Atunci cand alegi un parfum te pregatesti sa spui
celor din jur o poveste despre tine, femeia care se autodefineste in comparatie
cu celelalte. Vrei ca lumea sa stie ca esti unica, prin suma trairilor, viselor
si iubirilor tale. Parfumul tau este semnatura olfactiva personala, este amprenta
pe actul de identitate care iti legitimeaza eleganta in societate, este umbra
sufletului tau care se armonizeaza cu simturile celor din jur. E simbioza
dintre ceea ce esti si ceea ce ai vrea sa fii. Esti modul in care stii sa “porti”
parfumul, legitimandu-te astfel in fata tuturor. De ce spun asta? Unele femei
construiesc adevarate sedinte de brainstorming ca sa isi aleaga toaleta unei
zile, tocesc oglinda, altele umplu scara blocului sau cabina liftului de
mirosul parfumurilor grele din calea carora fugi cu stomacul intors pe dos! Dar
uneori se-ntampla ca sa treaca pe langa tine un parfum care iti lasa in urma,
ca o boare, un miros suav si fara sa vrei intorci capul zambind, ca si cand ai
fi prins in causul palmei definitia unei stari! Acesta este parfumul adevarat,
cel care te bucura si nu te lasa pana nu zambesti si pana nu-ti intoarce capul
la spate uitandu-te dupa femeia care pluteste indiferenta la reactii. Dar
putine femei stiu cum se poarta un parfum! Pentru ca parfumul nu se aplica in cantitati
industriale, ci se pulverizeaza discret in zonele delicate ale corpului: la baza
gatului, la incheieturile mainilor, la tample si in par. Va mai aduceti aminte
gestul absolut cuceritor al divelor care isi inaltau barbia, dand la iveala un
gat superb arcuit si umerii frumos conturati care puneau in valoare sanii pietrosi
si curiosi in vreme ce isi plimbau senzual dopul de sticla “inmuiat” in parfum
in locuri ascunse menite sa starneasca voluptati? Partea inferioara a lobului
urechii, curbura delicata dintre sani, incheietura genunchilor sau a bratelor... de aceea cred ca amorul nu mai este atat de versat in arta seductiei incat barbatul
sa fie curios sa exploreze senzorial corpul unei femei. Pragmatismul a invins romantismul,
in defavoarea ritualului de seductie. Tinerele generatii nu stiu ca drumul
parcurs face toti banii, nicidecum destinatia. Iar noi suntem prea obositi si
indiferenti sa le povestim ca jocul in sine constituie marea provocare.
Ludicul se stinge in vulgul existentei
cotidiene, macinata de alte prioritati, materiale sau politice. Cate femei mai
obisnuiesc astazi sa isi mai parfumeze apa din cada si cate dintre noi se
rasfata cu o ultima aplicare inainte de culcare? Pacat, de vreme ce fiecare din
noi ne aducem aminte in primul rand de mirosuri, iar mai apoi de oameni si
fapte. Vorbim de mirosurile copilariei, de mirosurile iubirilor, de mirosul
esecurilor, de izul amintirilor carora le asociem oameni, experiente, intamplari.
Nu intamplator parfumul devine o jumatate care isi cauta perechea, intr-o
chimie care functioneaza si actioneaza in plan senzorial si afectiv, scapand
controlului ratiunii. De regula, o femeie se identifica doar cu un singur parfum,
cel pe care il foloseste zi de zi. Cam greu de ales intr-o oferta atat de
tentanta. Eu cred ca o femeie ar trebui sa aiba cel putin doua parfumuri: unul
de zi si altul de seara. Eu ma rasfat ziua cu
See By Chloe,
Organza by Givenchy,
Chance si
Madmoizelle Chanel, iar seara cu
Chanel no 5. N-am reusit niciodata sa am doar doua: am parfumuri
pe care mi le cumpar eu:
Versus by Versace,
Samsara by Guerlain,
Amarige by
Givenchy in varianta clasica,
desi tare mi-as dori varianta de lux, dar si parfumuri pe care mi le cumpara al meu
Million Lady by Paco
Rabanne,
Bvlgari Omnia Green Jade. Greta Garbo spunea ca “daca barbatului tau
nu-i place parfumul, schimba barbatul – nu parfumul”. Eu am ales sa am mai
multe parfumuri. Am parfumuri noi, dar si parfumuri pe care le port dupa mine
in timp. Sunt parfumuri pe care le-am avut odinioara si, desi mi le-as dori din
nou, nu le-am mai gasit dupa aceea niciodata:
Duende by Jesus del Pozo,
Oblique
Play by Givenchy,
Chloe,
Mitzuko by Guerlain. Sunt parfumuri care nu se
potrivesc PH-ului meu si cu toate astea nu renunt la ele datorita
povestii din spatele lor:
Jungle by Kenzo,
Shalimar by Guerlain si alte cateva. Cu regret trebuie sa spun ca, desi mi le-as dori pe toate odata, ele au intrat pe rand, tiptil sau zgomotos, in viata mea si au cam iesit la fel, lasand in urma lor amintiri olfactive minunate. Desi in timp s-au strans mai multe, in memorie au ramas doar cateva. Cate sunt bifate la "mi-as dori sa le am"? Nenumarate. Cate mi s-ar potrivi? Cine stie pana nu ne confruntam direct? Am invatat astfel ca acelasi parfum nu miroase la fel pe doua persoane
diferite, fiecare dintre ele avand PH-ul diferit; sa nu incerc parfumul pe
tester, ci doar pe pielea mea. Nu imi cumpar un parfum atunci cand
oscilez intre mai multe. Oricum dupa ce miros 2-3, nu mai identific
notele celorlalte. Si intotdeauna imi doresc ca parfumul, oricare ar fi el, sa
semene cu mine! Cum sunt eu? Asemenea
parfumului meu, iar zilele mele sunt diferite, asemeni parfumurilor mele.
Acum cateva zile, o prietena mi-a batut la usa,
aducand cu ea o carte de care “numai tu te poti bucura in halul asta, ca un
copil in fata unui dulap cu dulciuri”- mi-a zis ea. Adevarul este ca m-am
bucurat enorm, fara sentimentul de vinovatie pe care le-as fi avut in fata unui
morman de prajituri, torturi si ciocolate. Cartea se numeste “Nevestele - Femeile din
spatele monstrilor sacri ai literaturii ruse” (The Wives - The Women Behind Russia’s Literary Giants) si este scrisa de
catre Alexandra Popoff. Autoarea s-a nascut in Moscova, dar astazi traieste in
Canada, iar sursa de inspiratie pentru acest roman a reprezentat-o mama ei care
si-a dedicat intreaga viata in sustinerea carierei sotului ei,
scriitorul Grogori Baklanov. Fiica lor a considerat ca acest comportament si aceasta dedicatie sunt specifice sotiilor scriitorilor rusi care si-au facut o meserie din
cultivarea geniului sotilor lor. Autoarea realizeaza o incursiune in biografiile a sase
femei extraordinare care si-au dedicat viata pentru desavarsirea operei sotilor
lor: Sofia Tolstoi, Anna Dostoievski, Nadejda Mandelstam,
Vera Nabokov, Natalya Soljenitin si Elena Bulgakov. Sotiile lor au trait
momente dificile, traind alaturi de scriitori care au fost victimele politicii comuniste rusesti. Au indurat actiunile represive ale guvernului, au trait
uneori la limita supravietuirii, au dus lipsa de bani, si-au sacrificat
propriile cariere promitatoare, au fost stenografe, dactilografe, traducatoare,
critici, editori, redactori, cercetatori, sfatuiori. Multe dintre operele acestor scriitori au reprezentat rezultatul
parteneriatelor creative realizate impreuna cu nevestele lor. Pentru aceste femei,
sa fii nevastade scriitor a
reprezentat o profesie in sine. Ele au fost “dadace de talente” cum o descria
Tolstoi pe Sofia in “Razboi si pace”.
