvania? ". Nici nu avea cum sa stie. Pentru ca Transilvania, Banatul, Crisana se inchina la alte valori decat restul tarii. Tot in roman apare mentionat de mai multe ori numele lui Adrian Paunescu, pe care il numeste"marele poet", dar nu se sfieste sa relateze incidentul de pe stadionul din Ploiesti, unde, la unul dintre cenaclurile Flacara, avusese loc un grav accident "unde murisera multi tineri si inca si mai multi fusesera raniti. Intr-adevar asa s-a intamplat, dar Ceausescu personal a intervenit si bardul a scapat nesifonat, plata fiind facuta de un acar Paun, ca de obicei". Dar ceea ce avea sa ma doara cel mai tare avea sa fie relatarea sa despre Revolutia din 1989. Proaspat iesit din puscarie in baza unui decret de gratiere, este martor la primele momente ale miscarii impotriva comunismului. Naivii de noi, credeam ca se deschid portile cerului, ca libertatea avea sa fie, in sfarsit, a noastra. iata cum descrie Florescu aceste momente: "Putini stiau in acele momente cum sta situatia la modul real, anume ca cele doua mafii comuniste erau prinse intr-o lupta pentru suprematie pe viata si pe moarte" Chiar de la balconul CC al PCR, unul dintre personajele romanului, securist divedit, Radu Abagiu avea sa declare la microfon multimii" Sunt doctor in economie Radu Abagiu si sunt o victima a regimului comunist, fapt pentru care consider ca este de datoria mea sa ma pun la dispozitia si in slujba Revolutiei anticeausiste:Numai ca Radu Abagiu omisese sa spuna cine era el de fapt." si autorul continua" Sunt aceiasi oameni. Lupu-si schimba parul, dar naravul ba!" " Se spune ca "floarea prostimii trebuie udata", iar in acele clipe gradinarii Ion Iliescu (fost cursant URSSsi banuit agent KGB), Silviu Brucan (un dur agent sovietic) si Nicolae Militaru (asijderea) erau deja cu stropitoarele in mana, profitand din plin de naivitatea tineretului roman, prezent in proportie de masa in piata care astazi se numeste Piata Revolutiei". "O lume murea si alta se nastea, dar cei care fusesera la masa cu bucate inainte de 1989 doreau sa ramana in continuare la masa, dat fiind ca aveau painea (Armata) si cutitul (Serviciile Secrete) si nu concepeau nici macar sa faca loc si altora". "ei sunt peste tot, in toate domeniile si in special in cele economice, dar si in politica, pozand in adevarati cavaleri ai Adevarului si ai Dreptatii. Apar in calitate de experti la emisiuni TV si sunt oameni de afaceri de nivel mondial"
Autorul merge cu judecata dincolo de acest moment si nu se sfieste sa afirme ca "Retragerea presedintelui Emil Constantinescu din lupta electorala a fost poate cea mai grea lovitura pe care a primit-o, in lupta ei, lumea democratica din Romania. Declaratia sa , pe toate posturile de Televiziune, cum ca "a fost invins de structurile fostei Securitati" a socat pe toata lumea".
Evident, sunt doar cateva episoade amintite. Cartea are putin peste 500 de pagini si va sfatuiesc sa o cititi. Veti intelege mai bine ce ati trait si ce traiti si de ce traiti asa in zilele noastre. Poate pe unii dintre noi, lectura acestei carti ne va face mai putin pasionali in analiza politica si mai toleranti fata de cei de seama noastra. Pentru ca, dincolo de intamplari, cartea ne transmite un mesaj clar: ca societatea romaneasca, atunci, dar si acum, se imparte in doua: ei si noi. In privilegiati si neinsemnati. Ca unii manipuleaza, iar altii se lasa manipulati. Ca interesele lor sunt protejate de pasiunile si naivitatea noastra, de visele si aspiratiile noastre. Ca nu suntem nimic altceva decat niste fiinte marunte, niste sclavi fara lanturi, niste turme care sunt periodic manate si haituite intre alegeri. Ca "daca urasti, nu mai ai timp sa iubesti" (Maica Tereza) si "cand ridici un bolovan, s-ar putea sa gasesti sub el o gramada de viermi". Depinde de noi daca actionam dupa cum ni se spune sau judecam cu propria noastra minte. In folosul nostru si nu al lor. Poate unii dintre noi s-au prins demult de aceste miscari si protesteaza printr-o stare de indiferenta fata de vot. Este , poate, modul lor de a spune: insemni la fel de mult pentru mine cat contez si eu pt tine. Ignora-ma, voi face la fel. Poate de aceea votantii sunt din ce in ce mai putini. Pentru ca , in sfarsit, intelegem mecanismul si reactionam. Va doresc lectura placuta! Inarmati-va cu multa lamaie. Vi se va face greata ades. Dar va fi o lectie memorabila pentru copii, dar mai cu seama pentru parinti. Si, poate asa vom credita copiii cu increderea ca stiu sa isi aleaga mai bine traiectoria vietii decat o facem noi, parintii, in numele lor. Avem prea multe tare. Suntem prea incrancenati. Ca viata se schimba, iar prezentul lor nu mai este la fel cu al nostru.Asa, poate, le vom da sansa unui viitor. Noua ne apartine trecutul! SI nu uitati ce a spus Jean-Paul Sartre: "Comunismul este o capcana de prins soareci care, dupa ce-i prinde, le ia gatul!"


