Five Fingers Platform

Ne mai ramasesera doua zile de vacanta. Intotdeauna cand trec de jumatate, mie imi pica fata si-mi fac de fiecare data AMR-ul. Deja bucuria diminetilor se transforma in tristete resemnata, intr-un inevitabil acceptat. De parca ar vrea sa compenseze, vremea ne daruia zile frumoase si insorite. Pana ce si Opel-ul parca se misca mai cu viata pe drumurile incarcate cu serpentine. Lasasem acest ultim traseu spre sfarsit pentru ca inca nu ma decisesem daca sa ignor sau nu ruptura de menisc si sa risc sa ma aventurez in inima ghetarilor Dachstein sau nu. Al meu tot batea apropo-uri ca ar trebui sa imi menajez piciorul daca nu vreau sa ajung in spital in Austria, in loc sa ma duc de bunavoie in Romania. M-am cam perpelit toata noaptea si, desi decisesem sa risc, intr-un final am ales sa fiu precauta. Citisem ca se formau cozi interminable ca sa poti urca pana in varf, asa ca am cazut de comun acord sa plecam de dimineata pana nu luau turistii cu asalt toate casele de bilete. Doar eram la o aruncatura de bat de Obertraum, mai exact la 4 km. Am pornit la drum in jur de ora 8.30, cand gazdele noastre se grabeau si ele sa urce in masina. Isi propusesera sa escaladeze muntele ca sa stranga flori intr-o poiana cocotata in nori. Noi nu eram atat de temerari, aveam de gand sa urcam cu telefericul cat de sus se putea. Fusesem averizati sa nu lasam masina in prima parcare pentru ca aveam cam mult de mers pe jos, in plus, chiar in fata statiei de teleferic exista o alta mult mai mare in care era imposibil sa nu gasim loc. Gratuit. 

Drumul spre teleferic era semnalizat cu o cabina veche de teleferic amplasata chiar in intersectia localitatii, prin urmare era imposibil de ratat. Cand am facut dreapta de la Hallstatt, drumul serpuia printre paduri in serpentine cuminti. 

In fata ghiseelor de la casele de bilete eram doar cativa, sa zicem vreo 30 de persoane asteptam sa urcam in cabina. Biletul pana la platforma costa 28.60 euro, cel pentru pesteri si platforma 41.90 euro/persoana. Cardul Salzkammergut ne-a oferit o reducere substantiala si am platit pana in 20 de euro /persoana. Intre cele doua optiuni sunt si altele, cu pesteri la alegere. Ofertele lor turistice sunt oricum de neegalat deoarece pun la dispozitie fel si fel de oportunitati pentru familii formate din parinti si mai multi copii sau un parinte insotit de un numar de copii. Renuntasem la pesteri cand ma trezisem si inca imi parea rau. Dupa ce escaladasem potecile pe munte zilele trecute ma cam deranja genunchiul si am crezut ca ignorandu-l va si trece durerea de la sine. N-a fost sa fie si, din cand in cand, pulsatiile lui ma atentionau: sunt aici, degeaba ma ignori, am sa te-ntep pana cand o sa iti amintesti de mine! Ca sa ajungeti pe platoul Dachstein trebuie sa urcati in Gletcherbahn sau Glaciar Lift.

Traseul este spectaculos, mai cu seama ca nu exista stalpi intermediari intre cele doua statii, iar formatiunile stancoase destul de abrupte. Sunt momente in care, versantul fiind taiat pe verticala, ai strania impresie ca telecabina se duce direct in stanci.

Pentru turistii din Romania pretul biletului poate parea cam scump, dar Salzkammergutcard sare cu reduceri considerabile, iar traseul merita toti banii. In plus, nu veniti aici in fiecare an, prin urmare, merge o data. Dar trebuie sa stiti ca reducerea vi se aplica tot o singura data! Cei care n-au probleme de sanatate pot avea o zi plina de experiente frumoase. Pot cobori la Schonbergalm (prima statie) si pot  vizita Pestera Gigant si Pestera Mamutilor, sau pot opta la coborare pentru Pestera Cantatoare, pot de asemenea urca pana la Five Fingers si World Heritage Hellix sau la Shark.  Am urcat in prima cabina care a facut o prima escala unde cei care vizitau pesterile Ice Cave si Mammuthole au coborat. Stiam ca in ambele pesteri se coboara pana in inima ghetarilor si ca sunt portiuni destul de abrupte si alunecoase, dar, renuntand, am pierdut si calatoria cu trenul de mare viteza, jocurile de lumini si muzica, inclusiv coborarea in inima pesterii mamut. Ice Cave este o lume in sine, o incursiune intr-o poveste de gheata, avand mai multe denumiri mai putin oficiale: Gralsburg, Parsivaldom sau King Arthur’s Cathedaral. In interior sunt formatiuni din gheata ca niste adevarate sculpturi, puse in valoare de jocuri de lumini care danseaza pe muzica gotica. Aici se desfasoara anual Musical Ice Concerts, sustinut de catre artisti invitati din intreaga lume. Mammut Cave se intinde de-a lungul unui labirint pe 70 de km, dezvaluind pesteri gigantice, impresionante formatiuni din piatra, prezentate intr-un spectacol inedit de umbre si lumini. Noi am luat cel de-al doilea teleferic si ne-am dus pana pe creasta muntelui. Cand am iesit din statia telefericului am dat cu ochii de ghetari. 