Mariajul SophieiTolstoi cu Lev
nu a fost unul tocmai usor! Desi i-a fost editor, traducator si redactor,
Tolstoi nu si-a exprimat niciodata fatis recunostinta fata de ea. Cei
doi isi citeau jurnalele personale, impartasind experientele atat in
plan faptic, cat si in cel spiritual.
Sophia a fost constienta de rolul si
importanta istorica a jurnalului ei cu privire la informatiile despre viata si
opera marelui scriitor, dar nu a incercat nici un moment sa ascunda sau sa schimbe adevarul, consemnandu-si parerile si ideile cu privire la tot ceea
ce au trait si impartasit impreuna. Autorul si-a gasit sursele de inspiratie in
viata de familie, in jurnalele si scrisorile Sophiei atunci cand a scris cele
doua romane de referinta: “Razboi si pace” si “Anna Karenina”.
Dupa publicarea
celui din urma, Tolstoi a trecut printr-o criza morala acuta, a creat curentul tolstoistilor,
incepnd sa blameze rolul si importanta banilor si averii, relatiile sexuale,
implementand un fel de teroare nu numai domestica, dar si la nivel de mecenat. Ea
l-a inspirat in personajul Kitty din romanul “Anna Karenina”. Dupa 19 sarcini, 3
avorturi spontane si 5 decese infantile, ea avea o gramada de guri de hranit in
momentul in care el a decis sa renunte la veniturile provenite din drepturile
de autor , inclusiv la averea pe care o detinea, hotarand sa isi pastreze doar
mosia Yasnaya Polyana. De la Sophia ne-a ramas o carte de memorii intitulata “Viata
mea. Fragmente de jurnal”. Despre viata celor doi am scris in postarea http://ploaiadecuvinte.blogspot.ro/2013/07/geloziile-si-nabadaile-lui-lev-tolstoi.html,
prin urmare nu am sa intru in detalii. Dostoievski evita sa sa inspire din
viata de familie, Anna, sotia lui,
fiind aceea care l-a sustinut in permanenta, chiar si in perioadele in care scriitorul,
epileptic de altfel, era dependent de jocuri de noroc.
La varsta de 20 de ani, mai exact, in
octombrie 1866, Anna a fost angajata ca stenografa de catre Fyodor Dostoievski.
In luna urmatoare a cerut-o de nevasta, iar ea a acceptat imediat. Asa cum
povesteste in memoriile sale, Fyodor i-a impartasit subiectul unui nou roman solicitandu-i
parerea cu privire la psihologia feminina. In romanul fictiv, un pictor batran
s-ar fi indragostit de o tanara si ar fi intrebat-o daca ar fi posibil ca o tanara asa
de frumoasa, cu o personalitate vesela, sa se indragoseasca de baranul artist. Anna a raspuns fara sa se gandeasca: orice este posibil, dar scriitorul
a insistat: “Pune-te in locul ei pt un moment. Imagineaza-ti ca eu sunt
pictorul, ma destainui tie si te intreb daca vrei sa fii nevasta mea. Ce ai
raspunde?”, iar Anna a raspuns imediat: “As spune ca te iubesc si ca te voi iubi
intotdeauna”. In februarie s-au casatorit si au parasit tara. In Baden,
Dostoievski a pierdut la ruleta toti banii si bunurile, inclusiv hainele tinerei neveste. S-au stabilit la Geneva, iar dupa un an s-a nascut fiica lor care a
murit 3 luni mai tarziu. In Dresda s-a nascut cea de-a doua fiica, iar dupa ce
s-au intors la St Petersburg, Anna a mai dat nastere la inca doi baieti. Preluase deja
toata averea familiei si gestiona cheltuielile, inclusiv negocierile cu privire la romanele ce urmau sa
fie publicate au cazut in sarcina ei, iar in scurt timp au scapat de toate
datoriile pe care Fyodor le facuse la jocurile de noroc.
In 1881 cand Dostoievski a murit, Anna avea
35 de ani si niciodata nu s-a mai recasatorit. Dupa moartea lui, ea a strans
toate manuscrisele, scrisorile si documentele si a construit o camera speciala dedicata
marelui scriitor in incinta Muzeului de Istorie. Anna i-a fost asistenta
medicala, prietena, tovarasa de viata, dactilografa si iubita fiind singura
persoana pe care se baza scriitorul. Tinea in mare taina un jurnal personal pe
care l-a ferit de orice indiscretie posibila, chiar si de curiozitatea sotului ei. Dupa multi
ani, un expert a descifrat jurnalul si a facut publica viata conjugala a celor
doi. Anna apucase sa stearga toate insemnarile care l-ar fi pus in ipostaze jenante
pe scriitor. Dostoievski i-a dictat ambele romane “Crima si pedeapsa” si “Fratii
Karamazov” . Ulterior ea a publicat o carte cu “Amintiri”, dovedind astfel ca
femeia din spatele lui Dostoievski era o persoana talentata si educata. Tolstoi si Dostoievski au fost rivali in viata literara si au evitat orice forma de contact, dar asta nu le-a impiedicat pe nevestele lor sa se
sfatuiasca si sa se incurajeze reciproc in efortul lor de a-si sustine partenerii.
Un
alt personaj impresionant a fost Vera
Nabokov, nevasta lui Vladimir Vladimirovich Nabukov, scriitorul vesnic
nemultumit de scrierile sale si gata oricand sa isi arunce manuscrisele in foc.
Vera era gardianul care ii pazea scrierile si incerca din rasputeri sa le
salveze. Sotul ei avea o mare consideratie pentru Tolstoi, dar nu il suporta pe
Dostoievski. Nevasta lui, femeie cu capul pe umeri, cunostea biografia celor
doi titani ai literaturii si rolul pe care il jucasera nevestele lor in viata
si opera lor. Nabukov spunea ca impreuna cu femeia de langa el formeaza “o
singura umbra”. Vera era un intelectual
rafinat cand a devenit nevasta celebrului scriitor. Cu toate astea, ea si-a
facut din statutul de nevasta, editor si translator al operelor sotului ei un
crez de viata, fiind sursa de inspiratie in multe din operele lui.
Cei doi au
format un parteneriat de succes in care femeia si-a dedicat viata talentului
sotului ei, iar barbatul si-a dedicat opera sotiei lui. Frumos, nu-i asa? Femeia
maritata timp de 52 de ani cu autorul celebrului roman “Lolita” a vrut sa faca
ceva util si maret cu viata sa: sa-si ajute barbatul sa devina unul dintre
titanii literaturii rusesti. Vera era o femeie curajoasa, pana acolo incat
purta pistol pentru a-si apara barbatul in calatorii. Il insotea pretutindeni,
chiar si la cursurile pe care acesta le tinea la Cornell, iar cand acesta nu
putea veni, nu ezita sa ii tina locul. S-a dovedit intransigenta in negocierile
contractelor de editare. Intotdeauna i-a fost primul cititor si primul critic
al fiecarui roman care urma sa fie tiparit, la fel cum i-a fost muza, critic si
translator. I-a corectat povestirile in limba germana, memoriile in limba franceza,
poezia il limba italiana, sa isi recalibreze stilistic proza. Ea s-a dovedit a
fi o femeie stranie, o nevasta conventionala cu o splendida inteligenta neconventionala.
Scriitoarea Nadejda
Mandelstam a fost sotia lui Osip Maldenstam. Provenea dintr-o familie de
intelectuali evrei, mama ei facand parte
din prima generatie de femei care au urmat cursurile Facultatii de Medicina din
URSS. Nadejda a studiat pictura si a fost ucenica pictoritei Alexandra Exeter.
La 20 de ani l-a cunoscut pe Osip si nu s-a despartit de el pana cand acesta a
fost arestat in anul 1938. Ii era atat de devotata sotului, incat odata,
fratele ei comenta ca ea si talentatul poet Osip Mandelstam devenisera atat de
apropiati, incat ea parea sa se contopeasca in existenta lui, peirzandu-si
personalitatea. Ea si-a privit fratele cu ingaduinta si i-a raspuns sec: “that’s how we
like it!” In plina epoca stalinista,
Nadejda a fost obligata sa memoreze o buna parte din opera sotului ei.
