Paste Fericit!

Paste Fericit!

Boldog Husveti!

Unnepeket!

Buona Pasqua!

Joyeux Paques!

Happy Easter!

Ion Barbu - oscilatia lirica intre droguri si amor.

Mi-amintesc ca, pe la 18 ani, facusem o pasiune pentru lirica lui Ion Barbu. Eram in ultimul an de liceu si nici unui profesor de limba romana nu-i trecea prin cap atunci sa povesteasca la clasa acele picanterii din viata poetilor si scriitorilor romani care te-ar fi putut apropia si mai mult de creatia lor literara. Dar cine ar fi avut curajul sa afirme in anii 1980 ca Ion Barbu fusese un narcoman, un mare amator de sex, cand manualele il prezentau drept unul dintre cei mai importanti poeti interbelici, omul care a restabilit echilibrul perfect intre matematica si poezie. In ceea ce priveste poezia „Riga Crypto si lapona Enigel“ era prezentata drept obalada cu accente romantice, o poezie initiatica, a carei arhitectura lirica se construia pedrama cunoasterii. Traiam intr-o lume „perfecta”, ajustata de moralitatea comunista in care se mintea prin omisiune. Manualele ii prezentau ca niste genii care nu faceau altceva decat sa scrie. Nu stiam daca aveau micile sau marile lor naravuri ca noi toti, oamenii de rand, daca si viata lor era presatata de ispite si greseli, de adevaruri nerostite si taine neimpartasite. Unele dintre apucaturile lor erau bine cunoscute in lumea artistica, dar atent ascunse de indiscretiile publicului cititor. Si numai Dumnezeu stie cata literatura s-a consumat in acea perioada. Despre viata si lirica lui Ion Barbu aveam sa invat in profunzime niste ani mai tarziu, in studentie. Atunci am aflat istoria privata a poetului, de bataliile pe care le-a dus, pe unele le-a castigat, pe altele le-a pierdut. Ion Barbu a avut trei mari pasiuni: poezia, cocaina si femeia.Ma intreb si acum ce s-ar fi intamplat daca un profesor neconventional si-ar fi inceput disertatia povestind episodul in care poetul a aruncat pur si simplu cu volumul „Istoria literaturii române” dupa Geroge Calinescu, care venise in vizita sa ii daruiasca un exemplar al proaspatului volum iesit de sub tipar. Iata cum povestea sotia lui acest moment:“Pe aleea din faţa casei parcă-l văd pe Dan aruncând cu Istoria literaturii române după Călinescu. Nu-i plăcuse deloc lui Dan cum l-a prezentat. Călinescu venise să-i aducă un exemplar. Nu i-a plăcut lui Dan nici că a scris că “avea ochi vegetali” şi semăna cu un nomad… kurd.” Ion Barbu a fost totodata cunoscut in caliatea sa de matematician sub numele de Dan Barbilian,dar a fost unul dintre cei mai importanti poeti romani interbelici. La 26 de ani, mai exact in anul1921, acesta a plecat in Germania pentru a-si da doctoratul in matematica, dar, odata ajuns acolo, avea sa renunte la acest plan: “Din cauza unei prea lungi dezrădăcinări şi a interesului meu, mereu viu, pentru experiențele spirituale am luat obiceiul anumitor stupefiante: eter și cocaină!” ii scria poetul prietenului sau Léo Delfoss. Acestei stari de delir i se datoreaza frumoasa poezie „Riga Crypto si lapona Enigel“ pe care a scris-o in Germania in1923. Poezia este de fapt o alegorie despre dependenta sa de droguri si depre povestea de amor cu Helga, pictorita norvegiana. Cand a scris aceasta poezie, poetul era intr-o perioada marcata nu numai de consumul de eter si cocaina, dar si de singuratatea apasatoare. Trecusera doar cateva luni de la despartirea de pictorita pe care o cunoscuse la unul dintre vernisajele ei in München. Helga, mai in varsta decat el, fusese, dupa cum insasi sotia poetului avea sa consemneze mai tarziu, "marea dragoste" a lui Ion Barbu, "singura femeie pe care a iubit-o sincer, la care s-a gandit cu duiosie pana la sfarsitul vietii", "singura pentru care a suferit cu desperare, pana in adancul sufletului". Despartirea de Helga "i-a zguduit viata", lasandu-l pe poet "descumpanit, adanc deprimat, desperat". Se zice ca inspiratia i-a venit in somn, dupa cum singur avea sa marturiseasca intr-o scrisoare adresata prietenului sau Léo Delfoss: "Originea baladei rigai Crypto este onirica, cu siguranta (…). Cel putin ca intentie si ca schema; caci compozitia s-a dezvoltat si desavarsit in momente de luciditate" si continua: "Eu credeam [ca] elementele: ciupearca, fragi, lapona, tari de ghiata, reni (sunt) pe deplin justificate de necesitatea, cu totul intima pentru mine, de a da un cadru scandinav poemului". Desi recunoastea ca Helga fusese marea lui iubire, Gerda era de parere intr-o maniera total gresita, ca poetul nu ii dedicase norvegiencei nici o poezie de dragoste. Dar Helga nu se regaseste doar in ipostaza lirica a Laponei Enigel, ci si in "neclatinatul idol El Gahel" din "tara lui norvega" (Isarlak), dar si in "rusalca unui iezer scandinav" (Portret), In aceasta perioada in care poetul se simtea singur si parasit intr-o lume imposibila, Ion Barbu a cerut-o in casatorie pe Gerda Hossenfelder. El singur se autodefinea ca un barbat "etero-hetero-sexual", care si-ar fi putut gasi echilibrul emotional in prezenta unei sotii iubitoare si tolerante. Ca si alti poeti si scriitori tineri din generatia sa, si el a simpatizat cu legionarii, dedicandu-i o poezie lui Corneliu Zelea Codreanu si una chiar lui Hitler":

„Mărire ţie, Führer, veşnic ţie!

Legiunea-aşterne verdele covor,

Să merg în pas de altă-Alixăndrie

Spre Indii şi spre împăratul Por!".

