Sasca Montana este situata in Banatul de sud in locul
in care muntii Locvei se imbratiseaza cu Muntii Aninei si ai Almajului.
Relieful este montan de tip carsic, caracterizat prin vai adanci, munti cu
pereti abrupti, cu grote, chei, pesteri, cascade si coline. Satul este asezat
pe valea paraului Susara, insirandu-si casele pe o vale ingusta amplasata intre
dealul Gheorghe si Valea Nerei. Clima e blanda, cu influente mediteraneene,
fapt pentru care aici cresc liliacul salbatic, alunul turcesc, smochinul, lamaiul
si roscovul salbatic. Totodata exista aici o fauna interesanta, printre care
scorpionul si vipera cu corn. Pentru cei care plecati din Timisoara, trebuie sa
stiti ca se afla la 182 de km de noi, dar, daca veniti din alte locuri, ar
trebui sa cercetati o harta. Bucurestiul, de exemplu, se afla la 509 km
departare. Comuna Sasca Montana are alipite cateva alte localitati mai mici, ca
de exemplu satul Potoc, atestat intr-un act care dateaza din 1367 prin care era
mentionat ca satul este hotarnic cu Jagurian, sat care astazi nu mai exista. In
anul 1554, dupa batalia de la Mohacs, banatul a devenit pasalac turcesc pentru
101 ani. In urma pacii de la Passarovitz (Pojarevat), din 21 iulie 1718, turcii
au recunoscut austriecilor dreptul de stapanire asupra Banatului, iar imparatul
Carol al V-lea a declarat provincia domeniu al coroanei din Viena. In
recensamantul facut din ordinul generalului Mercy in anun 1717 se mentiona
faptul ca Sasca Montana era formata din11 case, Bogodintul cu 34 de familii,
Potocul su 132 si Sasca Romana cu 28 de
familii. Atunci a fost demarat procesul de colonizare
masiva cu muncitori germani adusi din partile Tirolului, Bavariei si Rinului.
Primele familii de colonisti au sosit in 8 septembrie 1719 prin portul Bazias.
Zona din imprejurimile Sascai era renumita datorita industriei miniere si
metalurgice de exploatare a cuprului. Localnicii erau ajutati de un numar mare
de olteni veniti aici la munca dupa retragerea turcilor. Ei erau organizati in
trei grupuri: Carbunari, Stinapari si Sasca Montana, astazi reprezentate pe
harta ca localitati. Zona Sasca Montana – Moldova Noua era cunoscuta drept
regiunea delor 100 de mine si se zice ca de aici s-ar fi extras cuprul inca din
perioada romana, fiind cele mai vechi mine din Banat. Localitatea aceasta este
incredibil de frumoasa atat din punct de vedere peisagistic, cat si cultural,
zona conservand frumoase traditii si legende transmise din generatie in
generatie. Rutele turistice conduca catre Cheile Nerei, lacul Ochiul Beiului,
cascada Beusnita, Cheile Susarei cu Moara Veche, cascada Susara, Cantonul
Damian, manastirea Nera, colectia muzeala Victor Tautu, Hambarul de Piatra si
Crucea Husmanului din Sasca Montanda, Monumentul Eroilor, Capela Catolica Veche
si Lacul Dracului, Cine tine drumul prin tunele pe Valea Beiului mergand spre
Lacul Ochiul Beiului ajunge in minunata vale cu cascade a Beusnitei. Cheile
Nerei, parte integranta a Parcului National Cheile Nerei, se intind pe 22 de
km, de-a lungul cursului raului Nera, intre Sopotul Nou si Sasca Montana.
Parcul are o suprafata de 36.758 ha si cuprinde 5 rezervatii naturale care
formeaza niste peisaje absolut uimitoare generate de verticalitatea semeata a
cheilor, de frumusetea delicata a cascadelor sau misterioaselor pesteri.
