Numele
cartierului Iozefin (in limbile: germana Joseptstadt si in maghiara Józsefkülváros) provine de la cel al
împăratului Iosif al II-lea, în timpul domniei căruia a fost întemeiat.
Iosefinul, numit inițial Maierele Vechi, a fost proiectat de la
început ca un sat de coloniști germani de-o parte și de alta a Canalului Bega.
Cartierele istorice de la sud de cetate adăpostesc mii de clădiri de patrimoniu
care au apărut pe locul unor grădini date în arendă („maiere").
Casele din cartier aveau grădini luxuriante, pe care burghezii din Cetate si
le-au construit drept spatii de recreere. În 1744 s-a primit aprobarea de
înființare a cartierului, iar după a doua sa vizită în Banat, în 1773,
împaratul Iosif al II-lea de Habsburg a acceptat ca acest cartier să îi poarte
numele. Pe malul Begăi sau construit mori, in 1846 s-a ridicat Fabrica de
Țigări, cea mai veche din România de azi, fabrica de ciocolată, fabrica de
pălarii, uzina de apă industrială.
Inițial,
cartierul a fost construit lângă Cetatea Fortificată fiind separat de zidurile
cetății. El s-a dezvoltat de la sine, deoarece pe Canalului Bega se construise
port, raul era navigabil si pe el se transport marfa, iar in apropiere se afla
gara. Astăzi, limita dintre cartiere nu mai există, zidurile fiind demolate la
sfârșitul secolului al XIX-lea. Poarta de intrare in cartierul Iosefin
este reprezentata astăzi de Podul Traian, cu directia de
mers spre Piața Maria. Primele clădiri au fost construite după 1890, când s-au
ridicat interdicțiile militare de construire si largire a orasului. Casele
scunde alternează cu cele înalte si sunt amplasate în stil german, cu plan
rectangular și culori variate.
Podul
Traian denimit si „podul Huniade" sau „podul de la Maria" a fost
ridicat in 1917 si a inlocuit vechiul Pod de fier, mutat intre strazile Ady
Endre si Muresanu. Podul actual a fost proiectat 1911, de ing. Károly Lád,
arhitect Elemér Wachtel si a fost terminat abia în 1916 din cauza
războiului. Venind din cartierul Cetate, calatorul trebuie sa traverseze podul,
ca sa intre în cartierele Iosefin, aflat în dreapta, şi în Elisabetin, situat
în stânga bulevardului.
Mijlocul bulevardului constituie graniţa istorică între cele două
cartiere. Elisabetinul a luat fiinţă imediat după plecarea turcilor şi
purta numele de „Maierele Vechi” (în limba germană: Mayerhof) sau
„Maierele Româneşti” pentru că aici erau instalaţi românii. Primele
construcţii care au apărut în actualul cartier Elisabetin sunt Capela Rosalia
ridicată în 1739-1740, casa căpitanului inginer Dissel (Distel) şi Cambiatura,
locul de schimb al cailor de poştă. Documente indică faptul că nu existau alte
construcţii în această zonă în anii 1746 – 1750. Acesta este motivul pentru
care proprietăţile şi clădirile au fost denumite „Maierele Vechi” în preajma
anului 1744, când s-a aprobat construirea la nord-vest de acestea a unui
cartier de locuit nou numit „Maierele Noi”. Abia după 1750 a apărut un
cartier cu case de locuit amplasat între actualele Piaţa Bisericii şi Str.
Cozia. Cartierul se numea Maierele Vechi Valahe şi era locuit în mare
majoritate de români. În partea de nord-vest, nemtii au început să - si
construiască locuinte, drept pentru care zona ia numele de „Maierele Germane”.