Dar nu impactul Miscarii Legionare avea sa marcheze viata poetului, ci consumul excesiv de cocaina. Viitoarea lui sotie, Gerda Hossenfelder, avea sa povesteasca ulterior cum a aflat in anul 1924, la Cottbus, despre consumul de droguri al lui Ion Barbu: "Tremurand de frig, am pus mana in buzunarul paltonului lui, ca sa mi-o incalzesc. Acolo am dat de o cutie rotunda si, fara sa ma gandesc la ceva rau, am scos-o afara. Insa tulburarea vadita a lui Dan m-a facut banuitoare. Am vrut să aflu ce era inauntru. El a spus un singur cuvant scurt: "Cocaina".(...)Printr-un prieten capatase intr-o zi drogul. Luase mai intai din curiozitate - nu trebuie sa uit ca era poet, iar eu stiam despre alti poeti ca incercasera senzatiile drogurilor! - i-a dat o stare de euforie, de eliberare. Mai pe urma si l-a procurat din cand in cand, ca sa uite mizeria sufleteasca in care se zbatea. Nu devenise sclavul drogului”. Desi Gerda refuza sa recunoasca adevarul, poetul devenise dependent de narcotice puternice. El insusi, jenat, avea sa incerce o explicatie stanjenitoare: "Printr-un prieten cautasem drogul. Mi-a dat o stare de euforie, de eliberare. Mai pe urma mi l-am procurat din cand in cand, ca sa uit de mizeria sufleteasca in care ma zbateam, dar nu am fost niciodata dependent de el". Poetul a inceput sa consume cocaina in 1921, la 26 de ani, pe cand se afla pentru teza de doctorat in Germania, la Göttingen, apoi la Berlin si Tübingen, perioada in care a abandonat studiile doctorale („uitasem docta muză”) si le-a inlocuit cu „un facil Eden“.Criticii literari aveau sa consemneze voalat acest episod barbian, in cuvinte masurate, intelese doar de catre stiutori.Serban Cioculescu o lauda pe sotia poetului, Gerda Barbilian, pentru atentia cu care “l-a adunat de pe drumuri” pe poetul “batut de vanturi, naucit de «paradisuri artificiale» si de aventuri erotice”, in vreme ce Ovid Crohmalniceanu n-a facut aluzii decat la “ viata boema, ale carei paradisuri rau famate le evoca nu putine «versuri de circumstanta» barbiene”, iar Eugen Lovinescu consemna “I. Barbu (...) imi povesteste aventurile amoroase din Germania ce l-au dus din desperare la... eter si cocaina” 

In 1924, deoarece poetul traversa o puternica depresie generata atat de consumul de droguri, dar si de despartirea de Helga, a fost internat intr-un spital de dezintoxicatie la Marcuta, nu departe de Bucuresti, unde avea sa stea spitalizat aproximativ jumatate de an, pana la inceputul anului 1925. Desi multi considera acest an sfarsitul perioadei narcomanice, criticul Serban Cioculescu rememoreaza un episod din anul 1930, in care acesta a fost rugat de Ion Barbu sa ii cumpere dintr-o farmacie eter, deoarece naravul poetului era cunoscut de catre toti farmacistii din capitala care refuzau sa ii mai vanda doza necesara. Criticul Marius Chivu nu l-a menajat nici el, descriindu-l: “Ion Barbu era un cocainoman si intra in sevraj cand scria. Consuma droguri in timp ce facea sex extraconjugal, iar toate lucrurile acestea isi gasesc o expresie in ce a scris. “Riga Crypto si lapona Enigel” este o poezie despre dependenta de cocaina a lui Barbu si despre o relatie amoroasa ratata, pe care acesta a avut-o cu o pictoritanorvegiana.” O data cu instalarea comunismului, regulile si exigentele s-au schimbat, iar poetul a fost obligat sa isi inlocuiasca excitantele cu cafeaua la filtru, iar acelasi Serban Cioculescu il descria intr-un mod absolut original: “Un cap rotund, lucios ca o bila, plesuv, cu parul lateral ravasit, cu o pereche de mustati, din care se prelingea cafeaua sorbita cu lacomie (...), cu niste enormi ochi verzi, de halucinat”. In 1947, Ion Barbu ii scria poetei Nina Cassiancu care avea o relatie amoroasa: “Voi putea distruge legenda ca am fost ori sunt modernist? E o eroare care s-a acreditat din vina indoitei mele specialitati: toxicomania si matematica, pe care n-am stiut sa le tin bine, sa nu [se] prelinga in scrisul meu”. De fapt, poetul marturisea ca lirica sa se afla “strivita” intre “veracitatea cartesiana”, adica in matematica, si “navigarea prin somnul controlat”, “catre faptele de somn”, adica in euforia narcoticelor. “Credeam insa pe atunci in Poesie si aduceam, in adancirea ei, o veracitate cartesiana si o ardoare de navigator. Natura ei imi aparea identica somnului controlat” , recunoscand inca o data, daca mai era nevoie, influenta perioadei narcomaniei asupra liricii sale:

“Deci versul meu legat in largi turbane,

De lanci zbarlit, ca teasta unei cegi,

Cu albele-i prapastii si capcane

De munti opiomani, nu-l intelegi” (Portret).

“Castelul tau de gheata l-am cunoscut, Gandire!”, scria Ion Barbu.

Dar Ion Barbu a mai avut un viciu, a iubit femeia prin prisma tentatiei, aventurii, experientei de o seara. Nu se sfia niciodata sa afirme faptul ca a cunoscut dragostea sub forma a cinci mii de muze. Si, desi pare greu de crezut, o parte dintre aceste aventuri aveau sa fie confirmate chiar de sotia poetului in volumul „Ion Barbu: amintiri”: “Sigur c-am fost si geloasa, dar nu sa-i fac scene. Uneori nu a fost usor să lupt cu sentimentul asta. Cu timpul insa, ramane doar ce-a fost frumos. Dar era intr-adevar un barbat curtat oriunde isi facea aparitia. Normal ca atragand atentia, nu putea ramane in umbra. Era vivace, ochii lui sclipitori, ah, tempi pasati. Nu era un molau, stiam ca trebuie sa rezist. Am fost mandra de el.” 