luni, 23 iulie 2012

Gradinile suspendate - noua estetica urbana


 Cred ca am mai spus in postarile mele ca cei mai buni gradinari sunt francezii, fie ca vorbim de parcuri, fie ca vorbim de gradinile verticale.
Si nu intamplator, Patrick Blank este un botanist care a transformat gradinaritul in arta. El este parintele gradinilor verticale si pionierul “mur-ului vegetal” sau al “artei vii”.
El a avut indrazneala, dar si inspiratia de a da culoare peretilor in culori terne ale marilor orase. El este cel care a reinventat peisajul urban, daruindu-l si integrandul naturii.
El foloseste un sistem care este alcatuit dintr-un cadru de otel izolat, care permite plantelor să crească folosind un sistem de irigatie cu apă şi fertilizatori, transformand pereţii vegetali intr-o sofisticata artă ecologică. 
Sistemul este impermeabil, impiedicand astfel apa sa se infiltreze in pereti.
Totodata cadrul este acoperit cu un material moale din tesaturi acrilice impermeabile, care garanteaza hidroizolatie peretelui, oxigenarea pamantului in care sunt plantate plantele, dar care permite totodata radacinilor plantelor sa se fixeze in el. 
Sistemul este atent elaborat, astfel incat nu permite aparitia mucegaiului sai a condensului, chiar si atunci cand aceste gradini verticale sunt amplasate in interiorul cladirilor.
El nu neglijeaza aportul luminii si a dioxidului de carbon, elemente absolut necesare procesului de fotosinteza.  Operele sale pot fi admirate in marile orase din intreaga lume, el ocupandu-se atat de fatadele numeroaselor cladiri, dar si de interioarele elaborate ale unor spatii comerciale, birouri, hoteluri din  Paris, Madrid, Istanbul, Qatar, Kuala Lumpur sau alte mari orase ale lumii.

