Am vorbit pe larg despre unele dintre orasele
interbelice din Banat, dar nu am dezvoltat inca un material despre Lugojul
interbelic, considerat un orascultural,care a dat personalitati de seama
precum Traian Grozăvescu, Ion Vidu, Filaret Barbu, Caius si Tiberiu
Brediceanu, Anisoara Odeanu, Valeriu Braniste, Cassian Munteanu si multi
altii. Cum nu am vorbit decat sporadic despreindustria Lugojului din anii 1920
– 1930 decat atunci cand am vorbit despre apa minerala Buzias si deja
celebrul industrias Jakob Muschong. Acesta a fost un dezvoltator cu
afaceri in diverse domenii, care detinea fabrici de caramida si
tigla, fabrica de apa minerala Phoenix si statiunea balneara Buzias,
cai ferate,afaceri imobiliare si vaste domenii forestiere. Dar
industria lugojana avea multi oameni de afaceri cu companii profitabile: fabrica
de liqueur „Baumel Steiner & Co”, fabrica de calapoade, „Industria
Textilă” SA, fabrica de pielarie Kiszela SA ,fabrica de vatelina „Lana”, Tesatoria
„Lengyel & Co”, tesatoria mecanica„Mercur”, moara Clara, „Moara si
Tesătoria”, tesatoria lugojana R Barat,
tipografii, tabacarii, ateliere mestesugaresti, biroul de expeditii
„Banatul”, banca si casa de economii „Carasana”, „Creditul Banatean”, corporatia meseriasilor
cu traditie si multe altele.
Figura cea mai reprezentativa in randul industriasilor ramane cea
a lui Jakob Muschong, un etnic geman, nascut in Sankt
Hubert din Banatul Sarbesc. Desi a pornit ca simplu muncitor, el
a a ajuns un reputat om de afaceri care, casatorit fiind cu Margareta
Bohn, nascuta inJimbolia intr-o familie de svabi, s-a ocupat de o
mica fabrica mostenita de sotia lui.
Acela a fost momentul
care i-a deschis perspectiva unui veritabil om de afaceri.A preluat
ulterior o fabrica de caramida care avea in stoc atata caramida incat
isi amortizase din start investitia si ramasese si cu profit. A
cumparat mai apoialta fabrica de caramida in Lugoj si alte localitati, case,
vii si terenuri agricole,culminand cu statiunea Buzis. Sotia sa,
Margareta Bohn, umbla in straie svabesti si lua la pas locurile in care sotul
ei avea afaceri. In timp ce vizita
statiunea, a vrut sa intre in casino, insa angajatii nu
i-au permis accesul deoarece nu eraimbracata corespunzator. Ulterior, ea a
aflat ca statiunea Buzias avea datorii la banca si si-a
sfatuit sotul sa cumpere politele. Muschong a inceput
constructia fabricii de apa minerala si a continuat procesul de
dezvoltare a statiunii. Atunci
Muschong a pus bazele „Muschong – Baile Minerale Buzias SA” care cuprindea:
strandul si captarile de apa, adaugandu-i apoi fabrica de ape
minerale „Phoenix”, Hotel Grand, Hotel Phoenix, centrul de tratament si
multe altele. In 1907, fabrica avea
o suprafata de 700 metri patrati, unde lucrau 36 de
muncitoricare imbuteliau un milion de sticle pe an si 1.000 kg
de bioxid de carbon zilnic.Tot in scop turistic, in 1907 a construit
o linie de cale ferata pe o lungime de 2,5 km, care lega gara Buzias de
centrul statiunii. Pe aceasta linie se transporta apa minerala îmbuteliata
si buteliile cu dioxid de carbon, de la fabrica la gara Buzias. La
vremea aceea, exista “gara mare”, asezata in afara localitatii, si “gara
mica” sau Gara Buzias Bai, amplasata in centrul statiunii.
