O sa te-astept
O sa te-astept pe drumul dinspre lume,
Pe drumul dinspre cer o sa te-astept...
Pe cele neumblate, pe cele fara nume,
Pe cel ce ocoleste, pe cel ce vine drept,
O sa te-astept, iubita mea, o sa te-astept!...
O sa te-astept in poarta de iubire
Ca noaptea instelata ce isi asteapta luna,
Tu sa-mi rasai din vreo nemarginire
Cu-aceeasi pasi ceresti dintotdeauna...
O sa te-astept cu buna dimineata,
Cu somn frumos frumos mereu o sa te-astept...
Dragul de tine nu se mai dezvata,
Se face dor si lacrima in piept,
O sa te-astept, iubita mea, o sa te-astept!...
O sa te-astept cat raul n-o sa stie,
Cat muntii inca n-or avea habar,
Si inima s-o face poezie, si poezia asteptare iar,
Padurile-or pali, fantanile-or seca
Si fara anotimp o sa te-astept...
Uitat c-o carte-n mana undeva
Trecut de timp si frant de ne-ntelept,
O sa te-astept, iubita mea, o sa te-astept!...
De ce te miri?
De ce te miri? Nu suntem simple potriviri Ca două pietre pe un prund, nici în înalt, nici în afund, Ce-mpart acelaşi clipocit, la miezul nopţii de iubit. De ce te frângi sub întrebări? Nu suntem doar asemănări Ca doi mesteceni ce împart aceeaşi margine de sat, Visând o dulce-mbrăţişare, când bate ceasul de-nserare. De ce atât de minunat? Nu suntem doar un întamplat Ca doi drumeţi şi doar atât ce-şi ţin pe cale de urât, Şi chiar de-ajung, ajung tot doi şi tot aşa vin şi-napoi! De ce încerci nedumerire? Nu suntem numai o-ntâlnire Ca doua foşnete pe-un ram, ca doi colinzi pe sub un geam Ce pe din două fac primitul, fără să-i doară despărţitul. Atunci, ce suntem?...mă întreb Mai decât toate deosebi, eterne căutări de a ne iubi... De ne-am găsi, am şi muri, ca două stele ce s-ar stinge În clipa-n care s-ar atinge... |
Seara aceasta
Seara aceasta de doruri e-o dulce foşnire,
Ca genele tale când pregătesc ochilor aţipire,
Seara aceasta de toamnă e-aşa de cuminte,
De parca tu mi te-arăţi din aburul meu de cuvinte.
Vremea noastră curge ca umbrele norilor pe deasupra apelor mari,
Mai frumoasă ca o pâlpâire edenică de dragoste seara aceasta îmi răsari...
Vremea noastră zboară pe vânturile prelungi
Seara aceasta parcă te-nvaţă lipsa de mine să nu o plângi.
Seara aceasta nu-i altceva decât o clipă de aur ceresc,
În care să pot spune cu jertfă de suflet ce mult te iubesc!
Aripile cu care ai zburat până la mine
Le simt deasupra codrilor destine,
Ca pe o stelară răsuflare,
Ca pe o batere a inimii iertare.
Nu se presimt furtuni, dar oare de ce dorul a început să-mi ţipe?
Seara aceasta…vai… dragostea să nu ne-o risipe!
Că de noaptea ce vine negurarea albind,
Troienit de frumos sub ferestrele luminilor tale colind, mai colind...
Şi imi cere amurgul peste soarele stins, poem de durere,
Aştept să mă ceri!
Iubito, tu eşti floarea acestei seri!
Aştept să mă ceri!
Fetei trandafiri
Am lăsat în glastră caţiva trandafiri
Fetei mele roua, stele în priviri...
Nu-s frumoşi ca fata, nici a mia oară
Clipa mea de lipsă mai puţin s-o doară.
Foc le-a dat amurgul, frăgezime fraga
Însă pe departe ca obrazul draga,
Se desfac de farmec, dulcile petale
Dar tot nu-s ca cerul zambetelor sale!
Împrejur miresme... Ce mireasma însă
seamănă cu geana fetei mele plânsă?
Nimb de candoare peste înflorire
Strop din nimbul fetei mele de iubire...
Am lăsat în glastră caţiva trandafiri
Chipul să şi-l vadă-n limpezi oglindiri,
Însă peste toate-i mai frumoasă fata
Mai puţin s-o doară până vin şi gata
