The Wives - The Women Behind Russia’s Literary Giants

Acum cateva zile, o prietena mi-a batut la usa, aducand cu ea o carte de care “numai tu te poti bucura in halul asta, ca un copil in fata unui dulap cu dulciuri”- mi-a zis ea. Adevarul este ca m-am bucurat enorm, fara sentimentul de vinovatie pe care le-as fi avut in fata unui morman de prajituri, torturi si ciocolate. Cartea se numeste “Nevestele - Femeile din spatele monstrilor sacri ai literaturii ruse” (The Wives - The Women Behind  Russia’s Literary Giants) si este scrisa de catre Alexandra Popoff. Autoarea s-a nascut in Moscova, dar astazi traieste in Canada, iar sursa de inspiratie pentru acest roman a reprezentat-o mama ei care si-a dedicat intreaga viata in sustinerea carierei sotului ei, scriitorul Grogori Baklanov. Fiica lor a considerat ca acest comportament si aceasta dedicatie sunt specifice sotiilor scriitorilor rusi care si-au facut o meserie din cultivarea geniului sotilor lor. Autoarea realizeaza o incursiune in biografiile a sase femei extraordinare care si-au dedicat viata pentru desavarsirea operei sotilor lor:  Sofia Tolstoi, Anna Dostoievski, Nadejda Mandelstam, Vera Nabokov, Natalya Soljenitin si Elena Bulgakov. Sotiile lor au trait momente dificile, traind alaturi de scriitori care au fost victimele politicii comuniste rusesti. Au indurat actiunile represive ale guvernului, au trait uneori la limita supravietuirii, au dus lipsa de bani, si-au sacrificat propriile cariere promitatoare, au fost stenografe, dactilografe, traducatoare, critici, editori, redactori, cercetatori, sfatuiori. Multe dintre operele acestor scriitori au reprezentat rezultatul parteneriatelor creative realizate impreuna cu nevestele lor. Pentru aceste femei, sa fii nevasta de scriitor a reprezentat o profesie in sine. Ele au fost “dadace de talente” cum o descria Tolstoi pe Sofia in “Razboi si pace”. 

Mariajul Sophiei Tolstoi cu Lev nu a fost unul tocmai usor! Desi i-a fost editor, traducator si redactor, Tolstoi nu si-a exprimat niciodata fatis recunostinta fata de ea. Cei doi isi citeau jurnalele personale, impartasind experientele atat in plan faptic, cat si in cel spiritual. 

Sophia a fost constienta de rolul si importanta istorica a jurnalului ei cu privire la informatiile despre viata si opera marelui scriitor, dar nu a incercat nici un moment sa ascunda sau sa schimbe adevarul, consemnandu-si parerile si ideile cu privire la tot ceea ce au trait si impartasit impreuna. Autorul si-a gasit sursele de inspiratie in viata de familie, in jurnalele si scrisorile Sophiei atunci cand a scris cele doua romane de referinta: “Razboi si pace” si “Anna Karenina”. 

Dupa publicarea celui din urma, Tolstoi a trecut printr-o criza morala acuta, a creat curentul tolstoistilor, incepnd sa blameze rolul si importanta banilor si averii, relatiile sexuale, implementand un fel de teroare nu numai domestica, dar si la nivel de mecenat. Ea l-a inspirat in personajul Kitty din romanul “Anna Karenina”. Dupa 19 sarcini, 3 avorturi spontane si 5 decese infantile, ea avea o gramada de guri de hranit in momentul in care el a decis sa renunte la veniturile provenite din drepturile de autor , inclusiv la averea pe care o detinea, hotarand sa isi pastreze doar mosia Yasnaya Polyana. De la Sophia ne-a ramas o carte de memorii intitulata “Viata mea. Fragmente de jurnal”. Despre viata celor doi am scris in postarea http://ploaiadecuvinte.blogspot.ro/2013/07/geloziile-si-nabadaile-lui-lev-tolstoi.html, prin urmare nu am sa intru in detalii. Dostoievski evita sa sa inspire din viata de familie, Anna, sotia lui, fiind aceea care l-a sustinut in permanenta, chiar si in perioadele in care scriitorul, epileptic de altfel, era dependent de jocuri de noroc.  

La varsta de 20 de ani, mai exact, in octombrie 1866, Anna a fost angajata ca stenografa de catre Fyodor Dostoievski. In luna urmatoare a cerut-o de nevasta, iar ea a acceptat imediat. Asa cum povesteste in memoriile sale, Fyodor i-a impartasit subiectul unui nou roman solicitandu-i parerea cu privire la psihologia feminina. In romanul fictiv, un pictor batran s-ar fi indragostit de o tanara si ar fi intrebat-o daca ar fi posibil ca o tanara asa de frumoasa, cu o personalitate vesela, sa se indragoseasca de baranul artist. Anna a raspuns fara sa se gandeasca: orice este posibil, dar scriitorul a insistat: “Pune-te in locul ei pt un moment. Imagineaza-ti ca eu sunt pictorul, ma destainui tie si te intreb daca vrei sa fii nevasta mea. Ce ai raspunde?”, iar Anna a raspuns imediat: “As spune ca te iubesc si ca te voi iubi intotdeauna”. In februarie s-au casatorit si au parasit tara. In Baden, Dostoievski a pierdut la ruleta toti banii si bunurile, inclusiv hainele tinerei neveste. S-au stabilit la Geneva, iar dupa un an s-a nascut fiica lor care a murit 3 luni mai tarziu. In Dresda s-a nascut cea de-a doua fiica, iar dupa ce s-au intors la St Petersburg, Anna a mai dat nastere la inca doi baieti. Preluase deja toata averea familiei si gestiona cheltuielile, inclusiv negocierile cu privire la romanele ce urmau sa fie publicate au cazut in sarcina ei, iar in scurt timp au scapat de toate datoriile pe care Fyodor le facuse la jocurile de noroc. 

