Caru cu bere

Prin 1861, “Hanul Constantin” fusese demolat in mare masura, astfel ca imprejurul lui se casca maidanul pana catre portile celorlalte doua hanuri: “Sf Ioan cel Mare” si “Stavropoleos”. Circul “Walhal” isi ridicase cosmelia din scanduri chiar in mijlocul platului si strangea o multime de musterii veniti cu neveste si strengari sa vada spectacolele bizare cu pitici si femeia sarpe. Birtul “La pisica neagra” vindea bere din plin pe langa alte tarii consumate de catre barbatii ostoiti prin preajma, iar cofetaria “Baltador” era mereu sub asediul cucoanelor insotite de copii. Niste ani mai tarziu, prin anul 1878, dupa ce si-a ridicat fabrica de spirt si bere Bragadiru pe Dealul Viilor, ca un veritabil om de-afaceri, Dumitru Marinescu s-a pregatit de distributie. Si-a cumparat care incapatoare, le-a umplut cu bere la butoaie si duse-au fost pe la toate carciumile din oras, inclusiv la cele de pe strada Stavropoleos. Un an mai tarziu, voluntarul in armata romana, Ioan Cabasan, si-a cumparat o casa vai de mama ei chiar in dosul Hanului Zlatari, amplasat, dupa cum se stie, pe ulita Stavropoleos. Vazuse carele pline descarcandu-se in fata birturilor si plecand goale inapoi catre fabrica. Intr-o zi, s-a scarpinat in barba si s-a hotarat sa-si deschida o berarie pe care a botezat-o “Caru cu bere”, caci asta vroia sa faca. Acesta si-a chemat doii veri de-acasa, din Ardeal, pe Ion si Gheorghe Mircea, sa-l ajute sa tina beraria. Afacerea a mers bine, astfel ca Ion a trimis degraba veste in sat chemandu-si fiii, pe Ignat si Victor sa dea o mana de-ajutor. Ultimul a fost chemat Nicolae, singurul dintre frati ramas acasa in satul Cata de langa Medias din Fostul Imperiu Austro-Ungar. Doar atat se stie de Ioan Cabasan, numele aparandu-i sporadic in unele reclame din presa vremii. Dupa vreo 7 ani, beraria a fost cumparata de fratii Mircea, iar localul avea sa iasa din anonimat si sa scrie istorie. Nicolae avea negotul in sange. El inchiriase mai multe pravalii pe ulita Stavropoleos, strangand laolalta vreo 600mp unde a ridicat beraria “Carul cu bere”. 

Acesta l-a angajat in 1888 pe arhitectul austriac Siegfrid Kofczinsky sa intocmeasca proiectul noului  local, a daramat vechea cosmelie si s-a pus pe construit o frumusete de cladire in stil neogotic, iar lucrarile au fost terminate abia in 1924. Pana atunci au trans gologan cu gologan vanzand cum se putea, dar in locuri curate si cu respect fata de musterii. 

In interiorul noii cladiri se regaseau mai multe stiluri, frumos armonizate intre ele. 

Spatiul central al halei se deschidea cu un imens iluminator, cladirea fiind dotata cu balcoane si balustrade, si superb decorata cu ornamente suflate cu aur, fresce, mozaicuri, picturi, lambriuri sculpate, vitralii si superba scara de lemn. 

Cladirea adapostea la subsol crama de vin, la parter bucataria, restaurantul si beraria, iar la etaje se aflau locuintele angajatilor si apartamentele proprietarilor. 

Deasupra intrarii din strada, se afla orarul, redat in spiritul cel mai traditional cu putinta, reprezentat fiind de felinar, cocos, pisica si dragon, semn ca localul e deschis de cand cantau cocosii pana cand spiritele noptii umpleau ungherele. 

Nativi din Medias, acestia atrageau in localurile lor clientii ardeleni pentru care patronii alcatuisera meniul in stil sasesc, trecand in lista cremwurstii cu hrean, pui la frigare,  mazarea batuta, mititei cu ardei iute, sarmale cu mamaliguta, tochitura si salata de beuf . 

