Il primo amore non si scorda mai!
Cu toate ca un an de zile am facut planuri sa mergem ba pe Valea Rinului, ba in Provence, iata ca am ajuns in Italia, in regiunea Veneto (Venetia, Marimare, Padova, Verona si Madonna della Corona), dar si in crampeie din Emilia-Romagna (Bologna si Ferrara), Lombardia ( Mantova) si Toscana (Pisa si San Gimignano)! In Italia am mai fost noi de cateva ori acum cativa ani, dar nu am vazut decat ceea ce atunci ni s-a parut mai important: Milano, Venetia, Siena, Florenta si Roma. In graba noastra de a vedea cat mai mult din aceste orase superbe, nu am fost interesati de regiuni, in ceea ce au ele mai frumos. Regiunea Veneto (caci despre Toscana am tot scris!) se intinde de la Muntii Dolomiti pana la Marea Adriatica. Bucata aceasta de pamant este strabatuta de multe rauri si canale, dar cele mai importante sunt Adige, Brenta, Piave si fluviul Po care infloreste intr-o superba delta. Formatiunile muntoase creeaza superbe peisaje bucolice, fie ca vorbim despre crestele sale cu forme spectaculoase, scaldate in culorile calde ale apusurilor si rasariturilor, fie ca sunt fundale desenate ale cabanelor rustice asezate lenese la poale sau strajerii malurilor lacurilor Garda (cu frumoase castele medievale precum cel de la Lazise), Peschiera del Garda si Torri del Benaco. Pe plajele stancoase languros asezate pe maluri au fost ridicate cochete statiuni turistice precum Bibione, Caorle sau Cavallino. Mie Jesolo nu-mi place! Am zis-o! Bijuteria incontestabila a regiunii este Laguna Venetiana cu superbul oras Venetia despre care am mai scris! Aceste superbe asezari ridicate de-a lungul Rivierei Brenta sunt cunoscute drept localitati paladiene. Cand vorbesti despre aceste locuri, cuvintele se grabesc sa iti iasa din gura si ai vrea sa vorbesti de-o data cu sapte guri, nu doar cu una! Caci sunt multe lucruri care se cer spuse raspicat! Aici gasiti renumite izvoare termale (Abano, Teolo, Montegrotto) in jurul carora s-au construit statiuni balneare precum Terme Euganee si Abano Bagdi, mici asezari pitoresti precum Asolo – un pitoresc sat medieval, Possagno cu statuia sculptorului Antonio Canova, orasele fortificate: Citadella, Monselice, Montagagna si Castello Veneto sau pitorestile asezari Bassano del Grappa, Arqua Petrarca, Monselice, cat si superbele orase care isi afirma semetia nu numai prin frumusetea arhitecturii, cat si prin locul pe care il ocupa in istoria si cultura italiana: Venetia, Belluno cu faimosul parc national cu acelasi nume, Padova, Rovigo, Treviso, Verona, Vicenza. Regiunea este renumita si din punct de vedere gastronomic:
Bologna – unde se prepara cea mai gustoasa
mancare italiana, Parma – renumita pentru mezelurile si branzeturile sale
(desi, fie vorba dintre noi, eu o stiu dupa Aqua di Parma!SAC!), Modena – cu
renumitul otet balsamic Modena, ridichiile rosii de Trevisso, uleiul de masline
de Pastrengo si Sambuco, fasolea din lamon (in provincia Belluno),
sparanghelul de Bassano del Grappa, telina de Verona, supa calda de porumbel,
polenta (surata mamaligii noastre romanesti), fructele de mare, prajiturile
zaletti, galani si pandoro de Verona si
nu in ultimul rand pentru vinurile produse
in asezarile viticole intinse de la Bardolino la Pramaggiore si la Canegliano:
Amarone di Valpolicella, Breganze Bianco, Bardolino, Soave, Prosecco sau tuica
italiana, denumita Grappa.
Economia acestei regiuni se sustine din agricultura,
dar si din turismul cultural, moda (Benetton) si high-tech. Patrimoniul sau
cuprinde cladiri unice de o incomensurabila valoare si frumusete – in marea lor
majoritate realizate de catre renumitul arhitect al sec 16, Andrea Palladio,
poduri, vestigii romane si edificii laice.
Prin urmare, am plecat noi
voiniceste dis de dimineata din Timisoara si am urmat traseul Ungaria –
Slovenia cu punct de trecere in Italia prin Trieste. Desi intrati in UE relativ cam in
aceeasi perioada cu noi, au astia niste autostrazi…de nu-ti vine sa crezi! Si o
tara gospodarita si curata ca mai sa-ti vina sa plangi! La unii se poate!
Ma-ntreb de ce oare doar la ei da si niciodata la noi?
In Slovenia numeroase castele impodobesc crestele dealurilor si muntilor. N-a fost vreme! Am mers
ata! In Italia am luat-o pe drumurile nationale, evitand autostrazile excesiv
de scumpe, dar si curiosi sa vedem Italia rurala.