Lacul
Dracului este situat pe malul stang al Nerei si s-a format prin prabusirea
tavanului unei pesteri. El se intinde pe o suprafata de 700mp, cu a adancime
maxima de 9m, si este cel mai mare lac carsic din judet si din tara. Legenda
spune ca lacul este stapanit de diavol care incearca sa ademeneasca oamenii
catre abisurile lacului de culoare albastra-verzuie. Localnicii sustin ca
legenda zice ca lacul nu are fund si ca e brazdat de numeroase tunele subterane
si ca multi dintre cei care se avanta sa faca baie nu se mai intorc la
mal.Vazut de sus, lacul pare o imagine decupata din poveste. Oricat de
fascinati ati fi de peisaj, nu va lasati ademeniti de mrejele lacului. Curenti
de apa puternici atrag in abis pana ce si unii dintre cei mai experimentati
inotatori.Legenda spune sa in vremuri de demult un pastor pe nume Andrei isi
pastea oile si caprele prin vegetatia bogata in iarba grasa , plante si arbusti
care cresteau pe stancile din imprejur. Era o zi de toamna mohorata , cand
cerul cernea o ploaie marunta ce-ti intra in maduva oaselor. pastorul s-a
asezat la adapostul unei stanci pe mal si si-a aprins un foc din lemne uscate
stranse la repezeala ca sa se incalzeasca putin. deodata a vazu printre tufele
de ferigi si carpinis de pe malul lacului un omulet cu un clean (peste) mare
care se apropia de el si i-a zis: Ia pestele asta si sa-l frigi pe foc, dara
frigandu-se sa nu se-ndoaie ca, daca se-ndoaie, are sa sperie turma care se va
ineca in apele adanci ale lacului”. Pastorul s-a uitat mirat la mogaldeata aia
urata de om si i-a venit o idee ca puna la incercare dracovenia de aratare.
Prinse un ied frumos, ii taie capul si i-l arata acestuia zicand: “ia casul
iedului si sa-l frigi la flacara focului, dar frigandu-l sa nu i se vada dintii
c-ai sa sperii norii si-or sa toarne potop de apa si ne-om ineca”. Andrei a
luat pestele, dracul- capul de ied. Pastorul a taiat un lastar de cor, l-a
infipt din capul pestelui pana in coada si-a inceput sa-l friga si sa-l invarta
in foc. Aratarea a luat un cutit si-a inceput sa despoaie scoarta unui copac,a
infasurat botul iedului si, infigandu-l intr-un protap, a-nceput sa-l friga la
foc. La un moment dat, focul s-a intetit de la o pala de vant si s-au vazut
dintii iedului, in vreme ce pestele era tinut drept de tepusa care nu-l lasa sa
se curbeze. Aratarea a luat-o la fuga si s-a aruncat in apa adanca a lacului,
iar pastorul s-a uitat indelung, zicandu-si:”tiiiii…asta nu-i om, ii drac!” Dar calatorului ii sade bine cu drumul si cu
rucsacul atarnat in spate, caci pretutindeni sunt locuri de legenda. Una dintre ele este cea a Ochiului Beiului potrivit
careia un turc care se numea Bei a fost la vanatoare pe aceste meleaguri ale
Nerei. Si cum calarea el prin desisuri in cautare de vanat, a ajuns in Poiana
Florii unde a vazut o fata frumoasa care-si pazea caprele. Beiul s-a uitat la
ea indelung si s-a indragostit de valaha, intalnindu-se tot mai des si pe
ascuns. Tatal Bei-ului, auzind despre aceasta poveste, a hotarat sa-i desparta
pe cei doi pentru ca faceau parte din doua popoare diferite cu credinte
diferite, si-a trimis slujitorii s-o omoare. Tanarul si-a gasit iubita injunghiata
in poiana si-a plans-o neincetat pana ce din lacrimile sale s-a format un lac,
dar alinare n-a gasit, asa ca pana la urma s-a sinucis. O alta varianta ar
sustine faptul ca tanarul ar fi rapit-o si necinstit-o, pastrand finalul
lacrimogen. Lacul ii poarta numele si este protejat de Muntii Aninei si Locvei.
Drumul pana acolo nu este extrem de anevoios, iar efortul este din plin
rasplatit cand ajungeti sa vedeti lacul. Acesta se intinde pe o suprafata de
284 mp si are o adancime de 3.6m. El are provenienta carsica si forma de cuva.
El este alimentat cu apa in permanenta de la izvor, motiv pentru care niciodata
nu ingheata. Iarna, aici poposesc pasari migratoare precum starcii cenusii si
rate salbatice. Pe fundul lacului se pot zari bolovanii si pastravii care
inoata, cat si mici firicele de apa ce antreneaza in jocul lor fire de nisip si
bule de aer. El se afla in apropierea celor trei cascade ale raului Beusnita.
Imprejurimile salbatice, ruinele cetatii medievale Ilidia din apropierea
rezervatiei reprezinta unul dintre cele mai frumoase trasee turistice din
Banat. Lacul Ochiul Beiului este fermecat si datorita faptului ca localnicii
inca povestesc ca este frecventat in noaptea de Sanziene de ielele care se
imbaiaza si danseaza goale in poiana pana se crapa de ziua.
