Poate nu stiti si-ar merita!

Prima felicitare de Crăciun a apărut prima oara în Anglia, când copiii îşi exersau ortografia prin scrierea de urări de Crăciun pentru părinţii lor, dar Sir Henry Cole e cel care a creeat prima felicitare de Crăciun adevarată. Director al muzeului londonez “Victoria & Albert”, Sir Henry a fost prea ocupat în perioada Crăciunului anului 1843, ca să isi scrie urările de Crăciun pentru prietenii săi. Aşa că l-a angajat pe artistul John Calcott Horsley pentru a face ilustraţiile. Felicitarea era compusă din 3 pagini, cea din mijloc înfăţişa o familie sărbătorind Crăciunul, pe prima pagină era inscripţionat mesajul “ Iţi Urez Un Crăciun Vesel şi Un An Nou Fericit”. 

John Callcott Horsley, un pictor britanic şi academician la Academia Regală, a desenat prima felicitare de Crăciun şi Anul Nou, în 1840, însă a ajuns la vânzare abia în 1843. In timpul Razboiului Civil American, Abraham Lincoln a cerut unui desenator să-l ilustreze pe Moş Crăciun cu trupele unioniste, pentru a le susţine curajul. 

Thomas Nast a fost primul ce a prezentat un Moş Crăciun în tradiţionala mantie roşie cu o curea de piele lată. Pocnitorile de Crăciun au fost inventate în 1847 de Tom Smith, un brutar din Clerkenwell, Londra.  

In 1846, stând în faţa şemineului său, pârâitura unui buştean l-a inspirat pentru pocnitori. La început au fost numite „Cosaques”, după pocniturile biciurilor lui Cossack . Numele a rezistat timp de 10 ani înainte de a deveni cunoscute ca pocnitori de Crăciun. Pana in anul 1900, Smith a vandut peste 13 milioane de pocnitori. Acestea nu erau comercializate doar  de Craciun, ci in orice imprejurare festiva. In perioada Victoriana timpurie, A 12 Noapte a fost interzisa oficial din pricina faptului ca pocnitorile erau folosite in exces. Incepand cu anul 1933, ambalajele au fost personalizate cu desene individuale, unele avand aplicate pandative din sticla, brose, bratari si alte bijuterii.
In 1840, in timpul unei călătorii la Paris,  acelasi Tom Smith a inventat „bon-bon-ul”, o migdală zaharisită, învelită într-o bucata de hârtie. Reîntors la Londra, „noile” sale dulciuri au devenit foarte apreciate.

Femeile din spatele lui Lenin

Mi-amintesc cu oarecare strangere de inima un episod petrecut asta vara, cand revolutia parlamentara a schimbat cursul si destinul Romaniei. Din nou! Nu mai stiu unde am citit atunci relatarea unei mame disperate care se intreba dupa 20 de ani de democratie timida daca nu ar fi timpul sa-si invete copiii imnul rusesc, de vreme ce se reintorc comunistii la putere. Asta vara ma uitam si eu uimita la ce se intampla pe scena politica din Romania si mi-era greu sa accept ca romanii, dupa ce infaptuisera o revolutie, au strans randurile si-au cerut sa intre in Europa, ar putea sa imbratiseze din nou doctrina de stanga.  In marea mea naivitate credeam ca timpul este ireversibil si comunismul este apus. Uitasem ca, in Romania, grotescul si absurdul sunt campioni de netagaduit, iar prefacatoria, manipularea si minciuna sunt elemente definitorii pentru conducatorii nostri. Astazi ma uit la campania non-campanie care va desemna in 9 decembrie viitorul parlament al tarii. O rusine de campanie sau, mai bine spus, e rusioansa lipsa oricarei campanii. Si atunci nu pot decat sa ma intreb si eu: oare ar trebui sa il recitesc pe Lenin? Pe Marx?  Pana ce si in Rusia, dupa destramarea Uniunii Sovietice si deschiderea arhivelor de la Kremlin au iesit la lumina secrete greu de imaginat despre liderii politici comunisti. Noi nu am fost in stare nici sa condamnam comunismul, de aia si traim cu el inca in carca si suntem tot mai cocosati de povara lui. O data cu desecretizarea acestor documente, lumea avea sa cunoasca adevarata fata a liderului revolutiei socialiste. Unele tari aveau sa invete din istoria trecuta, altele aveau sa ramana constante, in ignoranta lor, la marginea istoriei. De-aceea ma intreb: ramanem paiatele istoriei comuniste? Mi-e greu sa cred ca pana ce si statele vechii Uniuni Sovietice s-ar gandi macar si-n joaca la reintregirea blocului comunist. Se pare ca istoria a ascuns temeinic fanatismul si cruzimea lui Lenin care a ingenunchiat democratia europeana si a siluit viitorul atator generatii de oameni, ascunzand detaliile caracterului sau, dar si aspectele amoroase din viata sa. Generatii intregi au fost inselate si obligate sa creada intr-o aparenta falsa si intr-o credibilitate atent construita din nimic.

