Castelele de pe Valea Loarei - partea a V-a

Astazi am sa vorbesc despre ultimele castele vizitate. Motiv pentru care nu este greu de dedus ca am cam ajuns la capatul prezentarii acestui concediu. Nu stiu daca am reusit sa va conving ca sunt locuri care merita vazute macar o singura data in viata, dar cert este ca mie mi-au placut.

15. Castelul Gizeux apartine familiei Du Bellay de mai bine de 350 de ani. 

 Dupa cum v-am spus mai sus, aceasta familie mai detine si castelul Montreuil Bellay.

Acest castel este ideal pentru copii, deoarece are foarte multe programe destinate activitatilor in care acestia pot fi atrasi: ateliere de creatie, tehnici pentru ingrijirea animalelor, expeditii cu caleasca, expeditii de cautare de comori, atelier de brutarie, parc de joaca.

 In tot acest timp, parintii pot vizita castelul si gradinile sau pot lua masa in restaurant.

16. Castelul Loches ofera o intoarcere inspirata in trecutul uneia dintre cele mai impresionante fortificatii citadine din Franta.  Este cam gresit sa spui castelul Loches, deoarece pe domeniu se afla mai mute cladiri dispersate care, laolalta, formeaza un intreg.

Loches este el insusi un oras superb, care a conservat centrul medieval stancos ce domina raul care curge la poalele sale. Iar deasupra, sus pe dealul calcaros, troneaza acest domeniu regal.

Fortaretele  Loches si Chinon au fost cele mai puternice fortarete franceze care au apartinut regelui de Bourges.

Ridicata ca si fortareata in secolul 5, ea a intrat in posesia contilor de Anjou abia in secolul 10. Fortareata a fost disputata de catre regii englezi si francezi. Folosita ca si fortareata militara pana in secolul 15, regele Louis XI a decis sa o transforme ulterior in inchisoare. 

Abia in 1926 inchisoarea a fost evacuata si inchisa definitiv, dar atmosfera apasatoare inca persista si astazi. Mai cu seama in subteranele castelului in care pot fi vazute celulele de tortura si instrumentele folosite.

Cea mai populara incapere din castel este camera Ioanei D”Arc. Potrivit legendei, in secolul 15, in aceasta incapere s-ar fi intalnit Ioana D”Arc a doua oara cu printul mostenitor ca sa il convinga sa o insoteasca la Paris si sa fie uns rege al Frantei la Reims.

In acest castel a locuit Charles VII impreuna cu amanta sa,  Agnes Sorel, care a fost inmormantata in capela castelului. Se spune ca „fecioara” lucrarea lui Jean Fouquet are chipul lui Agnes. Pot fi admirate portile in stil renascentist, conacul si apartamentele regale, temnita 

care dainuie din secolul 11, donjon-ul si capela, dar si parcurile si gradinile de pe domeniu.

17. Castelul de Montresor a fost ridicat de catre bunicul Dianei de Poitieres ca un castel medieval, transformat ulterior intr-un frumos castel renascentist. Castelul este inconjurat de case in stil medieval, in mijlocul careia se afla o piata medievala acoperita , transformata intr-un centru permanent de arta.

De asemenea aici poate fi vizitata Biserica Collegiate, care dateaza din secolul 17. Castelul ofera niste privelisti uimitoare asupra satului medieval, cat si panorame incantoatoare ale raului Indra.

18. Castelul Azay – le – Rideau , o adevarata bijuterie a arhitercturii renascentiste frantuzesti si unul dintre cele mai frumoase castele ale acestei tari minunate, a fost numit astfel dupa numele lui Hugues Ridelsau Rideau, unul dintre cavalerii Tourini ai lui Philip Augustus.

Asezat pe o insula intre doua brate ale Indrei, castelul este aproape in totalitate inconjurat de ape. Initial a fost  fortareata pana in 1510, pe care Gilles Berthelot, consilierul regelui si primarul orasului Tours,  a transformat-o ulterior intr-o somptuoasa resedinta in stil italian.

Opulenta sa trebuia sa reflecte pozitia sociala a proprietarului castelului, care era secretarul si notarul regelui.

Cand acesta a picat in disgratiile regale, castelul a fost daruit lui Antoine Raffin, companionul de arme al regelui Francois I si seful garzii regale.

Urmasii acestuia au fost proprietarii castelului pana in timpul Revolutiei Franceze, cand acesta a fost detinut de Marchizul Charles de Biencourt care l-a protejat si in timpul caruia a cunoscut cea mai infloritoare perioada.