Dar Jakob Muschong mai detinea si fabricile de
caramida de la Sannicolau Mare si de laSantimbru (undeva langa Alba
Iulia), alta la Budapesta, care era condusa de unul
dintre ginerii lui. Detinea paduri si proprietati pe langa
Petrosani, in zona Nadragului.In perioada sa, Buzias-ul era singura
statiune balneara cu linie ferată proprie. Muschong insusi o
inaugurase in 1914 si avea o lungime de 2,3 km. In1896, s-a
dat in folosinta calea ferata Timisoara-Buzias, iar un an mai
tarziu,linia Gătaia-Buzias-Lugoj. Deoarece gara se afla relativ departe de
statiune, Muschong a ridicat gara mica, oferind astfel posibilitatea turistilor
veniti de la Viena sau budapesta sa coboare din tren chiar in mijlocul
statiunii. Jakob Muschong a achizitionat doua locomotive, „Etelka” şi
„George”iar „Die Kleine Bahn”, adica trenul mic, a inceput
sa circule din 1914. In perioada de maximavant economic, o parte
din industriasii mai mici din Buzias , invidiosi pe familia Muschong, au dat foc
Cazinoului si au distrus fabrica de caramida, impreuna
cualte proprietati. La nu mult timp dupa asta intamplare, avea sa vina
nationalizarea.
Despre Muschong s-au spus multe. Daca sunt simple legende
sau adevaruri definitorii este greu de spus. El a avut trei fete si un baiat pe
care l-ar fi vrut mostenitorul imperiului pe care il cladise. Dar viata avea sa
il puna in fata unei mari incercari. Se zice ca, intr-o zi, baiatul neastamparat se juca
impreuna cu una din surorile lui, iar la un moment dat, ar fi alunecat si-ar
fi cazut pe geamintr-un arac de trandafir, care i-ar fi strapuns
trupul. Desi l-au dus imediat la spital, viata lui nu a putut fi salvata si-ar
fi murit dupa 2 saptamani in urma unei peritonite cu complicatii severe.
Legenda scoate la iveala una dintre trasaturile de caracter ale batranului
care, dupa decesul singurului sau fiu, a adunat toate sticlele de apa
minerala din spital si le-a dus inapoi in depozit. Desi s-ar crede ca
batranul era un personaj zgarcit si ursuz, acesta daruia angajatilor sai cate
un porc de Craciun si lemne de foc pentru iarna.
O alta legenda vorbeste despre o intamplare in care Muschong, in timp ce
venea cu birja de la Balint spre Lugoj, a pierdut pe drum o geanta
plina cu banii care trebuiau sa fie impartiti in salarii pentru angajati. Cand
a ajuns la fabrica, si-a dat seama ca geanta o ratacise unde pe drumul
dintre banca si fabrica. A intors birja in mare graba , iar pe
drum s-a intalnit cu un tarance mana cu batul o vaca spre
casa. In varful batului avea spanzurata de un ciot geanta lui cu bani.
Dupa ce si-a recuperat geanta, Muschong i-a dar niste bani taranului, spunandu-i
sa mearga sa isi ia ceva cu bruma de bani ce-o primise, daca nu a stiut ce sa
faca cu sacul plincu bani! Taranul nu avusese curiozitatea sa deschida
geanta si habar n-area ce avere plimba in bat. Cat adevar este in aceasta
poveste, nimeni nu stie. Dar un sambure de adevar o exista pe undeva. Cele
trei fiice s-au casatorit si s-au asezat la casele lor. Cea mare s-amaritat
cu un ofiter maghiar si-a plecat la Budapesta. Sotul ei, Emerich
Szappanos a fostdirectorul fabricii de tigla din Budapesta. Margarethe s-a
maritat tot cu un alt maghiar, Adalbert Szladek, care a
fost numit directorul fabricii de la Santimbru. Katherina sau Katica, cum
ii spuneau apropiatii, s-a maritat cu Elemer Patyanszky, iar
acesta a condus, la Lugoj si Buzias, afacerile mari ale lui
J. Muschong, dupa moartea acestuia in 1923. Muschong si-a dorit
foarte mult sa construiasca o casa pentru familia lui. Astfel el s-a decis sa
ridice Palatul Muschong , amplasat la intersectia strazilor Cernei
si Mocioni.
