Experienta elvetiana: Lucerna

Ne trezim de dimineata in pensiunea construita intr-un loc daruit cu suma tuturor lucrurilor frumoase pe care nici nu ai puterea si imaginatia sa ti le imaginezi. Un singur inconvenient avea aceasta pensiune: baia comuna pentru doua camere. Nu stiu daca din pricina oboselii sau pur si simplu aerul de pacalise cumva si ne-am trezit mai tarziu ca de obicei. Cand am vrut sa mergem la baie, am constatat cu mare dezamagire ca vecinii nostri veniti din alta tara fusesera mai harnici si ocupasera deja baia, astfel incat ne-am asezat la rand, in pijamale, cu prosoapele agatate de umar, cu periute de dinti, sampoane si geluri de dus. Dupa mai bine de trei sfert de ora, atunci cand au iesit din baia care aseara era deosebit de curata si parfumata, totul in jur era ud: blatul chiuvetelor, gresia de pe jos, faianta, rafturile dulapurilor care, desi erau goale, acum erau larg deschise, dusul, vana, covoarele de pe jos, capacul de toaleta, toate inotau in stropi densi de apa. Cosul de langa WC refula de hartie igienica mototolita. Un dezastru. Una dintre prietenele mele s-a enervat atat de tare incat a mers si le-a batut la usa si le-a strigat: "Cum va permiteti sa lasati baia in halul asta? la voi in tara asa procedati???" O jumatate de ora mai tarziu ne-am reintalnit in sala de unde se servea micul dejun. Aceleasi persoane umpleau cu tupeu un termos de 1 litru cu cafea si doseau mancare in genti. Cireasa de pe tort a fost cand, la plecare, le-a zis gazdei:"Ne revedem la anul!" Da, nu doar romanii se fac de rusine peste hotare. 

Ne-am desprins cu greu de pensiunea aceasta caruia divinitatea ii migalise peisaje de vis de jur imprejur. Crestele erau usor invaluite in ceata de parca tocmai atunci se trezisera din somn si se frecau la ochi. Lacul de la poalele muntilor isi descretea valurile, in vreme ce soarele timid isi dezmortea si el razele. Ne-am urcat toate catrafusele in masina si am coborat in Lucerna, orasul de care m-am indragostit iremediabil. Legenda spune ca orasul a aparut datorita unui inger care a indicat unui grup de colonisti locul in care sa ridice o capela.

Daca e sa dam crezare legendei, atunci principalul obiectiv turistic este Kappelbrucke (Podul Capelei), care si-a luat numele dupa Capela Sf Petru ridicata de colonisti. 

 

Kappelbrucke este un pod de lemn care leaga tarmurile raului Reuss care sectioneaza orasul in doua. Este cel mai vechi pod de lemn acoperit din Europa care dateaza din secolul 14. Podul capelei a ars in august 1993 si, imediat dupa dezastru, autoritatile au demarat lucrarile de reconstructie, cerandu-le celor care care aveau poze cu el sa trimita imaginile la primaria orasului. Partea buna a acestei intamplari a fost ca o buna parte din frescele pictate de Heinrich Wagman in 1614 au fost salvate in timpul incendiului, astfel incat ele pot fi vazute si astazi. Podul Capelei nu este singurul din oras, mai existand inca alte doua asemanatoare, dar nu la fel de vechi, frumoase si renumite.

 

Nu departe de pod, raul Reuss se varsa in lacul Lucerne, situat la poalele muntilor Alpi si intanzandu-si cele patru brate printre acestia. Orasul este dominat de varful Pilatus, iar marketing-ul turistic prezinta diverse oferte care te indeamna sa il escaladezi, fie pe jos, fie cu telecabina sau cremaliera. Celor neinteresati de hiking, li se oferteaza plimbarea cu barca pe Lacul celor Patru Cantoane. 

Orasul Lucerna se lauda cu un centru medieval superb, cu numeroase case cochete impodobite cu picturi murale, magazine cu ceasuri elvetiene, magazine cu produse de lux unde veti recunoaste brand-uri de renume, magazine cu cea mai buna ciocolata, terase, cafenele, restaurante.

Strazile pavate cu piatra cubica duc catre Muhlenplatz unde se afla Biserica baroca si Spreuerbrucke construit in secolul 13 care facea legatura intre morile ridicate pe malul raului cu cele amplasate in mijlocul apei. 

Partile laterale ale podului sunt decorate cu panouri triunghiulare pictate care formeaza impreuna "Dansul macabru" (Totentanz) si apartin pictorului Kaspar Meglinger. Dintre cele 67 de picturi originale, doar 45 mai exista astazi. Podul a fost avariat in timpul inundatiiilor din 1566 si reconstruit impreuna cu capul de pod  numit Herrenkeller. In afara acestor doua poduri a mai existat un al treilea pod acoperit Hofbrucke care a fost dezasamblat in secolul 19. 

Sub coasta unui deal, cocotat pe o stanca, este Castelul Gutsche unde se spune ca ar fi dormit Regina Victoria a Marii Britanii. La castel se ajunge doar cu funicularul.

 

Jos, la poalele dealului se desfasoara orasul vechi cu piete cochete in care au fost amplasate statui si fantani in fata cladirilor vechi pictate, toate amplasate in interiorul zidului de aparare.

In orasul vechie este interzis sa parchezi pe strazi, dar ai atat de multe parcari subterane incat nu se pune problema ca nu ai unde sa o lasi. Seara, in jurul orei 6.00, am pornit catre Zurich unde aveam sa ne intalnim cu o romanca, casatorita cu un elvetian si stabilita in Tara Cantoanelor. Aveam sa stam timp de doua nopti in apartamentul mamei ei si sa intram in contact direct cu locuitorii acestei tari. Am avut ocazia sa invatam multe lucruri bune, dar despre toate astea voi povesti maine.