Tot el a construit gradinile in stil englezesc, gradini care ofera panorame superbe spre castel. Aici pot fi admirati cedri Atlas, cyprese chele din America si copaci ginkgo adusi din Asia,   vechi de sute de ani. Castelul se reflecta in lacul de la poalele castelului.

 Se zice ca acest castel a fost construit mai mult pentru placeri decat pentru aparare.Desi constructia este realizata in stil gotic, ornamentele sunt de natura renascentista.

19. Castelul Chinon este amplasat deasupra orasului cu acelasi nume, pe unul din malurile raului Vienne. Ca si alte fortificatii frantuzesti, Chinon a jucat un rol major in disputele franco-englezesti din Evul Mediu. Chinon a fost una dintre cele mai importante fortarete ale contilor de Anjou, dar si ale regilor englezi. Castelul inca mai pastreaza semnele sapate de catre Cavalerii Templieri in zidurile temnitelor sale. Si acest castel isi leaga renumele de numele Ioanei D”Arc (cel mai indragit personaj din istoria franceza) care se pare ca l-ar fi recunoscut pe Delfin in mijlocul multimii de curteni adunate si caruia i-a povestit visul ei, cum urma sa fie incoronat ca rege al Frantei. Trei luni mai tarziu, acesta era uns ca rege al Frantei in catedrala din Reims.

Fortareata a fost gazda a numeroase ceremonii, dar si martora multor acte de o violenta greu de descris. In subsolurile castelului se afla tunelul pe care il traversa regele in mare taina pana in apartamentele amantei sale,  Agnes Sorel. Daca ati urcat pe jos pana sus la fortareata Chinon, de aici se poate cobori cu liftul in cartierul medieval al orasului.

Strazile inguste sunt strajuite de case vechi cu fatade din lemn , cu ferestre si usi sculptate in stil renascentist. Tot aici pot fi admirate pivnitele pictate, fostele cariere de sub castel, unde sunt organizate intalnirile anuale ale confreriei viticole locale.

Fortareata si castelul pot fi admirate in toata frumusetea lor de pe podul care traverseaza raul Vienne. Este atat de mare, incat este greu sa iti intre toata in aceeasi imagine.

20. Se spune despre  Castelul Saumur  ca straluceste si mai tare cand soarele apune pe el, El este amplasat in orasul cu acelasi nume, renumit pentru vinurile sale spumante.

Tot aici se afla o renumita scoala de calarie. Castelul dateaza din secolul 4.

Castelul adaposteste muzeul calariei, dar si colectii superbe de mobilier, pictura si portelanuri.

Desi aflat sus, pe creasta dealului, castelul poate fi admirat si printr-o plimbare prin santurile care il inconjoara. Pana sus la podul mobil veti avea de urcat multe scari, nu gluma. Daca ati obosit, la intoarcere, va puteti odihni pe una dintre terasele cochete din centrul istoric al orasului.

Sau admirand panoramele de pe malul raului, strabatut de frumoase poduri.

Orasul Saumur este mare si foarte frumos, motiv pentru care ar fi recomandabil sa ii rezervati mai multe ore din programul vostru. Evident, noi n-am facut-o. Timpul a fost cel mai mare

dusman al nostru.

 

21.Abatia Fontevraud este una dintre cladirile reprezentative ale epocii medievale.

Biserica, manastirea, bucatariile, recoriul, gradinile reflecta viata monahala care s-a intins aici timp de 600 de ani, intre secolele 12 si 18. Abatia a fost fondata de catre un calugar ascet, Robert d”Abrissel, care s-a convertit la crezul St Benedict. Aici calugarii si calugaritele convietuiau sub acelasi acoperis, iar conducatorul abatiei era o femeie vaduva, care se presupunea ca avea mai multa experienta decat o virgina, de regula, de vita nobila.

Tot aici se poate admira biserica , o constructie romantica, formata dintr-o galerie si trei abside. Capela are bolti inalte, si picturi din secolul al 16-lea.

Mie mi-au placut bucatariile romane, superb restaurate. In centru dainuie un turn imens si  multe vetre cu horn. Aici se pregatea mancarea pentru sutele de membrii ai abatiei.

22. In umbra castelelor Loarei, ochiul vigilent descopera o lume pitita printre stancile de calcar si vegetatia luxurianta care acopera muntele.

Aici Valea Loarei concentreaza cele mai multe asezari ale trogloditilor din intreaga Europa, care dateaza din Evul Mediu mijlociu.

Asezarile lor sunt sapate in munte. Ele pot fi recunoscute datorita hornurilor care ies afara in din pamant.