Cea mai
recunoscuta este epigrama despre Stalin, scrisa in 1933, epigrama care,
recitata in multe locuri de catre autor, s-a dovedit un act de imprudenta care
l-a costat libertatea. Iata epigrama in traducerea lui Emil Iordache:
“Vietuim, dar sub noi tara tace mormant.
Cand vorbim, nu se-aude macar un cuvant.
Iar cand vorbele par sa se-nchege putin,
Pomenesc de plaiesul urcat in Kremlin.
Are degete groase si grele,
Sunt cuvintele lui de ghiulele.
Rad gandacii mustatilor strambe
Si-i lucesc a napasta carambii.
Are –o turma de sfetnici cu gaturi subtiri –
Semioameni slujindu-l umili-
Care suiera, miauna, latra caineste,
Numai el, fulgerand, hacuieste.
Potcovar de ucazuri, forjeaza porunci:
Glont in ochi, glont in frunte si glont in rarunchi.
Orice moarte-i desfata deplin
Pieptu-i larg de cumplit osetin”
Osip a murit in Gulag in anul 1938. Nadejda si-a
dedicat restul vietii recuperarii operei poetului. Totodata este autoarea unor
memorii publicate si in Romania: “Speranta impotriva sperantei” si “Speranta
abandonata”.
Natalia
Soljenitin a fost un PR-ist dedicat promovarii operei sotului ei,
scriitorul Aleksandr Soljenitin. Acesta a fost inrolat in Armata Rosie si chiar
a fost decorat de doua ori. Natalia l-a intalnit pe scriitor cand acesta era deja celebru,
ca urmare a succesului pe care il avusese romanul “O zi din viata lui Ivan
Denisovich”. Ea avea 28 de ani si era doctoranda. In “Iubeste Revolutia” el a
povestit experientele din timpul razboiului si indoielile cu privire la fundametele
si valorile morale ale regimului sovietic. A fost arestat si trimis in lagarul
de munca vreme de 8 ani. Natalia a divortat si a plecat in America impreuna cu
fiii lor. Corespondenta cu fostii detinuti politici l-au determinat sa inceapa
cercetarea la proiectul unui nou roman, “Arhipelagul Gulag”. I s-au confiscat mai
multe manuscrise, si cu toate astea, I-au fost publicate in Occident romanele “Primul cerc”, “Pavilionul
cancerosilor”, iar mai tarziu, “Arhipelagul Gulag”.
In 1974 i s-a ridicat
cetatenia sovietica si s-a stabilit impreuna cu Natasha in America. Ea a efectuat ample cercetari pentru romanele
lui istorice, ocupandu-se de editarea operei lui. Traind intr-un sistem politic
restrictiv, ea a luptat contra cenzurii, a pastrat arhivele operelor sotului ei
ilicit, riscandu-si libertatea si viata pentru ca ele sa fie publicate in
Occident. Dupa 16 ani de exil, i s-a redat cetatenia rusa in 1990, iar 4 ani
mai tarziu s-a intors impreuna cu sotia in Rusia. A militat pentru restaurarea
monarhiei si a murit in casa de tara din Triote-Likovo.
Povestea Elenei
si Mihail Bulgakov este una
romantica. Mihail Afanasievici Bulgakov a absolvit medicina, a fost medic in
timpul Primului Razboi Mondial, publicand dupa incheierea acestuia romanul “Insemnarile
unui tanar medic”. Inca din perioada studentiei s-a casatorit cu Tatiana
Nikolaevna Lappa de care a divortat dupa 11 ani de casatorie ca sa se insoare
cu Liubov Evghenevna Beloserskaia. Desi a reusit sa publice cateva romane si
piese , cenzura stalinista a oprit de la publicare multe dintre lucrarile
sale. Deja se impusese drept un scriitor
de exceptie, iar puterea comunista il considera “autor antibolsevic” si “dusmanos”.
Deoarece nu i se mai publica nimic, a depus numeroase cereri de emigrare, dar
toate au ramas fara raspuns. Scrisoarea pe care acesta i-a trimis-o lui Stalin a
ramas in istorie drept model al disidentei asumate. A urmat un nou divort si nu dupa mult timp s-a indragostit de Elena Sergheevna Shilovskaia. Intalnirea dintre cei doi
protagonisti a fost un exemplu clasic de dragoste la prima vedere. Ea era
maritata cu locotenentul Yury Mamontovich Neelov, iar casnicia lor era fericita
si cuminte avand impreuna 2 copii.
Pe Mikhail Bulgakov l-a intalnit in casa
artistilor Moiseenko si, desi a incercat sa il evite vreme de un an, Elena a
realizat ca nu poate trai fara el. Dupa un an si jumatate de framantari, a decis
sa divorteze si imediat dupa pronuntarea divortului s-a casatorit cu omul pe
care il iubea. Jurnalele ei au reprezentat reale surse de inspiratie pentru
scriitor, iar personalitatea ei a inspirat personajul Margareta. Bulgakov a
murit in 1940, dupa o boala care l-a macinat. Pe patul de moarte, orb si
suferind, i-a dictat sotiei sale ultimile modificari la romanul “Maestrul si Margareta”. Elena a transcris operele sale, iar dupa moartea lui, a continuat
sa ii promoveze si sa ii publice operele in intreaga lume.
La sfarsitul sec 19, multe tari occidentale au intrat
in competitia pentru influenta, incercand fie sa isi intimideze rivalii si sa
isi consolideze statutul de superputere, fie sa incerce sa castige acest
statut. Marile puteri aveau acces la coloniile din Asia Rasariteana, care
asigurau piete noi de desfacere si surse de materii prime. Ele detineau flote de nave comerciale si militare, porturi si dane, militari si
arme. Asa a izbucnit in 1904 razboiul ruso-japonez, un conflict ale carui cauze
trebuiesc cautate in ambitiile celor doua imperii de a avea un cuvant de spus
in privinta Manciuriei si Crimeei. Evident ca s-au realizat aliante, ca s-au
consumat drame, s-au infiripat iubiri imposibile care au inspirat romane.
Claude Farrere avea sa scrie romanul “Batalia” (La Bataille), a carui actiune
se petrece in Japonia, locul in care cronicile mondene consemneaza un amor
fictiv dintre un ofiter al Marinei Britanice si frumoasa japoneza Mitsouko,
sotia unui important amiral japonez, Heihachiro Togo. Cum se intampla in
romanele de dragoste si razboi, ambii barbati s-au dovedit a fi eroi care, desi
adversari, au luptat pentru idealuri sincere, iubind aceeasi femeie nehotarata si
rupta in doua iubiri aparent imposibile. Frumoasa, misterioasa, pasionala in
tacerea gandurilor si simtirilor sale, Mitsouko a lasat soarta sa ii aleaga
favoritul, convinsa fiind ca doar unul dintre ei se va intoarce viu din razboi
la ea.
In 1919, Jacques Guerlaine avea sa creeze un parfum legendar caruia i-a
dat numele frumoasei japoneze.
Desi majoritatea istoricilor sustin ca aceasta
poveste de amor japonez ar fi fost sursa de inspiratie pentru parfumier, alti
istorici sustin ca femeia care l-a
inspirat de parfumier a fost Mitsuko Aoyama, mama lui Richard Nikolaus Graf
Coudenhove - Kalergi. Mitsuko Aoyama a fost una dintre primii japonezi care au
emigrat in Europa si care a devenit sotia unui diplomat austriac, Heincrich von
Coudenhove – Kalergi. Tatal ei detinea un magazin de antichitati si era un important magnat al uleiului in
Tokyo. Mitsuko avea doar 17 ani cand a sarit in ajutorul diplomatului care
alunecase cu cal cu tot pe gheata ce acoperea strazile capitalei japoneze. Heinrich i-a
fost recunoscator fetei si a vizitat-o de nenumarate ori la magazinul tatalui
ei, situat nu departe de legatia Austriei. Ba chiar a angajat-o in legatie si dupa ceva vreme si-a dat seama ca s-a indragostit de ea si a cerut-o de nevasta. Tatal fetei s-a
impotrivit, dar cei doi s-au casatorit dupa ce au obtinut acordul
ministerelor externe ale celor doua tari. Tatal a dezmostenit-o si nu a mai primit-o
niciodata in casa lui. Cu toate astea, in calitate de sotie si purtand titlul
de contesa dupa sot, Mitzuko a fost invitata la o receptie imperiala de catre
Imparateasa Eisho, in calitate de sotie a ambasadorului austriac. Dupa ce
cuplul s-a intors in Europa, Mitzuko a invatat franceza si germana, matematica,
geografia si istoria, castigandu-si statutul binemeritat in societate. A avut 5
copii si niciodata nu s-a mai intors in Japonia natala.
