Femeia… Eterna poveste misterioasa pentru care barbatii sa dau de ceasul mortii sa o inteleaga. Si, cum niciodata nu reusesc, si-au gasit o ocupatie: sa o admire, in speranta ca, poate, din neatentie, cine stie?, se mai impiedica si cade. Poetul Tudor Arghezi, publica intr-o duminica din anul 1930 in Bilete de papagal: "Vezi, ca nu esti frumoasa ca o actrita, ca o cantareata, ca o femeie. Esti o bijuterie, albastra in lumina ochilor, cu mozaicuri, cu metale si cu vapseli imposibile in sangele dumitale, daca ai. Trebuie sa fii din sticla si azbest. Trebuie sa fi venit de prin minerale si o sa intrebam daca nu mirosi a platina sau a chihlimbar. Vezi, curata ca o scoica si iute ca o biciusca agera si zvelta, dumneata esti mai mult decat o actrita si personagiul dumitale tine dincolo de marginile unei piese de teatru, in care te pui sa joci ca intr-o fresca de biserica. Daca ai fi fost fata mea, te-as fi inchis intr-o vitrina si as fi pus langa dumneata icoana ierodiaconului Stefan si un ciubuc de lemn de cires. ti-as fi dat sa rontai margaritare si sa te adapi dintr-un flacon cu parfum de rasina". Asternea aceste cuvinte cu multa retinere si diplomatie de vreme ce colegii sai de breasla si de atente preocupari literare nu se sfiau sa fie mai directi si mai insistenti. Unii i-au facut declaratii, altii i-au dedicat opere dramatice. Mihail Sebastian a scris pentru ea “Jocul de-a vacanta”, iar Tudor Musatescu – Visul unei nopti de iarna. Criticii si presa au rasfatat-o in epitete si metafore, in cuvinte rasucite, atent mestesugite. Camil Petrescu i-a citit din opere, in vreme ce Rebreanu a infruntat la scena deschisa protestul unui grup de antisemiti ce o huiduiau la o premiera.
Dar cine era muza, probabil va-ntrebati! Era actrita Leny Caler, una dintre tinerele admirate si ravnite din Bucurestiul anilor ’20 - ’30 si care avea sa paraseasca Romania 20 de ani mai tarziu, plecand definitiv la Berlin. Frumoasa diva avea atunci 26 de ani, iar frumusetea ei cuminte si copilaroasa starnea admiratia barbatilor si femeilor deopotriva. Nu intelegeam ce avea special aceasta tanara pana cand am citit relatari ale unor intamplari in care eroinele erau adevaratele dive ale teatrului romanesc de atunci, printre care si Elvira Popescu care a desemnat-o sa o inlocuiasca in spectacolele in perioada cat a fost plecata la Paris. Povestea ei am descoperit-o si citit-o intr-o carte luata de pe rafturile unei librarii ambulante din centrul Timisoarei. Se numeste “Artistul si oglinda”, publicata la Editura Dalsi in 2002. Faimoasa Leny , poreclita “Calaruta”, alintata cu “caraghioasa mica”, isi interpreta rolurile cu candoare si prospetime, roluri fara pretentii, bucurandu-se de fiecare personaj interpretat si de fiecare spectacol ca de ultima oportunitate. Nascuta intr-un mediu modest, copilaria si-a parcurs-o prin repetate plecari de-acasa, lucrand in spitalele armatei sau jucand rolul orfanei in cautarea unor parinti adoptivi milostivi si reveniri sporadice la scoala. La 12 ani cutreiera targurile din provinciile prafuite cantand alaturi de o trupa ambulanta. Acesta a fost momentul decisiv, caci fiecare pas o aducea mai aproape de capitata unde rol cu rol cucerea tot mai multe ropote de aplauze. Leny a avut o singura dragoste in viata, iar numele lui a fost Scarlat Froda cu care avea sa se marite si sa-i stea alaturi vreme de 40 de ani. Criticul Scarlat Froda era un barbat cu avere, conducea o gazeta si avea un viitor. Dar pana la aceasta casatorie, viata ei a avut un alt parcurs.