Si algebrista Emmy, sordida şi divina
Al cărei steag şi preot abia încerc să fiu
Se mută-n nefireasca - nespus de albă!- Nina." (Ion Barbu)

Cea mai renumita relatie extraconjugala in ochii cititorilor a ramas aceea cu tanarea poeta de atunci, Nina Cassian. Ion Barbu a cunoscut-o in 1946, iar acesta era mai mare cu 30 de ani decat ea (ea implinise 22 de ani, iar el numara 52 de ani). Nina Cassian a considerat ca “relatia noastra a fost afectatadin cauza tineretii mele nesabuite“. Tanara poeta promitea, dar era uratica, dupa cum singura avea sa marturiseasca intr-un interviu: “ pana la 17 ani nu se uita la mine nici macar un caine”. Intr-un interviu luat de Rodica Binder, Nina Cassian declara: “ ...pe Ion Barbu l-am cunoscut abia in 1946. Nu vă spun, era poetul meu preferat, era idolul meu. Eram incremenita cu micile mele "randulete" in fata lui. Dar el mi-a citit cartea de debut in manuscris si mi-a facut adnotari, unele elogioase, dar nu toate. De exemplu despre poemele in "limba sparga" pe care am inventat-o - nu stiu daca ati auzit despre acea dracovenie pe care am facut-o - a scris: "Nina Cassian, daca pui in volum nazdravaniile astea, te ucid, cu dreptul pe care mi-l da marele, fara de seama talent ce-l ai." Am aceste manuscrise in fotocopii si le-am predat si la Academie. Da, a fost o intalnire providentiala în viata mea, cea cu Ion Barbu. I-am descifrat nopti intregi cu alti prieteni poemele. Ermetismul lor este foarte dominator, dar nu in toate textele. Cand l-am cunoscut l-am intrebat despre o anume poezie. Asta poate sa te amuze pe matale, d-na Binder, care te-ai ocupat indeaproape de poezia lui Ion Barbu. Este vorba de poezia care se termina cusapte semne puse ciclic "El Gahel". Ei, ne-am batut capul o noapte intreaga ce-o fi si asta? Suna destul de arabeste. Cand l-am intrebat a spus: " Da de unde, asta a fost o femeie pe care am iubit-o, sau aaa ceva, HELGA, si i-am pus numele pur si simplu...in roata". Am fost putin dezamagita, dar se amuza si el”.Cat de tare a iubit-o Ion Barbu pe Nina Cassian este greu de spus, dar si mai greu de crezut dupa numarul mare de amoruri bifate. Evident, e bine sa judecam cartea nu dupa coperta, ci dupa continut. Dar cine nu zaboveste cu privirea pe coperta atent construita, inainte de a se cufunda in lectura?

Creatorii de Ingeri din Nagyrev

Ma gandeam zilele trecute cum crizele mondiale au generat fapte de neconceput in conditii normale de viata. Nu pentru faptul ca o anumita fapta a unui dezaxat ar soca opinia publica internationala, ci ca atitudinea de grup a condus la niste actiuni absolut inexplicabile si greu de acceptat. Mi-am amintit fara sa vreau de un articol pe care il citisem acum cateva luni si care, la vremea aceea, m-a socat. Se intamplase in 1914, intr-un oras provincial, Nagyrév, situat pe malul Tisei, in imediata apropiere a localitatilor Tiszakurt si Satolnok, nu mai depate de 60 de km de Budapesta, pe vremea cand Ungaria, pana atunci parte a Imperiului Austro-Ungar, intra in Primul Razboi Mondial. Barbatii fusesera obligati sa se inroleze, iar in micul orasel ramasesera femeile, batranii si copiii.

Se zice ca orice nebun are nevoie de un mediu propice in care sa se manifeste, iar aceste evenimente au ajutat-o pe Julia Fazekas sa se afirme si sa dea masura propriilor sale fapte care au socat intreaga lume. Aceasta era o femeie retrasa, stearsa, care detinea cunostinte rudimentare de medicina si al carei sot disparuse in circumstante ciudate si niciodata elucidate. Familia ii alesese sotul pe vremea cand inca era adolescenta, iar mariajul s-a dovedit unul destul de greu de suportat de vreme ce acesta avea patima bauturii si era violent. Si cum divortul era interzis, se pare ca tanara si-a rezolvat singura problemele in casnicia nefericita. Desi ajunsese cu doar 3 ani inainte de inceperea razboiului in acest orasel, numele ei avea sa fie legat pe vecie de el si sa aduca o reputatie trista asupra intregii comunitati locale. Initial, isi castigase renumele de moasa care scapa femeile de sarcinile nedorite, fapt care a dus la arestarea ei de aproximativ 10 ori in perioada respectiva, deoarece legea ungara interzicea avortul. Dar justitia avea atunci alte preocupari atunci legate de razboi, fapt care a condus la eliberarea acesteia de fiecare data. Tot atunci, avea sa fie infiintat lagarul pentru prizonierii de razboi. Austro-Ungaria era atunci pe val, motiv pentru care numarul detinutilor devenea pe zi ce trece tot mai numeros.