Nu stiu care poveste
l-a inspirat pe Guerlaine sa creeze un parfum plin de note de mister. Desi
echilibrat olfactiv, el este un parfum somptuos, un parfum dedicat femeii
misterioase, care iubeste si inseala in taina, rupta in dualitati dureroase si
singulare.
Momentul lansarii a fost ales cu grija, mai exact dupa incheierea
Primului Razboi Mondial, cand femeile redescopereau luxul, imbatandu-se cu
sentimentul de decandenta si melancolica opulenta.
Notele de top ale parfumului
sunt date de bergamota, lamaie, mandarina si neroli, in vreme ce notele de
mijloc sunt stranse intr-un buchet floral de trandafir, ylang-ylang, punctate
de piersica, cuisoare si scortisoara. Notele de baza includ vetiver, licheni,
labdanum, benzoin, oahmos si patchouli.
Imediat dupa lansare, parfumul a fost
apreciat si catalogat exuberant, neobisnuit si foarte elegant.
De aceea a
inregistrat un succes imens, dive precum June Miller, Rita Hayworth sau Jean
Harlow, transformandu-l intr-un “must have” la purtator. Desi este echilibrat,
Mitsouko nu este un parfum de zi, ci unul de seara. In Japonia, Mitsouko inca se
afla in topul vanzarilor Casei Guerlaine, poate si datorita faptului ca
parfumul a fost considerat un omagiu adus brandului care a lansat Japonia in
Europa dupa incheierea razboiului.
Specialistii sunt de parere ca este un
parfum inteligent, care isi schimba mirosul in functie de starile celei care il
poarta. Ba mai mult, parfumul se dezveleste in straturi senzuale care se
exprima olfactiv plenar in zilele ploioase cand umiditatea creste in aer. Cand
l-a lansat pe piata, Guerlaine a dorit ca parfumul “sa inrobeasca imaginatia
femeilor si sa starneasca coapsele barbatilor”. Iata un motiv pentru care
merita cumparat. Daca nu functioneaza, faceti reclamatie la OPC.
Pana sa citesc romanul lui Orhan Pamuk intitulat
“Istanbul” nu prea ma ardea curiozitatea si nici dorinta de a vizita acest
oras. Dar cartea lui arunca o lumina oarecum romantica si nostalgica asupra
orasului copilariei si adolescentei sale, sfasiat intre bivalentele dintre
vechi si nou, dintre traditie si modernitate.
Evolutia orasului este surprinsa
din momentul in care era intepenit in traditii seculare, un oras molcom,
oarecum incremenit in timp, pana in prezentul dinamic si imprevizibil,
transformandu-se dintr-un oras oriental cuminte si arhaic intr-o metropola
trepidanta si zgomotoasa. “Viata nu poate sa fie atat de rea, mai ales ca stiu
ca orice s-ar intampla, pot mereu sa ma plimb de-a lungul Bosforului” Si
trebuie sa recunosc faptul ca romanul face cat 100 de ghiduri turistice.
Orasul
se afla asezat pe sapte coline, reprezentate prin alte sapte moschei,
amplasata cate una in fiecare varf de deal, rasfirate pe malurile a doua
continente, despartite de stramtoarea Bosforului care separa Europa de Asia si
Marea Neagra de Marea Marmara. Intemeiat de catre Imparatul Roman, Constantin
cel Mare, pe locul fostei colonii grecesti, Bizant, orasul a avut mai multe
denumiri: Dersaadet, Bizant sau
Byzantion – capitala Imperiului Otoman, Constantinopol sau Konstantiniye –
capitala Imperiului Roman, Stanbul sau Istanbul din anul 1930 de cand Turcia a
devenit republica.
Istanbulul a cunoscut o dezvoltare sustinuta abia in perioada
Imperiului Otoman cand Mehmet Cuceritorul a ridicat un palat si o moschee
(Fatih Camii) si a dat un nou impus economic. O data cu domnia lui Suleyman
Magnificul, considerat cel mai mare dintre toti conducatorii otomani,
arhitectura a luat un nou avant, ridicandu-se multe moschei cu superbe cupole
si minarete, scoli, bai si alte monumente turcesti. Astazi, este al treilea
oras ca marime din Europa dupa Londra si Moscova.
Capitala culturala si
comerciala a Turciei, Istanbulul este vizitat anual de milioane de turisti
fascinati de zidurile antice ale orasului, de bisericile superbe, de palate si
moschei, oferind un amestec de optiuni moderne si traditionale de cazare, masa,
divertisment si afaceri. Orasul, aruncat la rascrucea de ape si continente,
aduna in bratele sale oameni cu religii si mentalitati diferite care se
tolereaza reciproc si se bucura impreuna de acest univers guvernat de o singura
meserie: negotul! Aici se afla unul dintre cele mai importante porturi la
confluenta celor doua continente, importanta care provine din vechile rute
comerciale care se intersectau in stramtoarea Bosforului. Moscheea Imperiala Sultanahmet sau Moscheea
Albastra este amplasata in mijlocul orasului vechi, iar in jurul ei sunt comasate cele mai multe dintre atractiile istorice ale orasului pe cativa km roata.
Capodopera arhitecturii bizantine este Hagia Sophia despre care se zice ca
Imparatul Iustinian ar fi exclamat atunci cand a vazut-o: “ Solomon, mi-ai
depasit orice inchipuire aici”. In acea perioada era cea mai mare catedrala din
lume si si-a pastrat acest statut pret de 1000 de ani, pana cand a fost
intrecuta de cea ridicata in Sevilia. I se mai spune “Ayasofya” sau “Biserica
Sfintei Intelepciuni”.
Ea este renumita pentru frumusetea stilului
arhitectonic, interioarele sale fiind invelite cu marmura policroma verde si
alba cu porfir mov si pentru superbele mozaicuri aurii. Hagia are un dom imens cu
diametrul de 31 m si o inaltime de 56m, sprijinit pe 4 piloni masivi. Desi initial
a fost basilica crestina si transformata in 1453 in moschee dupa cucerirea
Constantinopolelui de catre turci, acest moment a fost consemnat de istorie ca
unul dintre cele mai tragice momente ale crestinatatii de credinta ortodoxa
greaca .
Legenda zice ca atunci cand otomanii au intrat in biserica, in 1453,
preotii se aflau in timpul Sfintei Liturghii. Pentru ca paganii sa nu puna mana
de Sfintele Daruri, ei au luat Sfantul Potir si Sfantul Disc si s-au indreptat
catre un zid care s-a deschis facandu-i diparuti de preoti. Tot legenda spune
ca arhitectul elvetian Gaspare Fossati ar fi descoperit cripta cand a restaurat
edificiul in 1847, dar nu a dezvaluit secretul accesului in ea.
Ca sa intrati
in Hagie, trebuie sa stati la 2 cozi: una sa luati bilet, alta ca sa intrati. Daca
sunteti doua persoane, stati fiecare la cate un rand si v-ati scos cu jumatate din timp pierdut. Catedrala e deschisa intre
9.30 si 16.30, iar intrarea costa aprox 10 eur. Hagia este amplasata langa
Moscheea Albastra si Palatul Topkapi.