O frumusete! Italienii normali circula cu masinile
pe drumurile nationale, nu pe autostrazi unde statul te cocoseaza cu taxele. Au si
restrictii de viteza: 50km/ora in localitati, 70 si cel mult 90km/ora in afara!
NIMENI nu respecta semnele, putini sunt cei care semnalizeaza, ai cedeaza
inclusiv in sensul giratoriu! Deci trag concluzia ca sunt puse doar pentru turisti de
vreme ce doar acestia tin seama de ele! In Italia lumea vorbeste tare, gesticuleaza
aprins, ai tot timpul senzatia ca se cearta cu tine. Chiar si eu, colerica
pura, m-am mai cumintit!
Primul popas l-am facut in eterna si fascinanta Venetie,
renumita pentru toate emblemele si simbolurile sale. Unii sunt de parere ca
este cel mai frumos oras de pe pamant, altii spun ca este renumita pentru
sticla de Murano sau pentru dantela de Burano. Eu cred ca este atat de iubita
si faimoasa pentru suma acestora si a multor altele la un loc: pentru canale si
panorame, pentru gondole, vile si palate, pentru biserici si bisericute, pentru
arta expunsa in muzee sau in piete si piatete, pentru gelatto,
Fata
de anii trecuti, preturile au crescut cam la toate cu sume cuprinse intre 2 si
4 euro. De exemplu: intrarea in Palazzo Ducale costa 16 euro, in Campanile – 8 euro,
Musee Arte – 14 euro, calatoria pe Canale Grande – 7 euro.
Cei care vreti sa
mergeti cu vaporetto doar pe Canale Grande, imbarcati-va in A1, cei care vreti sa va faceti o intrare
triumfala in Piata San Marco precum dogii de odinioara, alegeti A2 si veti
vedea si portul!
Venetia inca
inregistreaza o mare concentrare de turisti pe metru patrat. Uneori chiar am
senzatia ca acest flux mare de turisti ii deranjeaza pe italieni (cum de altfel
se intampla si in Franta. Nu este de mirare aceasta atitudine, pentru ca
numarul mare aduce cu sine nu doar venituri, ci si mizerie multa lasata in urma
de acestia, inclusiv un grad de infractionalitate ridicat).
Cu toate astea multi
dintre angajatii din turism n-au nici o treaba cu ideea de turism performant: nu
toti vorbesc o limba de circulatie internationala, nu sunt in stare sa iti
furnizeze date suplimentare despre obiectivul turistic in care lucreaza sau
chiar au o atitudine nu tocmai prieteneasca fara de vizitatori. In Palatul
Ducal, un turist german o presa cu intrebarile pe una dintre doamnele care pazea ecoul pasilor prin
marea sala de consiliu solicitand un
raspuns cu privire la performantele si deosebirile dintre ceasurile din palat.
Raspunsul a fost: ca sa fie frumos! De fapt, toate ceasurile erau solare! Si
erau multe la numar pentru ca incaperile cu ceas se aflau la o distanta
considerabila unele de altele. O alta faza tragi-comica a avut loc intr-una
dintre toaletele palatului, dispuse pe fiecare palier in parte in numar destul de mare. Evident ca la
doamne cozile erau interminabile, in vreme ce la barbati abia daca astepta
vreunul. Asa s-a facut ca, in vreme ce asteptam la coada, iar femeia de
serviciu isi facea de lucru pe la chiuvete, a intrat un englez care realmente
avea o urgenta si, dupa ce a intrat in baie, se uita disperat dupa cabinele
destinate barbatilor! Ca printr-o ironie a sortii, aceasta toaleta nu avea cabine
separate! Femeia de serviciu, cand l-a vazut, s-a repezit ca un uliu asupra lui
si l-a apostrofat: “Ce te bagi? Nu vezi cat e coada?” a tipat ea in limba ei.