Din crama lui mos Ghita pivnicerul era adus vinul “Lacrima Cristi” in ulcioare, iar berea se consuma la tap sau la halba direct trasa din butoaie. Lui i s-a realizat mai tarziu o statuie tinand un felinar in mana, statuie strategic asezata in capul scarii dinspre balcon. O reclama de-atunci spunea ca “se serveste bere speciala din fabrica Bragadiru in tot timpul zilei si seara pana dupa esirea de la spectacole”. 

Fratii Mircea, ardeleni muncitori, i-au asigurat faima prin servicii de calitate. Localul era curat, iar personalul, harnic si serviabil. Aici se strangea intelectualitatea ardeleneasca impreuna cu George Cosbuc, Octavian Goga, sau Barbu Stefanescu Delavrancea, iar Nicolae oferea mese gratuite studentilor ardeleni eminenti. 

Dar viata, daca iti da cu o mana, nu uita sa iti ia cu amandoua. Ignat si Victor s-au desprins de afacere si au incercat sa isi deschida fiecare cate un birt al lor. Primul a plecat Victor care si-a deschis un birt la subsolul Cercului Militar, iar mai apoi inca unul in Gara de Nord. Pe Ignat,  Nicolae l-a ajutat girand cu propria afacerea, iar, cand banca a vrut sa-i ia birtul, acesta s-a aruncat de la etajul doi al casei si-a murit pe loc. 

Asta se petrecea in 1929, cand ziarul Universul consemna sinuciderea in articolul intitulat “Moartea unui mare roman” Cine a preluat –o apoi  nu se stie, dar “Carul cu bere” a fost in vreme de razboi beraria ofiterilor germani, iar dupa ’48, sub ocupatia ofiterilor Armatei Rosii. In aceasta perioada au fost acoperite frescele si ornamentele cu vopsea rosie si var, iar crenwurstii cu hrean au fost inlocuiti cu carnaciorii oltenesti. Toate aceste superbe detalii de interior aveau sa fie scoase la lumina supa 1986, redandu-i eleganta de odinioara. De “Carul cu bere” este legata celebra de ja reteta de mici pe care am publicat-o acum ceva vreme pe blog. 

Legenda zice ca mititeii ar fi fost inventia bucatarului sef care, ramas intr-o seara fara mate de porc pentru carnati si cu bodega plina de musterii, ar fi pus amestecul de carne tocata amestecata cu mirodenii sa sfaraie direct pe gratar. Si cum sfaraiau ei asa beti de bucurie, mirosul ar fi cuprins salonul, iar clientii au navalit sa guste strasnicele mogaldete de carne rumene si ademenitoare. Fata de naravasii carnaciori, acestia erau mici, dar ce aroma si ce gust! Si ce bine curgea la vale berea rece, proaspat trasa din butoi.

http://ploaiadecuvinte.blogspot.ro/2012/05/beraria-carul-cu-bere-si-reteta.html

Bibliografie:

Ion Paraschiv si Trandafir Iliescu- De la Hanul lui Şerban Vodă la Hotel Intercontinental: Editura Sport - Turism, 1979
Victoria Dragu Dimitriu- Poveşti ale Doamnelor din Bucureşti, Grupul Editorial Vremea, Bucureşti 2004- capitol Cu Anca Giurchescu, o istorie de familie la Carul cu Bere
http://metropotam.ro/Interviuri/2007/02/art0121568859-Nicolae-Mircea-de-la-Caru-cu-Bere-la-Bere-cu-Caru/
http://bucuresti.tourneo.ro/unde-mancam/2010/03/caru-cu-bere-de-la-munchen-la-bucuresti/
Leonid Buzoianu, Em Bădescu- Case vechi din Bucureşti
http://www.foaia.hu/arhiva/anul-2010/2010-20/12.pdf
www.carucubere.ro