In zorii acestei dimineti, nici o adiere nu infiora
crengile copacilor. Soarele isi intindea razele lenese printre norii gri si
densi, iar orele noptii cazusera la pace cu cele ale zilei ce urma sa inceapa.
Doar ce trecuse Echinoctiul de primavara, iar oamenii se pregateau de sarbatoarea
zeitei Eostre, zeita dragostei si a fertilitatii, a zorilor si a milei.
Pregateau ofrande din oua proaspete si semninte roditoare. Zeita vindeca boli, desfacea vraji, potolea durerile
si ierta pacatele. Lumea o iubea la fel de mult ca si pe celelalte doua surate:
Sin si Shamash cu care forma o treime binecuvantata de toata suflarea omeneasca. Eostre era milostiva cu slujitorii ei, dar necrutatoare cu cei
de teapa ei. In orasul Erech, numit “orasul curtezanelor sacre”, ea era
considerata “curtezana zeilor”, iar cruzimea fata de iubitii care-i cadeau in mreje era stiuta de
toti cei care o doreau cu teama si cu dor, caci dragostea ei era fatala
inclusiv pentru stapanii zeilor. Niciunul nu uitase ca Tammuz, zeul granelor si
recoltelor imbelsugate, murise tocmai din prinosul iubirii ei. Atunci Eostre a
jurat sa coboare in Infern si sa-l readuca pe Tammuz cel iubit inapoi pe
pamant. Si-a coborat zeita 7 hotare si, la poarta fiecaruia, Regina lumii de
sub pamant, Allatu, a obligat-o sa renunte la cate un obiect vestimentar si o
podoaba. Si le-a scos pe rand, coroane, cercei, bratari, centura cu nestemate,
coliere si bustiera, rochie si sandale pana a ramas goala. Dar Allatu avea planuri ascunse si a aruncat-o in temnita celor morti. Pe pamant, ogoarele s-au oprit
din rodit, oamenii din iubit, pasari si animale din inmultit. Intunericul a
luat cu asalt pamantul si soarele s-a pitit speriat dupa nori. Ea, zeul
apelor, al cunoasterii si intelepciunii, si-a trimis emisari curajosi in lumea
celor morti care au obligat-o pe Alluatu sa o stropeasca pe Eostre cu apa
vietii si sa o redea celor de pe pamant. La fiecare poarta de hotar si-a primit
vesmintele si podoabele inapoi, iar, cand zeita a iesit la lumina zilei, tot
pamanul s-a trezit la viata. Povestea dragostei patimase dintre Eostre si Tammuz sta la
baza ritualului cununiei care leaga destinele pana in zilele noastre.
Ostara isi
astepta ofrandele in temple. Oamenii, persani, greci, egipteni sau
anglo-saxoni aduceau cosuri cu oua si vase cu grane. Fiecare popor vopsea ouale in minunate culori conform traditiei lor, iar Ostara privea de pe marginea unui nor si zambea
multumita de iubirea impartasita de norod. Si-a intins mainile gratioase si
lungi si-a cautat intr-o scorbura de copac unde se pitise un iepuras cu
urechile lungi, cu boticul roz si ochii speriosi.
L-a strans la san si i-a
zis: o sa rodesti cel putin 10 pui in fiecare luna si o sa ii iubesti asa cum
numai sufletele frumoase stiu sa o faca. Si puii tai vor fi prilej de bucurie
pentru oamenii din gospodarie, iar copiii lor ii vor alinta si iubi asa cum se
cuvine. Vei fi simbol al fertilitatii si al unui nou inceput.
O luna mai
tarziu, oamenii s-au uitat la puisorii dragalasi si, vazand entuziasmul
plozilor, s-au gandit ca zeita le daduse un drept judecator al faptelor
rele sau bune ale copiilor.
De-aceea iepurasul vine cu oua rosii, cu turta
dulce si ciocolata in ajun de sarbatoare la toti copiii cuminti, in vreme ce
toti cei care au fost rai primesc doar iarba verde in cosurile goale.
