Ploaia de cuvinte - Acest site foloseste cookies. Navigand in continuare va exprimati acordul asupr

Ploaia de cuvinte - Acest site foloseste cookies. Navigand in continuare va exprimati acordul asupr

marți, 31 decembrie 2013

Intre dorinta si neputinta sau cand ochii vad, inima cere si buzunarul spune PASS!


Stiti cum sunt femeile? In permanenta nemultumite: ba ca sunt prea grase, ba ca nu mai sunt frumoase, ba ca nu au destule rochii, pantofi, posete si alte marafeturi! Cine va incerca sa le multumeasca este fraier! Si ca sa nu cumva sa ma dezic de casta, mie nu-mi ajung niciodata parfumurile, posetele si pantofii! Nu cremele, nu curelele, nu sandalele! Si oricat de multe as avea, intotdeauna mi-ar mai placea! Ieri mi-am bagat nasul prin toate articolele gasite incercand sa aflu ce parfumuri sunt acum in mare voga. Evident ca sunt sute de topuri, un puhoi de informatii, mii de tentatii! Si-atunci m-am gandit: dar de ce sa sufar numai eu? ia sa se oftice si altele ca mine! Si-am sa va spun si de ce! Sunt in lumea asta si lucruri care mie cel putin imi sunt interzise! Oricati bani as castiga, nu cred ca as da vreodata sume exorbitante pe produsele pe care mi le doresc. In lumea parfumurilor de lux, produsele de top inregistreaza scoruri uriase.
Cel mai scump parfum din lume, fabricat in editie limitata de 10 sticlute a cate 480 ml, este  editia de lux, scoasa de sarbatori, de catre  Crown Parfumery  a lui Clive Christian. Parfumeria a fost infiintata in 1872 si o avea drept client principal pe Regina Victoria a Marii Britanii.  Parfumul se numeste “Imperial Majesty” si  se vinde la pretul de 215.000 de dolari americani/sticluta. El este realizat din ingrediente atent alese: ylang-ylang, iasomie Indiana, santal indian, garoafe, tonka , trandafir, orris, stanjenel albastru, vanilie tahitiana, piersica alba, ananas si pruna. Flaconul este confectionat din cristal de Baccarat si decorat cu un colier din aur de 24K, incrustat cu diamante roz. Capacul reprezinta coroana Reginei Victoria a Marii Britanii.
Pe locul doi se afla parfumul Casei Baccarat -“ Les Larmes Sacrees de Thebes”, vandut la pretul de 6800$. Flaconul are forma unei piramide si este realizat din cristal pur de Baccarat. Parfumul a fost realizat in editie limitata, mai exact 6 sticlute. Doar 3 mai exista astazi si ele se afla in magazinul Harrods din Londra, la raionul Roja Haute Parfumerie. Parfumul s-a dorit un elogiu al civilizatiei egiptene,  fiind realizat din note de smirna si tamaie.

Pe locul trei se afla “Notorius” al Casei Ralph Lauren, un parfum creat de Olivier Gillotin pentru femeia sexy , dar misterioasa, asemeni divelor hollywoodiene. Aroma sa unica este data de esentele de floare chocolate cosmos, coacaze negre, piper rosu, bergamota italiana, iris, garoafe, mosc, bujor alb, patchouli si vanilie. Notele de varf sunt punctate de esentele fructate si condimentate. Parfumul se vinde la pretul de 3540$ si se poate achizitiona numai de la Harrods, fiind parfumul preferat al oamenilor bogati.
Pe locul patru se afla “Poivre” de la Casa Caron care se vinde la pretul de 2200$. Notele predominante de piper rosu si negru in combinatie cu alte condimente il face tentant pentru femeile care vor sa fie seducatoare. Esentele de lavanda, lacramioara, garoafa rosie, santal, mosc, tonka si cedru il transforma intr-un parfum absolut seducator.  Flaconul este realizat tot din cristal de Baccarat.
Daca nu sunteti tentate de editia limitata scoasa de Craciun de catre Clive Christian, in restul anului, “Imperial Majesty”  este comercializat sub numele de “No.1”  si este fabricat in 1000 de exemplare, vandute la pretul de 2150$. Varianta aceasta se afla pe locul cinci in topul celor mai scumpe parfumuri din lume. Flaconul este realizat din cristal prelucrat manual,  colierul este facut din aur de 18K si este batut in diamante albe de 33K! Pe flacon este scris: “No.1 – The World’s Most Expensive Perfume”.  Ei bine, nu el, ci fratele lui mai scump la vedere. No.1 - Ieftin ca braga! Esentele sunt mai putine, dar absolut magnifice: iasomie indiana, santal si lemn de santal, orris, ylang-ylang si mandarina.

