Intre Calea Rahovei si Piata de Flori, chiar la intersectia
Podului Kalitzei si cornisa de S-E a Dambovitei, se afla un superb palat,
construit in anul 1905 la cererea unuia
dintre cei mai bogati oameni ai vremii. Cunoscuta sub denumirea de Colosul,
cladirea trebuia sa aiba o destinatie culturala pentru muncitorii care lucrau
la fabrica de bere a lui Dumitru Marinescu, proprietarul Palatului Bragadiru. Impozanta cladire cu doua turnulete la capete, avea o arhitectura eclectica, cu stucaturi si statui inserate
pe fatada, cu ferestre inalte la etaj si firide, cufrontoane clasice, balcoane in stil victorian si scari spiralate, frumos
ornamentate. La parter se aflau numeroase birouri si magazine, o imensa sala de
bal care era folosita uneori si ca sala de teatru, o biblioteca, o popicarie si
numeroase alte camere. Palatul era amplasat in imediata apropiere a Fabricii de
Bere Bragadiru detinuta tot de catre Dumitru Marinescu.
Cel mai interesant este
faptul ca, desi la maturitate era unul dintre cei mai bogati si influenti
oameni din tara, acesta avea origini modeste. Se nascuse in 1842 intr-o familie
in care tatal, Marin Marinescu, sindrilar de meserie, sarac si muncitor, muncea
cat era ziua de lunga sa isi intretina familia formata din nevasta si cei 8
copii. Iar castigul le-ajungea atat cat sa traiasca de pe o zi pe alta. Imediat
dupa ce a terminat clasele primare, invatatorul lui Dumitru, “musiu Hristache
Ioanin”, l-a recomandat lui “chir Iancu Stefanescu, racheriu si cofetar langa
Piata Alba” drept un baiat “tare ca
fierul” care “sparge piatra in patru si nu se codeste de munca”. De la 12 ani a
carat apa din Dambovita in cobilita, ca mai apoi, pe la 16 ani, sa fie avansat
tejghetar. Trecusera 4 ani de cand trecuse pragul pravaliei si se chinuise sa-l
convinga pe negustor sa-i dea o sansa. Tanarul fusese crescut bine, iar Stefanescu,
impresionat de harnicia, cinstea, loialitatea si inteligenta ucenicului, avea
sa-l faca asociat niste ani mai tarziu. Cum Iancu nu a avut mostenitori, in
1866, acesta s-a retras si si-a lasat partea in grija asociatului lui. Il
pusese de multe ori la incercare si fiecare test il trecuse cu bine. La moartea
acestuia, Mitu, cum ii placuse sa-i zica, avea sa mosteneasca intreaga lui
avere. Dumitru a stiut cum sa se chiverniseasca, ba mai mult, a stiut si cum
sa-si sporeasca averea prin metode cinstite, caci avea viziune. In 1883 cumparase
70.000 de metri patrati de teren pe Calea Rahovei de la familia Laptev, iar in
decurs de cativa ani a intregit suprafata cu alte case si terenuri pana a ajuns
la o suprafata compacta de 100.000 de metri patrati. Nu s-a multumit cu atat si,
cand i s-a ivit oportunitatea, a luat pe datorie spirt medicinal pe care l-a
vandut in castig. In 1877 cand romanii se luptau cu turcii, spirtul era foarte
cautat, iar el a inceput sa faca bani din ce in ce mai multi. Cu banii
castigati, si-a ridicat o fabrica de alcool rafinat in Bragadiru. Si-a cumparat
pamant in comuna si si-a ridicat mosie. Pentru sateni a facut scoala, a inaltat
biserica, iar mai apoi si-o primarie. Tanarul isi facuse o situatie financiara bunicica
si s-a insurat din dragoste cu frumoasa Mathilda Schwartz in 1868 cu care a
avut 7 copii (5 fete si 2 baieti). La 35 de ani, aceasta s-a imbolnavit de
scarlatina si a murit, iar Dumitru s-a recasatorit din interes cu vaduva lui
Luther, Sofia, de care a divortat la scurt timp. A-nteles atunci ca femeiea
vietii lui s-a dus, iar alta ca si ea n-avea sa mai gaseasca. Investitor
dibaci, el a cumparat teren in mijlocul capitalei in apropiere de Piata
Principesa Maria, iar cativa ani mai tarziu, in 1895, s-a pus pe construit si o
fabrica de bere in capitala pe care a terminat-o abia in 1909. In oras existau
deja alte doua fabrici de bere, cea care apartinea lui Erhard Luther, infiintata
in 1869 si care avea sa devina fabrica Grivita, si cea a lui Carol H. Oppler, inaugurata in 1870 care astazi nu mai exista.
In scurt timp dupa punerea fabricii in functiune, Bragadiru avea sa le intreaca
in productie pe amandoua si sa detina o cota importanta de piata. Asa s-a
nascut un brand de tara pe care multi dintre noi fie nu l-au stiut niciodata,
fie l-au uitat: berea Bragadiru care a existat pe piata pana in 1948 cand a
fost nationalizata si transformata in berea Rahova! Tot de aici i se trage si
numele sub care este cunoscut si astazi cu numele Dumitru Marinescu Bragadiru.
Fabrica a fost infiintata ca o societate pe actiuni si, desi avea o utilitate
industriala, era atent decorata in interior cu fresce sugestive.
