Omul fara chip poate fi totodata
omul cu 1000 de fete. Noi, romanii, o stim! Pentru ca si noi am trait in
comunism!
Nu stiu daca ati avut curiozitatea
sa cititi cartea Mashei Gessen, o jurnalista americana, nascuta in Rusia,
repatriata dupa 1991. De ce va spun toate astea? Pentru ca “Omul fara chip. Incredibila
ascensiune a lui Vladimir Putin” (“The Man Without a Face. The Unlikely
Rise of Vladimir Putin”) este o carte care merita citita si pe care v-o
recomand. Cartea isi dezvolta naratiunea pe trei planuri care se intretaie: cel
al Rusiei contemporane, al orasului Sankt Petersburg care reprezinta leaganul
de istorie al tarilor rusi si martorul tacut la ascensiunea ofiterului KGB,
ajuns viceprimar, apoi sef al FSB – ului (denuminrea noua a politiei secrete
rusesti) si ascensiunea lui Vladimir Putin care va ajunge, pentru
doua mandate, cel mai inalt om in stat. Este impresionant sa citesti cum Putin,
fost ofiţer KGB, a fost propulsat la conducerea Rusiei de
catre oamenii din anturajul lui Boris Elţîn in anul 2000. Cu un
an inainte, oligarhul Boris Berezovski, un apropiat al lui Elţîn, lansase ideea
de a infiinta un partid faraideologie, supranumit Medved, adica Ursul,
din care sa faca parte numaipersonaje noi, inca necunoscute
alegatorilor (asta imi aminteste de FSN-ul nostru, alcatuit din aceleasi
ratiuni si cam din aceleasi motive). Printre fetele noi proaspat
racolate si propulsate in postura de consilieri prezidentiali era siVladimir
Putin, un tip marunt, lipsit de charm, disciplinat si discret. Sub masca
sa de obedient se ascundea un temperament puternic. Rusia avea sa afle prima,
dar de puterea si intransigenta sa avea sa se convinga intreaga lume. In scurt
timp, oamenii politici si de afaceri au realizat ca nu stiau nimic
despre acest personaj care avea sa ajunga prima data prim-ministru, iar
mai apoi preşedinte . Descrierea lui Putin este exacta : aparent
lipsit de charisma , un tip rece, calculat, fara un program
politic coerent, care avea sa devina omul cu mana de fier. Desi pare
un om normal, caruia ii place sa schieze, sa vaneze, detinecentura
neagra la judo, trage cu arcul si face alpinism, lui
Putin ii place sa se distreze periculos la fel cum ii si place sa traiasca.
Periculos. E pasionat de avioane şi motociclete si chiar participa calare
pe Harley-ul personal la intalnirile anuale ale motociclistilor, atunci
cand nu canta la pian. Odata chiar s-a luptat cu un tigru siberian si a
salvat viata unor jurnalisti. Cine este VladimirPutin? O provocare pentru
inteligenta personala, cand citind esti indemnat la reflectie si nu te
poti abtine sa nu te intrebi: cum este omul asta? Ceea ce mi-a placut de
la inceputul lecturii a fost faptul ca autoarea s-a implicat in
naratiune cu pasiunea celui care crede: are o parere personala despre personaj
pe care nu se sfieste sa o afiseze, despre faptele prezentate, o pozitie de explicat
fata de istorie. Ea nu incearca sa afle adevarul dincolo de faptele prezentate,
ci sa sustina actiunile acestuia, argumentandu-le. Meritul ei consta in faptul
ca documentarea s-a bazat pe surse ramase inca neexplorate de catre toti cei
care au incercat sa descifreze tacerea de dincolo de chipul lui Putin, studiind
nu numai numeroasele interviuri date de catre acesta, dar a parcurs km
intregi de articole de presa, reportaje, memorii, biografii oficiale,
inregistrari audio si video, stenograme si alte documente care au avut de-a
face cu renumitul personaj. A stat de vorba cu cei apropiati
presedintelui, la fel cum i-a intervievat dusmanii. Unii dintre ei au murit
ulterior in conditii stranii, altii au luat calea exilului sau s-au retras din
viata publica. Si autoarea nu se teme sa mentioneze ca tehnicile
presedintelui acopera o paleta larga, de la santaj, amenintari pana