Dar Muschong nu a mai apucat sa
locuiasca acolo pentru ca palatul a fost finalizat dupa 4 ani de la decesul
acestuia. Cladirea a fost proiectat si ridicata de catre arhitectul
Ferenczik pe locul unor case mici si darapanate. Cladirea era formata
din subsol, parter, etaj si mansarda si avea doua intrari : una
principala si alta laterala, pe colt. Intrarea de dupa colt era pusa in
evidenta de 6 coloane cu capitel corintic, incadrand balconul si cele 3 geamuri
care se terminau in semicerc. Acoperisul întrerupt de opt lucarne care
iesea in relief, se termina cu geamurile mansardei. Cladirea avea o
cupol hexagonala sustinuta de 6 atlasi si se termina cu un turnulet. Fatada era pusa
in valoare de jocul de linii verticale si orizontale, care
incadrageamurile realizate in stil neoclasic.
Pe frontoane erau sculptate basoreliefuri
care ii reprezenta pe Mercur si Dionyssos , doua personajele antice
grecesti,din ale caror cornuri ale abundenteise revarsau fructe si ciorchini
grasi cu struguri. Fatada era vopsita initial cu tonuri de ocru, galben
si bej. Casa a fost proiectata astfel incat la parter sa
functioneze birourile fabricii de caramida si cateva magazine, iar
la etaj sa locuiasca familia. Dupa nationalizare, cladirea a fost
transformata in sediulHotelului Timisul. Dovada trecerii lui Muschong pe
aceste locuri o reprezinta sicripta familiilor Muschong, Patyanszky si
Szladek, care inca se gaseste in Cimitirul Romano-Catolic din Lugoj. Muschong este reprezentat
in marime naturala, fiind asezat pe un tron. Langa el,
apare un inger care ocroteste un tanar, cel mai probabil reprezentarea
singurului sau fiu care murise intr-un joc stupid. Daca despre batranul
Muschong nu toate legendele il prezinta ca pe un personal pozitiv, despre
ginerele lui, Elemer Patyanszkz, batranii din Lugoj si Buzias povestesc
si astazi cum venea cu automobilul sau Buick si se oprea sa
stea de vorba cu toata lumea. Era apropiat de oameni si ii ajuta
intotdeauna.
Dar nu as vrea sa aveti impresia ca svabii detineau
monopolul in economia lugojana, pentru ca ar fi o exagerare. Pana la cel de-al
Doilea Razboi Mondial, inLugoj traia o importanta comunitate
evreiască, care avea un cuvant greu de spus pe harta economica a orasului. In industria
textila lugojana erau angajati peste 600 de muncitori si tesatoare de
stofe care lucrau la cele 52 războaie mecanice si in atelierele de vopsitorie.Desi
nu toate erau asa de mari, in Lugoj exista o fabrica in care 20 de muncitori
aduceau profituri foarte mari patronilor lor. Fabrica era cunoscuta
atat in Romania, cat si in vechile teritorii ale fostului
Imperiu Austro-Ungar, iar aceasta nu era alta decat fabrica de
liqueur ”Baumel – Steiner”. Fabrica detinea magazii, depozite de invechire
a lichiorurilor cu aromă de migdale si de portocale.
Dar Fabrica producea si alte specialitati care erau exportate si apreciate
de catre onorabila clientela. Retetele erau secrete si create de catre un alt
asociat, Ignatie Wasservogl, unspecialist care a creat o colectie de
esente originale.Afacerea era una de familie, iar cei 3 asociati erau cumnati.
Sarcinile lor erau clar definite si bine respectate: Steiner se ocupa
deadministratie, Baumel, de vanzare, iar Wasservogl, de productie. Fabrica
detinea camioane proprii, dotate cu platforme pe care se incarcau sticlele cu
bautura sau materia prima necesara procesului de productie. Alcoolul si spirtul
nu erau importate, pentru ca existau fabricile de la Margina si ”Moara
şi Ţesătoria” lugojana, care aveau distilerie de spirt. Recesiunea si
datoriile nerecuperate de la parteneri aveau sa ii oblige pe cei 3
proprietari sa transforme in 1940 facrica in societatea „Baumel Steiner et
Company”, acceptand numerosi noi asociati. Dar asta nu i-a scutit de
falimentul care avea sa vina 3 ani mai tarziu cand statul a decis anularea
tuturor debitelor catre comerciantii evrei, fara sa le
anuleze datoriile pe care acestia le aveau la banci.
