Cimitirul Bellu - istoria unei eternitati decimate

Fiecare capitala a lumii are cel putin un cimitir renumit datorita “locatarilor” care isi dorm somnul de veci sub criptele ciobite de vreme si planse de ploi. Bucurestiul are cimitirul Bellu, cu renumitele sale alei ale actorilor si personalitatilor, care a fost creat in 1850, cand baronul Barbu Bellu, pe vremea aceea ministru al Cultelor si Justitiei avea sa cedeze Sfatului Orasenesc o gradina de 17 ha, aflata in vecinatatea Manastirii Vacaresti.  Familia Bellu detinea multe terenuri si cladiri in Bucuresti, de la Piata Chirigii pana pe Soseaua Viilor, dar si langa Podul Mogosoaia. 

Una dintre casele detinute de familia Bellu este cea de pe Calea Victoriei unde astazi se afla sediul Academiei Romane. Daca pana la jumatatea sec 19 exista obiceiul ca bucurestenii sa-si ingroape mortii in jurul bisericilor,  in 1831 se daduse legea care obliga rudele sa isi deshumeze si reinmormanteze mortii in cimitirele noi amplasate la marginea orasului. Trei ani dupa cedarea terenului, arhitectul Alexandru Orescu avea sa inceapa lucrarile la capela zugravita pe interior de pictorul Lecca. In 1855 au inceput lucrarile de amenajare a terenului care au durat 3 ani, cand au inceput sa fie stramutate lesurile din cimitirele existente in interiorul orasului. Marea majoritate a familiilor instarite si-au mutat osemintele stramosesti aici in mausoleele familiale sau sub lespezile de piatra: Cantacuzino, Ghica, Rosetti, Vacarescu si multi altii. Un an mai tarziu, C.A Rosetti a cumparat un loc pentru inmormantarea fiicei sale, Elena, moarta prematur.

Familia Bellu are o istorie absolut fascinanta. Ei se trageau din vita marilor domnitori Cantacuzino, fusesera innobilati la Viena cu titlul nobiliar de baron si detineau multe proprietati in tara si in Europa. Averea lor era uriasa, rezultata nu numai din domenii si case, ci si mobilier de valoare, obiecte de arta si bisericesti, costume populare. 

Cand comunistii au venit la putere, ultimul descendent al familiei, George Bellu, a cedat statului averea, obtinand privilegiul de a locui impreuna cu sotia lui, Odette, in camera servitorilor din vila pe care o detinuse pana atunci. George Bellu fusese un personaj charmant, cu mult lipici la femei, iar Odette n-a avut o viata tocmai linistita alaturi de el.  In 1972 acesta a murit, iar sotia lui, o frantuzoaica frumoasa care ii statuse alaturi o viata, s-a sinucis  in saracia si disperarea unor timpuri pe care nu putea sa le mai inteleaga. Gurile rele spun ca spiritul ei bantuie resedinta lor de vara, parca in mod intentionat ca sa ne aduca aminte de lumea celor sfinte. Desi averea lor  uriasa a intrat in posesia statului, numele baronilor Bellu a ramas in memoria istorica datorita cimitirului care ii poarta si astazi numele. Curiosii ar putea vizita fosta lor resedinta de vara de la Urlati, in judetul Prahova, donata in 1930 de Eliza Bellu,  nascuta Stirbei, tot Academiei Romane, conacul ridicat la marginea orasului, care inca mai pastreaza urmele unui fast si a unei elegante apuse. 

Casa a fost ridicat intr-o padurice, mai exact intr-o poienita de tufani. Intrarea se face  pe sub foisorul usor aplecat intr-o rana, recent renovat. 

Aleea lunga care traverseaza parcul duce catre o cladire care nu are grandoarea la care te-ai astepta.  

Din maretia fostului ansamblu arhitectural a rezistat doar casuta alba, strajuita de stalpi din lemn care pun in valoare un cerdac frumos aranjat, cu pardoseala mozaicata din pietre de rau organizate in motive florale  si un beci generos, astazi transformata in muzeu.  Restul cladirilor sunt doar ruine care au datoria sa reaminteasca de fastul si gloria uneia dintre cele mai bogate familii din Romania. 

Transformata in muzeu, cladirea alba gazduieste piese de arta decorativa: mobilier din lemn masiv sculptat,  jilturi si fotolii de Cordoba, ceasuri din argint masiv, calimari din cristal, tesaturi, covoare romanesti, obiecte de arta, o colectie numismatica, icoane, portelanuri si maolica, candelabre, lampi olandeze  si sfetnice, o biblioteca valoroasa alcatuita din carti rare in editii de lux, litografii, vase orientale si stampe japoneze si o frumoasa colectie de arme din sec 18 si 19. Doar atat a ramas din conacul in care Odette Ruffier, frumoasa frantuzoiaca maritata cu George Bellu, si-ar fi trait viata de sotie inselata si-ar fi umplut batiste fara numar cu lacrimi dupa fiecare infidelitate a barbatului ei.