la asasinat. Tocmai de aceea nu este de mirare faptul ca vorbeste “la
cald” despre omul care s-a aflat in spatele ascensiunii presedintelui,
oligarhul Berezovski, despre fuga din calea furiei lui Putin a disidentei Mariei
Salie, din Sankt Petersburg, despre atacul de cord total neasteptat si
destul de suspect care l-a rapus pe primarul Sobceak, despre asasinarea jurnalistei Anei
Politkovskaia, care nu se sfia sa critice sistemul politic, despre
declinul celui mai bogat om din Rusia, fostul patron al companiei petroliere
Iukos, Mihail Hodorkovski, despre faptele de dincolo de lumina reflectoarelor
ale conflictului din Cecenia care au avut ca rezultat atentatele
puse la cale de catre cecenii separatisti la Moscova si Beslan. Atacurile
teroriste de la Moscova au fost atacuri sinucigașe de tip „kamikaze”,
declansate de doua teroriste originare din Cecenia, in doua statii
centrale ale metroului din Moscova: Lubianca si Parc Kulturii. Comentatori
rusi de la acea data au numit incidentul „cel mai mortal și
sofisticat atac terorist din capitala rusă din ultimii 6 ani”. Tot aici
povesteste despre atentatul de la Beslan, revendicat de catre Samil Basaiev, in
care si-au pierdut viata peste 320 de persoane, in marea lor majoritate
copii. Acest terorist cecen a fost cel care a planuit luarea de ostatici
intr-unul dintre teatrele moscovite si cel care s-a ocupat de instruirea
femeilor cecene sinucigase, cunoscute sub numele de :Brigada Vaduvelor Negre”. Dar
autoarea merge mai departe in culisele altei actiuni care a pus pe jar opinia
publica internationale,acela al
naufragiului submarinului Kursk care s-a scufundat in Marea Barents, in
urma unei explozii. Deoarece Putin a refuzat initial ajutorul echipelor de
salvare din Anglia si Norvegia, incidentul s-a soldat cu decesul a 118 oameni,
membrii echipajului. Ulterior, epava a fost recuperata de catre o echipa
olandeza si membrii echipajului au fost inmormantati in panantul natal. Surprinzatoare
este maniera in care autoarea alege sa il descrie pe Putin,
folosindu-se de toate mijloacele pe care le are la-ndemana pentru a oferi un
portret veridic si cat mai aproape de adevarul pe care il vede ea. Astfel, vorbind
despre copilaria lui, parca special pentru a pune in lumina agresivitatea
personalujui, preia un citat din declaratia facuta de catre Putin ziaristilor:„Nu
mă insultaţi. Am fost un golan adevărat!" Inca de mic a practicat artele marţiale, fiind
cel mai „tare" bataus din bloc. „Curtea interioară a blocului e
un punct central în viaţa sovietică de după război, iar mitologia personală a
lui Vladimir Putin îşi are aici numeroase rădăcini", scrie Masha Gessen. Descrierea
mediului in care a fost obligat micul Vladimir sa isi consume copilaria ne
aminteste de copilaria noastra din perioada comunista, cand parintii lucrau 6
zile din saptamana, iar copiii isi petreceauorele de dupa scoala in
spatiile “de joaca” amplasate in jurul blocurilor, adica„pe fundul
puţului", un loc plin de gunoaie menajere si de copii certati cu
buna cuviinta. Colegul si prietenul din copilărie al lui Putin, Viktor
Borisenko, ne lamureste: „Ei, ce curte mai era! Plină de golani. Tipi
nespălaţi, nebărbieriţi, cu ţigări în colţul gurii şi sticle de vin prost.
Mereu beţie, înjurături şi bătăi. Şi Putin era în mijlocul lor". Dar
Putin era marunt, astfel incat duritatea si brutalitatea trebuiau sa compenseze
diferenta de centimetri in inaltime. „Dacă îl jignea cineva, în
orice fel, Volodea îi sărea imediat la beregată, îl muşca, îi rupea părul din
cap, orice, numai să nu fie niciodată umilit de nimeni.", continua Borisenko
relatarea. Datorita comportamentului sau agresiv, Putin a fost facut pionier abia
in clasa a 6-a. Iata raspunsul lui cand a fost intrebat de ziaristi despre
acest subiect: „De ce nu aţi fost făcut pionier până-n clasa a şasea?