Exeprienta sa  consta in anii de cercetare in cadrul Centrului National de Cercetari Stiintifice din Paris si pe xeperienta dobandita in studiile de caz efectuate in padurile tropicale din Thailanda. Blanc a ajuns la concluzia ca, pentru multe plante, solul nu reprezinta nimic mai mult decat un suport mecanic.
Gradinile verticale prezinta multiple avantaje: plantele isi  creeaze propriul microclimat mentinand umiditatea ridicata in imediata vecinatate, in spatiile interioare unde au fost amplasate astfel de gradini aerul contine pana la 50-60% mai putini germeni care pot cauza boli transmisibile prin aer si mai putine bacterii.  
In cazul gradinilor verticale amplasate in exteriorul cladirilor, plantele absorb substantele poluante din atmosfera prin frunze si trimit toxinele la radacina, unde sunt transformate in hrana.  Ele elimina oxigen proaspat in mediu, contribuind astfel la calitatea mediului inconjurator.
El recomanda folosirea anumitor plante pentru interior, care au nevoie de lumina redusa: Dracaena Marginata, Chamaedorea Elegans, Aspidistra Elatior, Nephrolepis Exaltata si Spathiphyllum. Pentru incaperile invadate de lumina se impune folosirea altor plante: Arista Filifera Agaveta Aloe, Yucca Pitica si Kalanchoe.
Pentru un aspect deosebit se cere folosirea: Chlorophytum Comosum, Nephrolepis Exaltata, Dieffenbachia, Aglaonema Crispum, Codiaeum Varigeatum. El merge mai departe cu recomandarile si imparte plantele dupa grosimea stratului de pamant in care acestea isi infig radacinile.
Cele care au nevoie de un strat subtire de pamant (pana in 5 cm) sunt: muschii si lichenii. Cele care au nevoie de un strat mai gros de pamant (pana in 10 cm) sunt: ghizdeiul mărunt, capul turcului si ciubotica-cucului cu ale lor flori galbene si trifoiul rosu.
 A treia categorie include plante care au nevoie de un strat mai gros de pamant de pana la 15 cm: muschiul dracului, Centaurea scabiosa, sovarv-ul, iarba sarpelui. Datorita faptului ca , in ultima perioada, spatiile verzi sunt mai de graba accidente in arhitectura citadina, gradinile verticale au devenit mai mult decat o necesitate, nu atat de natura estetica, cat mai cu seama un factor de oxigenare si drenare a mediului ambiant.
 
Astfel, metropolele din lumea intreaga pot fi exemple viabile in acest sens. In vestul Londrei, in complexul comercial Westfield, arhitectii au gandit locuri de odihna pentru cumparatori in imediata vecinatate a unor gradini verticale.
Gradinile sunt construite pe structuri din plastic, iar plantele sunt sustinute pe lamelele inclinate ale structurilor, fiind irigate in mod constant cu un amestec de apa si ingrasamant.
Bio-Lung (Plamanul biologic) este cea mai mare gradina verticala realizata pana acum si  a fost prezentata la Expo 2005 in Japonia. Peretele avea 150 de metri lungime, 15 metri inaltime. Pe acest perete au fost plantate  200.000 de plante din 200 de specii diferite.
Un alt exemplu este gradina Kazahana (A light snow flurry from a cloudless sky) care a fost proiectata de designerul japonez Kazuyuki Ishihara
Ishihara a prezentat la Chelsea Flower Show 2010 o planta care l-a facut celebru: muschiul. 
Gradina Kazahana este usor de realizat deoarece muschii nu au nevoie de un sol prea adanc, maximum 5 centimetri.
Un alt exemplu este ansamblul Gardens by the Bay (Gradinile din port ) un proiect care s-a realizat tot in Singapore, pe o suprafata de 54 de hectare, din dorinta de a transforma orasul intro-o veritabila gradina.
 Proiectul a fost sustinut de catre Consiliul National al Parcurilor din Singapore si a fost proiectat de o firma de arhitectura din Marea Britanie.
 Proiectul a fost organizat in  doua cladiri-sera denumite Flower Dome si Cloud Forest,  strajuite de 18 copaci artificiali gigantici si o pasarela suspendata deasupra pamantului la o distanta de 22 de metri.
Cei 18 copaci gigant sunt realizati din structuri metalice cu inaltimi intre 25 si 50 de metri. Ei au rolul  de a proteja vizitatorii de soare, fiind totodata  si furnizori de energie pentru gradinile parcului. Ramurile lor metalice reprezinta suportul adevaratelor gradini verticale, fiind decorate cu orhidee, floarea nationala a Singapore, amplasate intre diverse specii de vita de vie si ferigi exotice.
Copacii au menirea de a inmagazina energie solara care va fi folosita pe timp de noapte pentru iluminarea lor.
Ei sunt prevazuti cu un sistem de colectare a apei de ploaie, care alimenteaza fantanile arteziene amplasate in parc, cat  si sistemul de irigatii.
Pasarela aeriana are lungimea de 128 de metri si reprezinta liantul dintre  copaci, permitand vizitatorilor o panorama extraordinara a  intregului complex Gardens.
Secretul succesului sau insuccesului gradinilor verticale este asigurarea apei sau mai bine spus a unui sistem performant de irigare.
Cu cat se lucreaza cu un strat mai gros de pamant,  cu atat structura pe care sunt plantate florile trebuie sa fie mai solida, fiind mai dificil de realizat.
Arhitectii au perfectat structuri ingenioase care sa asigure o permanenta circulatie a apei la radacina plantelor.  Cei care comanda aceste gradini verticale  sunt preocupati efectele benefice asupra mediului, cat si latura estetica a cladirii considera justificat costul ridicat al lucrarilor.
Gradinile verticale sunt nu numai tablouri vii amplasate pe verticalitatea betonului, ci reprezinta elemente viabile de decor in cadrul evenimentelor private sau de firma, menite sa deschida spatii, sa stimuleze imaginatia, cu efect terapetiutic sau pur si simplu estetic.
Merita studiat, dar mai cu seama, merita aplicat.
Convingeti-va singuri daca merita sau nu.