Pe ambele maluri ale Loarei se intind sate intregi ale trogloditilor, sapate in muntii de calcar alb. Imaginati-va ca, si atunci cand ploua, apa care se scurge aici pe pamant este alba ca laptele!

Cladirile sunt realizate ca un ciorchine si sunt formate din casa de locuit, hambar, pivnita de vinuri, grajduri unde sunt crescute animale. Aceste sate au fost puternic populate pana in anii 1930.  Acum, numarul celor locuite este in scadere.

In general, casele construite in stanca sunt spatioase si au ferestre largi si usi inalte. In interior temperatura este constanta pe tot parcursul anului, astfel incat aceste cladiri sunt calduroase iarna si racoroase vara. Sincera sa fiu, am fost fascinata de aceste asezaminte, motiv pentru care am sute de poze cu ele.

23. Castelul Luynes cu cele patru turnuri ale sale domina atat Valea Loarei, cat si a Cher-ului.

Castelul pastreaza aparenta unei fortarete. In 1619, Charles d”Albert de Luynes a fost innobilat cu titlul de Duce de de Luynes de catre Louis XIII.

Cand s-a casatorit cu Marie de Rohan, acesta a ocupat mai multe functii importante, fapt care a condus la acumularea altor titluri nobiliare. Ducele de Luynes si Ducesa de Chevreusse, sotia sa, au dat istoriei Frantei urmasi care au devenit unii dintre cele mai remarcabile personalitati.

24.Una dintre surprizele acestui sejur a fost o vizita la pivnitele din Vouvray.

Aici am participar la o degustare de vin si la vizitarea pivnitelor sapate in munte si care se intind pe 2-3 km lungime in inima muntelui. Amatorii de vin nu o pot rata (toata faza e , ca la intoarcere, sa fie altcineva la volan!)

25. Trebuie sa va spun ca au fost castele pe care le-am facut in „goana calului” si despre care nu pot sa spun foarte multe.

Unul dintre ele este Castelul Beauregard, amplasat in mijlocul unui parc elaborat, tipic arhitecturii peisagistice, intalnite in majoritatea parcurilor castelelor.

26 Castelul L'Indre este un alt castel despre care nu prea am foarte multe de spus. 

Sau eu, cel putin, nu am fost impresionata foarte tare, ca atare nu am retinut mare lucru despre el.

27. Castelul Bourdaisiere este altul dintre ele, urmat de

28. castelul L'Isette si

30 Castelul Fougeres - sur - Bievre,

31. Castelul Moncontour si

32. Castelul Nitray

33. Dar trebuie sa ma opresc asupra ultimului castel pentru ca aici am niste amintiri frumoase. Acesta este Castelul Champchevrier.

Nu stiam dimineata, cand am plecat de la hotel, de existenta acestuia. Gasisem indicatorul catre el pe traseu, si, cum faceam de obicei,  sotul meu a rotit volanul si dusi am fost catre o destinatie necunoscuta.

Am ajuns la un castel de vanatoare. Evident, privat. Sute de caini ne-au intampinat in urale canine, spre deznadejdea mea, pentru ca mi-era frica de ei. Erau inchisi intr-un spatiu special amenajat, deci ma simteam in siguranta si curajoasa.

Am sarit din masina si am plecat sa fac poze, sa citesc marcajele, sa vad cat costa biletele de intrare. Habar nu am cat am intarziat, cert este ca, instinctiv, am simtit cum cineva fugea catre mine. Cand m-am intors, 2 caini se indreptau in viteza spre locul in care ma aflam (departe de masina, departe de al meu!). Ma uitam socata la ei, unul avea pui pentru ca se vedeau  sfracurile inrosite care se balanganeau in stanga si in dreapta in timp ce fugea si fugea doar in semn de solidaritate cu tovarasul lui mai mic. Cand m-am uitat spre celalalt, mi s-a parut ca e un pitbull, ma vedeam luptandu-ma cu fiara (desi muream de frica!) si m-am trezit facand scenarii cum sa evit o confruntare din care nu puteam iesi decat invinsa. De frica!, motiv pentru care am strigat: Vali, cainii! Adu repede masina! (de parca ar fi fost racheta!)

Al meu imi zice: nu mai striga si nu fugi, ca nu iti fac nimic. Dar tu nu vezi ca e caine de lupta? ii strig eu. Uita-te la el ca e mic si schiop! Unde -l vezi tu caine de lupta? imi raspunde el, amuzat. Normal ca nu s-a intamplat nimic, pentru ca era o biata corcitura mica si pufoasa, schiop de un piciorus, care facea o galagie infernala. Cert este ca eu m-am vindecat pe loc de dorinta de a mai explora in amanunt castelul. Erau prea multi caini! Spre hazul sotului meu!