Cladirile germanilor erau amplasate in jurul actualelor strazi Romulus şi
Odobescu. La
inceput, cartierul arăta ca un sat construit în jurul unei bisercici din
lemn, cu case mici, înconjurate de livezi şi grădini de
zarzavaturi. Până în 1750 nu au existat decât cele
trei construcţii menţionate anterior, prin urmare biserica din lemn nu putea fi
amplasată decât în fostul cartier Palanca Mică. Numele actual (in limba
germană:Elisabethstadt) este folosit abia în 25 mai
1896, în cinstea Împărătesei Elisabeta ("Sissi"), soţia împăratului
Franz Iosef I, care a fost asasinată la Geneva. Dupa anul 1882 s-au construit
zeci de clădiri, iar cartierul a cunoascut o reala dezvoltare. În perioada
interbelică i s-a schimbat numele în „Principesa Elisabeta” însă a rămas în
conştiinţa oamenilor ca Elisabetin. Primele clădiri au aparut
în Elisabetin, însă cartierul Iosefin a reuşit să devină încă din
secolul al XVIII-lea un cartier inchegat. Arhitectura părţii superioare a
podului anunţă stilul Art Déco si noile tendinte arhitecturale, după
incheierea Primului Război Mondial. Podul ar fi trebuit sa fie impodobit
cu elemente decorative, turnuri si galerii. Dincolo de pod avem imaginea
unui oraş mare european – fronturi de clădiri vechi, ce par să continue la
nesfârşit. Cum mergem catre Iosefin, pe dreapta avem Palatul Societăţii
de Hidroameliorări Timiş-Bega, o clădire realizata în stilul arhitecturii 1900, decorată cu
reprezentări de peşti.
Palatul Apei sau
Palatul Bega a fost construit dupa ce raul Bega a devenit o artera navigabila
de catre arh Baumhorn Lipót. Pe peretii cladirii se pot vedea si
astazi figurile stilizate care au ca punct de inspiratie apa. In anul 1902
palatul a fost amenajat pentru birouri. Cladirea este formata din demisol,
parter si doua etaje, trei de fapt în corpul central, cel pe care se afla
intrarea principala in imobil. Fatada este formata dintr- o pereche de coloane
duble care marcheaza frontoanele. Materiale folosite sunt caramida, betonul
armat, tencuiala, lemnul, tabla de zinc. Zidaria portanta, planseul din beton
armat, sarpanta din lemn cu invelitoare din tabla sunt cateva dintre tehnicile
folosite in realizarea acestei cladiri. Constructie realizata „pe colt,
guverneaza o importanta intersectie”.
Vis-a-vis, pe
partea „elisabetana" se ridica o clădire Art Nouveau eclectic,
cu elemente neogotice: palatul Marschall , realizata dupa
proiectul arh. Martin Gemeinhardt care este decorata cu multe
simboluri: pomul vieţii, fluturi stilizaţi, elemente florale tipic
gotice – toate apartinand curentului Art Nouveau.
Imediat dupa palatul Bega, pe malul canalului este Casa
Regionala de Asigurari, urmata de doua imobile cu apartamente
de inchiriat. Marea majoritate a oamenilor de afaceri isi construiau imobile
mari, divizate in apartamente pentru inchiriat. De regula, in fata, la strada,
la etajul I, locuia proprietarul, iar restul aptartamentelor se
inchiriau. Cu cat ne ducem catre capatul curtii imobilelor amplasate in
aceasta zona, constatam faptul ca toate categoriile sociale (atat burghezul
bogat, cat si muncitorul sarac) convietuiau in acelasi perimetru. Distanta de
la strada si dimensiunea spatiunui de locuit desemnau rangul social al
locatarului.
Continuăm
in stanga podului pe Splaiul T. Vladimirescu, în Elisabetin. După Palatul
Flavia, cotim la dreapta pe Strada Caraimanca ca sa ajungem în Piaţa
Plevnei.
Aici se afla o adevarata „rezervaţie de arhitectură a anilor 1900" .
“Casa
cu poarta frumoasa” se
afla la nr. 2 , unde poate fi admirata o poartă cu o feronerie
deosebită realizata din metal, probabil cea mai elegantă feronerie a Art
Nouvea-ului în Timişoara. Arhitectul care a realizat aceasta cladire este
László Székely, iar proprietarul era Emil Szilárd, inginerul-şef al
oraşului.