In 1881 cand Dostoievski a murit, Anna avea 35 de ani si niciodata nu s-a mai recasatorit. Dupa moartea lui, ea a strans toate manuscrisele, scrisorile si documentele si a construit o camera speciala dedicata marelui scriitor in incinta Muzeului de Istorie. Anna i-a fost asistenta medicala, prietena, tovarasa de viata, dactilografa si iubita fiind singura persoana pe care se baza scriitorul. Tinea in mare taina un jurnal personal pe care l-a ferit de orice indiscretie posibila, chiar si de curiozitatea sotului ei. Dupa multi ani, un expert a descifrat jurnalul si a facut publica viata conjugala a celor doi. Anna apucase sa stearga toate insemnarile care l-ar fi pus in ipostaze jenante pe scriitor. Dostoievski i-a dictat ambele romane “Crima si pedeapsa” si “Fratii Karamazov” . Ulterior ea a publicat o carte cu “Amintiri”, dovedind astfel ca femeia din spatele lui Dostoievski era o persoana talentata si educata. Tolstoi si Dostoievski au fost rivali in viata literara si au evitat orice forma de contact, dar asta nu le-a impiedicat pe nevestele lor sa se sfatuiasca si sa se incurajeze reciproc in efortul lor de a-si sustine partenerii. 

 Un alt personaj impresionant a fost Vera Nabokov, nevasta lui Vladimir Vladimirovich Nabukov, scriitorul vesnic nemultumit de scrierile sale si gata oricand sa isi arunce manuscrisele in foc. Vera era gardianul care ii pazea scrierile si incerca din rasputeri sa le salveze. Sotul ei avea o mare consideratie pentru Tolstoi, dar nu il suporta pe Dostoievski. Nevasta lui, femeie cu capul pe umeri, cunostea biografia celor doi titani ai literaturii si rolul pe care il jucasera nevestele lor in viata si opera lor. Nabukov spunea ca impreuna cu femeia de langa el formeaza “o singura umbra”.  Vera era un intelectual rafinat cand a devenit nevasta celebrului scriitor. Cu toate astea, ea si-a facut din statutul de nevasta, editor si translator al operelor sotului ei un crez de viata, fiind sursa de inspiratie in multe din operele lui. 

Cei doi au format un parteneriat de succes in care femeia si-a dedicat viata talentului sotului ei, iar barbatul si-a dedicat opera sotiei lui. Frumos, nu-i asa? Femeia maritata timp de 52 de ani cu autorul celebrului roman “Lolita” a vrut sa faca ceva util si maret cu viata sa: sa-si ajute barbatul sa devina unul dintre titanii literaturii rusesti. Vera era o femeie curajoasa, pana acolo incat purta pistol pentru a-si apara barbatul in calatorii. Il insotea pretutindeni, chiar si la cursurile pe care acesta le tinea la Cornell, iar cand acesta nu putea veni, nu ezita sa ii tina locul. S-a dovedit intransigenta in negocierile contractelor de editare. Intotdeauna i-a fost primul cititor si primul critic al fiecarui roman care urma sa fie tiparit, la fel cum i-a fost muza, critic si translator. I-a corectat povestirile in limba germana, memoriile in limba franceza, poezia il limba italiana, sa isi recalibreze stilistic proza. Ea s-a dovedit a fi o femeie stranie, o nevasta conventionala cu o splendida inteligenta neconventionala.

Scriitoarea Nadejda Mandelstam a fost sotia lui Osip Maldenstam. Provenea dintr-o familie de intelectuali evrei, mama ei  facand parte din prima generatie de femei care au urmat cursurile Facultatii de Medicina din URSS. Nadejda a studiat pictura si a fost ucenica pictoritei Alexandra Exeter. La 20 de ani l-a cunoscut pe Osip si nu s-a despartit de el pana cand acesta a fost arestat in anul 1938. Ii era atat de devotata sotului, incat odata, fratele ei comenta ca ea si talentatul poet Osip Mandelstam devenisera atat de apropiati, incat ea parea sa se contopeasca in existenta lui, peirzandu-si personalitatea. Ea si-a privit fratele cu ingaduinta si i-a raspuns sec: “that’s how we like it!”  In plina epoca stalinista, Nadejda a fost obligata sa memoreze o buna parte din opera sotului ei. 

