Cine n-a avut norocul sa poarte
macar o data in viata lui un pantof Guban, a pierdut sansa de a simti ce
inseamna sa traiesti pe picior mare. Cred ca este un motiv la fel de bun ca
oricare altul de a va povesti istoria unul alt brand din Banat care, pur si
simplu, a incaltat pana si America!
Cel care a fost
initiatorul firmei Guban s-a numit Blaziu Guban si este cel care a
patentat brand-ul GUBAN ( crema de ghete si productia de
incaltaminte) recunoscut atat in tara, cat si peste hotare. Acesta
avea un fiu, Tiberiu Guban, care a continuat munca tatalui sau si a
brevetat ulterior numeroase produse. Blaziu Guban a avut o copilarie umila,
fiind crescut de parinti adoptivi, la Oradea. Prima data, Blaziu
Guban a lucrat la o crescatorie de porci ca ingrijitor. In
timpul primului razboi mondial s-a angajat la fabrica de ghete Derby, unde a
descoperit ca are talent pentru combinarea substantelor. Un simplu pantofar la
origine, care nu avea mai mult de cinci clase primare, a creat o
fabrica care i-a purtat numele intr-o perioada in care statul
comunist confisca toate averile nationale si a murit lasand in urma sa unul
dintre cele mai celebre brand-uri romanesti. “Tot timpul spun asta
tuturor. Tata a avut cinci clase. Abia stia sa scrie si sa citeasca. A cladit
totul prin munca si inteligenta lui”, spune Tiberiu Guban. Inteligenta sa nativa
l-a propulsat pe Blaziu Guban in pozitia de chimist al fabricii oradene. “
„In 1932, directorul de la fabrica
Filt din Timisoara a fost la Oradea. Era prieten cu directorul de la fabrica la
care lucra tatal meu. Cauta un chimist bun. A discutat cu tata, care i-a spus
directorului ca daca ii da 4500 de lei se muta la Timisoara”, isi aminteste
Tiberiu Guban. Pentru a se muta la Timisoara, Blaziu Guban a negociat un
salariu enorm la vremea respectiva. Tiberiu Guban explica: “Ca sa va dati seama
ce insemna suma de 4500 de lei va spun ca o gasca atunci costa 60 de lei.
Ulterior a mai negociat salariul cu directorul fabricii si a obtinut o marire
la 6000 de lei”. In perioada cand era chimist la Filt, Guban a inventat crema de ghete care ii
va purta numele pana la caderea comunismului.
In 1935 a
obtinut salariul care valora 100 de gaste lunar. In 1937s-a inregistrat la
Registrul Comertului drept “Uzinele Chimice Guban Timisoara”, moment din care
afacerea a inceput sa creasca de la un an la altul. A incheiat contractul
cu fabrica Mecher pentru cutiile de tabla inscriptionate cu marca ce ii purta
numele.
“A primit cutiile pe datorie si apoi le-a achitat din vanzari”, spune Tiberiu
Guban. De la crema de ghete s-a trecut si la diverse tipuri de ceara si solutii
de lipit ghete.
“Tata s-a dus la o fabrica de cutii
metalice, a fratilor Mecher din Timisoara. Vroia 5000 de cutii. I-au spus ca nu
se merita sa creeze o matrita pentru un numar atat de mic de ambalaje si ca ar
trebui sa comande 100 de mii de cutii. La inceput a luat cutii folosite pe care
le-a frecat cu soda caustica pentru a le curata de ce era scris pe ele. Cand au
fost curate a pus crema de ghete si le-a dat gratuit la muncitorii din fabrica
la care lucra pentru a o testa”
“In 1953, tata a venit de la
Bucuresti si mi-a spus in masina ca a castigat cea mai mare batalie. Vom face o
fabrica asa cum nu ai visat”, isi aminteste Tiberiu Guban. In perioada in care
Guban tatal a obtinut de la liderii comunisti permisiunea si ajutorul pentru
noua fabrica s-a produs si nationalizarea Uzinelor Chimice Guban. In 1953 s-a
inceput ridicarea fabricii care si azi are la intrare numele Guban, pe strada
Eroilor din Timisoara.
Fiul a pasit si el pe urmele
tatalui, fiind cel care a produs pentru prima oara in Romania pielea
artificiala, apoi masele plastice. Dezvoltarea uriasa a firmei s-a datorat
familiei Guban, care a fost cu multi pasi inaintea pietei. Simtul comercial
deosebit, dublat de stapânirea perfecta si dragostea pentru aceasta meserie, a
facut din cei doi Guban (tatal si fiul) o marca de renume mondial. Pantofii
sai au fost incaltati de personaje celebre, de la presedintele
american Harry Truman,
pana la Gheorghe Gheorghiu
Dej si nomenclatura comunista.
pana la Gheorghe Gheorghiu Dej si nomenclatura comunista.