Se zice ca intre frumoasa actrita, aflata in perioada de lansare, si scriitorul Camil Petrescu s-ar fi consumat o poveste de amor. Scriitorul ar fi vazut-o intr-un spectacol si-ar fi scris un articol laudativ. Leny avea sa rememoreze momentul intalnirii lor ulterioare: "Eram emotionata, curioasa foc sa cunosc un ziarist, poet si romancier, primul care a scris intr-un ziar despre mine. Mare mi-a fost uimirea cand am vazut in fata mea un tinerel, mic de statura, dar bine legat, proportionat, cu par blond-saten, cu o frunte inalta, putin bombata, cu sprancene bine marcate, de sub care ma priveau doi ochi de un albastru neverosimil, ca de margea, nu prea mari, dar vii, inteligenti. Ma privea zambind copilareste, dulce. Am zîmbit si eu, incantata ca aveam in fata mea un barbat care parea atat de tanar, nu un scriitor cu aer grav, a carui seriozitate m-ar fi inghetat. Ne-am placut si ne-am simtit bine impreuna din primul moment". Camil a iubit-o si a slefuit-o incercand sa o transforme intr-o doamna: "Venea mereu cu cate o carte noua, imi cerea sa-i explic ce-am inteles din cartea precedenta. Era un examen destul de greu pentru mine, care nu intotdeauna intelegeam ce citeam. Camil imi dadea, cu rabdare, explicatii, ma invata sa gandesc si sa inteleg sensurile mai adanci ale lecturii. Cand reuseam, ma lauda, dar cand mergea mai greu se infuria si-mi spunea uneori vorbe grele, jignitoare. Era un profesor destul de sever, dar nu ma suparam pe el, ştiam ca are dreptate. Indiscutabil, cei doi au avut o relatie amoroasa de vreme ce tot ea povestea un eveniment petrecut in Mangalia, unde mersese impreuna cu acesta. In timp ce stateau la masa impreuna cu un avocat, Leny gusta din prajitura acestuia, fapt care l-a enervat atat de tare pe scriitor, incat acesta s-a ridicat de la masa si a plecat imediat la Bucuresti. “Dupa una din certurile noastre, pentru a sterge cuvintele jignitoare, aspre, pe care mi le spusese, mi-a trimis un buchet de flori. Din pacate, eu nu eram acasa, nu era nimeni ca sa le primeasca. Mi-a scris a doua zi: «Florile intoarse din drumul lor spre tine au inflorit la mine, sub privirile mele triste...»". Al doilea episod este mult mai elocvent de vreme ce tanara relata despre crizele de gelozie ale scriitorului astfel: "era atat de suspicios in gelozia si in mandria lui, incat a stat o data o noapte intreaga in fata usii mele inchise, banuindu-ma ca sunt acasa si nu vreau sa deschid. Eu dormisem la o colega bolnava si am ramas stupefiata cand l-am gasit dimineata asteptandu-ma pe treptele din fata casei, palid si obosit".
Pentru cine a citit memoriile celor doi nu este greu sa o recunoasca pe Leny in toate personajele feminine camilpetresciene. O regasim si in vulgara si infidela Emilia, dar si in rolul delicat, aproape liric, al doamnei T. Descrierea ultimului personaj este izbitor de asemanator putinelor imagini care au rezistat vremii. Dar la fel de elocventa este asemanarea cu Emilia, daca plasam personajul in vartejul geloziilor furtunoase ale autorului. Cand a decis sa se marite cu Froda, Camil Petrescu a fost dezamagit: "Femeia aceasta mi-a dat halucinatia unei desavarsiri. Aceasta halucinatie n-o pot rupe din mine, fara sa rup si fire de carne (…) ea are tot dreptul. Si pe urma trebuie sa fiu rezonabil. Ceilalti – si ei schimbati cu randul – au bani...".
Leny era modesta, isi iubea pianul, cartile, patefonul si placile, rochiile si palariile, dar si mai mult isi pretuia amintirile, scrisorile de dragoste de la toti cei care o curtasera si oftasera in tacere gandindu-se la ea. In timpul razboiului din 1944, cand casa unde isi avea locuinta a fost bombardata, Mihail Sebastian a insotit-o, scormonind prin muntii de moloz, in speranta ca isi va gasi lucrurile dragi. Vantul umfla o parte dintre scrisorile ei in vant, iar trecatorii curiosi le citeau in graba mirati. Se simtea goala, expusa curiozitatii celor care ii scormoneau prin iubirile ei tacute. Este evident faptul ca Leny a fost atrasa de Camil Petrescu, mai mare cu 10 ani decat ea, dar nu l-a placut in acelasi mod pe Mihail Sebastian.
Ii placea cum scria, dar tanarul cu 3 ani mai mic decat ea nu o atragea. In plus, era deja femeie maritata. "In entuziasmul si in graba tineretii mele, n-aveam dorinta mai vie decat sa cunosc, cat mai curand, autorul al carui scris mă fermeca, ma tulbura chiar. Si, intr-o buna zi, mi-a fost prezentat. Am fost surprinsa si – de ce sa nu marturisesc – chiar putin dezamagita cand l-am vazut. Nu-mi venea sa cred ca tanarul din fata mea, timid, stangaci, cu o infatiaare insignifianta, este autorul, talentatul autor al articolelor din ziare, al nuvelelor care ma incantasera. N-aveam atunci de unde sa stiu ca Sebastian, timid din fire, era si mai intimidat de prezenta mea. Ma vazuse pe scena si aveam pentru el – ca pentru orice tanar spectator – mirajul actritei de succes pe care o admirasera". Acesta a iubit-o nebuneste si nu s-a sfiit sa noteze: "Aveam aseara, plecand de la Leni, sentimentul ca, daca m-as sinucide in chiar noaptea aceea, as face-o impacat, aproape cu voie-buna... N-am să-i pot explica niciodata cat de mult inseamna – sau putea sa insemne – ea pentru mine. Si nici eu nu-mi dau seama daca o iubesc cu un mare amor sau cu ultimele mele rezistente de viata". Complicat este amorul, mai cu seama cand il traiesc altii!
Biografie:
http://www.revistavip.net/Arhiva_RevistaVIP/Cine-i_in_patul_lui_Camil_Petrescu_/48/606/Pagina1/;http://jurnalul.ro/campaniile-jurnalul/redescoperirea-romaniei/camil-petrescu-trofeu-al-frumoaselor-vanitoase-517330.html;
http://qmagazine.ro/life-style/iubiri-de-scriitor-2/;
http://www.revistavip.net/Arhiva_RevistaVIP/Cine-i_in_patul_lui_Camil_Petrescu_/48/606/Pagina1/