Cand
cruciatii au promovat crestinismul, ouale rosii au fost asociate cu
rastignirea lui Isus, fiul lui Dumnezeu. Iar bietul iepuras, cu Fecioara Maria
si pruncul Isus. Exista chiar si o legenda care spune ca un iepuras l-ar fi
asteptat pe Isus vreme de trei zile sa reapara in gradina Ghetsmani. In
dimineata zilei de Pasti, cand Isus s-a intors in gradina, iepurasul i-a sarit
bucuros in cale vestind lunii reinvierea Fiului cel iertator de pacat. Caci iepurasul sugubat a crezut in reintoarcerea Fiului lui
Dumnezeu, asteptandu-l cu infinita iubire si netarmurita rabdare. Astfel, iepurasul si
ouale rosii au devenit simboluri ale fertilitatii si invierii in sfanta zi de
Pasti.
In loc de incheiere
Astazi am
citit un articol intitulat “Asaltul trupelor americane asupra copiilor de la
Deveselu” si lectura in sine m-a intristat. Cei care doresc sa citeasca
articolul, el este mentionat in bibliografie. Nu as vrea sa intru in nici un
fel de polemica pe aceasta tema in ziua de Pasti, insa mi se pare firesc sa
reasezam adevarul in limitele sale normale. Informatiile au fost preluate de pe
site-urile mentionate in blibliografie. Trebuie spus faptul ca Jacob Ludwig
Carl Grimm a fost un renumit lingvist, folclorist, scriitor german, fondatorul
scolii mitologice in folcloristica, cunoscut atat pentru cele doua volume de
povesti de inspiratie germana pe care le-a scris impreuna cu fratele lui, Wilhelm
Grimm, cat si pentru lucrarile sale personale: “Gramatica limbii germane”,
“Dictionarul limbii germane” si Mitologia germana” (Teutonic Mythology). In
aceasta ultima lucrare, publicata in anul 1835, Jacob Grimm facea mentiuni
inclusiv despre zeita Eostre / Ostara, o figura a mitologiei adorata de catre
populatia germana si preluata de catre
crestinism, reinterpretandu-i semnificatia si rolul. Jacob Grimm mentiona: “ La
vechii germani, exista un festival de primavara numit Ostertaga sau Aostortaga.
Etimologic Eostre/Ostara provine din radacina germanica AEW care semnifica
lumina si sta la baza cuvantului austron, prin care era desemnat rasaritul
Soarelui. Si in limba germana moderna prefixul OST se refera la Orient, la Est
(osten inseamna in limba germana si “oriental”). Radacina semitica ISTRT se
refera si ea la rasarit”. Jacob Grimm era de parere ca Ostara era zeita
primaverii, a fertilitatii, a rasaritului, a renasterii. Cei care ii celebrau
numele ii aduceau ofrande in oua si semnite, ca simbol al renasterii vietii.
Zeita Ostara apare si in mitologia babiloniana sub numele de Isthar, la
fenicieni sub numele de Astoreth, iar la
greci, Astarte sau Eos. Cuvantul Ostern, atat de frecvent folosit in miturile
anglo-saxone, va denumi in crestinism sarbatoarea Pastilor (Easter). Daca mergem
pe sursele slave, cuvantul Pasti se trage din cel ebraic, Pesah.
.jpg)
John Andrew
Boyle, istoric si orientalist renumit, mentiona ca “Eostre or Ostara is a Goddness in Germanic paganism. The
Germanic month bearing her name is Ostarmanoth, it is the namesake of the
fersitval of Easter. She is known about Eostre, but it has been suggested that
her lights, as Goddness of the Dawn, were carried by Hares. And she certainly
represented Spring Fecundity, and Love and Carnal Pleasure that leads to
fecundity”.
In traducere aproximativa: “Eostre sau Ostara este o zeita pagana in
mitologia germana. In limba germana, luna calendaristica ii poarta numele, luna
lui Ostara, fiind omonima cu sarbatoarea Pastelui. Ea este cunoscuta sub numele
de Eostre si s-a sugerat ca lumina, ca zeita a zorilor, era imprastiata de
catre iepurii de camp. In mod cert, ea simbolizeaza fertilitatea primaverii,
dragostea si placerea carnala care duce la procreere”.
Bibliografie:
Jacob Grimm
- A brief look at Grimm's research and why this fairy-tale collector and
linguist invented a hypothetical "ancient" Germanic goddess in 1935
and dubbed her Ostara (the German equivalent of the Saxon "Eostra").