Si, cum barbatii erau pe front, intre detinuti si localnice se legau si dezlegau multe povesti de dragoste. Dar motivele au fost multe si diverse: micul orasel provincial era macinat de saracie, dar si de lacomie si chiar de plictiseala. Femeile s-au combinat cu prizonierii rusi deoarece acestia le lucrau in ferme si ispita le statea sub nas, iar barbatii lor erau plecanti pe front. Batranii nu vedeau cu ochi buni legaturile amoroase clandestine, care le stricau casniciile si sporeau numarul de avorturi ce aveau sa dea mult de lucru Iuliei Fazekas. Avand din ce in ce mai multe cereri, aceasta a fost obligata sa isi ia un ajutor, pe cea care avea sa ii devina complice, Zsuzsanna, zisa Susi, Oláh, femeia vraci din satul Nagyrev, ea insasi maritata cu un om batran pe care il ura si pe care avea sa il omoare. Cand razboiul s-a sfarsit, iar barbatii au inceput sa se intoarca de pe front, multe dintre femei nu au fost incantate sa se intoarca la vechile reguli si principii familiale si nici sa renunte la libertatile pe care le capatasera. Natura absolut cutremuratoare a faptelor Iuliei Fazekas si ale complicei sale abia atunci a iesit la lumina. Iulia a fost aceea care le-a sfatuit pe femeile care nu isi mai doreau sotii acasa sa ii otraveasca. Cele doua femei fierbeau hartiile de prins insecte care erau fabricate pe baza de arsenic si dadeau solutia rezultata femeilor care doreau sa isi omoare partenerii. Se pare ca primul care cazuse victima acestei proceduri fusese batranul Peter Hegedus, care condamnase public lipsa de moralitate a tinerelor, imediat dupa inrolarea barbatilor din sat, in 1914.

Istoricii sunt de parere ca , intre 1918-1929, in Nagyrev, 50 de femei isi otravisera partenerii sau apropiatii, numarul victimelor fiind estimat in jurul a minim 70 de persoane, in vreme ce altii indica 300 de victime. Acestea formasera un “district al mortii” cunoscut sub numele de „Creatorii de Ingeri din Nagyrev”. Cele doua complice isi adusesera in anturajul lor rude si femei de incredere, astfel incat secretul era foarte bine pastrat. Acestea au avut curajul si nebunia de a genera un fenomen de masa in sat, un fel de psihoza criminala, care a dus nu numai la otravirea sotilor, dar si a propriilor copii, rude sau rivale din acelasi grup de actiune. Motivele erau dintre cele mai diverse: fie nu mai doreau sa traiasca impreuna cu barbatii lor, fie erau supuse oprobiului familial, fie erau interesate de mostenire sau pur si simplu pentru ca se putea. Aceasta nebunie avea sa se opreasca in 1929. Este absolut inexplicabil cum o adunatura de femei au pus la cale un asemenea plan diabolic care s-a dovedit mai mult decat functional si au reusit sa insele vigilenta autoritatilor timp de 15 ani. Evident ca numarul mare de victime inregistrate a condus la un fel de siguranta , la acel sentiment care iti da impresia falsa ca esti un mic Dumnezeu in spatiul tau de confort si ca nimeni nu este mai presus de tine. Acesta avea sa fie inceputul sfarsitului lor. Intamplarea a facut ca una dintre ucigase, Laszlo Szabo, sa fie surprinsa de catre doi vizitatori in timp ce turna otrava in paharul unui pacient. Laszlo Szabo a fost retinuta imediat de catre autoritati, iar in timpul cercetarilor, aceasta a numit-o pe Julia Fazekas drept furnizoare a otravii si creatoarea intregului plan criminal.

Dar deja erau anumite semne de intrebare in comunitatea locala deoarece doi dintre cei care fusesera otraviti reusisera in mod miraculos sa scape cu viata. Un alt caz indica faptul ca un student la medicina identificase un nivel ridicat de arsenic in lesul unui decedat gasit inecat pe malul unei ape. Inclusiv o scrisoare anonima ajunsese la redactia unui ziar local in care erau acuzate femeile din regiunea Tiszazug ca membrii familiilor lor decedasera in mod ciudat in urma unor intoxicatii. Intre timp, in randul criminalelor se instalase teama. Una dintre ele, Christine, vaduva lui Czordas Balint, mai curajoasa, si-a pus hainele bune si a tras o fuga pana la Budapesta unde s-a dus glont intr-o farmacie. Acolo l-a intrebat pe farmacist daca se pot identifica urme de otrava intr-un corp ingropat si putrezit. A fost absolut socata sa afle ca urmele de otrava pot fi depistate in unghii si firele de par. Aceasta s-a intors speriata si le-a informat pe toate celelalte, iar panica incepuse sa se instaleze in mijlocul lor. Nu dupa mult timp, vaduva lui Czordas Balint avea sa fie arestata, iar sotul ei deshumat. Aceasta a fost dusa la inchisoarea de la Szolnok unde avea sa se spanzure in celula, dupa ce marturisise anchetatorilor ca ajutase la moartea a 20 de soti si a mai multor copii care, din pricina razboiului, nu aveau cu ce sa se hraneasca. Tot atunci a ajuns o alta scrisoare anonima la seful politiei din Szolnok, in care se faceau referiri la alte morti misterioase ale unor barbati din satele de Szolnok si Tiszakurt. Seful politiei a trimis acolo doi detectivi, Bartok si Frieska, ca sa faca cercetari la fata locului.

Acestia s-au dus direct in hanul satului cu intentia sa intrebe oamenii. Acolo, cei doi au vorbit cu 4 sateni carora le-au cumparat de baut si i-au intrebat de mortii din sat. Aceia s-au uitat speriati unii la ceilalti si i-au indemnat sa vorbeasca cu preotul satului. Dar si popa era speriat de parca traia cu dracul la masa si, dupa ce a tras storurile la geam, le-ar fi spus: "Domnilor, ati ajuns prea tarziu. Aici traim constant in umbra mortii. Fara nici un motiv, oameni sanatosi si robusti se imbolnavesc si mor brusc. In aceasta primavara, cand tatal doamnei Szabo a murit , s-a zvonit ca ea si Susi Olah l-au otravit. Cand am intrebat-o pe doamna Szabo, ea a negat zvonul, dar inainte sa plec mi-a dat o ceasca de ceai. Intr-o ora am avut niste crize violente si numai prezenta in casa a unui prieten medic m-a salvat. Acesta a sustinut ca am fost otravit. " Cei doi detectivi s-au uitat unul la altul in vreme ce popa a continuat: "In aceste sate nu avem nici medic, nici politist. Toate certificatele de deces sunt semnate de catre medicul nostru legist, care este ginerele lui Susi Olah. "

Cand au plecat de la casa parohiala, noaptea se asternuse demult peste sat. La un moment dat, unul dintre detectivi s-a impiedicat de ceva si a cazut cat era de lat. Abia apoi a constatat ca s-a impiedicat de cadavrul unuia dintre barbatii caruia ii daduse de baut la han si il sfatuise sa mearga sa vorbeasca cu popa. Batranul vorbise prea multe, iar doamna Szabo aflase despre aceasta cutezanta si a avut indrazneala sa il omoare chiar sub nasul politiei, transmitand un mesaj tacut celor care ar fi fost dornici sa le spuna mai multe. Detectivul Frieska a luat atunci o decizie curajpasa si s-a dus glont la casa acesteia acuzand-o de uciderea unchiului ei. Luata prin surprindere, femeia a marturisit nu numai aceasta crima, dar si uciderea tatalui ei. Tot ea a dat numele lui Susi Olah, dar si al altor femei din grupul criminal. Ca urmare, Susi Olah impreuna cu alte 6 colaboratoare au fost arestate si duse la Ezolnok pentru interogatoriu.

