Vintage la tigari

Abatorul Municipal sau indiferenta autoritatilor fata de istorie

Aseara am iesit in oras intr-o scurta plimbare pe jos prin centrul orasului. Ca de fiecare data, fiecare loc pe unde treceam, imi starnea de o alta poveste, pe care , fara sa vreau, i-o povesteam barbatului meu. Ma asculta trist, pana cand, la un moment dat m-a intrebat: si cui ii foloseste asta? Nu vezi cum toate se prabusesc in jurul nostru? Am tacut oarecum surprinsa, stiind ca acest oras a fost dintotdeauna sufletul lui. Poate ca tocmai de aceea a reactionat asa... Dar eu nu vreau sa tac. Poate cineva, intr-un final, ma va auzi si va reusi sa mai salveze ceva.

Cand spun Timisoara, mie 3 nume in vin in minte: contele Mercy - cel care a transformat Banatul dintr-un loc primitiv intr-un leagan de civilizatie, florarul Muhle de la care i se trage Timisoarei numele de "orasul florilor" si si arhitectul Szekely cel care a slefuit diamantul brut dandu-i personalitate si stralucire. 

Suntem jurul anului 1900 cand creşterea masivă a populaţiei a făcut necesară construirea unui abator, care să corespundă principiilor de igienă şi normelor de sănătate publică ale perioadei respective. Intr-un spaţiu liber, amplasat între cartierele Fabric şi Elisabetin,  s-a construit în anii 1904-1906 Abatorul Orăşenesc. 

Atunci când s-a stabilit la Timişoara de Székely László avea doar 26 de ani, ocupa o funcţie recent înfiinţată, cea de arhitect şef al oraşului, şi trebuia să rezolve o sarcină extrem de complicată: proiectele Abatorului comunal. După proiectele elaborate de Székely László în anul 1904, au fost demarate lucrările de construcţie a Abatorului comunal compus din 11 corpuri de clădire distincte, pe terenul viran situat între cartierele Fabric şi Elisabetin. 

 

Luând  ca modelel abatoarele recent construite în Germania, tânărul arhitect Székely a conceput un ansamblu format din 11 corpuri de clădire distincte (astăzi, din păcate, în cea mai mare parte demolate). Construcţia Abatorului a început în 1904 şi a fost finalizată în 1905, când, la 1 iunie, s-a făcut inaugurarea oficială. Toate cele 11 clădiri ale abatorului au fost ridicate din fonduri publice provenite de la Primărie şi prezentau o noutate, deoarece la construcţie s-au folosit, pentru primadată în Timişoara, elemente prefabricate din beton. Cel mai important este însa cel din faţa intrării: corpul central.

Faţada este realizată din cărămidă aparentă şi cu suprafeţe tencuite. Ceea ce dă o notă distinctă ansamblului sunt ancadramentele ferestrelor din cărămidă aparentă. La acoperiş apare frontonul cu creneluri, care are în centru un cerc înconjurat de un arc treflat. Turnul se înalţă maiestuos, din aceeaşi cărămidă aparentă, cu acoperişul înalt şi cu un vârf ascuţit şi se termină în partea superioară în creneluri.
Clădirile din stânga şi din dreapta intrării păstrează încă o parte din atmosfera de epocă. 

Intrarea principală este străjuită de doi stâlpi masivi, pe care tronează câte un  grup statuar. Statuile reprezintă un taur şi o tânără femeie de-o parte iar de cealaltă parte un taur şi un bărbat care emană forţă şi determinare. 

Dacă ar fi restaurate grupurile statuare şi corpul central,  Timişoara ar avea inca un obiectiv deosebit de atractiv atât pentru turişti, cât şi pentru locuitorii oraşului.

Intregul cvartal aparţinea abatorului şi aici s-au sacrificat zeci de mii de animale. Tot în acest complex se afla şi fabrica orăşenească de lapte.Când planul de sistematizare a fost modificat, în 1912, abatorul urma să fie punctul de interes al întregii zone urbane. Complexul asigura materia prima necesară mai multor fabrici din Timişoara şi, tot aici, se afla şi fabrica orăşenească de lapte.

Din 1937, aici şi-a derulat activitatea  şi o fabrica de conserve de carne,care s-a închis câţiva ani mai târziu. Abatorul proiectat corespundea celei mai înaintate tehnologii din acea vreme,  transportul cărnii făcându-se cu monorailuri suspendate.

Din punct de vedere al design-ului arhitectural, compoziţia ansamblului este dominată de către turnul de apă, amplasat pe axa majoră de simetrie a complexului.

Turnul a fost proiectat sub forma unui turn medieval cu elemente plastice neoromanice şi neogotice.

Împreună cu ansamblul porţii principale, flancat de cei doi piloni, concepuţi şi constriţi fiecare cu un soclu masiv, care susţine câte o sculptură monumentală, ansamblul arhitectonic  simboliza activitatea din halele de producţie.

Turnul de apă se păstrează  într-o stare relativ bună şi astăzi. Restul... stau sa cada la pamant. Poate asta se asteapta si in acest caz. Doar amplasamentul este situat in centrul orasului. Nu conteaza ca locuitorii orasului isi vor istoria imapoi. Edilii au facut politica bunului plac, iar conservarea istoriei nu a intrat in planurile lor. Pacat. Traim intr-o Romanie in care tot mai putin ne regasim.