Chiar aşa de gravă era situaţia?" „Sigur. N-am fost pionier. Am fost
huligan." „Şi vă lăudaţi cu asta?" „Nu mă insultaţi. Am fost un golan
adevărat!",a fost raspunsul raspicat al lui Putin pentru jurnalisti. Ca
adolescent nu si-a dorit nimic altceva decat sa devina ofiţer KGB. Si
pentru ca stia clar ce dorea sa faca in viata, la 16 ani s-a dus la sediul
KGB din Leningrad solicitand sa fie primit in randurile lor. Dar
acestia i-au recomandat sa urmeze facultatea de drept si apoi sa se intoarca.
Nu a mai fost nevoie, deoarece in anul 4 de facultate au venit ei la
el! “N-a spus cine era, dar am intuit imediat, fiindcă a zis <<O să
vorbim despre viitorul tău serviciu, dar n-o să intru acum în detalii>>.
Şi atunci m-am prins. Dacă nu vrea să zică unde lucrează, asta înseamnă că
lucrează acolo.” “În ziua în care a aflat că avea să lucreze pentru
KGB, Putin s-a dus să-l viziteze pe Viktor Borisenko, care-i rămăsese prieten
din şcoala primară. ”Vine şi zice <<Hai să mergem>>, iar eu zic
<<Unde să mergem, de ce?>> El nu răspunde. Ne suim în maşină şi
pornim […] Şi ne oprim la un restaurant caucazian. Eram nedumerit, încercam
să-mi dau seama ce se întâmplă. Dar n-am reuşit […] Doar că el nu-mi suflă o
vorbă, nu dă vreun indiciu. Dar era într-o dispoziţie de sărbătoare. Ceva
foarte important se petrecuse în viaţa lui. Doar mai târziu am înţeles că aşa
sărbătorise el, cu mine, intrarea în KGB”. Se pare ca Putin avusese doua
modele in copilaria sa, care i-au calauzit pasii in aceasta directie. Primul
fusese tatal sau, Vladimir Putin, care luptase in cel de-al Doilea Razboi
Mondial in „trupelesubversive" ale NKVD, un fel de soldati
parasutati in spatele liniilor inamice,trimisi de regula in actiuni
sinucigase, care a fost unul dintre cei 4 supravietuitori. Iar cel de-al doilea a
fost Ian Berzin, fondatorul serviciilor secrete militare sovietice, al
carui portret trona pe biroul lui de scolar cu ambitii de
KGB-ist. Si atunci Putin s-a pus pe invatat, pentru ca avea un vis clar:
sa fie spion in Germania. Dintr-un pierde-vara a ajuns un tocilar, decis sa
infrunte cei 40 de concurenti pe locul de admitere la facultate care I se
cuvenea. Toata lumea a fost socata. „Cum ai să iei tu la
Universitate?", l-a întrebat dirigintele. „Mă descurc eu", i-a
raspuns el. Si a intrat! .