Cine si-ar fi imaginat atunci ca rusii vor face publice povestile amoroase ale lui Lenin si ne vor prezenta un barbat casatorit din ratiuni obligatorii, insa iremediabil indragostit de Inessa Armand? Ca, desi fidel doctrinei comuniste, a incalcat morala si a trait simultan cu doua femei o data? Inessa Armand fusese copilul unui celebru tenor francez, Theodore Stephane si al actritei Nathalie Wild, o tanara jumatate englezoaica, jumatate frantuzoaica. Dupa moartea prematura a tatalui sau, ea a fost infiata de catre o matusa, impreuna cu Renee, sora sa. Matusa sa era guvernanta familiei Armand, mari bogatasi rusi din Moscova. Peste cativa ani, doi dintre fiii acestei familiii, Alexandr si Boris, aveau sa se casatoreasca cu cele doua surori, iar Innes avea sa isi lege destinul de doi dintre ei.  Cand a implinit 19 ani, Innes s-a casatorit cu Aleksandr Armand. Aceasta a avut cinci copii, dintre care unul facut cu fratele sotului ei,  Vladimir. Aleksandr si Inessa, nu au divortat pentru ca fiecare tolera infidelitatile celuilalt sub pretextul ca erau adeptii amorului liber consimtit, motiv pentru care si-au crescut impreuna cei 5 copii pe care Innes i-a nascut. In 1905 insa, Innes l-a parasit pe Aleksandr pentru fratele acestuia, Vladimir, desi ei nu au divortat oficial niciodata. Fire exaltata, Inessa s-a implicat in miscarea revolutionara din Rusia cand deja ii facuse patru copii lui Alexandr si unul lui Vladimir, realizand ca este mai apropiata ca sentimente si idealuri de Vladimir, mezinul familiei. Ea i-a lasat copiii lui Alexandr si a plecat cu Vladimir la  Moscova, dedicandu-se activitatii revolutionare. Inca din 1903, doamna Armand s-a implicat in actiunile ilegale ale Partidului Social Democrat al Muncii din Rusia, distribuind materiale de propaganda. Patru ani mai tarziu a fost arestata si condamnata la 2 ani de exil. Vladimir si-a urmat iubita, dar acesta s-a imbolnavit de tuberculoza, iar in 1909 a decedat. Foarte afectata de pierderea singurului barbat pe care il iubise si care ii impartasise  idealurile revolutionare, Inessa a decis sa se intoarca la Paris: "Vreau sa studiez. Intentionez sa intru în legatura cu  socialistii francezi". In acelasi an, Innes avea sa-l cunoasca pe Lenin la Paris si nu s-a mai despartit de el decat in 1920 cand a murit. Lenin era deja un barbat insurat cand si-a intalnit viitoarea amanta.

