O satra urca la cer - Svetlana Toma

A fost odata ca niciodata un film trist in care a jucat o actrita frumoasa. Au curs lacrimi in batiste si-am devenit peste noapte toleranti si romantici. Numele ei este Svetlana Toma, celebra actrita care a interpretat rolul Radei, eroina principala din filmul “O satra urca la cer”, realizat de regizorul Emil Loteanu in anul 1975. Rolul i-a venit manusa si nimeni n-a uitat-o nici pe tanara oachesa si turbat de frumoasa, nici miscarile ei lascive din timpul dansurilor tiganesti, nici curajul si impetuozitatea cu care calarea caii sau patima cu care isi incita partenerul. 

Putini dintre noi au stiut atunci ca intre tanara actrita si regizor se consumase o frumoasa poveste de dragoste. Prima ei dragoste a fost Loteanu, era in anul 1965, avea doar 18 ani, era studenta, se numea Svetlana Fomiciova si isi dorea cu ardoare sa devina procuror. Regizorul cauta atunci o actrita pentru rolul Ioanei, fiica ciobanului Iluta, din filmul “Poienile rosii”, iar el o decoperise intr-o statie de autobuz pe tanara incapatanata si obraznica care refuza cu ostentatie propunerea sa joace in filmul lui. Loteanu nu s-a lasat mai prejos si nu a cedat staruintelor, pana cand Svetlana nu a acceptat sa dea probele pentru rol. “Eram minora, asa ca a trebuit sa cer acordul parintilor. Imi amintesc ca tata era categoric contra. Dar impotriva sortii nu poti lupta”. 

Le-a trecut cu brio in vreme ce se indragostea incet, dar sigur, de cel care avea sa o transforme dintr-o anonima intr-un mare star de cinema. Destinul avea sa o duca intr-o alta directie, dupa cum singura avea sa recunoasca: “Viata fiecaruia e ca un coridor. Nu ai cum sa cazi din el”. El a fost cel care i-a schimbat numele in Svetlana Toma si sub acest nume este cunoscuta si astazi in intreaga lume. 

Pseudonimul Toma a fost preluat de la numele strabunicei ei, o frantuzoaica cocheta, care se numea Fanny Toma si de la care a mostenit un talisman transmis pe linie materna din generatii in generatii. Ea a fost recompensata cu premiul pentru cel mai bun rol feminin (Rada) la Festivalul International de Film de la Praga din 1977, a primit diploma de cea mai buna actrita a festivalului la Festivalul International de Film din Panama si Diploma Uniunii Cineastilor. A fost prima actrita care si-a permis sa filmeze dezbracata in plina era comunista si sa fie fotomodelul unei agentii italiene prezentand colectii pret-a-porter si pozand pentru un producator de lenjerie intima la Roma. 

Ea a cunoscut celebritatea mondiala gratie rolului interpretat in filmul “Satra”. Intre cei doi a fost o dragoste cu nabadai: “Emil Loteanu era o personalitate puternica, stia ce-si doreste de la viata. El m-a descoperit ca actrita si ca femeie. Pana sa-l intalnesc, el trecuse prin 2 casnicii, iar eu nici macar nu avusesem un iubit. A fost prima mea iubire. Eu nu ma intalnisem cu nimeni pana la el. Emil era cu 12 ani mai mare si stia cum sa curteze o femeie, facea asta dupa toate legile moderne. Placea doamnelor si stia asta. Si daca in timpul filmarilor era dur cu mine, dupa terminarea lor se comporta de parca as fi fost un copil, iar asta ma facea sa ma simt protejata. Era galant, se imbraca bine. In timpurile acelea nu prea aveam ce purta, dar surorile mamei locuiau la Bucuresti si imi trimiteau lucruri frumoase. Mi-am pierdut capul cand am cazut in mrejele acestui cuceritor. Loteanu a fost totul pentru mine: prieten, profesor, regizor si om de omenie. Cand plecam la filmari, imi impaturea grijuliu lucrurile in valiza. Apoi toate astea au disparut. Dupa despartirea noastra am fugit de Loteanu in bratele lui Oleg care era colegul meu de facultate. Nici nu-l observasem pana atunci, ca umblam mandra, ma filmam cu Loteanu” .

Tanara se nascuse in Chisinau cu numele de Svetlana Fomiciova. Mama ei, Ida, facuse parte din miscarea ilegalista comunista din Basarabia, iar tatal, fusese de loc din Voronej, venit dupa terminarea studiilor sa lucreze in Moldova unde si-a cunoscut nevasta. Mama ei crescuse la Bucuresti impreuna cu surorile, facand parte din inalta societate. Prin vinele ei curgea sange frantuzesc, unguresc si moldovenesc si urmase studiile Universitatii de Medicina. Cand si-a cunoscut viitorul sot, a renuntat la toaletele scumpe si pantofii cu toc si s-a transformat in taranca. Surorile mamei au ramas in Bucuresti de unde trimiteau haine si tot felul de bunatati catre cei plecati pe meleagurile natale. Svetlana isi amintea cu drag de mirosul painii de casa coapta pe vratra de catre mama ei in satul Nadusita, de mirosul granelor si al fanului proaspat cosit, de troienele de zapada ce umpleau ulitele satului copilariei sale, de animalele pe care le ingrijea, de traditiile si locurile care ii animasera viata de inceput.