Povestita din
perspectiva lui Putin, putem sa ii dam crezare ca nu a fost incitat de cariera
de spion detasat la Dresda, in Germania de Est unde „Putin şi colegii săi
nu prea aveau altceva de făcut decât să strângă tăieturi din ziare”. Si,
parca special pentru a demitiza viata de huzur a securistului universal, ne
relateaza cum, la intoarcerea in Rusia anului 1990, Putin a adus „o
maşină de spălat veche de douăzeci de ani, dăruită de foştii vecini” est-germani si
o suma acoperitoare pentru o masina sovietica. De aici , cartea isi schimba
dinamica. Urmatorii 10 ani aveau sa descrie parcursul spionului KGB-ist in politica,
un parcurs care avea sa ii aduca doua mandate de prim-ministru si inca doua de
presedinte (cartea a aparut cu cateva zile de investirea lui Putin in cel de-al
doilea mandat de presedinte!). Ceea ce este absolut fascinant este descrierea
tacticilor si metodelor de manipulare si propulsare in varful puterii politice,
despre raportul dintre fortele de putere, dintre putere si oligarhi, dintre
putere si contestatarii ei. Sunt multe aspecte care te tin pur si simplu cu
sufletul la gura si iti dai seama ca in lumea asta sunt oameni politici de
diferite categorii, de diferite calibre: sunt cei puternici cu adevarat si cei
care mimeaza puterea, sunt oameni cu un caracter puternic precum piatra si sunt
barbatii de paie, sunt oameni care, dincolo de faptele lor, acceptate sau
contestate, impun teama si respect sau mila si dispret. Un episod marcant este
acela in care este relatata povestea unui alt ofiter KGB, pe nume Alexandr
Litvinenko, care in 2006 murea într-un spital londonez. Ultimele
sale zile au facut inconjurul mapamontului si au fosttransmise in direct
de presa britanica si de o parte a celei rusesti. Daca scormoniti
putin mai adanc in memorie, in mod cert va veti aminti acest episod ultramediat
in acea perioada. „Cu doar trei săptămâni în urmă era un bărbat înstărit,
fericit, cu păr des, care alerga câte opt kilometri pe zi”, scria pe 21
noiembrie Daily Mail. Din fotografia publicata in ziar se vedea un barbat
slab si chel, acoperit de electrozi. „Dl Litvinenko abia-şi poate înălţa
capul, atât de slăbiţi îi sunt muşchii gâtului. Îi vine greu să vorbească şi
poate pronunţa cuvintele doar în izbucniri scurte, dureroase”. A doua zi
dupa publicarea articolului avea sa intre in coma, iar analizele aveau sa
scoata la lumina urme ale otravii : era poloniu, o substanta foarte
rara si foarte radioactiva. In ziua urmatoare se consemna
decesul lui. Desi informator de talie normala, cu o cariera de
locotenent-colonel, facuse greseala sa critice imperfectiunea sistemului al
carui membru fusese. Autoarea nu se sfieste sa faca unele conexiuni si
ajunge la concluzia ca asasinarea lui Litvinenko a fost , probabil,decisa
in urma unei conferinte de presa organizata cu doi ani in urma, in
careLitvinenko declarase ca primise misiuni ilegale de la FSB, printre
care si ordinul de a-l ucide pe magnatul Boris Berezovski. Conferinta
fusese organizata de Berezovski, pe care Litvinenko il cunoscuse in
1994, in urma unei tentative de asasinat esuate. Litvinenko cercetase
atentatul. Patru ani mai tarziu, Vladimir Putin a fost numit
şef al FSB in urma destituirii vechii conduceri pe motiv de coruptie.
Litvinenko avea sa ii spuna sotiei lui, Marina, despre avansarea
lui Putin: „Mi-a spus că se zvoneşte printre colegii lui că n-ar fi fost
niciodată în acţiune. Asta însemna că-l priveau de sus — nu avansase în grad pe
merit“.Autoarea este de parere ca atat Berezovski , cat si Litvinenko nu
credeau ca Putin stia ceva despre ordinul de asasinat al lui
Berezovski, dar cum Putin nu se aratase interesat de subiect, Litvinenko a
cazut pe ganduri si, cand s-a intorsacasa era destul de ingrijorat
pentru viitorul sau, fapt care l-a determinat sa ia atitudine. Aceasta
decizie care avea sa-l coste chiar viata.
Lansarea
volumului s-a facut simultan in 14 tari, printre care si Romania. Desi nu este
singura carte publicata despre viata sefului de la Kremlin, se pare ca volumul
Mashei Gessen a avut un succes de casa nesperat. Nu le-am citit pe
celelalte trei, dar lectura acestui volum mi-a deschis curiozitatea asupracontroversatul
lider rus. Motiv pentru care voi cauta si volumele: “Rusia lui Putin.
Toamna oligarhilor” de Andrew Jack, “Rusia lui Putin” de Anna
Politovskaiasi “Rusia contraatacă: planul secret” de Laure Mandeville.