Pe locul sase se afla un parfum cu atitudine care a facut istorie si se numeste “Chanel no 5” , vandut la pretul de 1850$. Acest parfum nu mai are nevoie de prezentare, fiind unul dintre cele mai bine vandute parfumuri din lume. Am credinta ca nu exista multe femei pe pamant care nu l-au avut, mirosit sau dorit vreodata. Cand ma gandesc la Chanel no 5 ma gandesc implicit la Marilyn Monroe care a spus: "Tot ce port in pat sunt doua picaturi de Chanel no 5”. Eu l-as purta peste tot, nu doar in pat. Mirosul lui inconfundabil este rezultatul armonizarii perfecte a esentelor de ylang-ylang, neroli, trandafir si iasomie, urmate de lemn de santal si vanilie. Va mai mirati atunci ca mirosul lui este un veritabil afrodisiac?

Pe locul sapte se afla un parfum mai putin cunoscut: “Parfume Eau D’hadrien” care apartine Casei Annick Goutal, celebra pianista care a creat parfumul ca un solfegiu, usor, suav, penetrant si absolut delicat. Aromele sale citrice, rezultate din amestecul de grefa si lamaie siciliana sunt absolut seducatoare. Pretul lui este de 1500$.
Un alt parfum bine cotat plasat in top pe locul opt este “ Hermes 24 Faubourg” , numit astfel dupa deja celebra adresa a boutique-ului parisian al Casei Hermes. Acesta este un parfum oriental, delicat, sofisticat si senzual, o imbinare de esente florale (iasomie, bergamota, iris, zambila, hyacinth, tiara, patchouli, santal si lemn de santal si vanilie) si citrice (portocala, flori de portocal, piersica), prezentata sub forma unei licori cu accente de chihlimbar. Flaconul patrat , menit sa simbolizeze miscarea, este realizat din cristal de St.louis. El este fabricat in editie limitata de 1000 de flacoane.  Acesta a fost preferatul Printesei Diana, fiind parfumul pe care l-a folosit toata viata.  Doar la nunta sa l-a schimbat cu “Ouelque Fleurs”  de la Houbigant, revenind apoi la dragostea dintai.
Pe locul noua se afla “Shalini” de la casa cu acelasi nume. Creatorul lui se numeste Maurice Roucel si este vinovatul care a mai creat si alte parfumuri din seria de lux  cotate in topul preferintelor la nivelul vanzarilor mondiale: “Musc Ravageur”, “Iris Silver Mist” si altele asemeni lor. Esentele romantice de ylang-ylang, neroli , tuberoze, vanilie, santal si coriandru  sunt inchise ermetic in flaconul delicat. Pretul lui este de 900$.

Pe locul 10 se afla “Joy” , creat de Jean Patou si Henri Almeras in anul 1929 si reprezinta inca un etalon al parfumeriei frantuzesti. In spatele acestei sticlute se afla si o istorie: lansarea lui a avut loc imediat dupa caderea bursei de pe Wall Street in 1929.

Daca cele 10 parfumuri nu va sunt pe plac, va mai recomand:
Parfumul “160” al casei  Molinard in editia aniversara Swarovski. Notele de zambile, frunza de iedera, crin, iris, ylang-ylang, lemn de cedru si santal, ambra si mosc ii dau aparenta unui parfum oriental gazduit de un flacon dreptunghiular negru, incrustat cu cristale

“Lalique Cascade Extrait de Parfum” cu notele sale de iasomie, iris, cuisoare, lemn de santal, mosc alb si vanilie, ascunse intr-o sticla superba din cristal realizata de catre Rene Laliques in 1937.

Aceeasi casa promite cu “Nilang Extrait de Parfum”  o esenta floral-fructata avand ca note de varf lotusul, mandarina, piersica si pepenele, ajutate de iasomie, cuisoare, fresie, trandafir, mosc, santal, paciuli, ambra si vanilie.

Daca v-am ispitit, asta este! Viata chiar este plina de tentatii si curajos nu este acela care cade ispitei, ci cel care ii rezista! Deci fiti curajoase! Daca nu, rasfatati-va!
 
Surse:


luni, 30 decembrie 2013

Happy New Year! La Multi Ani!


Caron - per fummum


Parfum... ca un fum, ca o boare, ca o atingere, ca o mangaiere...