Relatia ei cu Loteanu s-a sfarsit in 1968, iar in anul urmator, s-a maritat cu colegul ei de facultate, Oleg Latchin cu care a avut o fata, Irina Lacina, dar Oleg a murit intr-un accident cand fetita abia implinise 8 luni. Astazi ea este casatorita cu dramaturgul Andrei Visnevski si este o femeie care si-a pastrat frumusetea nealterata si amintirile inca vii.

*****
Intr-un interviu, actrita povestea cum, la una dintre lansarile organizare pentru promovarea filmului, tiganii au luat cu asalt sala de cu seara, pregatiti cu merinde si plapumi pentru dormit. A doua zi de dimineata, cand organizatorii au intrat, au fost socati sa vada atatia tigani stransi laolalta, dar si mai mare le-a fost mirarea cand, atunci cand a intrat Svetlana imbracata ca o domnisoara cosmopolita, toti au inceput sa intrebe unde le este tiganca din film? Intelegand impactul pe care l-a avut rolul ei asupra tuturor celor care vazusera filmul, actrita a negociat cu studioul de film si si-a achizitionat intrega vestimentatie: fusta si bluza de tiganca, impreuna cu salul si salba de galbeni, costumatie care face parte din patrimoniul personal. 

La Pomul Verde

Pe la inceputul anilor 1800, in Caransebes a fost ridicat un han, cunoscut de catre locuitorii urbei drept Postalionul, unde gaseau pret de odihna de cu seara caii de posta si vizitii. 

Un secol mai tarziu, hanul avea sa fie transformat si modernizat: la parter s-a deschis restaurantul Pomul Verde, iar sus, un hotel. Numele i-a fost pus dupa teii cu coroane bogate care umbreau fatada localului. Restaurantul fusese cumparat si reabilitat de catre un om bogat, Lichtneckert, cunoscut drept primul proprietar al locului cu pricina. El a dispus ca peretii sa fie imbracati in catifea albastra, peste care sa fie montate oglinzi mari cu rame realizate din sticla de Murano aduse chiar din insula venetiana. Personalul era frumos imbracat, caci eticheta impunea tinute elegante clientelei simandicoase, iar chelnerii trebuiau sa fie de bonton. 

Mesele erau atent aranjate, cu fete albe de masa  scrobite si calcate pe care erau randuite farfurii de Rosenthal si tacamuri de argint. Florile proaspete adaugau pete de culoare si improspatau aerul cu izuri florale. Aici au cantat Maria Tanase, Ioana Radu, Lucretia Ciobanu, Ion Luican, Alexandru Grozuta, Rodica Bujor, Luta Iovita, Emil Gavris si multi alti interpreti renumiti. Ei erau cazati la etaj, in hotel, iar, cand luau masa in local, obisnuiau sa cante oaspetilor care se aflau in restaurant. In timpul saptamanii, lumea buna a orasului lua masa in localul unde fiecare familie instarita avea masa permanent rezervata. La sfarsit de saptamana insa, aici se organizau coteriile, balurile pentru tinerii caraseni. In sala de bal, scaunele erau frumos aranjate pe margini, lansand in centru spatiul gol pentru joc. Tinerele imbracate in cele mai frumoase straie veneau insotite de mame, iar flacaii respectau protocolul, cerand permisiunea doamnelor sa le danseze odraslele. Aici incingeau ringul tinerii pe valsurile lui Strauss pana dimineata, iar mamele studiau cu atentie flacaii cu stare punand la cale strategii de maritis. Sub restaurant, la subsol, se aflau pivnitele burdusite cu vin vechi si parfumat, cu tarie de pruna, bere la butoaie si bucate alese pe spranceana. In spatele localului se afla gradina, unde domnii se strangeau sa discute politica si sa fumeze trabuc. In fata restaurantului era amenajata o terasa pe timp de vara, astfel incat oaspetii sa poata admira forfota strazii si sa fie totodata vazuti de catre locuitorii urbei. Nu oricine putea lua masa la Pomul Verde, caci produsele erau de calitate si preturile piperate. 

Vara, pe terasa, atmosfera era incinsa de sunetul taragotului lui Luta Iovita, primul taragotist roman si unul dintre cei mai renumiti lautari ai Banatului. Toata lumea stia cum oprise Luta lupta in timpul razboiului cantand la taragot si cum cantase el cu-atat dor cantecele romanesti de fusese aplaudat inclusiv de trupele inamice. Muzica lui inflacara inimile si ropote de aplauze inroseau palmele audientei. Numeroase personalitati ale vremii au servit masa in acest local: George Enescu, Titu Maiorescu, Nicolae Iorga si Liviu Rebreanu. Astazi, localul este reabilitat si restituit locuitorilor pentru activitati culturale. Dar istoria lui inca trezeste nostalgii si rememoreaza amintiri care nu vor sa paleasca in patina timpului. Deci nu avem carederea nici de a uita, nici de a tacea. caci trebuie transmise mai departe.

Materialul este inspirat din emisiunile“Restituiri istorice” avandu-l ca invitat pe istoricul Liviu Groza.