Aerul te lovea in cap, atat de curat era. De la statie aveam de urcat cam 20 de minute pana la platforma, pe o carare din pamant tasat si lata cam de 2.5m.

Peisajul era de-o frumusete incredibila: intr-o parte se vedeau ghetarii, in cealalta se zarea Hallstattersee si orasul in forma miniaturala. 

Pe traseu se aflau bancute sau locuri special amenajate pentru odihna, inclusiv o mica biserica de lemn.

Privelistea de la nivelul platformei aflata la o inaltime de 2450 de metri este pur si simplu naucitoare. 

Aceasta este considerata a fi cea mai spectaculoasa platforma panoramica din Alpi. Cele 5 structuri metalice au podelele fie din grilaje metalice, fie din sticla, iar sub picioare ti se casca haul. Prapastia cred ca are vreo 4-500 de metri. De aici se vad roata varfurile Alpilor austrieci inalte de peste 3000m. Pe un panou sunt indicate numele si inaltimea formatiunilor muntoase, de aici fiind vizibil prin telescop cel mai inalt varf al Austriei, Glossglockner – 3798 de metri, aflat la vreo 100 de km distanta.

La intoarcere ne-am oprit la Welterbespirale (World Heritage Helix), o alta constructie panoramica unde te poti odihni si ti se fac poze fara sa stii. Numai cei care cunosc secretele constructiei stiu ca ele pot fi descarcate de pe net (http://fp21.it-wms.com/archive/archive.php?cam=1), partea proasta e ca tot incercasem sa inteleg mecanismul prin care se facea poza, in vreme ce al meu zambea la soare asa ca fotografia a iesit intr-un mare fel.  

Aceasta constructie metalica in spirala este dotata cu banci de lemn si placute explicative cu privire la distantele dintre locatie si zone importante de pe glob. De acolo imi propusesem sa cobor pana la Dachstein Shark, o constructie metalica in forma de rechin, aflata la vreo 30 de minute de cea de-a doua statie de teleferic. 

Deja genunchiul meu facea figuri, motiv pentru care nu ne-am dus nici cu telescaunul, nici pe jos. Urcasem suficient de mult astfel incat sa il deranjez si n-avea nici un fel de retinere sa imi aminteasca asta la fiecare pas.

Trebuie stiut faptul ca de la statia doi se poate merge pana pe platoul Dachstein de unde se pot face trasee de hiking. 

In regiunea Dachstein se afla 7 ghetari glaciari care pot fi vazuti de la departare in zilele senine. Ei se intind pe o suprafata de 315 hectare (aproximativ suprafata a 390 de terenuri de fotbal). Acum 150 de ani, ei aveau suprafata dubla a celei din ziua de azi. Trist. Schimbarile climei pot fi vazute in fata acestui platou si poti intelege fara nici cea mai mica ezitare ca omul nu sfinteste mereu locul, ci il distruge deseori prin indiferenta si calcule economice. Ceea ce omenirea nu poate sau nu vrea sa inteleaga este ca, la un moment dat, acestia vor fi istorie, daca intre timp nu se hotaraste sa faca ceva constructiv.

Platoul de gheata se afla la circa 3 minute de cea de-a doua statie a telecabinei si asterne la picioare o lume de gheata. In acel moment nici nu se punea problema de asa ceva, prin urmare, noi am facut calea intoarsa.

Cand am coborat, lumea forma cozi nebune la casele de bilete, iar masinile erau parcate pe km intregi pe marginea soselei. 

Pana la urma se dovedise ca parcarea putea sa fie uneori insuficienta, chiar daca era extrem de mare. Pe drum ne-am intersectat cu zeci de autocare care urcau. Ne-am bucurat ca ne sculasem dis de dimineata si vazusem in tihna tot ce se putea vedea. Jos, la poale, chiar langa satul Obertraum, se afla Pestera Koppenbruller, denumita si Pestera Muzicala pentru ca are in dotare trei tobe amplasate in zonele in care ghetarii se topesc si apa picura dintre stanci scotand sunete interesante. Traseul presupune sa mergeti cam mult pe jos, dar pliantele garanteaza o experienta care merita toti banii. Nu am intrat, pentru ca gazda noastra ne avertizase ca, dintre toate cele trei pesteri, aceasta era cea mai riscanta pentru cineva cu probleme la geninchi. Era deja trecut de pranz, cand ne-am oprit la terasa de langa parcare. Spre amiaza eram in Hallstatt. Era o vreme superba, ne-am odihnit pret de o ora si-am plecat la o ultima sesiune de poze. A doua zi era ultima zi. Aveam sa mergem la Mondsee. Dupa care ne intorceam la Viena.