Daca v-ati gandit vreo clipa ca am sa va povestesc iarasi vreo poveste de amor sau am sa va scriu retete cu prajituri spumoase, cremoase si delicioase, ei bine, iar v-ati inselat. Afara este sfarsit de decembrie, fara ger, nea si oameni de zapada. Anul Nou bate la usa si, fara sa vreau, ma gandesc la petrecerea care separa anii, la veselie, la sampania dulceaga sorbita cu „pasi de gheisa”. Si cel mai pregnant in simturi imi dau navala mirosuri suave de parfum. Numele celui care mi-a venit in minte a fost intocmai unul asezonat iernii de afara, deopotriva iernii din noi, „Nuit de Noel”al Casei Caron.
Parfumul te face sa visezi la iernile polare, la semineul in care lemnele uscate trosnesc in solfegii uitate, iar pe blana de urs tolanita pe podea visezi la romantice scene de uitare de sine si abandonare. In trecut, in prezent, in sine, in clipa care vine, caci se schimba anul, iar cel ce vine se doreste de neuitat, macar in plan senzorial. Parfumul a fost conceput ca o oda a unei nopti de neuitat, fie ea noaptea magica a Craciunului sau cea frenetica a schimbului dintre ani. O noapte lunga ca o poveste, un dar uitat pe noptiera de un Mos Craciun carismatic si cuminte. Fie ca il asortezi unei lenjerii dantelate, fie unui lant de perle aruncat neglijent in decolteul unei rochii de seara, fie pudrat in aerul viciat de lumina blanda a unor lumanari aprinse in budoar, acest parfum este o promisiune al carei sens l-ai uitat, fermecate simturi stau in adormire si asteapta sa fie descantate.
Ernest Daltroff, fondatorul Casei Caron a inventat in 1922 un parfum pesistent, cald si prietenos, elogiat de catre toti parfumierii epocii.  Se presupune ca femeia care l-a inspirat pe creator iubea Craciunul, iar Ernest i l-a daruit ei in taina cuvantului nerostit. Parfumul este o hora de izuri impletite de santal Mysore, trandafir, ylang-ylang, iasomie, mosc, ambra, cedru si scortisoara. Aroma usor intepatoare si cu note de varf amarui va deveni un simbol al femeii care se dezvaluie treptat, lasandu-se descoperita si cucerita de barbatul tandru care iubeste misterul. Parfumierul a lansat provocarea in variantele black si white, in care stele aurii stralucesc pe flacoane de cristal Baccarat.
Varianta black este imbuteliata intr-un recipient din sticla neagra opaca, decorat cu o banda aurie inspirata din moda anilor 1920. In varianta lux, sticla este realizata din cristal accesorizata cu decoratii din aur, asezata pe un piedestal delicat realizat din portelan fin de Limoges. Parfumul este un evantai de arome calde si seducatoare special alese pentru noptile magice. Si daca va temeti de magie, atunci alegeti una dintre multele intrupari parfumate. Cel care a avut curajul, dar mai cu seama inspiratia sa creeze acest parfum, a fost Ernest Daltroff. Maestrul, nascut intr-o familie bogata de burghezi evrei emigrati in Franta, era chimist, cu un simt olfactiv deosebit, un estet rafinat, care avea propria sa viziune despre frumos. Visul de a crea parfumuri unice a fost sustinut financiar de catre partenerul lui, M. Kahann, co-fondator al renumitei Case de parfumuri Caron. Primul lor magazin a fost deschis in 1904, in Paris, pe 10 Rue de la Paix, in casa in care locuia tanara modista Felicie Wanpouille – Bergaud. Daltroff a creat adevarate declaratii de dragoste olfactive pentru Felice Wanpouille – Bergaud, iubirea lui nemarturisita care l-a insotit toata viata. In 1906, aceasta a fost numita director de creatie al Casei Caron si a continuat sa fie muza care l-a inspirat pana la moarte. Ei i se datoreaza intregul concept artistic al flacoanelor si ambalajelor parfumurilor Caron.  Esentele parfumate sunt ascunse in sticlute delicate din cristal Baccarat, portelan de Limoges, frumos decorate cu cristale Swarovski sau cu intarsii aurite. 
Primul parfum creat de el in 1911, „Narcisse Noir”, este un parfum senzual, ca o promisiune neonorata niciodata, o oda dedicata aromei unice a florii de portocal.  
Naimez que moi” , in traducere „sa ma iubesti doar pe mine”, a fost lansat in 1916, cand Europa era in razboi, devenind astfel o promisiune a  fidelitatatii asumate de tinerele care isi luau ramas bun de la iubitii plecati pe front. Criticii de specialitate l-au inclus in topul celor mai mai apreciate zece parfumuri din toate timpurile. Evreu fiind, Ernest Daltroff avea sa paraseasca Europa in 1940 si sa se refugieze in America, unde avea sa moara in 1941. La Paris,  Felice a dus mai departe traditia parfumurilor Casei Caron, pana in 1967 cand avea sa treaca si ea in lumea celor drepti.
Tabac Blond” – simbolul femeii seducatoare, puternice si libera, a fost lansat in 1919  si destinat femeilor curajoase imbracate in pantaloni, tunse scurt, care fumau tigarete. A urmat apoi „En Avion” lansat in 1930, un parfum indraznet, cu aroma de portocala picanta – un omagiul senzorial adus Helenei Boucher – prima femeie pilot din Franta.
Casa Caron a fost aceea care a lansat primul parfum barbatesc din istoria parfumurilor, „Pour Un Homme de Caron”, o esenta bogata in note de vanilie, ascunse intr-un flacon geometric si cuminte. Asta se intampla in anul 1934, iar aroma sa proaspata si sofisticata avea sa cucereasca barbatii din lumea intreaga. 
Acelasi an avea sa marcheze o alta inovatie – celebra pudra Caron, cu un miros inconfundabil, catalogata inca drept cea mai fina pudra din lume. 
In 1942 a fost lansat „Pour une Femme de Caron”, un parfum cu note orientale picante de trandafir si mandarina, ascunse delicat intr-un flacon ce sugereaza corpul stilizat al unei femei. Talia ii este pusa in valoare de un cordon care o inconjoara de jur imprejur. Printre multele parfumuri care au scris istoria Casei Caron se numara:
Muguet du Benheur” – cu delicate esente de lacramioare,
Poivre” – cu aromele sale piperate,
 