Cea mai recunoscuta este epigrama despre Stalin, scrisa in 1933, epigrama care, recitata in multe locuri de catre autor, s-a dovedit un act de imprudenta care l-a costat libertatea. Iata epigrama in traducerea lui Emil Iordache:

“Vietuim, dar sub noi tara tace mormant.

Cand vorbim, nu se-aude macar un cuvant.

Iar cand vorbele par sa se-nchege putin,

Pomenesc de plaiesul urcat in Kremlin.

Are degete groase si grele,

Sunt cuvintele lui de ghiulele.

Rad gandacii mustatilor strambe

Si-i lucesc a napasta carambii.

Are –o turma de sfetnici cu gaturi subtiri –

Semioameni slujindu-l umili-

Care suiera, miauna, latra caineste,

Numai el, fulgerand, hacuieste.

Potcovar de ucazuri, forjeaza porunci:

Glont in ochi, glont in frunte si glont in rarunchi.

Orice moarte-i desfata deplin

Pieptu-i larg de cumplit osetin”

Osip a murit in Gulag in anul 1938. Nadejda si-a dedicat restul vietii recuperarii operei poetului. Totodata este autoarea unor memorii publicate si in Romania: “Speranta impotriva sperantei” si “Speranta abandonata”.

Natalia Soljenitin a fost un PR-ist dedicat promovarii operei sotului ei, scriitorul Aleksandr Soljenitin. Acesta a fost inrolat in Armata Rosie si chiar a fost decorat de doua ori. Natalia l-a intalnit pe scriitor cand acesta era deja celebru, ca urmare a succesului pe care il avusese romanul “O zi din viata lui Ivan Denisovich”. Ea avea 28 de ani si era doctoranda. In “Iubeste Revolutia” el a povestit experientele din timpul razboiului si indoielile cu privire la fundametele si valorile morale ale regimului sovietic. A fost arestat si trimis in lagarul de munca vreme de 8 ani. Natalia a divortat si a plecat in America impreuna cu fiii lor. Corespondenta cu fostii detinuti politici l-au determinat sa inceapa cercetarea la proiectul unui nou roman, “Arhipelagul Gulag”. I s-au confiscat mai multe manuscrise, si cu toate astea, I-au fost publicate  in Occident romanele “Primul cerc”, “Pavilionul cancerosilor”, iar mai tarziu, “Arhipelagul Gulag”. 

In 1974 i s-a ridicat cetatenia sovietica si s-a stabilit impreuna cu Natasha in America.  Ea a efectuat ample cercetari pentru romanele lui istorice, ocupandu-se de editarea operei lui. Traind intr-un sistem politic restrictiv, ea a luptat contra cenzurii, a pastrat arhivele operelor sotului ei ilicit, riscandu-si libertatea si viata pentru ca ele sa fie publicate in Occident. Dupa 16 ani de exil, i s-a redat cetatenia rusa in 1990, iar 4 ani mai tarziu s-a intors impreuna cu sotia in Rusia. A militat pentru restaurarea monarhiei si a murit in casa de tara din Triote-Likovo.

Povestea Elenei si Mihail Bulgakov este una romantica. Mihail Afanasievici Bulgakov a absolvit medicina, a fost medic in timpul Primului Razboi Mondial, publicand dupa incheierea acestuia romanul “Insemnarile unui tanar medic”. Inca din perioada studentiei s-a casatorit cu Tatiana Nikolaevna Lappa de care a divortat dupa 11 ani de casatorie ca sa se insoare cu Liubov Evghenevna Beloserskaia. Desi a reusit sa publice cateva romane si piese , cenzura stalinista a oprit de la publicare multe dintre lucrarile sale.  Deja se impusese drept un scriitor de exceptie, iar puterea comunista  il considera “autor antibolsevic” si “dusmanos”. Deoarece nu i se mai publica nimic, a depus numeroase cereri de emigrare, dar toate au ramas fara raspuns. Scrisoarea pe care acesta i-a trimis-o lui Stalin a ramas in istorie drept model al disidentei asumate. A urmat un nou divort si nu dupa mult timp s-a indragostit de Elena Sergheevna Shilovskaia. Intalnirea dintre cei doi protagonisti a fost un exemplu clasic de dragoste la prima vedere. Ea era maritata cu locotenentul Yury Mamontovich Neelov, iar casnicia lor era fericita si cuminte avand impreuna 2 copii. 

Pe Mikhail Bulgakov l-a intalnit in casa artistilor Moiseenko si, desi a incercat sa il evite vreme de un an, Elena a realizat ca nu poate trai fara el. Dupa un an si jumatate de framantari, a decis sa divorteze si imediat dupa pronuntarea divortului s-a casatorit cu omul pe care il iubea. Jurnalele ei au reprezentat reale surse de inspiratie pentru scriitor, iar personalitatea ei a inspirat personajul Margareta. Bulgakov a murit in 1940, dupa o boala care l-a macinat. Pe patul de moarte, orb si suferind, i-a dictat sotiei sale ultimile modificari la romanul “Maestrul si Margareta”. Elena a transcris operele sale, iar dupa moartea lui, a continuat sa ii promoveze si sa ii publice operele in intreaga lume.