Pe raza satului Sasca Romana , dupa varsarea Beiului in
Nera, se termina Cheile Nerei unde traseul calatorului serpuieste prin tunelele
sapate in stanca abrupta a malului drept. Calatoria pe Valea Beiului spre Lacul
Beiului si de aici pe valea cu cascade lasa o impresie de nedescris. Cei care
vor sa mearga cu masina de la pod pana sus la pastravarie o pot face prin
Potoc, pe drum asfaltat. De la pod pana sus se urca pe drum forestier: pe
dreapta se carca valea, pe stanga se inalta peretele muntos. Inainte de pastravarie,
pe dreapta, se afla cascada Vaioaga care nu trebuie ratata. De pe platou incepe
traseul pana sus la cascada Beusnita, iar drumul este usor de parcurs. cascada
Beusnita are o cadere de apa de la aproximativ 12-15 metri si merita vazuta atunci
cand nu este seceta si are cadere bogata de apa. Dupa ce treceti de cascada,
traversati padurea luxurianta si urmati Valea Beusnitei pana sus la izvoare. Nu
e mult de mers, cam 45 de minute de la cascada mare. cam dupa 15 minute de mers
se afla cea de-a treia cascada. Bazinul raului Beu poarta mai multe nume:pe
cursul superios se numeste Racajdianul; imediat ce firicelul trece de Culmea
Goruia-Cetatuia, se numeste Beul Sec de la congruenta raului beul Sec, Beusnita
si Izbucu care alimenteaza Lacul Ochiul Beului.
In aceasta zona existau odinioara peste 50 de mori, dar
majoritatea au fost distruse de inundatii (Dacicoanea, Moara de
piatra,Sfetoanea sau Stuoanea). Pe Valea Rudarii s-au pastrat miraculor 22 de
mori cu ciutura, caracterizate cu roata orizontala si cupe radiale. Asezate
de-a lungul cursului apei pe o distanta de 3 km de sat, morile valorifica
potentialul energetic scazut al raului Rudarica. Taranii au construit si
intretinut aici un complex mulinologic monumental, satisfacandu-si nevoile de
macinare a granelor ale celor cateva sute de familii. Rotile morilor erau
confectionate la inceput din lemn, apoi au fost inlocuite cu cele din metal.
Lagarul care sustinea miscarea de rotatie a ramas tot cel din cremene alb
reprezentand cea mai sigura solutie, deoarece rulmentii nu faceau fata aici.
faina macinata aici are un gust inconfundabil pentru simplul fapt ca bobul este
macinat de pietre cu o viteza foarte mica fata de cele actionate la curent. La
inceput, morile se aflau in proprietatea a 15-20 de familii care contribuisera
la construirea lor. Pe baza unei intelegeri verbale, fiecare familie avea
dreptul la un timp de macinat. “Randul la moara” se mostenea sau se putea
vinde. O zi pe luna era rezervata intretinerii morii, fiecare familie avand
obligatia sa trimita un membru care sa ajute la intretinere, altfel risca sa
isi piarda randul. Morile au fost denumite dupa numele constructorului sau al
locului in care a fost amplasata” Moara cu tunel, Rosonea, Viloanea,
Trailoanea, Indaratnica dintre Ruari si Indaratnica, Firizoanea, Popascu,
patoanea, Balolea, Rascoanea, Humbroanea, Maxinoanea, Vamolea, Brusoanea,
laiata, Moara din tarina, Vamulea, Prundulea, baniana, laiata, Podu Ilochii
sunt cateva dintre numele lor. Dupa revolutie, multe au fost lasate de
izbeliste , dar cercetatorii de la Muzeul Astra din Sibiu au contactat fonduri
europene si le-au reconditionat, astazi fiind incluse in traseele turistice si
facand parte din Patrimoniul Unesco. Morile cu ciutura se afla pe Cheile
Rudariei, in amonte de comuna Eftimie Murgu. Ele sunt perfect functionale si
astazi, macinand in continuare granele satenilor din satele invecinate. Faina
obtinuta este de cea mai buna calitate si energia necesara este integral
regenerabila. Privita din amonte, Valea Rudariei este un stravechi muzeu al
morilor de apa cu ciutura, unice in lume. Specialisti din intreaga lume au
venit sa le studieze, s-au filmat documentare pentru ca aceste piese unice sa
nu fie uitate. Tunelurile au fost sapate de oameni, astfel incat suvoiul de apa
sa aiba forta sa miste mecanismul rotilor. In trecut, ele macinau pana la 150
de kg de faina in fiecare zi. Aici este organizata Lunea Cornilor , sarbatoarea
ca marcheaza inceputul primaverii. Oamenii poarta masti si infatiseaza
momentele specifice unei nunti, de la logodna pana la cununie, la strigarea
darului si la reconstituirea alaiului mirilor. Alta sarbatoare este Smalzaul
sau sarbatoarea masurarii.