Presura si Radu Bellu

Arborele genealogic al familiei se trage din Macedonia, mai exact din Moscopole,iar primul care a venit in Tara Romaneasca a fost Bostache Bellio, bancher si negustor, care l-a insotit pe Caragea Voda, dar care a plecat apoi la curtea lui Francisc I la Viena, unde a fost investit cu titlul nobiliar de baron. Cu toate astea, cum el nu a fost casatorit niciodata, nu urmasii sai aveau sa duca numele mai departe, ci aceia ai fratelui sau, Stefan, care ajunsese in tara la scurt timp dupa fratele lui. Acesta si-a schimbat numele in Bellu si s-a insurat cu Elena Balcescu, impreuna cu care a avut 3 fii: Constantin , Dumitru si Alexandru. Toti au ocupat functii importante si s-au casatorit cu romance de vita nobila. Mezinul s-a insurat cu Irina, descendenta familiei Vacarescu, si au avut impreuna 4 baieti: Stefan, Barbu, Gheorghe si Constantin – ultimii doi morti la Paris. Barbu Bellu a detinut prima masina din Romania si a sfidat timp de 7 ani pe toata lumea buna de la volanul singurului autoturism care ridica praful pe ulitele capitalei. Si tot el a donat terenul municipalitatii pentru construirea cimitirului care ii poarta numele.  Fiul lui, Alexandru, a fost un redutabil fotograf interbelic si mare colectionar de fotografie. 

 Fotografiile realizate de catre Alexandru Bellu

In 1900, Alexandru detinea o uzina electrica, masini si garaje, un atelier foto, un cinematograf si un telefon Ericsson, dar avea case la Nisa, la Venetia, Paris si Viena – aici construind chiar si un spital imens. Unchiul lui, Stefan de Bello ridicase Muzeul Marmotant in Paris, dedicat artistilor impresionisti. Cu toate astea, casele lui aveau tavane cu barne si pereti spoiti cu var alb, iar odaile erau decorate cu scoarte tesute la razboi. In jurul caselor se intindeau parcurile, cu alei pietruite, strajuite de magnolii si liliac sub care se intindeau  randuri nesfarsite de bujori si trandafiri. Despre el se stie ca a fost initiatorul colectiilor cu obiecte de valoare, cu respect pentru conditia taranului roman. 

Presura si Radu Bellu

Toti cei care au lucrat pe mosiile lor au fost improprietariti, iar lumea i-a respectat si i-a iubit. Gurile rele spun ca toti ar fi fost iubareti din fire si au avut ibovnice femei frumoase din popor, care le-au nascut copii si pe care i-au asezat la casele lor. Astazi lumea inca mai vorbeste despre George, ultimul descendent al baronilor Bellu, unul dintre cei sapte copii pe care i-a avut Alexandru. Fratii lui,  Bibi, Cocos si Radu s-au incurcat cu femei simple si au renuntat la titlul nobiliar. Doar George s-a insurat cu Odette, frumoasa frantuzoaica , si a ramas sa se-ngrijeasca de mosie si avere. Surorile lui, Liza si Maria, n-au avut o soarta mai buna: prima a murit incercand sa-si aduca barbatul din lagar acasa, iar cea de-a doua a luat foc. Nici macar nevasta-sa n-a fost fericita, caci a tanjit dupa Paris pana a inchis ochii, la 92 de ani.

Conacul inainte de demolare

Alt conac aflat intr-o puternica stare de degradare se afla la nici 40 km de capitala, in comuna Gostinari, judetul Giurgiu. 

Cladirea a fost ridicata la comanda logofatului Stefan Bellu, la sfarsitul sec 18 si lasata mostenire fiului lui, Alexandru, iar mai apoi lui Stefan si Barbu.  Fiul lui Stefan, Alexandru, a ridicat conacul de la Urlati, la Gostinari ramanand mosia in grija lui Barbu.

Astazi, cimitirul Bellu este marturia unui act de generozitate al acestei vite nobile. Denumit “gradina odihnei eterne”, el poate deveni un obiectiv turistic pentru strainii care ne viziteaza tara! Uneori cred ca mortii “vorbesc” in taceri semnificative, mai expresiv decat cuvintele rostite de cei vii.  Aleile sale adapostesc monumente sub care dorm somnul etern personaje cu istorii fascinante.

“Lasati randunica sa isi faca cuibul” este scris in jurul craniului asezat sub globul pamantesc sustinut de cei doi sfincsi pe templul Iuliei Hasdeu. Tatal ei, Bogdan petriceicu Hasdeu, sustinea dupa moartea fiicei sale ca ar fi primit indicatii post-mortem de la ea ca partea de sus a criptei sa fie realizata din sticla, astfel incat cei care vin sa se reculeaga aici sa ii vada fata imbalsamata. In 1930, capul Iuliei Hasdeu a fost furat si nu a mai fost gasit nici pana astazi.