Nocturnes de Caron”,
Fleur de Rocaille” (Floarea de stanca),
French Cancan”,
 
 
 
 
Emeiz moi”,
 „Yatagan”,
Tubereuse”. In 1980, in noul magazin de pe bulevardul parizian Montaigne au aparut primele fantani de cristal Baccarat, transformand procesul de vanzare in spectacol, iar spectacolul in arta. Clientul are posibilitatea sa isi aleaga atat sticluta, cat si esenta, dupa gustul si aprecierea personala.
Dupa acest moment au fost lansate noi parfumuri: „Montaigne” – un amestec de arome de vanilie, narcise si flori de portocal, urmat apoi de
Lady Caron”, un parfum fructat care imbina note delicate de iasomie, piersica, citrice, magnolie si tuberoze.  Celebrul parfumier Richard Fraysse si-a gasit izvorul de inspiratie in simbolurile prezentului si a lansat aceasta editie de colectie, inspirata din frumusetea si chintesenta simbolisticii americane – Statuia Libertatii, cea care a inspirat un flacon absolut original.
Cel mai recent parfum este, insa, „Delire de Roses”(delirul trandafirilor), un omagiu adus trandafirilor, pus in valoare de notele delicate de litchi si grapefruit. Un singur lucru mai trebuie spus: obrazul subtire cu cheltuiala se tine! Deci nu va asteptati sa fie ieftine! Si nici sa le gasiti in orice parfumerie, fie ea chiar Sephora.

Documentare:


Caron – Parfumerie de Nisa

vineri, 20 decembrie 2013

Calarasi si revolutia de catifea


 
 