duminică, 22 iulie 2012

The Great Dictator Speech

Astazi am gasit pe net ceva de care uitasem. Demult. M-am gandit ca merita sa impartasesc acest moment cu voi. Iata mai jos un discurs absolut electrizant si emotionant al lui Charlie Chaplin din filmul “Marele dictator”.  Aparut in anul 1940, in plin razboi mondial,  discursul ii vizeaza atat la Hitler,  dictator in Germania, cat si pe Stalin, dictatorul rusesc.  Charlie Chaplin, prin glasul sau, se ridica impotriva tiraniei si lacomiei. Cu naivitatea unui mare intelept. Care vorbeste , dincolo de cuvinte, cu sufletul si constiinta unui mare luptator. Pentru valoare, pentru viata. Chiar si dupa 70 de ani, discursul este de foarte mare actualitate. Si asta numai pentru ca omul nu a  invatat niciodata din greselile istoriei. Oare cine a zis primul ca "prostul invata din greselile lui, iar desteptul, din ale altora"?

"- Imi pare rau! Dar eu nu vreau sa fiu un imparat. Nu e treaba mea. Nu vreau sa domin sau sa cuceresc ceva. As vrea sa-i ajut daca as putea. Evrei, arabi, negri, albi…

Cu toţii vrem sa ne ajutam reciproc. E in firea fiintelor umane. Vrem sa traim fericiti impreuna, nu in mizerie… Nu vrem sa ne uram si sa ne dipretuim reciproc… In aceasta lume e loc pentru fiecare… Iar pamantul este bogat si ne poate darui la toti…
Drumul vietii poate fi liber si frumos, dar am pierdut calea… Lacomia otraveste sufletul oamenilor, baricadand lumea cu ura, ca niste gaste care stau intr-o balta de sange. Am dezvoltat viteza, dar ne impuscam reciproc… Masinariile nu ne pot inlocui la nevoie… Cunostintele noastre ne-au facut sa fim cinici. Istetimea, rai si brutali. Gandim prea mult si simtim prea putin. Toate masinariile au nevoie de umanitate.
Mai mult decat istetime avem nevoie de blandete si bunatate. Fara aceste calitati viata va fi violenta si totul va fi pierdut. Avioanele şi radioul au exclusivitate impreuna.
Toate aceste inventii au fost facute pentru bunastarea oamenilor. Cu sudoare pentru prietenia universala si unitate… Chiar si acum, cand vocea mea e auzita de milioane de oameni, milioane de oameni sunt disperati, femei şi copii mici, victime ale sistemului care ii tortureaza si incarcereaza oameni inocenti... Toti cei care ma aud le spun: Nu disperati! Mizeria care ne-a coplesit e doar o lacomie trecatoare, iar durerile oamenilor care se tem va fi calea spre progres... Oamenilor care va dispretuiesc, si vor sa va faca sclavi! Sa va inregimenteze vietile, sa va spuna ce sa faceti, ce sa ganditi, ce sa simtiti... Sa va trateze ca pe vite si sa va foloseasca precum “carne de tun”... Nu va vindeti sufletul acestor oameni, acestor oameni-masini ce au mintit si au inimi de masina. Voi nu sunteti masini, voi nu sunteti vite. Sunteti oameni. Aveti dragostea umanitatii in inimile voastre. Nu urati! Doar nedragostea si nedreptatile!
Soldati! nu luptati pentru sclavie! Luptati pentru libertate! Sfantul Luca a spus: Regatul Domnului e în fiecare om. Nu doar intr-unul, sau intr-un grup, ci in toti oamenii! In voi! Voi oamenii aveti puterea! Puterea sa creati masini! Puterea sa creati fericire! Voi oamenilor aveti puterea sa faceti viata libera si frumoasa! Sa faceti viata o aventura frumoasa! In numele democratiei lasati-ne pe noi sa folosim aceasta putere… Lasati-ne sa fim uniti! Lasati-ne sa luptam pentru o lume noua! O lume decenta care va da sansa oamenilor sa lucreze. Asta va garanta viitorul si ani multi de securitate. Promitandu-le acele lucruri, brutele “s-au ridicat” la putere. Dar ei mint. Nu isi vor tine promisiunile. Niciodata nu o vor face. Dictatorii se “elibereaza” pe ei, dar inrobesc oamenii. Acum lasati-ne sa luptam pentru a indeplini aceasta promisiune.
Lasati-ne sa luptam pentru libertatea lumii cu granitele naţionale. Cu lacomia, cu ura si intoleranta. Lasati-ne sa luptam pentru a convinge lumea. O lume unde stiinta si progresul vor conduce spre fericirea tuturor. Soldati, in numele democratiei, lasati-ne sa ne unim".