„Casa
cu păuni şi bufniţe" sau casa Johann Hartlauerse afla la nr
7 . La casa Hartlauer se mai păstrează câteva
resturi din pictura în culori vii, cu motive repetitive formate din vaze cu
flori pe piedestaluri, ce decora odată casa scărilor
„Casa
cu păuni" sau casa Nicolin se afla pe aceeasi strada la nr. 4.
Aici
avem un amestec de elemente florale şi animale si ambele sunt dovada
artistica a arhitectului Martin Gemeinhardt.
Despre
Martin Gemeinhardt nu se stiu multe lucruri, deşi acest arhitect a
proiectat multe clădiri frumoase, îndeosebi în cartierele Iosefin şi
Elisabetin. Gemeinhardt era renumit in comunitatea timişoreană pentru
decoraţiile sale elaborate, cu o bogăţie de motive vegetale şi animale.
Inaugurarea clădirilor sale era mentionata si elogiata de presa locala a
vremii. Astfel din ediţia din 6 februarie 1906 a Temesvarer Zeitungaflăm
că s-a inaugurat "clădirea modernă, proiectată de arhitectul Gemeinhardt
Martin", pe bulevardul principal din Iosefin (Kossuth Utca).
Semnătura din imagine se afla pe "casa cu păuni şi
bufniţe" din Str. Caraiman, Piaţa Plevnei. Se remarcă utilizarea limbii
maghiare, nu doar la denumirea profesiei ("épitész" înseamnă
arhitect) ci şi la forma de scriere a numelui: Gemeinhardt M(árton) în loc de
Martin Gemeinhardt, în forma normală a numelui său german.
Martin
Gemeinhardt a fost unul dintre primii arhitecti ai Secession-ului în Timişoara,
creaţiile sale tin de "fază florală" a acestui curent al
arhitecturii 1900. Perioada de maxima inspiratie a lui Gemeinhardt a
avut loc înainte de gloria maxima a Secession-ului timişorean, care a stat
sub semnatura lui Székely László şi, parţial, sub influenţa scolii lechneriene
de la Budapesta. De aceea Gemeinhardt poate fi considerat un "ilustru
pionier" al Secession-ului la Timişoara.
Palatul
Jakob Klein se
afla pe partea opusa la nr. 5, unde se poate admira un rezalit pe două nivele,
dar si reliefurile dintre etajele 1 şi 2 unde este reprezentata o tânără cu
vioară.
In
holul de la intrare in edificiu, pereţii sunt încărcaţi de reliefuri în
stilul 1900, care reprezenta tinere femei înlănţuite în dans.
Pe Str. Doja sunt amplasate mai multe cladiri construite în
ultimii ani ai sec. al XIX-lea. După ridicarea interdicţiei de construire
impusă de apropierea de zidurile cetaţii, portiunea de strada dintre
strada Doja si Piaţa Maria a beneficiat de investitiile masive in
construirea de noi cladiri.
Se
remarca decoraţii neobaroce – nişa cu motivul scoicii, statuia din nişă,
ancadramentul ferestrelor de la etaj, uşa de la intrarea in cladiri înaltă
şi foarte îngustă. Lipseşte poarta largă pentru acces cu atelaje (căruţa,
trăsura, ) care era aproape obligatorie la clădirile mai vechi. În noua Timişoară,
lumea avuta renunta usor la trasura cu cal, nu mai depindea de atelaje deoarece
se introdusesera tramvaiele electrice, iar spatiul din curtile interioare putea
fi valorificat altfel.
Din
Str. Caraiman cotim pe str. Gheorghe
Doja la dreapta ca sa ajungem in Piaţa Sfânta Maria. O
legendă locală spune că aici a murit în chinuri groaznice Gheorghe Doja.