Sofia Loren
i-au
purtat pantofii”, spune Tiberiu Guban. „Tata a făcut cizme şi pentru
Regele Mihai.
Elenei Ceauşescu îi făceam pantofi de lux, mai
deosebiţi ca formă faţă de ce se făcea în ţară. Ne inspiram cu idei din
revistele «Quelle» şi «Neckermann», dar calapoadele erau făcute de tata. Pielea
era autohtonă şi era colorată în nuanţa preparată de mine. Prefera nuanţele
pastelate: ou de raţă, coniac, vernil sau roz”, povesteşte Tiberiu Guban.
Surprinzator este faptul ca firma nu
a fost nationalizata in 1948. Desi s-a incercat acest lucru in repetate
randuri, prestigiul produselor si numarul mic de 50 de
muncitori a facut posibila o prelungire a vechiului statut pâna in 1952, când
Blazius Guban a fost presat din punct de vedere politic si economic si “a
donat” fabrica si brand-ul statului. Fabrica s-a numit “Victoria” in
perioada comunista, dar produsele erau comercializate tot sub marca Guban. El
a ramas director pâna cand a decedat, dupa care i-a urmat in functie fiul sau –
inginerul Tiberiu Guban, care si-a inceput ucenicia aici si a devenit autorul a
zeci de patente de inventator. Dupa
nationalizarea socialista din 1948 Fabrica Guban si-a schimbat numele in
"Prima fabrica de incaltaminte din Banat", iar din 1930 a fost
numita "Fabrica Banatul".
In 1978 Blaziu Guban a murit, la doi
ani de zile dupa ce s-a pensionat. Fusese acceptat director pe viata. Fiul lui
a prins caderea comunismului. In 1992 s-a pensionat si de aici incepe o alta poveste. Pantofii Guban se găseau
greu pentru ca mare parte din productie se exporta. Pantofii erau scumpi, iar preţurile
porneau de la 300 de lei si ajungeau pana la 900.
“Tata a fost un pantofar. Facea si pantofi pentru diverse
personalitati”, spune Tiberiu Guban. Productia de pantofi a demarat, dar nu in
serie, in timpul razboiului cand Blaziu Guban a inchiriat casa avocatului Babos
de pe strada Victor Babes din Timisoara, unde s-a extins productia de substante
pentru “cosmetica” pantofilor. In 1943
fabrica lui Guban avea atunci 10 angajati. Atunci Guban s-a asociat cu Andre
Kaldori. “Avea nevoie de capital pentru a se dezvolta mai repede si Kaldori a
oferit capital. Era in 1943 cand americanii si englezii au bombardat
Timisoara”, spune Tiberiu Guban. Membru al Partidului Socialist in tinerete, arestat
apoi la Oradea si devenit astfel “ilegalist”, Blaziu Guban s-a
transformat intr-un veritabil capitalist in perioada in care comunismul a
nationalizat toata industria romaneasca. Marca Guban s-a creat in bucataria
casei in care locuia familia Guban, la Timisoara. Aici s-a nascut primul
atelier chimic in care s-a produs totodata si crema de pantofi. Crema inventata
de Guban a avut un asa mare succes incat, in acelasi an, acesta a putut sa
vanda dreptul de a fabrica noua crema unei companii palestiniene. Tranzactia a
fost consemnata intr-un ziar din 1935. In 26 mai 1935, Blaziu Guban era chimist
la fabrica Filt. “Chimistul fabricii Filt, Guban Blaziu, a inventat
o crema de ghete si a vandut apoi dreptul de a o fabrica unui grup de capital
palestinian. Din banii obtinuti din Palestina, Blaziu Guban infiinteaza in Timisoara
o fabrica de crema de ghete”, se arata in ziarul din 1935. Tot Tiberiu Guban
povesteste ca atelierul din bucatarie a fost extins in mai multe
apartamente ale cladirii in care locuiau, aceasta fiind de fapt prima fabrica
de crema de ghete Guban, iar primele ambalaje ale cremei Guban au fost cutii
reciclate.
Astazi femeile inca
mai povestesc despre calitatea si eleganta de odinioara a pantofilor Guban. O
femeie respectabila isi afirma statutul social prin numarul perechilor de
pantofi Guban pe care ii detinea. Erau imposibil de copiat: calapodul unic, design-ul
ca o promisiune sa te simti sexi, unica si cu personalitate, stanta in relief
aplicata delicat de talpa pantofului ca un veritabil certificat de
garantie al calitatii. Pingeleai pantoful pana la saturatie si nu te indurai sa
ii arunci: fata se pastra ca noua! Cine a avut ocazia sa viziteze fabrica in
perioada de glorie poate certifica faptul ca majoritatea operatiilor erau
facute manual. Iar pantofii de Guban erau renumiti nu doar prin eleganta lor,
cat si pentru faptul ca erau cei mai comozi pantofi de pe piata. Sa
nu va mire, prin urmare, faptul ca femeile inca viseaza la pantoful elegant
marca Guban.