Dorind o moschee mai frumoasa decat Ayasofya, Ahmet I i-a poruncit arhitectului
sau, Mehmet Aga, sa ii ridice o alta mai frumoasa si mai mare, fiind si astazi
cea mai mare moschee din oras.
Astfel a fost construita Moscheea Albastra, simbolul orasului si
una dintre cele mai renumite lacase de cult din intreaga lume,careare o arhitectura impresionanta si este absolut imposibil sa fie
trecuta cu vederea. Cupolele sale de dimensiuni diferite sunt inconjurate de 6
minarete suple si inalte, spre deosebire de suratele ei care au doar cate 4, 2
sau doar unul singur. Sultanul poruncise arhitectului sa ridice minaretele din altin (aur), dar acesta a inteles sa faca alti (sase) minarete. Cand a fost finalizata, cele sase turnuri care se inaltau pana la cer au iscat un scandal de a cutremurat tot islamul, pentru ca numai Moscheea Haram de la Mecca, considerata cea mai sfanta din lume, avea sase minarete, iar scandalul nu s-a stins pana cand celei din urma nu i-a mai fost ridicat inca unul, semn ca sfintia ei nu cunoaste egal, chiar si in numarul de minarete.
Numele Moscheei Albastre i se trage de la faianta cu care este invesmantata, mai exact 20.000 de placi de faianta albastra de Iznin decorate cu motive florale si abstracte, care dateaza din sec. 16. Interiorul sculptat in marmura alba este impresionant atat datorita deschiderii largi, cat si efectului generat de coloanele inalte care sprijina tavanul domului pictat cu motive arabesti.
Lumina intra prin cele 260 de ferestre impresionante ca marime, frumos decorate cu vitralii venetiene care infrumuseteaza multitudinea domurilor, fiecare dintre ele fiind sustinuta de cate 4 stalpi. Cel mai inalt dom are 43 de metri inaltime si un diametru de 33 de metri. Curtea este la fel de mare ca si moscheea si este inconjurata cu arcade continue, denumite revak. La intrarea in curte inca atarna un lant greu, semn ca doar sultanul avea voie sa intre calare, dar si el era obligat sa isi plece capul ca semn de umilinta in fata lui Allah. Gradinile moscheei adapostesc mausoleul lui Suleyman Magnificul si al sotiei lui, precum si mormantul arhitectului Mimar Sinan, cel care a construit moscheea. Intrarea se face dinspre Hipodrom si este gratuita.
Este obligatoriu sa va descaltati inainte sa intrati, iar femeile trebuie sa fie imbracate decent si sa poarte batic pe cap. Lacasul este deschis non-stop, dar trebuie sa evitati perioada in care au loc slujbele de rugaciune: dimineata devreme si dupa pranz. Cladirea in ansamblu are 64 de metri latime si 72 de metri lungime. Mare, oricum ai privi-o. Ea face parte dintr-un complex de cladiri format din: cateva magazine, scoala teologica, baia turceasca si cantina saracilor.
Langa ea se afla Palatul Topkapi - construit de Mahomed al II-lea imediat dupa cucerirea Constantinopolelui si care a fost resedinta sultanilor otomani pana la Abdulmecid I, mai exact timp de 4 secole.
Palatul este un exemplu de arhitectura luxurianta, realizat in stil oriental, dotat cu interioare bogat decorate cu obiecte pretioase de tezaur exceptional lucrate, cu covoare, portelanuri, obiecte de arta pretioase.
Palatul este amplasat intre Gloful Cornul de Aur si Marea Marmara, oferind o superba vedere asupra stramtorii. Odinioara, palatul era un veritabil oras construit in mijlocul altuia mai mare, adapostind intre ziduri peste 50.000 de oameni.
El se intinde pe o suprafata de 700.000mp si este inconjurat de un zid de aparare cu o lungime de 1400m lungime. Intrarea se face printr-una dintre cele 3 porti: Otluk, Demir, Bab-i Humayun sau una dintre portile secundare mai mici. Palatul este format din mai multe pavilioane amplasate in patru curti interioare, inconjurate de ziduri inalte. Aici sunt multe de vizitat: Hagia Eirene,
Poarta salutului, Poarta fericirii, Camera tronului, bucatariile cu portelanuri si argintarii, Sala divanului, Turnul de justitie, Sala cu armuri, Sala cu costume,
Haremul imperial, Sala imperiala, Camera comorilor, Sala ceasurilor, Pavilionul Mecidiye, colectia cu picturi in miniatura, Pavilionul Bagdad, grajdurile,
Trezoreria, Pavilionul Sfintei Mantii, Camera micului dejun. Doar Haremul avea
peste 300 de camere, jumatate dintre ele fiind ocupate odinioara de eunuci, iar restul de catre concubine si servitori. Pe langa acestea se adauga 9 bai turcesti, 2 moschei, un spital si o spalatorie.
Cu cat te apropii de odaile concubinelor favorite si ale celor patru sotii legitime, dimensiunea camerelor si opulenta iti iau ochii. Intrarea costa in jur de 20 de euro, dar merita din plin! Martea este inchis, dar in restul zilelor, intre 9.00 si 17.00 portile sunt deschise. Daca vreti sa vedeti si tezaurul, mai scoateti vreo 12 euro, iar pentru Harem inca 7 euro.
Nu departe de palat se afla Basilica Cisterna (Yerebatan Sarnici),
locul in care sunt organizate banchete si evenimente speciale. O padure de
coloane cu baza scufundata in apa, printre care inoata pesti, asemeni atmosferei
din povestile orientale. Turistul merge pe barne suspendate , strapungand cu
privirea luciul apei in care se reflecta lumina si sutele de arcade ale
tavanului. Aceasta a fost fondata de Imparatul Iustinian I in anul 500d.Hr. Locuitorii o numesc "palatul care se scufunda". Inainte ca acest edificiu sa fie construit, pe locul cisternelor se afla o bserica imensa care data din sec al 3-lea, care servea ca loc de desfasurare a numeroase activitati culturale si sociale. Altii sunt de parere ca aici se aflau niste gradini ridicate in jurul unor coloane de marmura amplasate in jurul statuii lui Solomon care se uita ganditor catre Ayasofya. E greu de deslusit adevarul intr-o panza imensa de povesti tesuta special ca sa intretina misterul. Intrarea se face prin coborarea a 52 de trepte pana se ajunge in sala cu cele 336 de coloane de marmura inalte de 9 m fiecare si dispuse pe 12 randuri a cate 28 de coloane fiecare. Sala are o suprafata de 9800 mp si o capacitate de 100.000 de tone de apa.
De-o parte si de alta a salii, la baza a doua coloane, sunt amplasate capetele meduzelor folosite pe post de piedestal. Cisterna a asigurat apa necesara consumului Marelui Palat si irigarii gradinilor lui timp de mai bine de 1000 de ani.
Dupa ce turcii au descoperit apa minerala, au uitat de existenta cisternei care a fost redescoperita in sec 16 de catre arheologul german Gyllius. Biserica merita vizitata atat pentru valoarea artistica a decoratiunilor, cat si pentru cea istorica. Ea este deschisa zilnic intre 9.00 si 17.00, exceptand ziua de marti, iar intrarea costa 4.5 euro.
La cateva sute de metri
distanta se afla Marele Bazar sau
Vechiul Bazar– una dintre cele mai mari piete acoperite din lume, care dateaza din anul 1461 si care a fost extins in timpul domniei
Sultanului Suleyman Magnificul.
Bazarul are 4 porti principale localizate la
capetele a doua bulevarde. El este
renumit pentru produsele din aur si cele traditionale turcesti. Nu stiu cat de tentante sunt produsele astazi
pentru turistul umblat prin lumea larga, dar atmosfera este una inedita.