Celebra este si sarbatoarea Negeiei care incing
dansurile populare precum hora sau ardeleneasca. De aceste mori sunt legate si
niscaiva legende, cele mai renumite fiind cea a Dainurilor si cea a Svinecei.
prima zice sa-ti potrivesti ceasul dupa porunca naturii si vei petrece o noapte
intr-una din cele 2 mori. Indaratnica isi invarteste roata-n gol, iar cel ce
are curajul sa doarma peste noapte acolo, de se culca batran se scoala tanar
deoarece moara cand macina da timpul inapoi. Cea- de-a doua zice ca la moara
Rosoanea era o morarita tanara si frumoasa foc Intr-o noapte de Sanziene cand
duhurile coboara printre oameni, a trecut pe-acolo un varcolac care s-a
transformat intr-un batran, a necinstit fata dupa care a ucis-o. Un duh bun,
vazand isprava, l-a transformat pe mos in lup, blestemandu-l sa nu poata sa
devina iar om pana nu sapa cu dintii si ghearele un tunel pe sub stanca, la
capatul caruia sa ridice o moara care sa n-aiba rand niciodata. Pe partea
raului unde satenii spun ca s-ar fi petrecut isprava a ramas un loc pietros pe
care l-au numit Cracul Fetii. Este si o urmare a legendei. Vazand parintii
fetei ca aceasta nu s-a intors acasa , au plecat sa o caute si-au murit
inghetati pe stancile Rudariei. primavara, pe drumul pe care ar fi urcat cei
doi, au aparut stancile Adam si Eva, unele dintre cele mai frumoase din Banat.
Tot satenii sustin ca noaptea ar razbate zgomote ciudate, tipete, glasuri
ragusite si soapte, ba chiar si sunete de instrumente muzicale din interiorul
unor mori si ca acestea ar fi motivele pentru care nu mai merg la macinat.
Altii zic ca ele sunt ocupate de spiritele celor care au murit aici incendiati,
dar sursele istorice nu mentioneaza nici un fel de informatie care sa sustina
aceste ipoteze. O alta poveste sustine
faptul ca mai multi localnici si-ar fi macinat graul in Moara Indaratnica, ar
fi umplut sacii cu faina, i-au legat si urcat in carute, iar , cand au ajuns
acasa, boabele erau intregi si nici fir de faina. De-aici i se trage si numele,
ca moara asta refuza sa macine cum trebuie. In interiorul ei hotarau satenii
zilele nuntilor, organizau petreceri, sezatori si dezlegau de vraji si
descantece. Exista si unele ciudatenii mai recente sustinute cu tarie de catre
batranii satului. La Moara de la Tunel a fost adus preotul in urma cu 30 de ani
ca sa alunge spiritele rele.odata patru capre au ramas peste noapte incuiate
inauntru si stapanul le-a cautat vreme de cinci zile. Cand le credea pierdute,
numai ce le-a gasit incuiate inauntru in cea mai buna forma de sanatate. Pana
atunci, dinauntru se auzeau noaptea tipete de petrecere, glasuri de femei,
icneli si mugete infundate, viori si trompete, tropote de cai, talangi sau
muzica de patefon.Nimeni nu mai indranea sa macine faina inauntru de ceva vreme
si nimeni nu a putut sa explice cum naiba s-au incuiat pe dinauntru cele patru
capre nazdravane.
Nu departe de Saca Montana se afla si manastirea Nera,
construita in 1994 in stil moldovenesc. manastirea de maicute poarta hramul “Sfintei
Cuvioase Paraschiva”. In interiorul ei au fost amenajate o biblioteca si doua
ateliere de icoane (pictura si litografie), un atelier de sculptura in lemn si
altul de muzica psaltica. Tot aici maicutele prepara si comercializeaza multe
produse naturale . Biserica este construita din lemn, pe fundatie de beton
care, din pricina diferentei de nivel a terenului, are soclul de 1.70m in zona
altarului si numai 40 de cm in pridvor. Ea are o lungime de 20m si o latime de
7m, iar in zona abiselor de 11m. Grinzile sunt imbinate in coada de randunica.
Interiorul este compartimentat in altar, naos, pronaos si pridvor inchis.
Catapeteasma este realizata din lemn sculptat, pridvorul este inchis si
despartit de pronaos printr-un perete din lemn. Turla se inalta din mijlocul
naosului si are 3 tronsoane: primul e din grinzi de brad in forma de
patrulater, iar celelalte doua din grinzi de gorunin forma octogonala.