In 1989 aveam 25 de ani si eram maritata de 3 ani. Doar ne mutasem intr-un oras de campie, la o ora de mers cu masina de localitatea in care ma nascusem. Ne cunoscusem printr-o intamplare. Al meu mai avea putin si se-ntorcea acasa, in Banat, dupa un stagiu de 3 ani in Baragan. Luase repartitia in Slobozia, un oras mic si aruncat pe harta tarii in praf si dogoare vara, in drumul Crivatului si ingropat in troiene iarna. Auzise el ca acolo directoarea Directiei Sanitare din Ialomita dadea repede transferul! Dupa ce a luat repartitia, directoarea a fost schimbata si a trebuit sa stea 3 ani. Cand mai avea o luna si se pregatea sa plece, m-a cunoscut pe mine si-a ramas de tot! Sotul meu, mai mare cu 8 ani decat mine, si-a dorit un copil, imediat dupa ce ne-am casatorit. Si cum tineretea iubeste fara sa gandeasca si sa planuiasca, i l-am facut un an mai tarziu! O mandrete de fata, dar ea este o alta poveste. Eu eram studenta, al meu doar terminase stagiatura si devenise proaspat medic legist. Avusese sansa ca la final de stagiatura, cand legistii din Calarasi au fost arestati, sa fie mutat si trimis la specializare imediat. Urma sa preia un judet in care multi oameni sfarseau inecati in Borcea sau altii se spanzurau. O parte din salariul lui s-a dus in spagi ca sa primim un apartament si sa ne mutam. Eram deja 3, iar la parintii mei locuiam deja 6 persoane in 2 camere de bloc  Am primit unul cu 5 camere, situat pe 2 nivele, in bloc nou - nout, construit in zona industriala a orasului. Dupa o saptamana dupa ce ne-am mutat, el a plecat la Bucuresti la specializare, iar eu am ramas intr-un imens apartament nemobilat si cu un copil care umbla de-a busilea prin toata casa si care se pitea mereu dupa cutiile pline cu carti, sacii cu hainte, oale si alte acareturi. In permanenta eram in panica, niciodata n-o gaseam decat atunci cand vroia ea! Statea ascunsa si tacuta minute intergi. Si in fiecare noapte, cand ma culcam, auzeam hotii la etajul de deasupra, iar cand urcam inarmata cu lanterna, gata de lupta, zgomotele se mutau dedesubt. Cand a venit la sfarsit de saptamana acasa, pe fata mea prelunga de nesomn se asternusera cearcanele cat o zi de post. Am facut rapid schimb cu alt apartament cu 2 camere, vechi si ponosit, dar era in buricul targului! Sa dispara frica de hoti. Cel care s-a mutat in locul nostru o fi zis ca suntem dobitoci, sa lasam ditamai casa si sa ne mutam intr-o maghernita de la ultimul etaj. Apartamentul era inghesuit, iar scara colcaia de gandaci de bucatarie. Cumparam tone de insecticid prost romanesc si aveam certitudinea ca se-ngrasau in loc sa ii omoare. Blocul era locuit numai de pensionari. Era imposibil sa deschizi usa fara sa se deschida alta pe palierul tau! Un an de zile am ramas in Calarasi. Al meu isi dorise alta specializare, dar, pe vremea Savantei, fara pile erai mort! Era o vorba care circula pe vremea aceea: nimeni nu reuseste in viata fara PCR! (pile, cunostinte si relatii). Dupa 11 luni de la nastere, soacra mea a venit si ne-a luat fata si a dus-o la Timisoara! Fiecare dintre noi trebuia sa isi termine scoala: eu facultatea, el specializarea. O vedeam cam de 2-3 ori pe an: de Paste, in concediul de vara si de Craciun, dar primeam poze aproape lunar. Iar noi, de dor, cumparam vagoane de jucarii! Tot pe spaga! In Calarasi traiam cu pachetele trimise de socrii, care stateau periodic cu noaptea-n cap la cozile interminabile ale magazinelor Comtim, cu vegheta de la sarbi pe care o aduceau mergand pe jos pana la Varset in Serbia, cu untul de la fabrica din Ciacova si tot asa. Pe vremea aceea nu aveai emisiuni la televizor decat 2 ore, in care, mai bine de o ora vorbea Ceausescu. In case era frig, frigiderul era gol, stateam sub plapuma si ascultam Europa Libera sau Vocea Americii. Altii faceau amor! Natalitatea era mare, rata mortalitatii din avorturi s si ea mare! Desi toata lumea statea cu urechea lipita de posturile interzise,  