Pe aleile sale se lasa descoperite, una cate una, statuia Elenei Rosetti, fiica lui C.A Rosetti, prima persoana ingropata oficial in cimitirul Bellu in 1856. 
Pe frontispiciul cavoului “doamna cu umbrela”  scria pana nu demult cu litere de alama: “Acest animal de medic m-a ucis”. Povestea spune ca tanarul medic Andrei Popovici, ramas neconsolat de moartea tinerei sale sotii, a cautat o guvernanta pentru cei doi copii orfani de mama. Astfel, tanara Katalina Boschott ajungea bona in casa tanarului medic care s-a indragostit fulgerator de frantuzoaica tanara si desteapta. Plecati la Herculane intr-o escapada amoroasa, Katalina a facut peritonita, dar a murit pe masa de operatie din spitalul local. Iubitul ei a ingropat-o in cimitir, tainuind povestea lor de amor. Sculptorul Raffaelo Romanelli, antamat sa realizeze o statuie, a infatisat-o in marime naturala, tinand in mana o umbrela.

Monumentul familiei Porroinianu ascunde o alta stranie poveste de amor: fiul unui avut boier din Oltenia , aflat la studii in capitala Frantei, a cunoscut o frumoasa parizianca impreuna cu care a impartit o noapte de amor, dupa care aceasta a ramas insarcinata. Baiatul, amenintat ca ar fi dezmostenit in caz ca ar lua-o ia de nevasta, a parasit-o si s-a intors in tara, devenind un personaj important care a prosperat in afaceri si respectat pentru actele sale de caritate. S-a insurat, a avut un fiu pe care l-a trimis la tot la Paris la studii, la aceeasi scoala unde el absolvise cu ani buni inainte. Ca si tatal lui, acesta a cunoscut o alta tanara de care s-a indragostit si cu care s-a casatorit in secret. Cand s-au intors in tara ca sa isi prezinte tanara sotie, doica a pus cap la cap lucrurile din care a dedus ca cei doi erau frati. Cand au aflat adevarul, cei doi tineri s-au sinucis, iar a doua zi, dupa ce si-a donat averea primariei din Caracal, s-a omorat inclusiv  mosierul Porroinianu, doborat de suferinta si regrete. Raffaelo Romanelli, artistul venetian, a realizat un superb monument care imortalizeaza durerea celor doi tineri indragostiti.

Cimitirul Bellu a fost martorul unor furturi care au socat populatia capitalei si nu numai. In 1992, ziua in amiaza mare, hotii aveau sa fure cu macaraua cei patru sfincsi de pe monumentul ridicat de autoritati soldatului Victor Ioachimovici, mort in Primul Razboi Mondial. 

Tot dupa 1989, monumentul bancherilor bulgari, Evloghie si Hvisto Gheorghieff,  care sprijinisera implicarea trupelor romanesti in Razboiul de Independenta pe vremea lui Carol I si se refugiasera in Romania in 1870, a fost vandalizat, riscand sa tensioneze relatiile diplomatice dintre Romania si Bulgaria. Arhitectul Ioan Mincu a construit mausoleul si l-a decorat cu opt sfesnice inalte de 4m, iar sculptorul Fritz Storck i-a realizat pe cei patru evanghelisti asezati in coltuile mausoleului. Au rezistat aproape 100 de ani, ca dupa Revolutie, ele sa fie furate, iar statul roman obligat sa plateasca Bulgariei daune de 2 milioane de dolari, bani cu care ambasada bulgara a realizat si montat sfesnicele la loc! 

Tot Ion Mincu a realizat si mausoleele familiilor Ghica 

si Cantacuzino.

Istoria acestei familii este fascinanta in detalii si, desi pare curios, din toata povestea unor destine, nu a ramas decat numele. Unui cimitir! Peste restul s-a lasat tacerea. Dar mai cu seama uitarea!

http://www.fundatiacaleavictoriei.ro/2010/istoria-romanilor-prin-familii-6-familia-bellu-vizita-la-conac/

http://www.libertatea.ro/detalii/articol/libertatea-a-aflat-povestea-celor-mai-batrane-monumente-din-cimitirul-bellu-483841.html

https://arhivadegeografie.wordpress.com/tag/barbu-bellu/

http://arhitectura-romaneasca.blogspot.com/2009/06/conacul-bellu-un-exemplu-de-conservare.html
http://ro.altermedia.info/cultura/fericirea-cereasca-gloria-pamanteasca_4005.html
http://www.expresmagazin.ro/exclusiv-povestea-familiei-baronului-bellu-spusa-de-o-nepoata-galerie-foto/

http://www.certitudinea.ro/articole/istorie/view/bellu-istoria-unei-familii-cu-nume-de-cimitir