Astazi mama
m-a chemat la ea. Intr-o gramada de lucruri care se cereau triate, unele pentru
a fi pastrate, altele cerandu-se demult aruncate, tronau un magnetofon si o
cutie cu role. Doamne, cred ca erau de varsta mea! M-am uitat oarecum mirata la
aparatul care statea cocosat intr-un mic geamantan vechi de aproximativ jumatate de secol! Pentru ca singurele amintiri legate
de valiza asta mica faceau conexiunea cu tatal meu! El avea obiceiul ca, de
ziua noastra, a mea si a fratelui meu, sa ne puna sa spunem o poezie sau pur si
simplu ne tragea de limba in speranta ca vom scoate cine stie ce perla. L-am
luat acasa si, de pe benzile ragusite, inca mai vorbeam noi, cei doi copii
de-odinioara, si tatal nostru care demult nu mai este printre noi. Timpul isi
cascase gura ca sa-i pot vedea nemarginirea. Am schimbat benzile, iar cand am
ajuns la final, pe fundul cutiei ramasese o rola mai dolofana. O voce tanguita
si melancolica a umplut camera si mi-a rascolit alte amintiri:
“A woman
left lonely will soon grow tired of waiting,
She’ll do
crazy things, yeah, on lonely occasions.
A simple conversation
for the new men now and again
Makes a
touchy situation when a good face come into your head.
And when
she gets lonely, she’s thinking ‘bout her man,
She knows
he’s takeing her for granted, yeah, yeah,
Honey, she
doesn’t understand, no no no no!”
Am crescut
in mijlocul unor veri mai mari care se bucurau de pantalonii evazati, camasile
inflorate si muzica rock, iar banda asta de magnetofon, in mod cert, nu era a
mea. Generatia Flower Power se nascuse cu vreo 4 ani inaintea mea, dar stiti
cum e cu Romania, cand ea a ajuns la apogeu in lume, era inca departe de noi.
Probabil ca inca ma jucam cu papusile cand verii mei faceau rost cine
stie de pe unde de benzi de magnetofon cu cantecele lui Jimi Hendrix, Jim
Morrison, Janis Lyn Joplin, Joan Baez, John Lenon, The Animals sau Steppenwolf.
Ca sa il parafrazez pe Fanus Neagu, fiecare generatie a avut “frumosii nebuni
ai marilor orase”. Eu m-am bucurat de nebuni frumosi si-ai altor generatii.
Astazi mi-am amintit de posterele cu masina colorata in care poza Janis,
frumoasa texana care avea sa revolutioneze muzica rock, infrumusetandu-si cantecele cu
influente de rhythm and blues si soul.
Mintea copilului de altadata se
impregnase cu amintirea unei superbe masini colorate peste care trona o claie
de par cret din mijlocul careia se casca un zambet larg. Si vocea. O voce
suava, usor ragusita, mi se parea mie atunci, dar indiscutabil colorata! Ca
masina, ca hainele, ca toate bratarile si margelele insirate la gat si pe brate si pe care
mi le arata ori de cate ori intram pe furis in camera interzisa. Desi a
stralucit in lumea muzicala doar 3 ani, din 1967 pana in 1970 cand a murit in
urma unei doze de heroina, muzica ei inca dainuie nu doar in mintea femeii de
acum, cat mai cu seama in amintirea copilului de-atunci.
Multi ani mai tarziu,
cand m-am maritat, al meu avea sa vina cu sute de casete. Si zeci de fotografii
din care el imi zambea imbracat in pantalonii evazati si camasi inflorate. Ce vremuri!
Iar eu le-am primit pe toate.