In acelasi an
cand fabrica a fost gata, Dumitru si-a mutat familia in resedinta de langa
fabrica. Tot ansamblul de cladiri industriale, palatul si casele din
imprejurimi au fost proiectate de catre firma germana “J.A.T. OPF si Sohne” in
1894, avandu-l responsabil de proiect pe arhitectul austriac Anton Shuckerl,
angajat sa ii ridice un ansamblu de cladiri dupa standarde europene. Ansamblul
era format din: fabria de bere, resedinta familiei, locuintele muncitorilor,
Colosul sau Palatul Bragadiru, o banca si o scoala. Fabrica era dotata cu
masini cu aburi de 120 de cai putere, iar berea era atat de buna, incat a devenit
in scurt timp furnizorul de bere al Curtii Regale.
Berea Bragadiru era promovata in multe dintre
publicatiile de atunci, inclusic in Catalogul Abonatilor SAR de Telefoane din
anii 1937 si 1938.
Ziarele vremii mentionau faptul ca tehnologia adusa de el
era cea mai moderna din capitala. Materiile prime le cumpara din tara (orzul)
si din Bohemia (hameiul). Berea produsa aici se vindea in carciumile din oras,
pietele centrale, bodegi si magazine.
Si lumea zicea ca era tare buna. Langa
fabrica se afla Palatul cultural Bragadiru care avea saloane de primire, sala
de bal, biblioteca, apartamente pentru oaspeti, popicarie, pravalii, o gradina
de vara si o terasa. Interioarele erau decorate cu statui si oglinzi venetiene.
Ca sa isi tina muncitorii aproape, el le-a construit locuinte in vecinatatea
fabricii, le-a ridicat o scoala pentru copii, iar celor mici care frecventau
orele scolare le-a dat pentru prima data in tara noastra, in fiecare zi, cate
un covrig si un pahar cu lapte. Salariatii aveau concediu platit si asigurari
sociale. Atat muncitorii cat si cei mai multi dintre angajatii din casa nu
munceau duminica. Bragadiru mergea intotdeauna cu familia pe jos, duminica, la
biserica, special sa poata sa ii dea inclusiv vizitiului o zi libera pe
saptamana. El a fost cel care a pus bazele politicilor de protectie sociala in
tara noastra si as zice ca a fost un om de stanga prin credinta si prin fapte.
Niciodata nu si-a uitat originea saraca si a crezut ca ceea ce soarta i-a dat
trebuie sa se intoarca o parte si catre cei nevoiasi. Dumitru deja era un
exemplu elocvent de industrias capitalist care stiuse sa faca avere. Era in
permanenta conectat la nevoile comunitatii si, ca un capitalist fruntas,
implicat in numeroase acte caritabile. El a daruit Primariei Capitalei 20.000mp
pentru construirea Bulevardului Regina Maria si alti 5000mp pentru strada Elena
Doamna. Tot el era la curent cu tot ce aparea nou in lume, iar de numele lui e
legat primul telefon rural din tara care facea legatura intre mosia de la
Bragadiru si fabrica din Bucuresti. El a platit stalpii si instalatia
telefonica, fiind un exemplu pentru ceilalti comercianti si industriasi. A
oferit burse de studiu studentilor romani, incercand sa ridice o patura sociala
de tineri scoliti care sa fie deschisi la toate oportunitatile unei societati fragede
aflata in plin proces de dezvoltare. Desi
poate parea ciudat, Bragadiru nu a intrat niciodata in politica, desi a avut
nenumarate propuneri de la oamenii politici
importanti ai vremii, dar a acceptat un loc in Senat, militand pentru
interesele economiei de piata, dar si pentru drepturile muncitorilor. I s-a
oferit postul de ministru al comunicatiilor, dar l-a refuzat, alegand sa se
ocupe de actele caritabile si de afacerile familiei. A murit in 1915, lasand in
urma lui o avere colosala si istoria unui brand romanesc construit cu truda. Afacerea
a fost continuata de fiul cel mare care purta numele tatalui lui. In timpul
celui de-al Doilea Razboi Mondial, o parte dintre mostenitorii lui au fugit pe
alte continente, iar ulterior averea lor nationalizata de comunisti, iar
urmasii ramasi in tara fie goniti, fie arestati.
Din imensa lor avere,
mostenitorii de drept au recuperat o mica parte, desi multe dintre cladirile
care au rezistat timpului se afla intr-o
stare imensa de degradare.
Dintre toate, Palatul Bragadiru a fost retrocedat si
restaurat, astazi fiind gazda multor evenimente cu staif din Bucuresti.
Se pare
ca doar actualul Presedinte Traian Basescu, pe vremea cand era primar al capitalei, ar fi avut curajul sa semneze actele de
retrocedare pentru Palatul Bragadiru si terenul pe care astazi sunt ridicate
Scala si blocul Ciclop. O decizie contestata la vremea respectiva, dar care facea dreptate mostenitorilor de drept al lui Dumitru Bragadiru. Daca tineti seama ca doar terenurile si imobilele din
capitala valoreaza astazi peste 400 de milioane de euro, veti deduce faptul ca
doar o mica parte din averea de drept a fost recuperata. Pentru restul, inca
mai sunt procese pe rol. Alte proprietati au intrat in posesia altora, mai cu
tupeu si acces la ciolanul puterii. Caci asa se poarta pe la noi. Comunistii
ne-au facut rapaci. Si fara frica de Dumnezeu. Dar cu spaima DNA-ului si-a
puscariilor. Pentru cei curiosi, iata si documentarele care au stat la baza acestui material. Inclusiv pagina oficiala:
