Was is node neies derheim?(Ce e nou pe-acasa?)

Svabii banateni s-au reunit in acest weekend la Timisoara in cadrul evenimentului promovat sub numele de HEIMATTAGE DER DEUTSCHEN IN BANAT. Inaintasii lor au venit in Banat in urma cu peste 200 de ani din unele regiuni ale Austriei si sudul Germaniei de astazi. In perioada comunista si imediat premergatoare acesteia, o mare parte dintre urmasii lor au emigrat catre tinuturile natale, lasand un mare gol in spiritul traditiilor si al comunitatilor locale. La inceputurile celor trei valuri de colonizare, cupluri proaspat casatorite au fost aduse din regiunile de pe malurile raului Rin si din zonele Alsacia, Lorena, Palatin, Bavaria, Suebia si Stiria. Inca nu se stie de ce acestia si-au luat numele de "svabi" banateni de vreme ce foarte putini venisera din Suebia, o regiune situata in sud vestul Bavariei, dar se banuieste ca acest lucru se datoreaza faptului ca majoritatea colonistilor au fost imbarcati, cu carute cu tot, in Ulm si transportati cu Ulmer Schachteln pe Dunare pana in Serbia, de unde au plecat pe jos pana in Banat.

Majoritatea provenea de la sate, erau familii sarace de tarani care nu reusisera sa isi faca un rost in tarile lor de origine. Cand li s-a propus sa vina aici, autoritatile le-au promis ajutoare financiare si scutiri de impozite cu conditia sa dezvolte noile asezari unde urmau sa se stabileasca. Au fost adusi tarani, meseriasi, invatatori, medici, dar si multe persoane care erau certate cu legea. Cele trei valuri de colonizare au avut loc dupa ce Banatul a fost cucerit de Imperiul Habsburgic, in 1716, cu intentia de a aduce foloase materiale casei imperiale. Zona era deja vlaguita economic si demografic dupa razboaiele purtate cu turcii cand Banatul se aflase sub dominatie otomana vreme de 100 de ani. 

Cele trei valuri sunt cunoscute sub numele de “colonizarea carolina” (Karolinische Ansiedlung) din perioada Imparatului Carol al 4-lea cand au fost adusi in jur de 40.000 de colonisti (dar clima neprimitoare si terenul mlastinos au dus la cresterea ratei a mortalitatii, jumatate dintre ei murind de malarie, ciuma sau foamete), “colonizarea tereziana” (Theresianische Ansiedlung) care a inceput in 1744 pana in 1771, cand alti 75.000 de colonisti au ajuns pe aceste meleaguri si al treilea val, “colonizarea iosefina” (Josephinnische Ansiedlung) in care alti 60.000 de colonisti s-au stabilit aici. 

Fiind in mare majoritate agricultori si mestesugari priceputi, acestia au dezvoltat industria si comertul, prilej cu care autoritatile austriece au planificat in detaliu fiecare etapa demaraand procesul de reorganizare a  satelor din Banat. Localitatile au fost construite fie sub forma unei table de sah, fie in plan circular, avand de fiecare data biserica romano-catolica amplasata in centrul localitatii. Trei generatii s-au straduit sa recultive Banatul si sa intemeieze localitati prospere, de unde a ramas zicala potrivit careia “primilor colonisti le-a fost harazita moartea, urmatorilor saracia si ultimilor painea”(Den Ersten der Tod, den Zweiten die Not, den Dritten das Brot). Atunci au fost drenate si canalizate cursurile raului Bega, transformand regiunea in granarul Imperiului Austriac, iar Timisoara a devenit astfel capitala regiunii si centrul cultural al svabilor banateni. 

Anul 1920 a reprezentat un moment important in istoria svabilor banateni, trecusera procesul de maghiarizare care avusese loc la sfarsitul sec 18 si care limitase afirmarea culturii etniilor din Banat. Au fost deschise scoli cu limba de predare in germana, s-a infiintat Teatrul German, au aparut numeroase publicatii in limba germana. Cand criza economica a lovit regiunea, multi dintre ei au emigrat in America sau in tari din America de Sud unde au gasit conditii favorabile de munca si nu s-au mai intors niciodata. Dupa 23 august 1944, multi etnici germani s-au trezit peste noapte in postura de inamici ai comunismului si au fost obligati sa se refugieze in Germania sau au fost deportati in URSS in lagare de munca, fiind pusi sa lucreze in mine, cariere de piatra sau colhozuri. Pe cei ramasi, cooperativizarea i-a saracit si multe meserii precum zidari, fierari, tamplari, pantofari, pietrari sau rotari au inceput sa dispara cand mestesugarii au fost luati la munca pe santierele patriei. Breslele svabilor au inglobate in structurile cooperativelor mestesugaresti, urmarindu-se astfel egalizarea etniilor si pierderea identitatii lor. 

Cotele in produse alimentare platite CAP-urilor i-au saracit si mai tare, iar armonia satelor de odinioara avea sa devina istorie.  Celor ramasi li s-au confiscat averile, au fost deportati in Baragan si obligati sa traiasca in bordeie sapate in pamant. In 1955, cand s-au intors acasa, si-au gasit casele ocupate de romani adusi de comunisti din zonele sarace ale tarii precum Moldova si Oltenia. Ani de zile au fost obligati de stat sa gazduiasca familii straine in propriile locuinte si sa isi repare caminele. Incepand cu anul 1960, multi dintre ei au ales sa emigreze, o buna parte fiind rascumparati de catre RFG contra unei sume de cateva mii de marci germane. Suma era stabilita in functie de varsta si nivelul de educatie al fiecarui svab in parte. 

Dupa Revolutie, au continuat sa plece intr-un numar si mai mare, lasand in urma lor un gol si un dor pe care nimeni nu a mai putut sa le aline. In Banat inca exsita zicala ca si cainii stiu sa vorbeasca 4 limbi: romaneste, nemteste, ungureste si sarbeste. In memoria svabilor banateni, Timisoara si-a denumit strazile sau anumite institutii publice cu numele celor care le-au adus un plus de valoare: poetul Nikolaus Lenau, scriitorul Adam Muller- Guttenbrunn, episcopul Augustin Pacha si multi altii. Banatul a ramas depozitarul traditiilor formate prin contopirea identitatilor culturale ale tuturor etniilor care si-au construit un rost pe aceste melaguri: maghiari, germani, sarbi, croati, bulgari, romi. Astazi , in satele si orasele Banatului, numarul svabilor este intr-o continua scadere, iar cei ramasi traiesc cu teama disparitiei etniei lor. 

Noii veniti ca si mine se insinueaza in traditiile si obiceiurile svabesti lasate in grija bastinasilor care au fost martorii acestui stil de trai si care le-a influentat destinele. In fostele sate svabesti, in fiecare an se organizeaza cea mai importanta sarbatoare, Kerwai, cand copii si nepotii fostilor svabi se intorc acasa, in vechile vetre strabune. Nimic nu mai seamana cu ceea ce a fost odata, dar ei se incapataneaza sa se salute in spiritul traditiei cu “Gris Gott!” (Saluta-L pe Dumnezeu!) In bisericile romano-catolice rasuna din nou cuvantul lui Dumnezeu in limba germana, rostit apoi in maghiara, sarba si bulgara. Vechile fanfare ale satului, mandria fiecarui asezamant, deja sunt istorie. Spais-urile pline cu bunatati si-au pierdut indestularea. Costumele populare zac in lazile de zestre la naftalina. Vechile porti de lemn inalte si frumos sculptate au fost inlocuite cu porti din fier forjat, ciment sau tabla. Casele din lut batut cu maiul, care sa pastreze caldura in case in zilele geroase si sa mentina racoarea in zilele toride, au fost inlocuite cu caramizile din porotherm care nu au nimic de-a face cu stilul autentic al arhitecturii svabesti, vechile curti pavate cu caramida arsa in cuptor, ca sa lase pamantul sa respire, au fost pavate cu ciment, iar muscatele din ferestre cu sorlocaturi au disparut lasand loc termopanelor si jaluzelelor. Au rezistat strazile rectangulare, cu casele aliniate la frontul stradal, structura camerelor si incrustarea numelui proprietarului pe peretele de la strada. Curtea era pentru ei spatiu intim, adapostita de ochiul curios de casa de la strada. Astazi toti vrem sa traim la vedere etalandu-ne avutul, portile descuitate sunt astazi bine ferecate. 

Batranii care inca mai traiesc povestesc de rugile hramurilor bisericesti de odinioara. Prima era ruga nemteasca cand femeile scoteau dunele la soare, le bateau, le aeriseau si le bagau frumos in dulapurile care miroseau a levantica. Spalau podelele cu petrol, spoiau peretii cu var, frecau geamurile luna si se pregateau de sarbatoare. Peretii exteriori erau vopsiti in culori pastelate de verde si albastru, gradinile cu zarzavaturi erau frumos inconjurate cu straturi de flori astfel ca albinele sa polenizeze si florile legumelor semanate, trunchiurile copacilor erau varuiti, iar casa toata stralucea de curatenie. Apoi se apucau de gatit bucate alese: zupa cu taietei de casa, strudel, snitel, grenadier marsch (crumpi cu galuste). In ziua hramului bisericesc, trageau in fata portii carutele cu gosti (musafiri). Caii aveau coamele impletite cu snururi de matase colorata in care erau prinse panglici colorate, flori si zurgalai. Era intrecere in sat care gazda are mai multi invitati la masa. 

Seara, toata lumea mergea sa asculte fanfara si sa danseze vals sau polka, etalandu-si straiele populare traditionale. 

Urma apoi ruga secuilor si nici ei nu se lasau mai prejos, caci era chestie de fala sa stie satul ca sunt popor mandru si harnic. Ruga romanilor imprumuta din frenezia celorlalte etnicii si romanii isi insuseau regulile convietuirii impreuna. Vroiau sa fie in randul lumii, caci, dincolo de ruga satului in care nu prea se amestecau decat la joc si la parada, toti se intalneau pe ulitele satului sau la treburile campului si fiecare isi dorea sa fie respectat. Bucataria banateana a imprumutat de la toti ce a fost mai bun: gombotii cu prune, crofnele, scovergile, papricasul, taschele cu diferite umpluturi, cotoroagele, sangeretele, maios, carnatii albi, jambonul, soncul, paturata de crumpi, crempita, Dobos Torta sau Damenkapritzen. Fiecare gospodina tinea cu dintii de retetele ei, iar fetele de maritat nu isi imaginau nuntile fara sa apeleze la acele hochzeitkochin (bucatarese de nunti care erau tocmite pana si in satele indepartate), renumite pentru propriile retete si care isi lasau caietele mostenire fiicelor si nurorilor.  

Svabilor le-a ramas o singura sarbatoare, Kerwai-ul, sarbatoarea darurilor pentru tineri, care avea loc la hramul bisericii din sat, doar ca svabii tineri au luat drumul strainatatii, o parte din ei se intorc pe drumul bunicilor si strabunicilor in incercarea de a-isi descoperi radacinile. Barbatul meu povesteste cum odinioara parada costumelor era plina de tineri inalti si blonzi care tineau de mana fete trupese, cu pielea alba si rumene in obraji, cu cosita galbena impletita in spic. Fiecare pereche avea obligatia sa isi anunte din vreme participarea pentru ca dintre ele se alegeau doua cupluri conducatoare ale alaiului. Perechile porneau dis de dimineata la slujba, dupa care defilau pe ulitele satului imbracate in port traditional pana in fata caminului cultural unde se tineau dansurile, iar seara se intindeau mesele si se petrecea. 