sâmbătă, 21 iulie 2012

Florica Maria Sas sau Lady Florance Baker - prima femeie explorator din lume

Nimic nou sub soare: cand cineva iese din tiparele banalului, toti isi disputa nationalitatea acelei persoane. Ni se intampla si noua cu Nicolae Tesla pe care, indiferent de originea sa, noi il vrem roman.
Povestea se repeta si in cazul Floricai Maria Sas. E drept ca , atunci cand s-a nascut, in 1841, la Aiud, Transilvania era sub ocupatia Imperiului Austriac, dar, totusi, Transilvania a ramas pe loc, nu- s-a miscat nici mai la dreapta, nici mai la stanga.
Nu ca ar cere imperativ Austria vreun drept asupra renumelui mondial al acestui personaj, dar o fac si ungurii (care o considera de-a lor numind-o Szász) , o invoca si englezii, (pentru ca s-a casatorit cu Samuel Baker), o revendica si nemtii (pentru ca ar fi fiica unei familii sasesti numita Sass sau von Sass) .
Dupa atatea dispute, e cam greu sa banuim, in fond, ea ce se considera?  Istoria spune ca evita sa raspunda la aceasta intrebare.
Un lucru este sigur: Florica Maria Sas, cunoscuta ca Lady Florence Baker, a fost prima femeie explorator,  de origine transilvaneana, cu o istorie la purtator absolut fascinanta. Dar sa o luam cu inceputul acestei biografii. Florica a ramas orfana la varsta de sapte ani, dupa moartea parintilor sai, in timpul Revolutiei de la 1848. Dupa moartea parintilor, a fost adoptata de catre o familie de negustori armeni si crescuta de acestia pana cand a implinit 17 ani, moment in care tatal adoptiv a vandut-o Pasei, intr-o piata de scalvi, la Vidin, cu intentia de a o baga in haremul sau personal.
Samuel era inginer de cai ferate britanic care a proiectat si construit cai ferate, poduri si alte structuri metalice din regiunea Dobrogea, de la Dunare pana la Marea Neagra . El a fost casatorit cu prima lui sotie, Henrietta Ann Bidgood Martin, fiica rectorului de Maisemore, Gloucestershirecu care a avut şapte copii: Agnes, Charles Martin, Constance, Edith, Ethel, Jane şi John Lindsay Sloan.
Dupa 12 ani de căsătorie, Henrietta, a murit de febra tifoida, lasandu-l pe  Samuel văduv, la vârsta de 34 de ani. Dar durerea lui nu avea sa se sfarseasca aici: cei doi fii si una dintre fiicele sale, Jane, aveau sa moara de tineri. Baker si-a lasat cele patru fiice in viata  in grija sorei sale Maria pe care o alita strigand-o "Min". Dupa aceea, a calatorit la Constantinopol, apoi in Crimeea, in 1856, el a mers la Constanţa, unde a fost numit funtionar regal la  construirea unei caii ferate si de poduri in Dobrogea, care trebuiau sa lege  Dunarea de Marea Neagră.
După finalizarea proiectului, el s-a imprietenit cu Maharajahul Duleep Singh si, in 1858-1859, cei doi au plecat intr-o excursie de vanatoare in Europa Centrala si in Balcani, pe ruta  Frankfurt, Berlin, Viena si Budapesta. Pe ultima parte a calatoriei, Baker si Maharajahul, au luat o barca de lemn, din Budapesta, care s-a spart din cauza sloiurilor mari de gheata de  pe fluviu, motiv pentru care,  in cele din urma, au  abandonat-o.
Cei doi si-au continuat  drumul spre Vidin unde, pentru amuzamentul Maharajahul, Baker l-a dus la piaţă sclavi Vidin.
Acolo Baker a vazut-o pe Florica, o tanara frumoasa pe care Pasa si-o dorea parte din haremul sau, si s-a indragostit imediat de tanara fecioara. Samuel White Baker, l-a mitut pe eunucul Pasei , a bagat-o in suita sa personala si a fugit cu trasura, impreuna cu Florica,  la Bucuresti.
Florica s-a indragostit de el si de atunci nu l-a mai parasit niciodata.  Unii spun ca ei s-ar fi casatorit la Bucuresti, Baker promitandu-i sa repete ceremonia in momentul in care vor ajunge in Anglia. Tot aceleasi surse afirma faptul ca Florica ar fi fost fiica unui ofiţer maghiar Szekely , iar mama sa ar fi fost fiica  unei familii aristocratice germane, care ar fi stapanit  moşii mari din România, numita von Sass.