aproape nimeni nu recunostea. Deja prin 14 decembrie se zvonise ca erau ceva proteste in Timisoara. De atunci am trait cu radioul in brate. Era un amestec de speranta, teama, neliniste, tristete si bucurie, e greu de descris pentru ca nu am mai trait niciodata acel sentiment. In 16 seara, cand Romania Libera relata despre amploarea protestelor din Timisoara, ei bine eram si mandra, dar si cumplit de speriata. Puiul meu se afla la o aruncatura de bat de oras. In 17 decembrie am primit o telegrama de la socrul meu: “Fata este bine. NU veniti acasa”. Al meu era de garda in 19 decembrie, iar in 20 urma sa ne urcam in masina si sa plecam spre Timisoara. A fost singura telegrama, alta nu a mai venit, nici telefonul nu a mai sunat. Mergea, saracul, zilnic 6 km pana la Ciacova la posta, dar centrala nu functiona. Nici telegrame nu mai trimitea. In 18 seara deja se zvonise ca Ceausescu intentiona sa arunce Solventul in aer daca protestantii timisoreni nu renuntau la proteste. Stiam ca se tragea, ca erau raniti si morti. Ne-a cuprins o disperare nebuna, iar al meu repeta in continuu ca , daca e adevarat zvonul, nebunul va rade tot judetul de pe harta! Am pornit de 3 ori la drum, de 3 ori am fost intorsi. Calarasi-ul, targ provincial si muncitoresc, era locul in care nu se intampla niciodata nimic spectaculos. Magazinele cu rafturi goale, ici colo “adidasii” de porc atarnau in carlige suspendate in aer. Osanza stivuita pe mesele goale, coaste vinetii de frigul dinauntru ca si cel de-afara erau produsele care umpleau galantarele! In alimentari conserve puturoase. Nici un dram de carne, unt, oua sau alte alimente. Dadeai spaga pentru orice, luai ce se putea, dadeai la schimb si invatai sa supravietuiesti.
In fata blocului nostru era Primaria, daca imi aduc bine aminte. Consiliul Judetean era in stanga aleii, piata in dreapta. Nu departe de bloc era si posta. In spatele blocului era parcul, traversat pe mijloc de bratul Borcea. Centrul era linistit, mai aranjat decat restul orasului. Cand au inceput protestele in Bucuresti, lumea a prins curaj si a iesit in strada. Al meu avea singura masina cu numar de Timis si cum orasul era mic, toata lumea cunostea pe toata lumea si stia ce face oricare. Era imposibil sa mergi de la un capat al orasului la celalalt si sa nu te intalnesti cu jumatate dintre locuitori. La demonstratii toata lumea ne batea pe umar, toti ne intrebau de rudele din Banat. Ei umpleau strazile de bucurie, noi ieseam alaturi de ei din grija pentru ai nostri. Intr-o dimineata, cand ne-am trezit, orasul era plin de soldati. Afara era frig rau. In debaraua pe post de camara nu mai aveam mare lucru. Putina cu branza mai pastra doar mirosul si zerul, carnea se terminase demult, untul, ouale - la fel. In congelator mai era un rest dintr- un amarat de iepuras. Al meu, mare vanator, fusese cu militienii la vanatoare intr-o noapte si prinsesera niste iepuri. Au venit ca porcii, plini de noroi, undeva dupa 1 – 2 noaptea. Al meu a scos sticla de tuica de pruna adusa de acasa si de obositi si nemancati, s-au pilit imediat. M-au trezit vocile lor ragusite care incercau sa cante “Corul vanatorilor” si bateau cu furculitele in pahare in incercarea ca acompaniamentul sa fie pe masura efortului lor vocal. Unul dintre ei, cautand ceva de mancare in debara, adormise cu borcanul de muraturi in brate, stand in fund pe capacul putinei goale. Erau si ei tineri si de fapt erau printer putinii prieteni pe care ii aveam acolo. Insa congelatorul era  departe de a fi gol! Aveam destule pungi cu salau! Dar deja eram satui! NUmai inghetata nu faceam din el! Fiecare care venea la doctor venea cu pestele in plasa. Se prindea la undita si era atat de mare ca trebuia sa imbracam vana in saci de nailon ca sa il putem curata de solzi! Intr-o primavara, de Paste, am congelat unul bocna si l-am adus la sat, la socri. S-a stans satul si s-a crucit! Nu vazusera asa namila de mare. Iar cand