Vaduvele ramase nearestate au incercat sa schimbe noaptea pietrele de mormant din cimitir , dar politia deja il supraveghea, facand imposibila aceasta straduinta de a se salva. Autoritatile au exhumat zeci de cadavre din cimitirul local, printre acestea numarandu-se 15 cadavre care erau sotii a 15 membre din grup. Politia i-a intis o cursa Juliei, iar aceasta a cazut in plasa. Avertizata de catre una dintre complicele ei, Julia avea sa se sinucida prin spanzurare acasa, in noiembrie 1929, inainte sa fie arestata, judecata si condamnata. In casa ei aveau sa fie gasite multe sticlute cu arsenic, pregatite spre a fi vandute amatoarelor. Acestea erau ascunde in mansarda si in podeaua casei. In ziua sinuciderii, politia a arestat 38 dintre complicele ei, iar acestea, in timpul anchetei, aveau sa le denumeasca si pe cele care nu fusesera inca arestate.

Datorita amplorii evenimentului, politistii au decis ca toti cei care decedasera din 1911 pana atunci sa fie deshumati si examinati. Intregul cimitir avea aspectul unui camp de lupta. In timpul cercetarilor, politistii au fost socati sa constate ca femeile erau mandre de actiunile lor, ca nu aveau nici un fel de regrete si ca nu au incercat sa nege faptele pe care le comisesera. Ucigasele aveau sa recunoasca faptele, marturisind uciderea sotilor, a rudelor, a copiilor. Palinka, una dintre membrele grupului, avea sa recunoasca faptul ca si-a ucis sotul, parintii, fratii, cumnatele si o matusa , ca sa mosteneasca o casa frumoasa si 2 de acrii si jumatate de pamant. In urma procesului, 8 dintre ele au fost spanzurate, 7 au fost inchise pe viata, iar restul au fost arestate pe perioade mai scurte de timp. Acest caz este unic in istoria umanitatii, nemainregistrandu-se un asemenea caz de psihoza in masa care sa duca la acte criminale in masa. La finalizarea anchetei, a rezultat un numar total de 300 de victime, acestea fiind soti, tati, frati sau fii.

Notre Dame du Théâtre - Elvira Popescu

Elvira Popescu a fost o renumita actrita romanca de teatru si film, directoare a mai multor teatre din capitala Romaniei dar si din cea a Frantei, care a avut o cariera stralucita, recunoscuta si premiata de catre statul Francez care a adoptat-o. Ea s-a nascut la 10 mai 1894, la Bucuresti si a avut o copilarie fericita. Inca de mic copil, Elvirei i-a placut sa imite toate personajele care faceau parte din anturajul familial, uimindu-si unchiul, pe vestitul actor Ion Nicolescu, cel care a si initiat-o in tainele actoriei. A urmat cursurile Conservatorului de Arta Dramatica din Bucuresti, debutand pe scena Teatrului National din Bucuresti la varsta de 16 ani. I-a avut ca mentori pe celebrii profesori C.I. Nottara si Aristizza Romanescu si a performat alaturi de Ion Manolescu si Ion Iancovescu.  In anul 1923 a interpretat un rol in regia lui Alfred Halm, regizor austriac, in filmul  “Tigancusa de la mansarda”.  La 25 de ani, in 1919, a fost numita directoare artistica a Teatrului Excelsior. In 1921 a infiintat Teatrul Mic, a carui director a ramas in paralel pana la plecarea ei in Franta. In perioada cand tanara actrita locuia la Bucuresti, se zice ca, atunci cand trecea prin fata Palatului Regal, coltul perdelei din cabinetul Regelui Ferdinand I se ridica usor, iar privirea melancolica din spatele perdelei urmarea silueta tinerei pana aceasta disparea la orizont. Gurile rele spun chiar ca suveranul ar fi iubit-o in taina si ar fi ramas neconsolat atunci cand aceasta a parasit definitiv tara. "Cand aparea Elvira Popescu pe scena, un fluid magnetic strabatea sala. Orice piesa, oricat de slaba, capata viata si orice spectacol incepea sa straluceasca. Spectatorii nu o lasau sa plece de pe scena, iar aplauzele si bisurile nu mai conteneau ", scria Jerzy Toeplitz, presedintele Federatiei Internationale a Arhivelor de Film. A fost maritata de trei ori, dar viata sa amoroasa a fost marcata de mai multe prezente masculine.  Imediat ce s-a lansat in lumea teatrala, ea s-a maritat cu actorul Aurel Athanasescu, tatal singurului ei copil, Tatiana, de care a divortat dupa cativa ani. Cel de-al doilea sot a fost omul politic Ion Manolescu-Strunga, ministrul Finantelor si Agriculturii din acea vreme, dar nici aceasta casatorie nu a durat foarte mult, deoarece Elvia a divortat din nou si a  plecat la Paris. Aici  si-a trait povestea de dragoste cu dramaturgul si omul de teatru Louis Verneuil, pe numele sau adevarat - Louis Colin du Bocage, autor de piese bulevardiere. 