Călugărilor,
care cântau imnuri religioase lângă muribund, le-ar fi apărut în faţă chipul
Fecioarei Maria, motiv pentru care locuitorii au ridicat o cruce de lemn in
cinstea acesteia. Ulterior, crucea de lemn a fost inlocuita cu momentul Sfintei
Maria, sculptat în marmură de Carrara şi plasat sub un baldachin
neoromanic, proiectată de arhitectulLászló Székely.
Monumentul
actual a fost ridicat în 1906 de catre sculptorul Kiss György. Capela
Maria, cunoscuta si sub denumirile de Maria Kapolna sau Marien Kapelle, se
sprijina pe sase stalpi din granit de Belgia. Statuia este amplasata in
Piata Maria si a fost ridicata in 1906 de sculptorul Strol. Anul inaugurarii
monumentului este confirmat si de inscriptia in limba maghiara plasata in
spatele ansamblului arhitectural.
În
imediata apropiere a monumentului se află Palatul comunităţii
reformate alcatuit din casa parohială şi
biserica, in stil neogotic.
Vis-a-vis
de aceste caldiri se afla cazinoul Delvideki care
a functionat in sistem de club al oamenilor instariti. In Casino intrarea nu
era libera, trebuia sa fii membru ca sa poti fi acceptat.
Aici
aristocratia locala se intalnea sa citeasca ziare, sa studieze
in biblioteca. Membrii clubului jucau carti, ascultau concerte,
organizau intalniri. Actuala sala "Lira" era sala de
concerte a casinoului. Initiatorul unui astfel de asezamanat a
fost contele Széchenyi István, care a adoptat modelul englez si a
infiintat Casinoul National la Budapesta in 1827. Dupa acest model, au fost
infiintate cluburi ale oamenilor bogati in toata Ungaria. Casinoul din
Iosefin a fost construit in 1904 dupa proiectul realizat de
arh. Tőry Emil.
Continuand
traseul spre Piata Kuttle, vom remarca biserica ortodoxă
română din Iosefin , numită un timp şi „catedrala veche", care a
fost construită între 1931-1936 de catre arh. prof. Victor
Vlad. Acest edificiu marchează ruptura de arhitectura barocă
atat de cunoscuta în timpul monarhiei habsburgice si noile tendinte
de inspiraţie în stilul neobizantin . Biserica reprezinta copia la scara redusa
a catedralei Sf. Sofia din Constantinopol.
Aici
suntem de fapt în Piaţa Mocioni sau Piaţa Küttl. Pe stânga, se
află casele Fiatska (case de raport), urmate de trei
case Secession lipite unele de altele. Casa Karl Hart din Piaţa
A. Mocioni 4 a fost construită de arh. Karl Hart si reprezintă una dintre
puţinele clădiri în stil eclectic neobaroc. Palatul Jakob Fischer de
la nr 5 a fost construit de catre arh. Gabor Fodor si corespunde
stilului anilor 1900, curentul szeceszió. Faţada este formata din pilaştri
plasati pe două niveluri ale cladirii. Din Piaţa A. Mocioni, daca o
cotim la dreapta pe strada Ady Endre, ajungem la Podul Metalic. Deşi
a fost proiectat atat pentru tranzitul de persoane , cat si de vehicule si a
stat mai multi ani pe locul unde e acum Podul Traian, el este folosit astazi ca
pasarela.
Piaţa
Mocioni este dominată de „Casa de Raport a Municipiului" care
închide frontul spre sud-vest. Cladirea este o dovada arhitecturala a stilului
istoricist eclectic a Timişoarei. La intersectia strazilor I. Ghica nr.
1 cu Bvd. R. Carol se află o altă clădire în stilul Secession-ului
floral a arhitectului Gemeinhardt cunoscuta sub numele de Casa Generala
de Economii (banca) din Iosefin.
Palatul Casei de Economii, ornat in motivul stupului de albine, se află vis-a-vis, pe colt. De la aceasta distanţă se vede palatul Albert Schott care a fost prima cladire cu trei etaje din cartier.