Ea s-a nascut in 06 august 1841 in Imperiul Nagyenyed, austriac  unde astazi se afla localitatea Aiud şi a fost botezata Florenz Maria Barbara Se spune ca  in timpul revolutiei de la 1848 " tatăl ei şi fraţii au fost ucişi în faţa ochilor ei". Inca din copilarie ar fi  vorbit lmaghiară, romana, germana si turca.
Ulterior avea sa invete alte trei: engleza, araba si kiswahili.  Dupa moartea parintilor ei,  a fost adoptata de o familie armeana cu numele Finnian (sau Finnin).
Tot aceleasi surse spun ca ea s-at fi casatorit in timpul amnistiei din 1857, dupa care a fost rapita si vanduta unui stapan de scalvi care se ingrijea de haremul Pasei din Vidin, iar Florica ar fi avut 14 ani. Indiferent care versiune este adevarata, parcursul vietii Floricai este acelasi. Cert este ca asa a ajuns tanarul inginer de 38 de ani in targul de scalvi de la Vidin si s-a indragostit de fecioara transilvaneana.
Samuel White Baker, l-a mitut pe eunucul Pasei , a bagat-o in suita sa personala si a fugit cu  Florica la Bucuresti. La Constanta, acesta a platit  consulatului britanic taxele pentru emiterea unui pasaport pe numele Florance Barbara Maria Finnian, iar cand au intrat in posesia lui, au parasit Romania cu destinatia Londra. Samuel o alinta strigand-o  "Flooey" , iar,  mai târziu, o alinta chemand-o  Anyadwe , adica „ fiica Lunii”.
Din momentul in care l-a cunoscut pe Samuel Baker, viata Floricai avea sa se schimbe intr-un mod radical. A participat la toate expeditiile in care acesta a fost trimis: au descoperit si cartografiat izvoarele inca necunoscute ale Nilului, Luta N’Zige, au descoperit lacul Albert, au explorat  regiunea împrejmuitoare a Africii ecuatoriale.
Expediția a avut un ecou atat de puternic in societatea stiintifica londoneza, incat Samuel Baker a fost medaliat cu aur de catre Royal Geographical Society  si înnobilat. O distincţie similara a primit de la Societatea Geografica la Paris.
În 1865, s-a casatorit cu Florica, moment in care aceasta a devenit Lady Florance. Acceptata cu greu in saloanele aristocratice londoneze datorita originii sale modeste, ea  nu a fost acceptata niciodata de regina, deoarece era convinsa de faptul ca  Baker a avut "relaţii intime cu soţia sa înainte de căsătorie", după cum într-adevăr s-a si intamplat.  
In 1869, Printul de Wales, viitorul rege Edward al VII,  l-a invitat pe Baker sa mearga impreuna in Egipt, intr-o expeditie militara, cu scopul de a deschide un drum comercial, unde  Florance i-a insotit.
Ea a notat in jurnalul sau personal toate experientele prin care acestia au trecut amintind de pericolele la care s-au expus, despre problemele negotului arabo-musulman cu sclavi africani, despre bolile carora a trebuit sa le faca fata, despre rutina zilnica a expeditiei. In insemnarile ei sunt date despre mesele in care se servea carne de hipopotam si se bea sampanie, despre dificultatile si problemele militare care au trebuit depasite, despre cum a invatat sa mearga calare pe camile, cai si catari, sa manuiasca pistoale si sa-nvete sa se apere in fata pericolelor din salbaticie.
Samuel a trebuit să se confrunte cu dificultati nenumarate:  blocarea raului in sud, ostilitatea functionarilor interesati in comerţul cu sclavi, opoziţia armata a localnicilor, dar el a reuşit sa puna bazele unei administratii civilizate.
La Cairo, Sir Samuel White Baker a primit gradul de Pasa si de maior-general in armata otomana, in comandamentul sau fiind  1700 ostasi egipteni. 
 La expirarea mandatului sau, sotii Baker s-au intors in Anglia unde au cumparat conacul de la Sandford Orleight, din Devon, care a devenit resedinta lor familiala. Dar societatea aristocratica londoneza a secolului 19 nu era pregatita sa o primeasca pe Florance cu bratele deschise, in ciuda reputatiei sale de companioana a sotului sau in exepditiile britanice si a talentului sau nativ in stapanirea limbilor straine.
Au plecat sa exploreze alte tinuturi din Cipru, Africa, Japonia, India si Muntii Rocky. In aceasta perioada au scris  si publicat mai multe carti despre expeditiile la care au participat.