Un
labirint de alei acoperite, marginite de mii de buticuri de-o parte si de alta,
care insumeaza peste 5000 de magazine reprezinta o provocare oculara si
olfactiva pentru oricine. Este un fel de oras format doar din pravalii si
negustori guresi care nu inceteaza sa te imbie inauntru sa admiri tone de
bijuterii, sute de suluri de covoare care ti se desfasoara la picioare (din
pacate niciunul nu zboara!),
matasuri, argintarii, produse din ceramica pictata manual sau din arama artizanala, piele, dulciuri, ce mai, o nebunie! Negustorii isi cunosc meseria: te-nvartesc pana ametesti, vorbesc intr-una, insista, te imbraca fortat, de rotesc in oglinzi, te admira chiar si cand iti sta ca dracul si-ti impacheteaza tot si ti le indeasa in brate inainte sa te hotarasti sa cumperi.
Daca
esti fraier, platesti inainte sa iti doresti sa cumperi. Si nici macar n-ai
apucat sa te tocmesti! Iar asta nu se iarta – tocmeala face parte din rol! Bazarul
este deschis de luni pana sambata intre 9.00 si 19.00.
Langa bazar se afla Biserica Chora, astazi Muzeul Kariye,
care dateaza din sec 14, din perioada lui Constantin cel Mare. Desi exteriorul
este un exemplu de arhitectura specifica perioadei renascentiste bzantine,
interiorul exceleaza prin frumusetea mozaicurilor si frescelor deosebite,
reprezentand momente biblice cu Fecioara Maria si Isus Hristos.
Cele doua
domuri de la intrare gazduiesc portretele stramosilor lui Isus pana la Adam,
cat si scene din copilaria si tineretea Mantuitorului. In sud se afla capela
care adaposteste mormintele membrilor familiei imperiale, frumos decorate cu
mozaicuri. In sec 16, ele au fost acoperite cu var si in 1950 - restaurate. Este
deschisa zilnic intre 9.00 si 17.00, cu exceptia zilei de miercuri.
Daca
sunteti amatori de-arome si culori, Bazarul
Egiptean este solutia. Este cel de-al doilea bazar ca importanta din oras,
dateaza din sec 17 si este adapostit intr-o cladire cu doua nivele umpluta la
refuz cu turistii curiosi. Denumit si Bazarul cu Mirodenii, poti ajunge la el
condus de mirosul aromelor de rahat turcesc si de condimente.
Evident, glumesc. Intrarea se face prin zona Eminonu – Sirkeci, pe langa Noua
Moschee.
Aici se afla cea mai mare diversitate de condimente si arome puse la
vanzare in Istanbul. Daca mai puteti sa mergeti, dati o fuga si la vechiul Fanar sau
Castelul Rosu, locul unde
s-au retras grecii dupa cucerirea Constantinopolelui de catre turci. Aici erau
educati urmasii fanariotilor greci si bulgari.
De aici drumul se tine drept
catre Cornul de Aur cu deschidere
catre portul Bosfor si parcurile
insiruite de-a lungul tarmului scaldat de ape.
Stramtoarea Bosfor delimiteaza granita dintre Rumelia, adica partea
europeana a Turciei, si Anatolia, partea asiatica, si este cea mai ingusta
stramtoare maritima folosita in navigatia internationala.
Pe cele doua maluri
ale ei a fost construit Istanbulul. Stramtoarea Bosfor face legatura intre
Marea Neagra si Marea Marmara despartind Asia de Europa si este unul dintre
canalele strategice de navigatie.
Denumirea de Bosfor se traduce prin “vadul
vacii”, iar legenda spune ca Io, una dintre iubitele lui Zeus, ar fi inotat
peste stramtoare sub forma de vaca, urmarita de mustele trimisa de Hera cea
geloasa.
Stramtoarea este traversata de numeroase vase de croaziera, tancuri
petroliere, vase comerciale sau pescaresti.
Canalul este frumos impodobit de doua
poduri suspendate: podul Bozazici,
cel care face legatura intre Beylerbeyi si Ortakoy, si
podul Fatih Sultan Mehmet care face legatura intre Anadolu Hisari
si Rumeli Hisari. Malurile sunt imprejmuite de palate si castele medievale, cade lemn care dateaza din perioada Imperiului Otoman denumite “yali”
de
ruine si gradini.
Toate pot fi admirate si
pozate de la bordul unui vas de croaziera.
De regula, imbarcarea se face
dimineata din apropierea podului Galata si se traverseaza la Anadolu Kavagi de
unde se poate explora Castelul
fortificat Yoros Kalesi, fortareata de unde turcii supravegheau intrarea in
Marea Neagra. Pe malul Bosforului se afla astazi un superb hotel care odinioara
a fost locuinta mai multor generatii de sultani: Palatul Ciragan.
Acesta a fost ridicat pe locul in care cu 4 secole
in urma se aflau Gradinile Kazancioglu. In sec 16, Amiralul Kilic Ali Pasa si-a
ridicat o casa pe malul apei. In 1648, Sultanul Murat al 4-lea a daruit gradina
imperiala fiicei sale, Kaya Sultan, si sotului acesteia, Marele Vizir Melek
Ahmed Pasa. Doua secole mai tarziu, Ahmed al III-lea daruia Marelui Vizir
Ibrahim Pasa Nevsehir si nevestei lui locul, fapt care a permis organizarea
Festivalurilor Ciragan. Marele Vizir al Sultanului Selim al III-lea avea sa
cumpere palatul si sa il dea spre renovare arhitectului Kirkor Baylan, pe care
l-a daruit in semn de pretuire Sultanului. Selim al III-lea l-a oferit surorii
sale, Beyhan Sultan. Generatii intregi de sultani si arhitecti din familia
Balyan au tot renovat palatul pana la ultimul sultan care a locuit in acest
palat, Murat al V-lea, impreuna cu familia.
In 1946, palatul a intrat in
posesia municipalitatii, iar astazi este un superb hotel de 5 stele.
In spatele
lui se intinde pe 16 ha parcul Yildi, unit de palat printr-o pasarela pe care
odinioara veneau femeile haremului la sultan.
Pe malul european al Bosforului,
la nord de Palatul Ciragan, se afla o gratioasa moschee, Ortakoy, situata in locul cunoscut sub denumirea de
Kleidion sau Cheile Bosforului. Deasupra ei ii tine umbra Podul Bosfor.
Moscheea Ortakoy mai are un nume, Buyuk Mecidiye Camii si a fost construita in
stil barc de catre arhitectul armean Nikogos Balyan in 1853, la porunca
sultanului Abdulmecit I. Tatal arhitectului, Garabet Baylan, proiectase
moscheea Dolmabahce.
Moscheea a fost ridicata pe locul unde inainte fusese un
mescid construit de ginerele Vizirului Pasei Ibrahim in 1721 si care a fost
distrus in timpul revoltelor lui Patrona Halil.
Moscheea are ferestre largi si luminoase si a fost dotata cu loggie si
locuri speciale pentru sultan si familia lui.
Cupola este decorata cu mozaic
roz. Corpul central este flancat de 2 minarete cu cate un balcon fiecare.
Inauntru sunt expuse caligrafii realizate de insusi sultanul care a ctitorit
lacasul de cult.
Fortareata Rumeli
Hisari se afla tot pe malul Bosforului si a fost ridicata de catre Ahmed
Cuceritorul in 1452. Ea este compusa din 3 turnuri principale si alte turnuri
mai mici, frumos ordonate de-a lungul zidului. Ea avea menirea de a preveni
invaziile dinspre Constantinopol. Astazi, gazduieste Muzeul de Arheologie. Aici
este expusa una dintre cele mai mari colectii arheologice din lume formata din
sute de statui romane si elene, sarcofage, obiecte descoperite in siturile de
la Troia, medalii, monede si sigilii.
Pentru cei care vor sa traiasca putin in
atmosfera traditionala a vechiului oras, e recomandabil sa vizitati micile cartiere Eyup, Fener si Balat in care
locuiesc inca turci, greci si evrei laolalta, dupa vechile obiceiuri de mahala.
In Fener se afla Patriarhia Ortodoxa
Greaca.
Peste Cornul de Aur, la nordul peninsulei istorice, se afla Galata cu celebrul turn cu acelasi nume
care ofera o panorama superba asupra intregului oras.
