Moş Crăciun nu dă daruri ticăloşilor! - Dan Puric

Selectie de citate:

"Dacă ai doar cord, capeţi privirea porcului care nu crede că există Crăciun."

"Hristos a înfrumuseţat suferinţa, pe care a făcut-o corabie către Dumnezeu."

"Vei învăţa să conduci când vei şti să te fereşti de proşti, nu când vei şti legea! "

"Ce rău îmi făcuse mie pasărea aceea, ca s-o ucid? Nu-mi reproşa nimic. Atârna în mâinile mele mici ca şi cum îmi dădea un sărut de adio. Am îngropat-o încet. Apoi bătrânul din mine a desenat pe moviliţă o cruce. O lacrimă a căzut în mijlocul ei. Murea specia din mine şi se năştea omul. De atunci, sufletului meu îi este hărăzit să cânte şi să zboare, dar să şi fie lovit de moarte. De atunci îmi îngrop veşnic sufletul ucis. Dar ce ciudat, de data aceasta, cu fiecare înmormântare devin mai tânăr. Da, pasărea mea de vis m-a iertat. Prin moartea ei nevinovată a ucis vânătorul din mine."

"Antrenamentul de uitare la care este supus poporul român, astăzi, face ca gândirea şi inima să se rotească pe loc şi, din această rotire în gol, paradoxal, o dată cu trecutul, dispare şi viitorul. El, omul de azi, pedalează zadarnic într-un prezent continuu. A locui cu fiinţa doar într-o dimensiune a timpului, şi aceea distorsionată, înseamnă moartea lentă, dar sigură, a identităţii. "

"Aşa a fost la noi transfigurat urâtul. Am înfrumuseţat ceea ce nu se poate înfrumuseţa: hidosul. "

"Dacă priveşti România prin ochii lui Sancho Panza, un ţăran plin de vitalitate, cu simţul realităţii, vezi un ghetou neocomunist, fără perspectivă politică, fără viitor, trăind o confuzie şi o improvizaţie totală. Un destin aproape tragic. Dacă priveşti prin ochii lui Don Quijote, vezi o ţară cu o taină imensă, capabilă să dăruiască şi celorlalţi. Depinde prin ce ochi o priveşti. El s-a îndrăgostit de Dulcineea nu din văzute, ci din auzite. Eu, la fel, m-am îndrăgostit de România, nu din văzute, pentru că îţi vine să te sinucizi dacă ieşi acum pe stradă, ci din ce-am citit şi din ce mi-au povestit alţii despre ea."

"În numele democraţiei artistice, deci în numele unei ilegimităţi, prostul gust şi-a câştigat dreptul la exprimare."

"La român, Moartea nu este de capul ei, trebuie să respecte regula jocului. Ea nu este un duşman al vieţii, ci, paradoxal, un partener al ei. Nu este dimensiunea cea mai mare, ci stă la coadă după Necaz şi datorii. Mormântul nu este loc de blestemat, ci de iubit."

"Priviti-ma ca pe o troita ramasa singura in Baragan. Va veni cineva sa se inchine. Nu e vorba de optimism, care nu e o categorie crestina, ci de nadejde."

"Se obişnuieşte să se vorbească despre "delirul dragostei", acel "ceva" ce te orbeşte şi te face să nu mai vezi realitatea. Dar nimeni nu vorbeşte despre delirul mediocrităţii, acea "beţie a lucrurilor meschine" (mărunte), care-şi cer dreptul la suveranitatea fiinţei tale, doar prin covârşitoarea lor majoritate, sabotând în permanenţă visul de a fi om, şi a cărui urmare este urâţenia continuă a vieţii. Frumosul rănit de sabia realului îşi lasă sângele ca jertfă (asupra acestuia), dar, ce ciudat, numai aşa, rănit, frumosul înfrumuseţează!"

"Omul frumos în ziua de azi e cel ce urcă invers pe scară, înfruntând nu numai turma care coboară, dar şi insultele ei!"

"Într-o piaţă, într-o marchetizare a sufletului, sufletul însuşi devine o marfă cu diferite valori, cu branduri. Ticăloşia este un fel de a te descurca în viaţă, este un grad de inteligenţă."

"Darwin l-a smuls pe om din braţele lui Dumnezeu şi l-a pus în braţele maimuţei.

Conştiinţa martirică este profund salvatoare. Ne salvează de la înecul istoric. Ea este un paradox izbăvitor ce anulează în chip firesc instinctul de conservare atunci când este vorba de apărarea chipului lui Dumnezeu. Iese astfel în mod nebănuit din lanţul cauzal al naturii, aducându-ne o natură superioară. Contrazice flagrant raţiunea omenească, ascultând de o altă raţiune, de cea a lui Dumnezeu.

România de azi este copacul uscat, care şi-a pierdut frunzele. Aceste frunze, în căderea lor la pământ, au şoptit în taină sau au strigat, neauzite, sensul vieţii, al morţii şi al suferinţei la care au fost supuse."

"Lipsa de răgaz istoric îşi spune cuvântul. Oboseala de a fi român a devenit indiferenţă, pentru ca, apoi, să o trăim astăzi difuz, ca pe o ruşine."

"În puşcăriile comuniste a murit poporul lui Eminescu."

"Umorul nostru este de cea mai bună calitate. El are o substanţă creştină, în sensul că nu răneşte. Nu este cinic, nu are nicio legătură cu băşcălia, care este copilul ateismului. Când faci băşcălie, râzi de tot: de valori, de mamă, de Eminescu, de Dumnezeu. În România, totul se "băşcălizează", totul se minimalizează, totul se încolonează. Umorul îţi arată încă o realitate paralelă, ca în fizica cuantică... Cred că el are o rădăcină dacică, acel râs în faţa morţii..."