In imaginea de mai jos, pe stanga, se afla
Palatul Albert Schrot, iar pe dreapta, Palatul Piszika.
Palatul
Hochstrasser este
o cladire realizata in stil Secession geometrizat, formata
din parter si 3 etaje. Daca o cotim la stânga pe Str. I. Ghica, la
intersecţia cu Bvd. 16 Decembrie 1989, vis-a-vis, se află fosta casă
Rudolf Menczer,
construita în
stil eclectic istoricist neobaroc. CAstazi, in incinta cladirii functioneaza spitalul
de ginecologie Odobescu. La parterul cladirii inca se poate admira farmacia care
a aparţinut lui Kolomán Skribanek, in interiorul
careia mobilierul original este parţial păstrat.
Revenind
pe bulevardul 16 Decembrie 1989 se remarca palatul Thomas Ede,
o clădire Secession.
Putin
mai departe se află şi Cazarma Pompierilor, cu turn pe colţ,
constructie în stilul anilor 1900, realizata dupa proiectul arhitectului
László Székely.
Pe
partea dreaptă a Bulevardului Geneneral Dragalina dam inevitabil de
complexul Surorilor de Notre Dame, construit între
1881-1894, unde cladirea reprezentativa este Şcoala de Fete. Cea mai mare
parte a lucrărilor au fost finanţate de către episcopul catolic Alexander Bonaz
care şi-a folosit intreaga averea personală pentru acte de caritate.
Complexul
include o biserică cu două turnuri in stil neoromanic. Aici se slujeşte şi în
limba bulgară, pentru comunitatea bulgarilor din Banat.
Elementul cel mai reuşit al ansamblului este corpul vechi,
retras de la stradă, făcând loc unei curţi de onoare, unde astazi se afla
Liceul Dositei Obradovici, cu limba de predare sârbă.
Tot aici se afla Palatul cu turn, un alt exemplu
de arhitectura Secession, realizat de arhitectul Eduard Reiter.
Mai in fata, tot pe stanga, este Piata Iosefin.
Piata a mai fost cunoscuta si sub denumirea Piata Scudier.
Aceasta a fost cea mai mare piata din oras.
Pe
partea stângă se află Biserica Catolică Parohială a
Cartierului Iosefin ridicata in stil baroc cu elemente rococo. In 1889 turnul a
fost supraînălţat, motiv pentru care biserica are o suplete atipica pentru un
edificiu baroc. În curtea bisericii se află cel mai vechi monument de artă din
oraş: statuia Sf. Nepomuk, care se afla iniţial în Cetate, în Piaţa Libertăţii.
Pe
strada Preyer la nr. 1 se află casa Albert Hain, după
numele proprietarului ce îşi deschisese la parter o farmacie, cu o
arhitectura neobaroca.
La
nr. 2 pe Strada Preyer se află palatul Alexandru
Pisică. Dincolo de podul peste Bega se remarca o veche cladire
cu forme rotunde, realizata în stilul arhitectului Ödön
Lechner. Tot aici se afla palatul Miksa Brück, usor
de recunoascut după frontonul semicircular, pe colţ. Tot aici pot fi
admirate:
Sinagoga
din Iosefin,
Fabrică
de Ţigări şi Turnul de Apă . Acesta a fost
perechea celui din Fabric, la celălalt capăt al reţelei de apă. Revenind in
Piaţa din Iosefin si îndreptandu-ne pe Bulevardul General Dragalina,
inainte de a ajunge la pod se observă Palatul Ancora,
al
carui proprietar a fost Aladár Kudelich. Pe peretele de la etaj, se poate vedea
şi astăzi o ancoră.
Tot
aici se poate admira clădirea fostului Hotel Royal (cunoscuta si sub denumirea
de palatul Karl Weisz).
Dincolo
de pod se afla Hotelul Splendid realizat dupa planurile
arhitectului Martin Gemeinhardt, care era şi proprietarul cladirii.
In imediata apropiere este Gara de Nord.