Podul Galata sau Galata Koprusu este cel mai vechi pod peste Golden
Horn, portul ridicat in 1453, si face legatura intre centrul istoric si
cartierul Eminonu, cu celebrul Palat Imperial Dolmabahce. Trecand peste podul
Galata, se ajunge imediat in cartierul Eminonu si in Cornul de Aur – golful
lung si ingust, asemanator unui sarpe cu un corn prelung si curbat.
Aici se
afla Moscheea Noua (Yeni Camii) sau
Moscheea Sultan Valide. Ea se afla in Piata Eminonu, pe latura sudica a
Cornului de Aur. A fost construita la solicitarea sotiei Sultanului Mehmed al
III-lea, Safiye, si continuata de mama sultanului Mehmed al IV-lea pana la
finalizarea ei.
Turnul Galata sau
Galata Kulesi a fost ridicat de genovezi in 1348 si a servit ca turn de
observatie, ulterior fiind transformat in inchisoare si hambar naval.
Astazi
turnul gazduieste un restaurant si un club de noapte. De acest turn este legata
legenda indraznetului aviator, Hezarfen Ahmet Celebi care si-a construit in
1348 aripi artificiale si ar fi zburat din varful turnului deasupra Bosforului
pana la Uskudar, pret de 3.3 km, speriindu-l pe Sultanul Murad al 4-lea, care
l-a exilat pe aviator in Algeria! Asa i-a trebuit! Cine l-a pus sa zboare?
Cel
mai faimos turn din Istanbul este Kiz
Kulesi sau Turnul Virginei. El este asezat pe o insulita scaldata roata de
apele Bosforului. Ani de zile a fost folosit ca far si are o poveste romantica ce trebuie
povestita. Legenda spune ca ursitoarele au prezis la nasterea fiicei unui
sultan ca aceasta va muri muscata de un sarpe otravitor atunci cand va implini
18 ani.
Sultanul a dat ordin sa fie ridicat un turn in mijlocul apelor, si-a
inchis fiica in turn si n-a permis nimanui accesul. De ziua ei, cand a implinit
18 ani, tatal i-a adus multe daruri, iar printre acestea se afla un cos cu
fructe rare si coapte, printre care se strecurase un sarpe mic. Atunci cand
fata a pus mana pe un fruct, sarpele a muscat-o si fata a murit in bratele
sultanului.
In realitate, turnul a fost ridicat de catre antenieni in sec 5
pentru a se apara de vasele persane. Inima
orasului este Beyoglu, un adevarat
centru de cultura si divertisment, un cartier a carui multiculturalitate se
manifesta in stilul arhitectural, in arta culinara, in animatia strazii.
Aici se afla o superba biserica romano-catolica St Antuan Kilisesi Beyoglu, care a fost ridicata de catre comunitatea italiana in 1725.
Strada Istiklal este inima cartierului care incepe din Piata Taksim din cartierul Beyoglu si se termina in apropierea Turnului Galata.
Strada gazduieste de-o parte si de alta numeroase cinematografe, teatre si
restaurante, cafenele si baruri. Celebrul tramvai micut strabate Istiklal
Caddesi de la un capat la altul.
Aceasta strada este cea mai renumita artera
comerciala din oras care este vizitata anual de milioane de oameni si unde
gasiti de la superbe haine in ton cu ultimile tendinte in moda internationala
pana la gustoasele baclavale si covrigii cu susan.
La nord de Piata Taksim incepe orasul nou cu
zgaraie norii care se intind de la Levent pana la Maslak, principalele cartiere
de afaceri. Piata Taksim este un loc modern si elegant, unde sunt amplasate
hoteluri, restaurante, baruri, mall-uri si cluburi de noapte celebre. Daca
mergeti mai departe spre Kurtulus,
Osmanbey si Nisantasi, veti descoperi cladiri superbe in stilurile
neoclasic si Art Nouveau. Indiscutabil, cea mai pretioasa comoara a orasului
este Bosforul, stramtoarea in jurul careia orasul isi strange apele acasa si prin care respira.
Pe malurile sale se
odihnesc la soare vilele traditionale din lemn care apartin familiilor mari si
instarite, restaurante care servesc preparate din peste proaspat pescuit si
fructe de mare. Pe partea opusa a
malului se afla partea europeana a orasului, cu numeroase locuri de
divertisment din cartierele Kurucesme, Arnavutkoy, Bebek, Baltalimani etc. In
partea asiatica a Bosforului se afla cartierele istorice Uskudar – simbolizat
de Turnul Maiden si Kadikoy. In
cartierele din aceasta zona a locuit odinioara elita Imperiului Otoman. Aceste
doua cartiere sunt populare pentru cafenelele de pe malul marii, pentru
parcurile si restaurantele traditionale.
Palatul
Dolmabahce, amplasat pe malul Bosforului si inconjurat de luxuriante
gradini, este considerat cel mai bogat palat-muzeu din intreaga lume.
El a fost
ridicat in sec 19 din porunca sultanului Abdulmeid I, imbinand stilurile
europene cu cele otomane intr-un exemplu reusit de opulenta stilata. Constructia
a costat 5 mil de bani din aur, adica 35 de tone de aur.
Turnul cu ceas ,
situat in afara palatului, a fost comandat de Sultanul Abdulhamid al II-lea si
contruit de catre arhitectii curtii in stil neobaroc.
Aici merita sa asistati
la schimbarea garzii. Palatul e format din 3 sectiuni: Selamlik-ul destinat
barbatilor, Muayede Salonu sau sala de ceremonii si Haremul si apartamentele
familiei sultanului. Cladirea e formata din 285 de camere, 46 de sali, 60 de
toalete si 6 bai. Acesta este cel mai mare palat din tara si este decorat cu
multe obiecte din aur si cristal.
In palat se afla cea mai mare colectie de
candelabre din cristal Baccarat din lume, tot aici existand inclusiv o scara cu
balustrada din cristal de Baccarat.
Palatul este renumit pentru tezaurul pe
care il adaposteste format din carpete valoroase, celebrul covor realizat din
piele de urs, vechi de 150 de ani, primit cadou de la unul din tarii Rusiei,
cat si pentru uriasul candelabru din cristal de Boemia primit in dar de la
Regina Victoria, format din 750 de lampi si care cantareste 4.5 tone. Intrarea
costa 20 de euro, dar merita, deoarece palatul este de departe cea mai
impresionanta cladire din oras.
Vizitarea lui dureaza aproximativ o ora, iar
fotografiatul in interior este interzis. Nu parasim zona orasului vechi fara sa
mentionam
Zidul lui Teodosius,
construit incepand din anul 408 d.Hr, in timpul imparatului cu acelasi nume.
Desi a fost extins de-a lungul timpului si uzurpat de cutremure sau de timp,
daramat pe alocuri ca sa faca loc unor artere moderne, zidul este o ancora in
timp si istorie, o marturie pe care orasul te obliga sa o bagi in seama, o
dovada arhitecturala si istorica, care are inca taria sa se intinda pe 7 km si
sa te invite la promenada. Palatul
Yildiz a fost construit in sec 19 si este renumit datorita colectiei de
portelanuri care au apartinut Sultanului Abdulhamit al II-lea. Pavilionul mare
este marturia luxului in care traiau sultanii odinioara si rolul pe care l-a
jucat Imperiul Otoman pe harta lumii. Pavilionul este situat intr-un imens parc
cu flori si plante decorative aduse din toate colturile lumii, cu arbori
seculari care infrumuseteaza una dintre cele mai frumoase panorame ale
Bosforului. Poate ar mai trebui amintite Muzeul
Mozaicurilor gazduit in Marele Palat unde sunt adapostite mozaicurile
bizantine provenite din pardoseala unui palat care se afla odinioara in Orasul
Vechi; Muzeul de arta turca si islamica instaurat in fostul palat al Pasei Ibrahim,
Marele Vizir al Sultanului Suleyman Magnificul. Aici sunt expuse colectii de
covoare orientale si colectii de ceramica turceasca.
