Mi-am amintit fără să vreau de o întâmplare de la Dognecea, unde am avut câțiva ani o casă de vacanță. Satul ăsta se află în județul Caraș -Severin, la 14 km de Bocșa și, ca să ajungi acolo, ai de urcat dealurile străbătute de zeci de ogașe care se varsă în cele două lacuri: Lacul Mare și Lacul Mic (care până acum vreo 10 ani era cunoscut sub numele de Lacul cu nuferi). Casa noastră era aproape de intrarea în sat, avea în față Lacul mare, iar prin fundul curții coborai la cel Mic. Așezarea avea o singură stradă principală care se termina undeva la Călina și avea doar cateva bifurcații dincolo de jumătatea drumului. Aici și-au cumpărat timișorenii case de vacanță și au format un mic cartier mai pe coasta dealului ca să fie aproape de magazine și Primărie. Noi ne-am cumpărat-o în fața lacului înconjurat de dealurile pline de brazi. In stânga curții noastre se afla casa Olgăi, ucraineanca oacheșă care știa să umple cu vocea ei plină serile de melancolie. Cânta a jale, cu vocea ei molcomă, de dor și de amor de se opreau până ce și liliecii din zborul lor de noapte pe crengile pomilor din grădină. Stăteam în liniște cu toții: săteni, cai, capre și broaște și ascultam cum curge mierea din versul ei slav și grav. In partea dreaptă era o casă în paragină care aparținuse unui reputat profesor universitar din perioada interbelică, o moștenire de la părinți. Acolo venea vara în concedii, cât fusese în putere, împreună cu nevasta și fiica lor. Când fata a crescut mare, s-a îndrăgostit nebunește de un flăcău sărac din sat și familia cu obraz subțire și pretenții pe măsură a trimis-o la Paris pe motiv să facă Școala de bune maniere. De fapt toată lumea știa că fusese trimisă ca să îl uite pe băiat, iar lumea, pățania de amor. Fata, mai naivă de felul ei, s-a măritat acolo cu un Don Juan care i-a tocat banii bătrânului și i-a făcut fetei un băiat. Se pare că tatăl iși pusese mari speranțe în viitorul fetei și a fost tare nefericit când a văzut că s-a ales praful de familia ei. Se zice că ginerele ar fi plecat cu alta, iar nepotul a fost crescut de tânăra mamă care nu s-a mai întors niciodată în țară. Casa asta care i-a fost lăsată moștenire stătea acum intr-o rână, iar prin faldurile unor perdele fine și prăfuite, cu borduri dantelate, se vedeau crampeie dintr-o mobilă veche cu manere de alamă, o pălărie și un baston cu cap sculptat agațate într-un cui in perete, o masă ovală cu picior pe care se odihneau o față din macrame cu medalioane goblenate și un vas de sticlă veche. Tavanul din camera din față făcuse burtă, stătea să crape și să se prăvălească peste covorul țesut cu modele bănățene. O lampă desuetă prinsă de buricul tavanului dădea și mai mult dramatism imaginii de ansamblu. Restul ferestrelor erau acoperite de buruieni înalte cât casa, nu puteai să te apropii de ele, dar mai să spionezi un crâmpei din alta viață. Ieșise iedera prin trepte și se încolăcise în jurul vechii balustrade din fier forjat cu tulpini lemnoase și viguroase, răsucite în jurul modelelor complicate. Acolo visam să imi fac eu o mica pensiune, dar casa n-a fost scoasă niciodată la vânzare. Din curtea mea se vedea un geam mic acoperit cu o foaie de ziar îngălbenită de vreme pe care înca se putea citi denumirea lui "Dimineața" și data, 15 septembrie 1924. Articolul făcea reclamă la un concurs pe bază de cupoane cu premii constând într-o casă "complect" nouă formată din 3 camere, cu "bae" bucătărie și pivniță, 30.000 de lei în numerar, un vagon cu lemne și multe pălării de fetru. Acolo presupuneam noi că era cămara. Lângă geam se afla ieșirea unui coș de fum. Intr-o primăvară, stând noi pe terasă, am observat că ni se umpluse grădina de albine. Erau sute! Si ce credeți, toate ieșeau și intrau pe gura coșului în casa profesorului. Era un zumzet permanent în apropierea lui și o forfotă de parcă își măritau în fiecare zi regina. Imi imaginam fagurii de miere umplând pereții și râuri de miere scurgându-se pe podele. Casa este nevândută și acum. Fata de odinioară cred că bate spre vârsta de 70 de ani acum. In sat lumea îi zice încă "parisianca", iar albinele au rămas în stupul construit în casă. Nimeni n-a venit să vândă casa, nimeni n-a mai tras cu ochiul pe geamul îmbâcsit de praf. Probabil că vă întrebați ce mi-a venit să scriu despre asta? In luna mai, regina bătrână și o parte dintre albine părăsesc stupul și se adună ciorchine pe o creangă, lângă un gard sau sub o streașină de casă. După înmulțire, cercetașele vor călăuzi roiul spre o nouă locație unde iși construiesc stupul. Când roiesc, albinele nu înțeapă pentru că iși umplu gușa cu provizii și nu mai au putere să își folosească acul. Cine încearcă să le alunge nu va reuși pentru că albinele vor face tot ce le stă în putință pentru a ajunge înapoi la regina lor. Sfatul experților este să apelați la un apicultor care se va bucura să iși mărească stupina cu încă o familie de albine. Vă spun asta pentru că am văzut recent niște poze cu un roi de albine. Si nu pot să nu mă gândesc: vai de cel care va intra în casa stup. Intrebarea ar fi: pe unde?