In 1916, dupa o viata incredibila, lady Baker moare, iar The Times scria: „ Lumea n-a bagat de seama. Stirea mortii Lady Baker a trecut pe  locul doi. Pentru ca in ziua in care Lady Baker a trecut in nefiinta, 8 oameni au fost ucisi la Verdun.
Din pacate, povestea unei foste sclave, care a scapat din harem si a explorat Africa , a calatorit in lumea larga alaturi de iubirea ei, a parut un lucru mai putin important.”  cand a murit avea 74 de ani si a fost ingropata alaturi de sotul ei, care decedase mai devreme cu  23 de ani, in urma unui atac de cord, la varsta de 71 de ani.
El a fost un mare explorer şi vanator de elefanti, rinoceri, caprioare, mistreti, elani, ursi, tigri si bivoli. Samuel Baker a fost o reputata personalitate victoriana , un pionier în istoria vânătorii moderne,atat prin faptele, cat si prin lucrările sale. El a fost mândru de originea sa britanica şi a fost un promotor al virtuţilor neamului său, un luptător convins împotriva sclaviei El a fost incinerat si cenusa lui a fost depusa in casa familiei Baker de la Grimley, in apropiere de Vatra Dornei.
 Toata experienta lor ca exploratori a fost consemnata in multe carti: Ismailia, Wild Animals, Ways,  In Darkest Africa.
.