l-au taiat, copiii au luat capul, i-au infipt o prajina si-au alergat toate babele speriindu-le cu capul de “balaur”. Prin urmare, al meu avea pusca de vanatoare, cu acte in regula, cu seif din metal, zidit in nisa si incuiat cu lacat. Comunismul , in cercurile noastre mici, avea darul de a apropia oamenii impotriva sistemului. Astazi, sistemul invata sa-i dezbine. S-a perfectionat! In seara de 21 s-a zvonit ca teroristii sunt in Balta Borcei. Ne-am dus seara cu totii, cu mic si mare, in sediul Consiliului Judetean sa il aparam si am stat toti impreuna pe intuneric. Unor barbati civili li se dadusera arme. Al meu a ramas incremenit. Bine ca a fost un zvon, caci daca erau pe bune, ne-am fi casapit intre noi  in doi timpi si trei miscari. Era o debandada, greu de imaginat. Revolutia calaraseana era un exercitiu de imaginatie, o stare de frenetica bucurie combinata cu niste temeri mai mult induse sau mimate, decat fapte adevarate. Dimineata, toti obositi, ne-am dus acasa. Pe drum, un amic ne-a oprit si ne-a zis” Ati auzit ca X-ulescu este terorist? A fugit in balta!” Am ramas interzisi, era unul dintre prietenii nostri, nelispsit din escapadele lor vanatoresti si pescuit, de la chefuri si intalniri in oras. Seara, al meu a scos pusca din seif si a pus-o langa pat. La miezul noptii, m-au trezit niste bubuituri. “Scoala!” am strigat la el. “Au venit teroristii!” Buimac de somn, ca in “Conu Leonida fata-n fata cu reactiunea”, a luat pusca de langa pat si o tot indreapta cand spre usa dormitorului, cand spre usa balcolului. “Nu se aude nimic!”mi-a zis el. Dupa cateva secunde, iar a rasunat ”poc-poc!" iar mutam pusca de la o usa la cealalta! Nimic. Noi stateam la 4, ultimul etaj, iar balconul nu era inchis. Oricine ar fi putut sari in balcon, iar de-acolo - direct in dormitor. Intr-un final, ne-am dat jos tiptil, tiptil, am pus cuierul in usa de la intrare, ne-am bagat in pat si in cele din urma am adormit la loc. Dimineata, cand am iesit din casa, toate blocurile aveau pe acoperis soldati. Noaptea era frig bocna, iar acestia mai sareau, mai tropaiau sa se incalzeasca de frig! Cafeaua nu o gaseai decat daca aveai talent si o desenai! Sau cu pile la Cantina Partidului! Acolo era raiul romanesc, dar usile nu se deschideau pentru oricine. Nu va spun cati litri de ceai sau nechezol fierbinte am carat la totii soldatii plasati pe blocul meu. Aveam speranta ca, avand grija de ei, acestia imi vor salva fata aflata la 700 km distanta. Disperarea niciodata nu e rationala. Dupa vreo doua ore, pe la 10, a sunat soneria si, cand am deschis usa, cine statea in cadrul ei? Teroristul, prietenul nostru! Am trantit usa, am tipat! A venit al meu, a deschis-o larg si l-a intrebat: “Unde ai fost?”  “In balta, in misiune. Ziceau ca-s teroristi acolo, dar nu era nimic”. S-a prapadit de ras si-am ras si noi, dar la-nceput mai greu, mai in grimase, mai fortat. Omul venise sa vada daca avem vesti despre fiica si parintii  nostri, iar noi il priveam chioras suspectandu-l de terorism. In  Ajunul Craciunului tot el avea sa vina cu sufletul la gura si sa ne spuna: "gata, drumurile sunt libere. Puteti pleca acasa". Intr-o jumatate de ora eram in masina. Tin minte ca l-am intrebat pe-al meu: daca iese un soldat sau un strain din padure cu pusca si ne someaza sa oprim masina, ce facem?” nici n-a stat sa se gandeasca! “Apas acceleratia si trec peste el. Ori ne omoara, ori scapam. Dar de intors nu ne mai intoarcem”. Dupa 15 ore de mers in continuu, la iesirea de pe Calea Sagului spre Ciacova, militienii ne-au oprit la punctul de control. Eram fericiti, eram acasa. In curand aveam sa ne tinem fata in brate! Trecuse o revolutie peste noi toti si eram plini de speranta! Nu stiam ce avea sa urmeze. Probabil multi se-ntreaba daca avem certificat de revolutionar! NU! Nici macar nu ne-a trecut prin cap! Acolo fusese doar o joaca de-a revolutia! Fapt confirmat, atat la propriu, cat si la figurat!