Cariera artistica a Elvirei a cunoscut o cotitura importanta o data cu intrarea lui Louis in viata ei. Acesta era atat iubitul cu care impartea dormitorul, dar si autorul favorit, care scria piese de teatru special pentru ea. Tot acesta i-a facilitat debutul pe scena pariziana in piesa “Verisoara din Varsovia” unde Elvira interpreta rolul Soniei. El a angajat-o, in 1923, la Teatrul De la Michodière din Paris, cu toate ca ea nu vorbea fluent si corect limba franceza. Asta nu a impiedicat spectatorii sa o indrageasca imediat si sa promoveze "L'accent d'Elvira Popescu", transformandu-l in brand personal. Accentul sau unic si "r"-ul puternic o faceau inimitabila. Prestatia scenica a Elvireai nu a fermecat doar spectatorii, ci si criticii au elogiat prestatiile ei, denumind-o  "Reine du Boulevard", "Notre Dame du Théâtre", "Monstre Sacré",  "cea mai aristocratica dintre actrite", "extraordinara", "vulcanica". Verneuil a scris piese noi pentru ea: "Ai sa te mariti cu mine ", "Amantul doamnei Vidal ", "Traiasca regele" etc. Spectacolele in care numele ei aparea pe afis se jucau cu casele inchise. Ea a jucat atat in piesele lui Louis Verneuil, dar si in creatiile lui Sacha Guitry, Henry Bernstein sau André Roussin. Unele dintre piesele in care ea a avut rolul principal au inregistrat si 2000 de spectacole, un record greu de egalat in lumea teatrala. A jucat in numeroase piese de teatru printre care "Verisoara din Varsovia", "Tovaritch", "Masina infernala" si "La contessa", dar si in 26 de filme printre care "La Présidente", "Ils étaient neuf célibataires", "Austerlitz", "Plein Soleil" etc. Printre filmele in care a jucat se numara  “Plein soleil”, din anul 1959, in regia lui Rene Clement, film in care a jucat alaturi de Alain Delon si Maurice Ronet. In 1960, a jucat in “Austerlitz” in regia lui Abel Gance, alaturi de Martine Carol si Pierre Mondy. 

Louis i l-a prezentat pe cel de-al treilea si ultimul ei sot, baronul Maximilien Sébastien Foy, cu care Elvira s-a casatorit in 1934, devenind contesa De Foy. Acesta s-a simtit tradat si a plecat in America, unde a ramas pana la sfarsitul razboiului. Barfele care au rezistat timpului povestesc despre puternica depresie peste care Louis nu a putut trece si s-a sinucis, taindu-si beregata. In 1952,  trupul lui neinsufletit a fost gasit intr-o camera a Hotelului Terminus - Saint Lazare. Ziarele au descris in detaliu acest incident, spre marea disperare si durere a Elvirei care nu incetase sa il iubeasca, desi era casatorita. Scriitorul a lasat in urma lui trei testamente, scrise la distanta de cateva zile, unul de celalalt, pe parcursul lunii octombrie 1952. Desi primul si ultimul testament erau scrise in favoarea Elvirei, aceasta a trebuit sa se judece cu Clara Tambour, inainte de a intra in posesia mostenirii lasate de el. Elvira a stiut sa isi urmareasca parcursul profesional cu o tenacitate greu de imaginat. Era o femeie frumoasa care se incapatana sa se metamorfozeze, pastrandu-si charm-ul si sex-appeal-ul intacte. In august 1935, la receptia organizata in cinstea casatoriei fiicei sale, Tatiana Athanasescu, devenita doamna Guillaume Lecointre, ziarele mondene scriau:  "Elvira Popesco arata mai degraba ca o tanara mireasa, decat ca o soacra tanara". Parisul o adora si o rasfata, desemnand-o printre cele mai pretuite vedete frantuzesti, mai populara decat Greta Garbo. Mariajul cu baronul a introdus-o in cercurile nobiliare frantuzesti, iar cand sotul ei a fost ridicat la rang de conte, dupa moartea tatalui lui, Elvira a devenit contesa. La scurta vreme, sotul ei a decedat, lasandu-i o avere impresionanta si o proprietate deosebita la Mezy, care a devenit locul unde se organizau receptii fastuoase. In salonul ei de pe Strada Foch, din Paris erau prezenti: dramaturgul Andre Roussin, bancherul Guy de Rotschild, politicienii Jacques Chirac si Valery Giscard d'Estaing, designerul Pierre Cardin, renumiti actori, politicieni si academicieni. In 1956 a fost numita director al Teatrului din Paris, iar in 1978 a preluat conducerea  Teatrului Marigny. A interpretat multe roluri si i-a avut ca parteneri pe Alain Delon si Claudia Cardinale. A fost numita membru al Legiunii de Onoare in 1970 si a fost ridicata la grad de comandor in 1989. 

La 93 de ani  i-a fost decernat Premiul Molière pentru cea mai buna actrita de catre asociatia actorilor francezi. Tototdata a fost medaliata de doua ori  cuordinul Legiunea de Onoare, una dintre cele mai respectate distinctii ale statului francez. Una dintre salile Teatrului Marigny din Paris ii poarta numele, iar cinematograful Institutului Francez din Bucuresti se numeste "Elvira Popesco". A incetat din viata pe 12 decembrie 1993, la venerabila varsta de 99 de ani, la Paris , si a fost inmormantata in Cimitirul Père-Lachaise.

Lumea si poezia - Ioana Antonache

Nu ma iubi - Ioana Antonache

Eu stiu ca ma iubesti chiar fara de cuvinte
Iar daca taci tu ma iubesti mai mult....
Si nu vreau in iubire juraminte
Dar nu vreau nici iubire cu-mprumut...
De te-am facut sa ma iubesti, ma iarta !
Caci fara voia mea s-a intamplat...
Sunt inocenta, mi-e inima curata
Si n-am facut nimic premeditat...

Tot ce-mi spui tu imi da adanci fiori!
Nu ma iubi!!... uita de poti de mine!
Ca sa n-ajungem sa fim doi infractori,
Sa nu fim judecati pentru iubire....

Nu ma iubi cu patos dimineata
Si nici fierbinte cand vine noaptea iar !
Din buze dulci nu-mi mai lua dulceata
Nici ochii mei nu-i mai iubi avar!

