In 1997 am avut ocazia sa merg in Irlanda de Nord unde
am stat o luna de zile. Asta se intampla imediat dupa atentatul IRA de la Omagh si moartea
Printesei Diana. Aveam sa petrec, de asemenea, o alta luna in Londra si la vremea aceea mi se parea imposibil
sa vreau ceva mai mult de la viata! Ai mei s-au cam rasculat atunci de teama unor noi incidente violente, dar cuvintele lor aterizau de fiecare data exact pe langa receptorii mei auditivi. Evident, am plecat! Despre Londra v-am vorbit, despre
Belfast, inca nu. Irlandezii sunt niste oameni absolut
fantastici: zambesc atunci cand iti vorbesc, stiu sa se distreze si
danseaza CA NEBUNII, sunt harnici, responsabili, familisti si deosebit de
primitori! Stiu sa spuna o multime de povesti despre zane, elfi, spiridusi, uriasi si alte fiinte mitologice si, oricant v-ar fi de greu de acceptat, ei cred cu maxima convingere in existenta lor. Vorbesc cu infinita placere despre fabuloasa insula Eire, despre puterile fantastice cu care au investit trifoiul cu patru foi aducator de noroc, despre whiskey-ul cu care isi prepara inca de dimineata Irish Coffee, despre harpa celtilor stravechi care le incarca de romantism povestile despre viteji si mandre domnite.
Dar cea pe care ei o iubesc cel mai mult este povestea Giant's Causeway, a “digul uriasului” si a confruntarii dintre cele doua personaje hiperbolizate, Fionn si Benandonner.
Denumite in limba lor
traditionala Clochan na bhFomharach,
adica in traducere aproximativa Clochan an Aifir, formatiunile vulcanice se intind pe o suprafata de aproximativ 0.7 kmp si reprezinta unul dintre cele mai frumoase peisaje ale regatului. Cele 40.000 de coloane de bazalt, care dateaza de mai bine de
60 de milioane de ani, sunt situate pe coasta Oceanului Altlantic de Nord si coboara in trepte vulcanice in mare formand un dig ce uneste in adancuri Insula Verde de Scotia. Evident ca irlandezii au venit in completarea artei
desavarsita de natura cu o frumoasa legenda menita sa atraga turistii ca un
magnet universal.
Legenda mitologica il are ca personaj pe razboinicul urias
Fionn MacCumhaill (carora scotienii ii spun Finn McCool), conducatorul
razboinicilor irlandezi care aveau menirea sa ii apare pe regii Insulei Verzi impreuna cu regatul lor. Odinioara om ca oricare alt slujitor, el a fost investit cu aceasta putere de catre zeii ocrotitori ai regatului si transformat in urias. Si cum ii sta bine unui erou, a construi acest pod de roci bazaltice ca sa se lupte cu un alt urias
neinfricat, Benandonner, gardianul Scotiei. Astazi, uriasii nu mai exista decat in povesti, dar turistii au sansa de a contempla de pe podul aruncat peste hauri constructia inginereasca realizata de natura.
Exista si o alta versiune putin mai romantata
care spune ca cei doi s-ar fi luptat pentru a cuceri o frumoasa domnita care
locuia in castelul de pe stanci, ale carui ruine pot fi vazute si astazi pe creasta maturata deopotriva de vanturi si valuri, iar
de furie ca aceasta l-ar fi ales pe
Finon, napraznicul Benandonner ar fi
aruncat spre cei doi indragostiti un val atat de mare care ar fi spulberat
jumatate de castel si podul pe care
acesta venise din Scotia sa o ceara de nevasta.
O parte dintre roci nu mai au formele colturoase, pentru ca
ele au fost rotunjite de catre ploi si vanturi, motiv pentru care localnicii le
spun Giants’ Eyes, adica ”ochii uriasilor”, iar alte grupuri de coloane bazaltice au fost botezate Cocoasa camilei, Harpa, Orga,
Sicriul Uriasului, Razboiul de tesut al Uriasului, Cizma Uriasului, Hornurile
sau Tunurile Uriasului. Nu stiu sa va spun daca acolo uriasii chiar s-au confruntat pe viata si pe moarte din motive nestiute, dar un lucru este cert, ca pe coasta scotiana exista aceleasi formatiuni de bazalt, generate de aceleasi eruptii vulcanice care pot fi astazi vazute in Fingal’s Cave ( “grota lui Fingal” ) pe insula Staffa, adica “insula coloanelor”. Vuietul sfasietor al valurilor care se sparg de coloanele din pestera marina l-au inspirat pe Felix Mendelssohn sa compuna uvertura “Grota lui Fingal”. In unele povesti scotiene numele lui Benandonner este inlocuit cu Fingal. Rivalul lui, Fionn
MacCumhaill este mentionat in “Fairy and Folk Tales of the Irish Peasantry” pe
vremea cand era un simplu om pe care zeii l-au ajutat sa “creasca din ce in ce
mai mare, pana cand s-a transformat intr-un urias”. Alte mentiuni pot fi gasite
in “Ciclul Fenian”, o culegere cu legende si basme irlandeze vechi.
Complexul geologic a fost descoperit de catre Sir
Richard Bulkelly in 1693 si anuntat la vremea respective in periodicele Royal Society. Celebritatea insa i-a fost adusa de schita realizata de catre artista irlandeza Susana
Drury, in 1739.
Coloanele din piatra au o
inaltime de pana la 6m si, desi inexplicabil fenomenul, cam toate au un
diametru de aproximativ 45 cm, iar capetele sunt ca si cand cineva le-ar fi
retezat cu mare precizie, formand un fel de fagure din piatra. Platoul este
impartit in trei sectiuni: Grand Causeway, avand forma unor trepte gigantice cu
forme neregulate care se intind la baza falezei si intra usor in mare printr-un
drum pavat pe care, la reflux, se poate merge. Celelalte doua sunt Middle
Causeway si Little Causeway care nu mai pastreaza aceeasi simetrie, avand forme mult mai neregulate.
Cum ii sta bine unui simbol national, aici vin multi tineri care se casatoresc sa faca poze in acest peisaj absolut mirific. Am indraznit sa ma pozez si eu langa multele limuzine care parcheaza pe platou si din care coboara tineri plini de sperante si vise frumoase.
Astazi, irlandezii isi
desavarsesc toate calitatile de naratori si iti indruga verzi si uscate,
lasandu-te sa iti imaginezi personaje de poveste si sa te minunezi de
frumusetile gazduite de acest taram generos prezentat in forma sa duala in care
realitatea danseaza hora zanelor cu fantasticul. Depinde de tine daca te
prinzi in joc. Ele te provoaca.