Numele
inițial a fost Josefstadter Bahnhof sau Jozsefvaros
Indohaz, „gara din Iosefin”, după numele cartierului. Prima clădire
a fost construită între anii 1897-1899,
iar după Unirea Banatului cu România,
în1919, s-a zis „Gara Domnița Elena”.
În
timpul războiului ea a fost puternic bombardată de aviația
aliată. Desi reconstrucția s-a făcut după proiectul inițial,
în 1970, fatada a fost schimbata in stilul arhitectural lipsit de
personalitate si estetica atat de des folosit in perioada comunista.
Vis-a-vis de gara se afla Hotelul Coroana de Otel, care a
fost bombardat in timpul razboiului.
IIn
Timisoara austriaca exista o industrie hoteliera foarte profitabila. Ármin
Barát, în schiţa sa monografică „Die königkle Freistadt Temesvár” (Timişoara
oraş liber regal, 1902) scrie că la începutul secolului XVIII, oraşul avea
hoteluri şi hanuri care satisfaceau pretentiile clientilor calatori: „Pentru
oaspeţii sosiţi în trăsuri se găsea lângă fiecare poartă a oraşului câte un
hotel spaţios, fără etaj; aici trăgeau căruţaşii şi ţăranii cu căruţele şi caii
lor. Pentru domni erau hoteluri mai distinse”. In functie de
cartierul in care erau amplasate, existau si reguli care trebuiau respectate.
Astfel, după epidemia de ciumă care decimase orasul, în urma unui jurământ din
anul 1738, duminica, toate restaurantele şi birturile din Cetate erau închise,
motiv pentru care cele situate in celelalte cartiere cunosteau un flux foarte
mare de clienti. Acesta a fost motivul pentru care , mai tarziu, s-a renunţat
la interdicţie şi în Cetate. Hotelurile se diferentiau , in functie de
serviciile oferite, inca de atunci.
In Iosefin - în preajma gării se
aflau hotelul si restaurantul „La Coroana”, devastat de revoluţionari în
1 noiembrie 1918, apoi „Leul de Aur”, dotat cu multe camere
confortabile, curte cu gradina spatioasa şi curată, sală de
mese generoasa, sala de receptii şi „cea mai frumoasă cafenea din
Iosefin şi cea mai frumoasă cofetărie din suburbiile Timişoare, cu staţie de
omnibus. Bucătăria şi pivniţa proprietarului Dobranszky se bucură de
recunoaştere unanimă”. Tot in aceasta zona era hotelul „Royal” , amplasat
in imediata apropiere a actualei Piete Iosefin. Dar cel mai îndrăgit hotel şi
restaurant era atunci „Steaua de Aur”. In jurul localurilor mari si
renumite prin serviciile oferite se dezvoltau multe altele mai mici, precum „Pasărea
Struţ”, berăriile Pilsner din
Palatul Orăşenesc cu chirie din Piaţa Küttl, Stenzel şi restaurantul
Gării Centrale. Cafenelele se dezvoltaseră încă de la
începutul secolului al XVIII-lea, pe la 1850 cele mai distinse fiind cele
deţinute de Johann Barth, Delpondio şi Rudolf Magdenburg. Aici obişnuiau să se
tundă şi să se radă clienţii. În jurul anului 1870 , în Iosefin, cea mai cunoscuta era „Vaporul
Alb”, dar si „Spacil”, situata în casa cu chirie din
Piaţa Küttl, „Leul de Aur”, „Central” unde se putea juca biliard, şah,
domino, jocuri de cărţi. Aici se încheie turul Cartierului Iosefin. Cine
doreste continuarea traseului spre Elisabetin, poate urma traseul pe malul
Begăi, trecând din nou pe lângă Podul Metalic şi Piaţa Maria, continuând pe
strada Gheorghe Doja.