Nu ma iubi, ca e doar o greseala
Nici sarutari fierbinti nu-mi cere patimas !
Iar tot ce simt nu pune la-ndoiala
Si nu ma-mbratisa cand spun ca sa ma lasi....

Parca te stiu de cand e lumea toata
Si inima mi-ai tulburat de tot...
Pentru iubirea ta ma simt eu vinovata..
Nu ma iubi !... si am sa fac la fel, dac`am sa pot... 

                              Te cunosc, iubire – Ioana Antonache

                     Eu te cunosc, iubire, dintr-o dimineață
                               Când părul meu ușor l-ai mângâiat,
                               Când m-ai purtat înspre o altă viață
                               Și nu știam ce mult te-am așteptat...

                               Eu te cunosc, iubire, dintr-o zi
                               Când ochii mei albaștri erau triști,
                               Când nu credeam ca tu ai să mă știi
                               Și nu știam că undeva exiști...

                               Eu te cunosc, iubire, dintr-o seară
                               Când gura mea dorea sărutul tău.
                               Când m-ai luat în brațe-ntâia oară
                               Și-n brațul tău eu am rămas mereu...

                               Eu te cunosc, iubire, dintr-o noapte
                               Când trupul meu te aștepta rebel,
                               Când nu știam că, într-o altă parte
                               Și trupul tău mă aștepta la fel...

                               Eu te cunosc, iubire...și te știu
                               Din zori de zi în zorii următori,
                               Când tu îmi ceri numai a ta să fiu
                               Și mă iubești pe patul plin cu flori...

                               Eu te cunosc, iubire...și te vreau
                               Când mă privești cu chipul tău frumos...
                               Și când dorești iubirea mea să-ți dau,
                               Eu te cunosc, iubire...te cunosc.

                               Eu te cunosc iubire dintr-o dimineață
                               Eu te cunosc iubire dintr-o zi
                               Când m-ai purtat înspre o altă viață
                               Și de acum al meu mereu vei fi....

IN PLOAIE - Ioana Antonache

Cad stropi de ploaie asteptati,
dupa torida zi de vara
si ochii mei sunt bucurati,
ca-n stropi te vad pe tine iara...

Esti undeva, dar esti cu mine,
te simt aproape, esti aici
si ploaia tot mai iute vine,
iar tu in brate parca-mi pici...

Ma picura pe frunte stropii,
la fel ca sarutarea ta
si-am incercat sa mi te-apropii...
sau, poate, gura ta era...

Raman in ploaie, sa ma ude,
imi cad rafalele pe trup,
iar glasu-ti cand prin stropi se-aude,
ma-ntind, in brate sa te strang...

E rece ploaia, sau e calda,
nu mai conteaza cum o simt,
in stropi, iubirea mea se scalda
si printre picuri te alint...

Ma uda stropii acestia grei,
iar tu, cu vorbe-ametitoare,
in brate cu nesat ma iei,
intr-o nebuna imbratisare...

Dar ploua rau, ploua salbatic,
venind torentii peste mine
si-n brate te cuprind fanatic,
eu, cea salbatica... de tine...

eu, cea salbatica... de tine...

 

Clubul Eve si intrigile spionajului britanic sau viata si si activitatea Helenei O'Brien

Oare unde sunt femeile de altadata? Femeile frumoase, destepte, femeile moderne care au scris istoria. Unde sunt femeile care au rasturnat lumea si au daramat cariere. Care au inaltat si au destramat destine. Femeia demon si femeia inger. Femeia care te urca atunci cand te iubeste si femeia care te frange atunci cand te uraste! Femeia care nici nu stie ce forte zac in ea si care se mira cand gaseste puterea de a se ridica. Despre o astfel de femeie voi vorbi astazi si numele ei este Elena Constantinescu, mentionata in istoria spionajului britanic sub numele de Helen O’Brien.

Ea a fost implicata in multe scandaluri celebre de spionaj si politice din Anglia anilor 1960-1970, scandaluri care au dus la demisii de miniştri, secretari de stat, una dintre victimele sale fiind  chiar primul -ministru al Marii Britanii, Harold Macmillan. Elena s-a nascut in Romania si a fost fiica unui dezvoltator imobiliar si a unei ducese rusoice de origine germana. A fost totodata nepoata fostului ministru de Finante, Mircea Cancicov. Si-a petrecut intreaga copilarie sub teroarea razboiului, intr-un Bucuresti bombardat de catre armata americana, iar apoi a fost martora „eliberarii” tarii de catre armata rusa. In adolescenta a fost fascinata de viata de noapte a localurilor bucurestene. Inca de atunci stia ce vrea sa faca in viata ei: sa fie proprietara unui local renumit.  A avut o tinerete plina de aventuri: a invatat sa calareasca de la prizonierii cazaci, sa piloteze avionul de la un ofiter neamt, a fost urmarita de comunisti, s-a maritat de tanara cu Kenneth Archer, un ofiter  aviator in armata Royal Air Force. La nici o luna de la casatoria lor, acesta a fost impuscat mortal , iar ea a devenit o tanara si frumoasa vaduva, suspectata de omor si de legaturi mult prea stranse cu armata britanica. Elena a fugit in 1946 la Londra, dovedindu-si ulterior nevinovatia, si s-a recasatorit la foarte scurt timp cu Jimmy O´Brien. Elena vorbea cateva limbi straine, era frumoasa, cu un corp superb si o inteligenta nativa. La început a lucrat ca vanzatoare de tigari, mai apoi angajandu-se ca animatoare si dansatoare intr-un local din cartierul londonez Soho intr-un club de noapte al carui proprietar era viitorul ei sot, Jimmy O’Brien.