"Niciodată ca acum omul n-a fost mai despărţit de sine. "

"Voi, femeile din România, sunteţi responsabile să îi învăţaţi pe bărbaţi să aibă curajul să se reîndrăgostească. "

"O femeie scurtcircuitează logica masculină. Ea creează evenimente care înfrumuseţează viaţa."

"Nu se nascuse legea care sa aresteze dorul. Acea conditie valaha de a fi. Dorul era inima omului frumos, iar bolovanul era Romania eterna."

"Taranul roman nu se lasa gandit de gandirea sa, ci se lasa gandit de Dumnezeu. Niciodata romanul, in crunta lui istorie, terorizat de nedreptatile vremurilor pe care le-a trait, nu a strigat: Dumnezeu e mort."

"Umorul romanesc este de cea mai buna calitate. El are o substanta crestina, nu raneste. Nu are nicio legatura cu bascalia, care este copilul ateismului. Cand faci bascalie, razi de tot. In Romania, totul se bascalizeaza. Umorul iti arata inca o realitate paralela, ca in fizica cuantica. Cred ca el are o radacina dacica, acel ras in fata mortii, pe care nu l-am intalnit la alte popoare."

"Mi-a zis mie un chinez miliardar: "Bai, Dane, gaseste-mi o romanca sa ma insor cu ea. De ce? De ce nu-ti iei o chinezoaica? Imi zice: O romanca este singura care mai face cartofi prajiti". El simtea ca a ramas un loc de dragoste feminina.

Feminitatea de tip romanesc (n.r este unica)… Pastrati-va nostalgia in ochi, privirea aia a romancei grigoresciene, frumusetea aia care nu e obraznica, nu e de top- model, are o melancolie. Am zis ca romanca este ca Biserica Ortodoxa, nu se duce spre tine, ci te duci tu spre ea. Nu vedeti ce succes au romancele in general?

Aici, cand au venit francezii, de la Berthelot incoace si de pe vremea lui Napoleon s-au indragostit de romance. O romanca este un fond sufletesc – de-asta am scris despre mama, de-asta am scris despre bunica – voi, femeile sunteti un alt spatiu de petrecere ontologica, al omului. Spunea Borges ca in preajma unei femei frumoase te schimbi ca-n fata unei poezii. Femeile sunt expresia fizica a fizicii cuantice, a unei alte realitati. O informatie, o realitate aberanta este distrusa in camin datorita unei femei care poate sa iti fie sotie, poate sa iti fie prietena, poate sa iti fie mama, sau poate sa iti fie bunica."

"Ştii care e diferenţa între creştinul adevărat şi pietistul, care pupă o mie de icoane şi nu face nimic? Am intrat într-o zi într-o biserică. Era o biserică micuţă, improvizată, pentru că se lucra la biserica mare. Eram cu soţia şi, din cauza mirosului abundent de lumânări, tămâie, soţia a leşinat. M-am speriat, am luat-o în braţe şi-am ieşit cu ea afară, pe iarbă. Nu ştiam cum să o trezesc, mă speriasem, era, poate, o cădere de calciu, ştiu eu ce. S-a trezit şi mi-a spus: dă-mi ceva să mănânc. Unde să fug eu duminica, când totul era închis? Am intrat în biserică, era în timpul Liturghiei, şi, în biserică, am găsit pâinile cu lumânări, dar şi-un pluton de babe care le păzea, şi am rugat din suflet să-mi dea şi mie o bucăţică de pâine, că cineva se simte rău.

– Nu-ţi dau, că nu e sfinţiţă, mi-a răspuns baba, cu autoritate, de parcă era parlamentar.

– Dar, vă rog din suflet, eram disperat, doar o bucăţică…

– Nu, că nu e sfinţită.

Tot aşa mi-au răspuns toate cele 10 babe:

– Nu-ţi dau că nu e sfinţită.

Pănă s-a trezit unul şi-a zis:

– Dă, fă, pâine, că-ţi trag una de te sfinţesc pe loc!

Acela este creştinul adevărat. Tânărul ăsta a văzut formele de impostură…"

“Mi-am făcut, cum am putut, un catarg, de care m-am legat, strigându-le sirenelor :-Minţiţi ! A fi român este o frumuseţe a lumii !"

"… Ai să fugi de-aici … Ai să pleci în America …
- Nu, n-ai să pleci, îmi şopteau frunzele pomilor, iarba.- Ba da!, răspundeam din răsputeri. Ce să fac aici, în lumea asta urâtă ?[…]
- Soldaţi, vom vizita Muzeul Mărăşeşti ! […]
Şi, deodată, ochii îmi cad pe o cămaşă găurită în piept de un cartuş.
Sângele se mai păstra. Era ca o rană neânchisă.
- Eu sunt ţărâna pe care tu o calci si pe care vrei să o părăseşti, ! mi-a şoptit cămaşa însângerată."

“[…] Undeva, pe marginea râului de munte, stătea o băbuţă care avea casa şi gardul parcă crescute în râu. […] Băbuţa a primit într-o zi o carte poştală dintr-o ţară îndepărtată.
”Pe scurt, fata băbuţei care plecase de multă vreme în America, o chema acolo. După ezitări, se hotărăşte să înfrunte autorităţile şi să plece. Ajunsă la vamă, :

“ – Ce-i asta?! Au întrebat uimite uniformele grase.
– Un bolovan de râu maică …
- De ce l-ai luat ?!
- De dor maică … […] Cu ură se uitau

uniformele la bolovan, cu ură de Dumnezeu.”