Centrul
cartierului este Piaţa Nicoale Bălcescu, dominată de silueta
neogotică a Bisericii Catolice. Catedrala a fost construită
între 1912-1919 de catre arh. Karl Salkovits, biserica devenind
rapid un simbol al cartierului. Faţada vestică prezintă două turnuri cu
înălţime de 57 metri, iar interiorul este segmentat de prezenta celor cinci
altare, create de atelierul Stuflesser din Tirol.
Ocolind
biserica pe la stânga, in spatele ei se afla Biserica Ortodoxă din
Elisabetin,
construită
în 1784, şi renovată în 1894, cu turnul realizat in stil baroc. Multe
cladiri importante au fost date uitarii sau au disparut in negura timpului:
localul "Şari-Neni" unul
dintre cele mai cunoscute bordeluri din perioada interbelică, renumitele grădini de flori ale lui Mühle şi Niemetz
care se întindeau pe zeci de hectare, restaurantul
Novotny, cu grădina de vară, club şi popicărie unde se adunau oamenii
instariti ai cartierului, localul „Căţeaua
Leşinată” , atelierul de orgi al
familiei Wegenstein si altele.
În
apropiere, pe Strada E. Celebi nr. 2 se află „Casa Turcească"care,
se presupune, că este cea mai veche casă din oraş, ridicata inca din vremea
ocupatiei turcesti, însă la restaurare s-a putut stabili cu certitudine că este
clădită cu cărămizi austriece. Cladirea a aparţinut inginerului Dissel, care a
lucrat la Domul Catolic din Piaţa Unirii. Folclorul local mentioneaza faptul ca
ar fi fost sapat un tunel care începea aici şi se termina în faţa Belgradului,
fapt nedovedit pana in prezent.
Continuand
traseul spre cartierul Cetate pe Bulevardul Mihai Viteazu, se poate constata ca
aproape toate clădirile de aici provin din perioada interbelica, caracterizate
prin influenta arhitecturii neoromâneşti, cu decoraţii de
origine bizantină sau brâncovenească: clădirea veche a Politehnicii.
retrasă
de la stradă, apartinand arh. Duiliu Marcu. Această instituţie de
învăţământ superior a fost prima clădire din zonă. Inaintea Politehnicii ,
chiar la intersectia bulevardelor Victor Babes cu Mihai
Viteazu, se afla vila Mühle ,
casa
familiei celebrilor gradinari care au promovat Timisoara la nivel
european, aducandu-i numele de „örasului florilor”. In
epoca se spunea ca dintre cele 4.500 de specii de flori care erau
plantate in gradinile si parcurile Europei, 1.500 erau cultivate in
Elisabetin. Cei mai apreciati erau trandafirii, cultivati in toate
marimile si culorile, de la alb la negru si albastru, prezentati in expozitii,
in revistele si in cataloagele de specialitate distribuite in toate
capitalele. Ei sunt creatorii Parcului Rozelor, dar al Parcului Cismigiu
din capitala.
Putin mai in fata, pe partea
opusa, se afla atelierul de orgi Wegenstein.
De-a
lungul Begăi, se aflau încă grădini şi loturi cu porumb.
Traversarea
Podului Mitropolit Andrei Şaguna sau „Podul Episcopal" vom
intra in cartierul Cetate. Pe cele patru socluri vizibile şi azi trebuiau să
fie postate busturi ale unor episcopi catolici ai Banatului, busturi care nu au
mai fost puse niciodată. Si in Elisabetin
se aflau hoteluri, restaurante si cafenele care trebuiesc mentionate. In
Piata Balcescu de astazi erau restaurantele lui Nowotny şi Hladik,
care erau dotate cu grădină mare şi teren de popice. În 15 aprilie 1895,
„Reuniunea română de cântări din Maiere” a dat un concert în sala hotelului „La
Leul de Aur”, iar în 1898 comitetul parohial ortodox român din Elisabetin
se reunea la restaurantul „Novotny” unde aici va funcţiona mai târziu cinema
„Victoria”.
Imaginile au fost preluate, ca de obicei, de pehttp://www.banaterra.ro/
.JPG)