Acesta s-a indragostit imediat de tanara blonda mignona, mare amatoare de dans si tigarete si nu dupa mult timp cei doi s-au casatorit. Dupa 5 ani de la casatoria lor, cei doi si-au deschis unul dintre cele mai controversate si mai de succes cluburi londoneze, Eve’s, pe Regent Street. Localul a fost reamenajat si l-au inaugurat in 1953, de Sfantul Valentin, transformandu-l in locul unde scandalurile sexuale, intrigile de spionaj si povestile cu iubiri interzise s-au tinut in lant si au tinut prima pagina a ziarelor de scandal. In curand, localul a devenit celebru datorita spectacolelor Folies Bergère care se desfasurau pe moderna scena de sticla iluminata pe care superbe animatoare dansau pana dimineata. Calitatea serviciilor era ireprosabila, fetele erau deosebit de frumoase si atent selectate de  Elena devenita Helen peste noapte, iar discretia onoratei clientele era garantata. Tinerele erau pregatite pentru dans, amor, conversatii discrete si „legaturi primejdioase”, deoarece aici se intalneau politicienii corupti, spioni sub acoperire, clerici dornici de amor si fete de familie buna care vindeau sex pe bani sub aparente de high-class. Istoria consemneaza afirmatia lui Sir Lawrence Dunne, pe atunci judecatorul-sef al Londrei care, vazand lista membrilor clubului, a exclamat: „Eva pare să fie un departament al Ministerului de Externe și al Parlamentului!”. Cei doi aveau angajate 35 de dansatoare care atrageau cei mai importanti barbati din perioada respectiva in rauri de sampanie si promisiunea  unei partide de amor:  9 maharadjahi, 2 sultani, 12 ambasadori, 30 de atasati de ambasada, 70 de britanici cu titluri nobiliare, parlamentari si inalti demnitari.

Localul a fost cel mai luxos bar de noapte londonez, iar sub acoperisul lui, cei doi au lucrat pentru serviciile de spionaj britanic, MI 5 si MI 6, carora le furnizau informatii despre clientii care le treceau pragul. Desi initial Elena refuzase propunerea securistilor romani de a lucra pentru ei in schimbul emigrarii parintilor ei, cei doi au fost cooptati de catre serviciile secrete britanice sa lucreze pentru ei. In anul 1970, Marea Britanie avea sa traverseze unul dintre cele mai mari scandaluri politice care era sa se termine cu rasturnarea guvernului conservator aflat la putere. In acest scandal au fost implicati doi membri de frunte ai partidului, ministrul Fortelor Aeriene,  Antony Lambton, care avea o legatură amoroasa cu Norma Levy, una dintre animatoarele clubului, si seful conservatorilor din Camera Lorzilor, Lordul John Jellicoe, un membru fidel  al clubului. Incercand sa aplaneze conflictul, Helen a cerut o audienta la primul ministru, Edward Heath, dar in locul acestuia a fost primita de catre secretarul lui particular, Robert Armstrong. Helen si-a jucat cartea cu mare curaj recomandand  sefului Partidului Conservator demisia celor  doi din toate functiile publice. Informatiile pe care le detinea puteau aduce un prejudiciu major Partidului Conservator daca erau facute publice.  In 1973, cei doi ministri si-au inaintat demisiile, recunoscand ca au avut relatii intime cu animatoarele de la clubul Eve's. Dar acesta nu a fost singurul scandal rasunator care a avut-o pe Helena in centrul actiunii. Tangential, ea a fost implicata intr-un alt scandal al revistelor de pornografie si prostitutie, cunoscut sub numele de scandalul Oz, care s-a soldat cu destituirea a peste 400 de ofiteri de politie. Printre personajele acestui scandal s-a numarat si un ofiter  superior al Scotland Yard-ului,  Kenneth Drury,  care era seful brigazii Flying Squad, prieten cu  Jimmy Humphreys, unul dintre cei sapte baroni ai pornografiei, care a fost pus sub acuzare de Scotland Yard.  Istoria localului consemneaza faptul ca un ziarist, intr-un interviu pe care il lua unui spion ceh, l-a intrebat unde se intalnesc spionii in Londra, iar acesta i-a raspuns: “la Eve´s Club”. In bratele frumoaselor dansatoare de la Eve si-au gasit sfarsitul carierelor politice:  episcopul Southwell, Ministrul de Război John Profumo (1915-2006) care avea relatii amoroase cu Christine Keeler, desi era amanta unui sef KGB, atasatul naval sovietic la Londra, Ievgheni Ivanov.

Tocmai datorita duplicitatii tinerei animatoare, Profumo a fost obligat sa isi inainteze demisia la 5 iunie 1963, iar o data cu el a demisionat insusi  Primul Ministru al Marii Britanii, Harold Macmillan. Datorita acestui scandal, Partidul Conservator a pierdut alegerile din octombrie 1964 in favoarea laburistilor. Daca Christine Keeler l-a ruinat pe ministrul de razboi John Profumo,  Norma Levy a fost accea care a fortat  demisia Lordului Lambton din functia de ministru in 1973. Dar nu doar acestia au fost singurii clienti renumiti ai clubului. Printre cei care frecventau ades localul se numarau: colonelul KGB Rajkov, spionul ceh Frolic,  a carui fuga in SUA a zguduit spionajul blocului comunist. El a fost acela care a dat celor de la MI5 o lista cu 102 nume ale unor agenti acoperiti KGB care activau in Marea Britanie.  Clubul s-a bucurat de prezenta nu numai a personajelor politice ale vremii, ci si de invitati de seama din lumea cinematografiei, printre acestia numarandu-se Judy Garland, Frank Sinatra, Shirley Bassey, Barbara Cartland, Jack Hawkins, Errol Flynn si Aristotel Onasis. Clubul s-a bucurat de succes timp de 39 de ani, printre cei care i-au trecut pragul numarandu-se inclusiv Nicu Ceausescu. O data cu aparitia unui alt local de lux,  Annabel´s, Eve´s Club si-a pierdut din clientela fidela , amatoare de senzatii tari si distractii deochiate.

In 1992,  sotii O´Brien au vandut localul, dupa care s-au retras impreuna cu cele doua fiice ale lor, Marina si Ileana, la vila lor din sudul Frantei, de langa Valbonne. In 1994, domnul O´Brien a murit, iar dupa un an, la 79 de ani, si-a gasit sfarsitul si sotia lui, Helen.