Din vechiul Kirweir astazi se mai pastreaza parada costumelor populare, cand svabii se intorc cu mic cu mare ca sa pastreze aici vechea traditia populara. Pentru cine este atent la detalii, parada in sine este o marturisire a statutului fiecarui participant la ceremonie. Copiii se tin simplu de mana, tinerii necasatoriti se tin si ei de mana, dar indoind bratul din cot, cu palmele orientate in sus, cuplurile casatorite defileaza de brat, iar batranii vaduvi isi tin bratele la spate. Svabii adevarati mai tin cont de simbolistica atat de bine incetatenita de generatii si putini mai suntem cei care facem diferenta. 

Multi dintre ei nu mai stiu sa vorbeasca romaneste, mainile iau locul cuvintelor si vorbim prin gesturi pana obosim si radem salvand distanta dintre silabe. Nu mai stim sa vorbim in toate limbile care se auzeau odinioara pe ulitele satului, dar ne strangem toti impreuna sa sarbatorim intoarcerea lor acasa. Chiar daca sunt sate in care se sarbatoreste Fashangul (sarbatoarea iernii), chiar daca flacaii stropesc inca fetele cu parfum in sarbatoarea Pastelui sau incropim carnavalul primaverii dupa povestile bunicilor sau Weihnachstfest-ul (sarbatoarea Craciunului), un lucru este cert: ne lipsesc svabii nostri, un izvor nesecat de exemple al lucrului bine facut, al seriozitatii si al asumarii. Bine ati venit acasa, de cand isi asteapta Banatul ce i-a fost mai drag sa se intoarca in imala pamantului care s-a facut pulbere de atata asteptare. Iar cand ei se intorc in tarile lor, cei ramasi departe de noi ii vor intreba: "Was is node neies derheim?" (ce e nou pe-acasa?)

http://www.radiotimisoara.ro/2019/06/16/foto-parada-grandioasa-a-portului-popular-svabesc-in-centrul-timisoarei-sute-de-perechi-au-marsaluit-pe-ritmurile-a-trei-fanfare/?fbclid=IwAR1koVBFCeRgMGt-dha9Aquc0K40yFnl0QvRCQ9zaW-Xtaq32deF1YEX5Ps

https://www.facebook.com/242154679673810/videos/880967958915643/?t=0

https://www.facebook.com/RadioTemeswar/videos/720888911661132/

https://www.facebook.com/242154679673810/videos/433434304178884/UzpfSTY4MjEyNjUwMTgwMzEzNDpWSzo4ODY5MTgyNDgzMjgxODM/?notif_t=admin_plan_mall_activity&notif_id=1560842961195618

https://www.facebook.com/RadioTemeswar/videos/340405606651652/?notif_t=admin_plan_mall_activity&notif_id=1560842961195618

https://www.facebook.com/RadioTemeswar/videos/336587530571233/UzpfSTY4MjEyNjUwMTgwMzEzNDpWSzo4ODY5MDA2NTQ5OTY2MDk/?notif_t=admin_plan_mall_activity&notif_id=1560842961195618

https://www.facebook.com/banater.rosmarein/videos/2233736586701950/UzpfSTY4MjEyNjUwMTgwMzEzNDpWSzo4ODY4OTk1MjE2NjMzODk/?notif_t=admin_plan_mall_activity&notif_id=1560842961195618

https://www.facebook.com/banatuldealtadata/videos/402670287012635/UzpfSTEwMDAwMDgxMjg2ODQxOTpWSzo4ODU2MDgzODE3OTI1MDM/?notif_t=admin_plan_mall_activity&notif_id=1560842961195618

http://www.funkforum.net/2019/06/13/heimattage-der-banater-deutschen-2019-in-temeswar-vorschau/?fbclid=IwAR0q5CWcK18ERAZEfBL3i4Kx8W8BS_rz0xy7wk5oAkLtDXgoXTCOAOFcHLM

http://www.adz.ro/banater-zeitung/artikel-banater-zeitung/artikel/heimattage-der-banater-deutschen-1/?fbclid=IwAR3-zHs0BeBEFoBCf9zmusMsBAjx6rtsFQhxgpLbG8POrTUdvd3XAvzRbN4