 In acest sejur trebuia sa vizitam doar zece castele. Ei bine, noi am vizitat cel putin dublu. Plecam dimineata devreme pentru ca aveam zilnic de parcurs cateva sute de km in jurul orasului Tours pana seara cand ne intorceam la hotel. Intotdeauna ne construiam un traseu tangibil, pe care numeroasele indicatoare catre alte castele, de care nu stiam nimic, ni-l schimbau in fiecare zi. Era o experienta dulce-amaruie stiind unde pleci, dar niciodata unde si cand ajungi. Stiam ce urma sa vedem , dar nu stiam si ce aveam sa pierdem din lipsa de timp. Dar a meritat. In fiecare an spun: acest concediu a fost cel mai frumos! Asta spun si acum: acest concediu a fost cel mai frumos! Pentru ca intr-adevar a fost.

Au fost multe momente placute, dar si cateva neplacute, de care acum ma amuz. Sunt sigura ca de acestea imi voi aminti mereu. Celelalte se vor estompa usor, in timp. Ultima  zi de concediu ne-am rezervat-o pentru vizitarea orasului Tours (pe care nu reusisem sa il vedem pana atunci) in timpul diminetii si putin shopping dupa amiaza. Ei bine, chiar dupa ce am vizitat orasul in mare goana, a inceput din nou o ploaie furioasa care l-a gonit pe al meu imediat in hotel. Eu mi-am pus pelerina, mi-am bagat aparatul foto sub ea si am plecat la cumparaturi! Ploaia si reducerile  ii gonise pe toti in magazine! Era o mare brambureala, o inghesuiala inutila, asezonata cu cozi interminable catre cabinele de proba! motiv pentru care, am luat cateva tricouri pe care le-am putut proba luandu-le peste cel pe care il purtam si renuntand la articolele pretioase care trebuiau atent studiate in fata oglinzii in cabina de proba. Dar m-am razbunat intr-un supermarket in care am cheltuit banii pe detergent de rufe si de scos pete sau care omoara bacteriile si acarienii in proportie de 99%, pe sampoane si geluri de dus fara parabeni sau detergenti de vase bio si alte articole pentru casa. Evident ca am dat iama prin raionul cu ciocolata si cafea, pe la rafturile cu mustar de Dijon si alte cele. Iar afara ploua cu patima! Ca si cand venea potopul. Am ajuns la hotel ca un pom galben strident, incarcat ca de Craciun, si m-am apucat, suparata pe ploaie, sa fac bagajele. Cand am terminat, ca un ultim omagiu adus acestui concediu fara cusur, ne-am dus sa mancam pe o terasa superba. Ploaia se oprise si orasul se scalda intr-o lumina calda de amurg jucaus. Ne-am pozat reciproc infulecand si am facut glume unul de altul. Cand am ajuns in camera putin dupa ora 10, am constatat ca inelul pe care sotul meu mi-l cumparase din Madrid acum cativa ani nu mai era pe deget. Era imposibil sa imi dau seama unde l-as fi putut pierde. Toata ziua alergasem ca si cand as fi fost scoasa pe teava de tun. Pana si bagajele le facusem intr-o viteza nebuna si le dusesem la masina ca in dimineata urmatoare sa plecam cat mai repede la drum. Evident ca m-am intristat. Nu stiu ce ma durea mai tare, faptul ca era unul dintre darurile primite de la sotul meu sau faptul ca iubeam inelul ala pentru ca imi amintea de un alt concediu minunat. Si ma rugam sa se intample un miracol si sa-l gasesc. Toata noaptea m-am intors de pe o parte pe cealalta si abia am reusit sa pun geana peste geana. A doua zi am plecat la drum, evident, fara sa dau de el. Ne-am oprit la niste prieteni in Munchen si nu mai puteam sa spun ca avusesem concediul perfect, pt ca lipsa inelului meu ma durea intr-un fel greu de descris. Si de neiertat! Sotul meu se straduia in zadar de doua zile sa ma convinga de faptul ca nici macar nu era asa frumos, doar-doar imi voi recapata buna dispozitie. Cand am ajuns acasa si am deschis una dintre genti, deasupra, parca pus de Dumnezeu, trona inelul meu superb si albastru. M-am bucurat enorm, atat pentru inel, cat si pentru faptul ca acum puteam sa spun fara ezitare ca avusesem concediul perfect. Si chiar a fost! PERFECT!