N-am sa pun punct fara sa va dau cateva sfaturi:
folositi mijloacele de transport in comun, NU taxiurile care sunt foarte scumpe;
o calatorie costa in jur de 1.5 euro, indiferent cu ce mijloc de transport in comun folositi;
in Istanbul se poate folosi: tramvaiul, metroul, funicularul, autobuzul;
moneda lor nationala este lira turceasca, dar puteti face platile atat in euro, cat si in dolari americani;
este de preferat sa veniti cu lire turcesti deoarece iesiti mult mai ieftin decat cu celelalte monede de schimb;
cea mai buna zona de cazare este Sultanahmet pentru ca in jurul ei, pe o raza de cativa km, se afla toate obiectivele turistice importante;
preturile hoteliere incep de la 50 de euro/noapte/camera pentru 2 persoane;
transportul cu avionul va costa intre 110 si 180 de euro/persoana, in functie de linia aeriana folosita;
(Castelul Anadolu Kavagi)
daca vreti sa mergeti cu trenul, este bine sa consultati ofertele CFR Romania/Turcia/Ungaria/Bulgaria pentru ca fiecare tara are pachete atractive pentru familii si grupuri de prieteni pentru calatoriile facute in tarile balcanice. preturile pentru 2 persoane costa in jur de 88 de euro, iar drumul dureaza in jur de 60 de ore dus/intors;
rezervarile hoteliere pot fi facute de pe platformele hotelworld.com sau booking.com. Unele platforme percep 10% din contravaloarea cazarii in avans, diferenta urmand sa fie achitata la destinatie;
rezervarile pentru 5 nopti de cazare costa in jur de 300 de euro pentru 1 persoana, dar sunt agentii turistice care au oferte de cazare si sub aceasta suma in camere duble cu demipensiune;
de regula, micul dejuns este inclus in costurile de cazare;
NU beti apa de la robinet sau din locuri publice; turcii beau numai apa imbuteliata;
o sticla de plastic de 0.5 litri costa 0.50 lire, adica un leu;
feriti-va de hotii de buzunare si de lustragii de pantofi;
daca vreti sa schimbati bani, mergeti in bancile din centrul orasului;
(Esma Sultan Masion)
mancati neaparat peste si fructe de mare intr-una dintre cherhanalele de pe malul Bosforului;
mancare buna si ieftina se gaseste in apropierea Turnului Galatei;
un platou cu mix de carne de vita, pui si oaie, impreuna cu o salata , iaurt si lipie ajunge in jur de 12 euro si satura 2 persoane flamande;
merita incercat: kofte - chiftele aromate din carne de vita si pui cu orez si legume; pilav - amestec din orez si naut cu carne de pui tocata marunt sau cu snitel picant taiat fasii; alinazik - musaca de vinete si carne tocata aromata cu usturoi si dreasa cu iaurt; mercimek corbasi - supa picanta; kumpir - cartofi umpluti cu carne sau legume; imam baildi si multe altele;
mancati kebab cu carne de vita, pui sau oaie sau saorma - nu au gustul celor de la noi!
NU mancati in centrul orasului, in special in zona Moschei Albastre, deoarece mancarea nu este asa gustoasa, iar preturile sunt piperate;
mancati unde mananca localnicii, nu unde se inghesuie turistii;
comandati mancare traditionala care este extraordinar de gustoasa pentru ca folosesc doar preparate proaspete;
o masa pentru 2 persoane intr-o piata costa intre 8-12 euro, iar in centru intre 20-25 de euro;
cel mai bun peste se serveste in piata de peste;
gustati o baclava cu nuca sau fistic, sarailii, rahat turcesc cu nuca, fistic, rodii, trandafir sau menta, vrac sau la cutie, halva, lolma - celebrele gogosi mici si insiropate sau orice alt produs de patiserie;
cumparati un suberek - placintele sub forma de gogosi umplute cu carne tocata de vita bine condimentata;
Boreklik - strudel umplut cu branza de capra sau de oaie , tavalite prin seminte de susan sau mac;
osmanli macun - zahar ars caramelizat sau castane coapte pe carbuni;
obligatoriu trebuie sa incercati o inghetata turceasca preparata de baza de salep- adica faina obtinuta din macinarea bulbilor de orhidee si mastic - rasina arborelui cu acelasi nume. Nu numai ca este deosebit de gustoasa, dar spectacoleul oferit de vanzator care intinde inghetata ca si cand ar fi din guma de mestecat merita sa fie savurat mai ceva decat inghetata ca atare;
beti ceai de menta sau ceai negru - mai tare decat 2 cafele la un loc; cafea turceasca la nisip sau o bere Efes;
cei curiosi sa guste ayranul - bautura racoritoare facuta din amestecul de iaurt si lapte sarat sau merita incercate sucurile fermentate din morcovi sau fresh-urile de fructe;
daca vreti sa incercati stilul oriental traditional, puneti mana ci luati-va o nargilea sau mergeti intr- o baie turceasca (hamam) - cele mai curate sunt in orasul vechi;
produsele in partea asiatica sunt mai ieftine decat cele din partea europeana;
dacav vreti zbor extrem, in partea asiatica va puteti urca intr-un balon care se ridica la 200m inaltime si puteti sa vedeti orasul de sus;
feriti-va de hotelurile mici unde preturile sunt afisate in lire, iar la plecare vi se cere sa platiti in euro; solicitati plata in avans ca sa nu va pacaliti;
daca aveti probleme, folositi numarul sectiei de politie destinata turistilor straini in care ofiterii vorbesc limba engleza: +90 212 527 4503;
Museum Pass Card Istanbuleste recomandat sa fie achizitionat in cazul in care va propuneti sa
vizitati mai multe muzee. El costa 85 de lire turcesti, adica aproximativ 29 de
euro.
Cu el se poate intra in toate muzeele mentionate in lista. Link-ul de unde
se poate cumpara este acesta: https://www.muze.gov.tr/buy_museum_pass
Daca veti
calcula cat costa biletele, veti observa sa doar intrarile in palatul Tokapi,
Hagia Sofia si Muzeul de Arheologie acopera suma cardului. E drept ca nu sunt
toate obiectivele de interes pe lista, ci doar 9 muzee, dar trebuie sa luati in
calcul faptul ca va ajuta sa faceti economii. Cardul e valabil 72 ore de la
prima folosire, timp suficient, zic eu, sa beneficiati de avantajele lui. In
plus, la muzeele din lista nu mai stati la coada la bilete!
pentru
transportul in comun, daca se foloseste Istanbulkart
(un fel de portmoneu electronic ce trebuie alimentat cu bani), o calatorie
costa 1.90 lire in loc de 3 lire! Istanbulkart costa 8 lire si poate fi
cumparat din statiile de metrou si librarii. El se poate alimenta la automatele
din statiile de metrou. Daca preferati sa cumparati bilete, acestea sunt sub
forma unor fise din plastic si se cumpara tot de la automatele din statiile de
metrou!
cei
care doresc sa calatoreasca in autobuzul turistic, le recomand sa se
documenteze inainte, deoarece preturile sunt piperate, dar aveti link-ul aici: http://eng.bigbustours.com/istanbul/home.html
In
loc de incheiere: Pamuk spune in romanul sau: ” Pentru a intelege mai bine
aceasta atmosfera in alb-negru ce accentueaza sentimentul de melancolie, care
ramane inseparabil de oras si care este mereu readus in actualitate, caci este
impartasit de toti istanbulezii ca un destin, trebuie sa vii la Istanbul cu
avionul, dintr-un oras occidental instarit, si sa te pierzi indata dupa aceea
pe strazile aglomerate, sau sa te duci intr-o zi de iarna pe podul Galata –
inima orasului- si sa vezi puhoaiele de oameni care trec pe acolo , in haine a
caror culoare nu se poate distinge niciodata, sterse, gri, de culoarea umbrei”,
iar eu am sa concluzionez: nu va faceti probleme, desi putem merge cu avionul
la Istanbul, orasul ne pare plin de culori si viata, semn ca inca nu am ajuns
in stadiul de tara occidentala instarita.