Pardoseala este din dusumea de scandura, iar acoperisul din sindrila. Grinzile
fatadelor exterioare sunt sculptate. Biserica nu e pictata, dar este inzestrata
cu icoane mari din lemn.
Un alt obiectiv turistic este Cetatea Ilia, ridicata la
sfarsitul sec 13 de Regatul Maghiar. Aceasta cetate era inconjurata cu un zid
de aparare si avea doua turnuri. Cetatea a fost ridicata pentru contracararea
atacurilor turcesti. Se zice ca aceasta ar comunica cu cetatea din Varset
(Serbia) si ca ar ascunde in tunele o cantitate impresionanta de aur. Multi cautatori de aur au luat muntele pieptis in
cautarea tezaurului, dar nimeni nu spune daca l-au si gasit. Localnicii
povestesc faptul ca prin 1994 ar fi fost scos un burduf de bani din fantana de
sub cetate. De fapt, multi localnici de pe Valea Almajului – de la Dalboset la Sopotu
Vechi- detin harti cu planurile vechii cetati desenate pe piei de capre si jura
ca sunt posesorii martii care duce la comoara. Cetatea a fost ridicata pe
dealul Oblita iar ansamblul a a fost
format dintr-o rotonda, o cladire rectangulara de 11 x 11m sectionata de un zid
median, un turn - locuinta ridicat pe-o
fundatie de piatra. E posibil ca cetatea sa fi apartinut unui domeniu regal,
respectiv fiicei lui Bela al III-lea, Margareta, casatorita cu imparatul
bizantin Isac al II-lea Anghelos
Langa cetate se afla satul Potoc, ultima statie pana
la Cheile Nerei. Daca va intoarceti in Sasca Montana, la capatul satului incep
Cheile Susarei, o alta nebunie de rezervatie, dar despre asta altadata. Pentru
iubitorii de natura exista loc de campare sus, pe platou, inainte sa intrati de
traseu. daca vreti sa inoptati la hotel, sunt locuri si sus pe platou, dar si
jos in sat. Daca inca mai aveti energie si timp de vizitat, va intoarceti la intrarea
in sat si o cotiti spre Sasca Romana ca sa vizitati Casa de lut construita dupa
proiectul arhitectei Ileana Mavrodin. Acesta este un proiect experimental de
arhitectura ecologica , amplasat de maul stang al Nerei la iesirea din chei, vis-à-vis
de satul Sasca Romana. Aceasta s-a inspirat din lucrarile realizate de catre
Ianto Evans, un britanic care a luat ca model pentru proiectele sale casele de
argila din tinutul Devon. El a inceput sa ridice case de vacanta pe toata
coasta nord-americana a Pacificului, iar proiectele sale au inspirat-o pe
arhitecta romanca sa construiasca o casa ecologica chiar la Sasca. Materialul
de baza este colbul, un amestec de pamant lutos cu apa, paine si nisip,
asemanator cu vaiuga sau paiata ca si compozitie, dar prezentand si deosebiri
notabile. Nu s-au folosit cofraje pentru formarea caramizilorci a framantat
pamantul pana a ajuns la consistenta aluatului. Atuncvi l-a pus in zid, asa
umed, rezultand o constructie rezistenta la seisme sau intemperii. Deoarece
colbul se modeleaza manual, fiecare constructie e unica si irepetabila, chiar
si pentru arhitect. Astfel, arhitecta s-a pus pe treaba, a intocmit planurile,
a testat caramizile de lut, a escavat solul pentru fundatie si s-a pus pe facut
caramizi amestecand pamantul cu nisip, paie, lut. Stratul vegetal a fost
folosit pentru acoperisul verde. Izolatia a fost facuta sin sticle goale si
refolosite. Copertina de la intrare e facuta dintr-un copac cu trunchi curbat.
Nise si crengi cu forme ciudate au fost folosite ca elemente de décor.
Ferestrele erau facute din parbrizele masinilor vechi, iar obloanele sin
margini de cherestea. Liniile curbe ale peretilor, arcele s nisele genereaza o
fluiditate a formelor, unica dar si specifica tuturor cladirilor organice.
Cladirea a fost orientata catre soare, astfel ca ea este racoroasa vara si
calduroasa iarna. Datorita masei termice a colbului, incalzirea pe timp de
iarna este minima. Acoperisul verde decupat din peisaj si decapat la acoperis,
ajuta cladirea sa devina un strat intermediat in ecosistem.. Costructia este
nepoluanta si se integreaza perfect mediului ambiental, oferind un microclimat
sanatos.