 

 

joi, 19 decembrie 2013

Romania cu aspect de fata mare


In fiecare an, in decembrie, ma cam ineaca tristetea. Nu pot sa nu ma gandesc: ce-ar fi fost Romania daca ar fi avut sansa sa scape atunci de comunisti? Ideea e ca, inainte de Revolutie (si va rog sa constatati ca inca mai scriu cu majuscula acest cuvant!), Romania isi pastra acea alura idilica, drept forma suprema de rezistenta la comunism, ne legam de fiecare lucru bun care era ascuns in noi invatand sa rezistam. Astazi, eu una am obosit. Si prezentul ma revolta mai tare decat trecutul, pentru ca, repet, nu pot sa nu ma-ntreb: care ar fi fost soarta Romaniei fara comunistul de Iliescu, fara securistul de Voiculescu, fara toti cei asemeni lor infiltrati peste tot si luand tara cu asalt. Intre timp, Romania a pierdut si acea ipostaza aproape bucolica, si trairile simple si curate, si inversunarea cu care se agata de traditii. Astazi am cautat exact aceste ipostaze, aproape cu dor. Stiti sentimentul ala ciudat cand ti-e dor de tine de acum 30 de ani si privesti pozele ingalbenite, oarecum cu duiosie, in vreme ce sufletul ti se frange. Parca ti-ai zice: "fost-ai, lele”, dar te-neaca plansul, asa ca incerci s-o lasi balta si sa intorci foaia! Dar nu stiu de ce astazi nu am putut. Si-am cautat mai indarjita in amareala asta cotidiana si am dat peste o comoara al carei nume este Henri Cartier Bresson. O sa spuneti: ce-are el cu Romania? Pai are, exact cu acel aspect al ei de “fata mare”, dorita si petita, curtata si laudata pe buna dreptate. Si-am sa va explic de ce, numai sa aveti rabdare.
Bresson a fost un talentat fotograf francez , considerat “parintele fotojurnalismului modern”, maestru al instantaneelor. El a fost unul dintre fondatorii agentiei Magnum Photos, celebra banca de imagini, impreuna cu prietenul si partenerul lui, Robert Capa. Nascut in anul 1908, el a ajuns o adevarata legenda in domeniu, iar pozele sale inca fac obiectul multor expozitii din intreaga lume. Bresson a fost, probabil, printre putinii fotografi occidentali caruia i s-a permis sa fotografieze instantanee in tari comuniste. In 1952 deja publicase un portofoliu de 126 de fotografii din estul si vestul Europei, avand privilegiul ca Henry Matisse sa ii deseneze coperta albumului intitulat “ The Decisive Moment”. In 1975, el a vizitat Romania comunista si a imortalizat-o in fotografii in care a surprins cu mult realism spiritul acestui popor. Acesta venise in tara noastra dupa ce obtinuse acreditarea pentru festivitatile organizate pentru celebrarea a 30 de ani de la victoria impotriva fascismului.
 

In timpul calatoriei prin Romania, el a fost insotit in Oltenia de catre fotograful roman Victor Boldar, iar in Bucuresti, de catre Andrei Pandele. Din nefericire, doar una dintre pozele sale realizate in tara noastra este cunoscuta de publicul romanesc, cea care imortalizeaza doi tineri indragostiti, sot si sotie, care dorm imbtatisati pe bancheta unui tren de noapte, in anul 1975.
Cei doi calatoreau intr-un vagon clasa I si se pare ca tanara era insarcinata. Poza lor a ajuns celebra in toata lumea si a fost prezentata in expozitia “East of Magnum”, folosind-o ulterior ca si contracoperta a uneia dintre cartile sale. Ea a fost inclusa in topul celor mai frumoase poze cu indragostiti. Nu se stie exact cand maestrul fotograf a realizat-o, deoarece Bresson impreuna cu sotia lui, fotografa Martine Franck, au vizitat capitala, Maramuresul, Bucovina si Oltenia. Aceasta fotografie inca se gaseste pe site-ul agentiei. Din pacate, nici pana astazi nu se stie cine erau cei doi tineri din imaginea care a facut inconjurul lumii si a emotionat prin simplitatea si expresivitatea gesturilor celor doi indragostiti. Iata cateva din pozele pe care acesta le-a facut in Maramures,









in Baia Mare,
Brasov,
Bucovina,




Craiova,
si in Bucuresti,
 
 
 dar si cateva din pozele sale reprezentative facute in alte colturi ale lumii.






 





Bresson a surprins o multitudine de sentimente: jalea, dorul, bucuria, cat si ipostaze specific romanesti: portul popular, hora, piosenia din biserici, trecerea timpului sau intepenirea lui in ore si riduri.
 


Evident ca Bresson a fost fotograful care a surprins aspecte sociale specifice multor tari si popoare. Toate sunt deosebit de expresive, deoarece el a imortalizat pe pelicula emotia, trairea, clipa. Priviti si judecati singuri.

Fotografiile in care apar Bresson si sotia lui, Martine, au fost realizate de catre fotograful Victor Boldar la plecarea lor, pe peronul garii din Craiova, amandoi surazand in cadrul unei ferestre de tren, cu aparatele foto in mana – asa cum le sta bine fotografilor adevarati. Fotograful a murit in 2004, iar noi nu am mai avut privilegiul ca ochiul sau atent si critic sa surprinda adevarul unei Revolutii pe cat de sangeroase, pe atat de fatarnice prin dedesubturile ei inca tainuite si atent pazite.