Englezul, care nu stia o boaba italiana, s-a oprit vadit deranjat si rusinat de
cardul de muieri care isi intorsesera toate privirile spre ei si i-a raspus confuz: “Vorbeste
in engleza daca vrei sa iti si raspund!” si a continuat sa se uite pe fiecare usa
de cabina dupa semnul destinat barbatilor. Femeia, neintelegand nici ea o iota
din ce ii raspunsese englezul, a inceput sa tipe la el cat o tineau plamanii:” Asta
este casa mea si aici faci asa cum iti spun eu: te asezi la coada!”Tot cardul de muieri aflate in asteptare ne uitam la ei, unele vadit
amuzate, altele la fel de mirate ca strainul personaj in cauza sa faca in
pantaloni. Englezul, suparat, urla si el: ” “De ce strigi la
mine?Am platit 16 euro biletul, e dreptul meu sa merg la toaleta!”, in vreme ce
italianca, in spiritul cel mai latin cu putinta, si-a ridicat bratele, l-a luat de
maneca si l-a dat afara strigand:” In casa mea respecti regula! Si nu
tipi la mine, ai inteles?” Evident ca au vorbit amandoi si s-au inteles
fiecare. Pe strazile venetiene statuile umane indeamna turistii sa se pozeze
impreuna in schimbul catorva banuti. Se vede de la o posta, probabil, ca nu
suntem occidentali, pentru ca ne confunda cu rusii
strigandu-ne: “davai, davai”. Noi ne-am cazat tot in Mestre pentru ca al meu a
insistat sa isi lase masina intr-o parcare privata. In noaptea respectiva am
avut parte de o furtuna de-am crezut ca se darama cerul! Marea mugea, ziceai ca
este in travaliu si se pregateste sa nasca valuri! Sufla vantul atat de tare
incat groaza cea mai mare mi-a fost sa nu cumva sa salte acoperisurile caselor
din jur si sa le arunce cu furie in singura masina cu numar romanesc din
parcarea interioara arhiplina! A doua zi, norii au acoperit cerul, uneori s-a
mai smiorcait, dar nu s-au mai infuriat spiritele. Trecuse acalmia, cel putin
pentru moment! Despre Venetia am vorbit pe larg intr-un alt material, motiv
pentru care nu am sa reiau prezentarea. Dar cred ca este important sa fac alte
mentiuni pentru cei care ajung in laguna! Frumusetea acestei zone, dar mai cu
seama autenticitatea unui trai necosmetizat de catre marketingul turistic pot
fi descoperite in insule!
Daca va decideti sa le vizitati, va trebui sa
cumparati bilet pentru Laguna Nord, iar prima insula vizitata este Murano. Optiunea
cea mai buna este transportul public pe apa, ambarcatiunea pe linia 52 care pleaca
din fata garii. Sincer, nu am cronometrat cat dureaza excursia pe apa pentru ca
este captivant sa vezi zona portuara cu podul in forma unei spinari albe de
dragon aruncat peste ape, vasele industriale si cele de croaziera trase la docuri in asteptarea
iesirilor in larg, freamatul continuu al barcilor cu motor si al sutelor de
vaporase care incretesc apa cu valuri. Desi Venetia era cunoscuta pentru
productia perlelor de sticla (conterie) intre 1200 si 1950, productia lor s-a
mutat pe Murano in productii de
artizanat existand peste 100 de intreprinderi mici.
Toata insula traieste din
manufactura de sticla pretioasa,iar prezentarea facuta de doi sticlari a fost
dezamagitoare.
Desi au modelat sticla firbinte dand nastere petalelor de dalii
sau calutilor diformi, pot sa va spun ca nici aceste prezentari nu mai sunt
ce-au fost odinioara. In urma cu cativa ani, alti mesteri sticlari suflau in
tevile lungi cu capetele inrosite-n cuptor umfland cu aer ghemotocul de sticla
fierbinte in forme suple si colorate, transformandu-se in glastre care urmau sa
prinda culori in obrajori si salbe din floricele langa guritele aurite. Metoda
de lucru a fost tinuta de fiecare producator in secret si se realizeaza si
astazi tot manual, prin procedeul de suflare. Sticla de Murano si-a pastrat
renumele deoarece si astazi este produsa manual, dupa metode stravechi,
transmise din generatie in generatie. Cele mai renumite produse din sticla de
Murano sunt semnate Barovier&Toso, Venini&Moretti Carlo.
Oricum e bine
de stiut ca sticla veritabila se vinde scump: margelele incepand de la 200 euro,
bratarile de la 85, vasele – 90, candelabrele, in functie de complexitate, de
la 2500 in sus ajungand si la cateva zeci de mii! Cu toate astea, Insula Murano
nu este dupa parerea mea (dar nu si a sotului meu!) cea mai frumoasa insula! Ba
din contra!Mult mai frumoase sunt Burano si Torcello.
Cand te apropii
de Burano, ai impresia ca un pictor
traznit s-a jucat, dupa o betie, cu culorile. Este o insula vesela, ea insasi o “dantelarie”
aruncata pe ape! Timpul aici curge mai lent, oamenii sunt calmi si au un alt
ritm. Unii stau sprijiniti fie in pervazul ferestrei, fie in tocul usii si se
uita la turistii grabiti. E ca si cand oamenii s-ar misca in doua lumi paralele
si s-ar privi prin geamuri.
Burano este renumita pentru dantelele care se produc
aici, in “punta in aria” (puncte in aer), si vandute astazi turistilor sub
forma unor mici mileuri presate in rame mici, protejate de sticla, pentru piata
de peste si pentru casele sale frumos colorate. Se zice ca nu exista doua case
alaturate colorate la fel, special ca barbatii aflati in larg sa isi identifice
casa de la mare departare.