Inessa Armand era o femeie frumoasa, cu ochii mari, o gura senzuala, trasaturi delicate ascunse sub o claie de par castaniu, vesnic ciufulit. Era o femeie citita, inteligenta, vorbea mai multe limbi straine si avea sa devina cea mai inflacarata sustinatoare a ideilor lui Lenin. Stia sa intre pe sub pielea oamenilor, era vesela si optimista si canta la pian ca nimeni alta. Gurile rele spun ca Lenin a fost cucerit, ascultand-o interpretand Patetica lui Beethoven. Insusi biograful ei nu se zgarceste la epitete cand o caracterizeaza: "Par lung, aranjat într-o pieptanatura bogata, lasând la vedere urechile mici, fruntea curata, gura bine conturata si ochii verzi, luminosi, tristi, privind fix undeva, departe", desi Larisa Vasilieva, nu s-a sfiit sa consemneze referitor la aspectul amantei lui Lenin: "Fotografiile te deceptioneaza. Cu nasul ca un plisc si cu profilul în vânt, seamana mai curând cu o pasare rapitoare. În fixitatea imaginii, fata este mai degraba respingatoare decât atragatoare. Dar în miscare, când vorbeste, zâmbeste sau te priveste, fata are ceva irepetabil, de o gingasie imperceptibila, altfel nu s-ar putea justifica parerea tuturor acelora care au vazut-o macar o data pe Inessa. Era de o frumusete rara, "era minunata! Nimeni nu rezista farmecului ei. Nu vraja, naturaletea si felul ei de a comunica ardea totul în jurul ei. Când aparea Inessa, când începea sa vorbeasca, sa zâmbeasca, chiar si atunci când se încrunta, totul înceta sa mai existe".    

Lenin forma un cuplu inca din 1898 cu Nadejda Krupskaia, o militanta activista, care a trebuit sa accepte relatia sotului ei cu Inessa Armand. Unii istorici vorbesc despre  un “triunghi conjugal” , fapt sustinut de corespondenta dintre Lenin si Inessa. Prezenta ei aproape neintrerupta in centrul familiei acestuia si insemnările din jurnalul ei par sa sustina aceste afirmatii. Asaltul lui Innes asupra lui Lenin a fost grandios gandit. La Cracovia, Inessa s-a apropiat de Nadejda Krupskaia si de mama acesteia.  Cei mai multi istorici rusi afirma ca ambele femei l-au iubit pe Lenin  cu o dragoste fanatica, fiecare adaptandu-si viata rolului pe care il acceptasera de comun acord:  Nadia, cel de sotie, iar Inessa, de amanta. Cele doua au lucrat mana in mana pentru idealurile revolutiei. In timp ce Innes colinda Europa ca agent de legatura al bolsevicilor, scria articole pentru publicatii, organiza conferinte si congrese, traducea articole revolutionare, Nadia facea munca de rutina, devotata si rabdatoare, mereu alaturi de Lenin. In februarie, cand  grupul de revolutionari se intorcea in Rusia, multimile de oameni îl aclama pe Lenin, care striga "Traiasca revolutia socialista mondiala". Si atunci, in spatele sau, vegheau cele doua femei.  Exista pareri potrivit carora, Lenin ar fi vrut sa divorteze de  Krupskaia si sa se insoare cu Inessa, dar Biroul politic s-ar fi opus categoric. Alti istorici afirma faptul ca Nadia, afland despre intentiile lui Lenin, s-ar fi oferit  sa isi abandoneze caminul pentru a-i ceda locul amantei sotului ei. Dar Lenin ar fi insistat ca ea sa ramâna. Acestia inchiriasera doua apartamente vecine in Paris, pe rue Marie Rose, 2 și 4, iar Lenin construia trasee laborioase si amoroase intre cele doua femei.  Sigur este faptul ca Inessa a plecat in cele din urma la Moscova, unde a locuit impreuna cu copiii ei, continuand sa indeplineasca toate dispozitiile lui Lenin.

Cand Lenin s-a instalat la Kremlin, acesta i-a daruit un apartament in apropierea biroului sau, i-a instalat o linie speciala de telefon, i-a procurat lemne de foc, medicamente si alimente. Ceka, serviciul special de spionaj, a consemnat intilnirile dintre cei doi. Nadejda Krupskaia a fost tot timpul constienta de rolul pe care amanta sotului ei l-a jucat in familia sa, motiv pentru care aceasta scria in jurnalul sau: “Se luminează casa când intră Inessa. Nimic nu îi este indiferent. Trece totul prin filtrul inimii”.  Si tot nevasta lui Lenin avea sa isi descrie rivala astfel: "În 1910 a venit la Paris (de la Bruxelles) Inessa Armand, care a devenit imediat unul dintre cei mai activi membri ai grupei noastre. A intrat în conducerea grupei împreuna cu Semasko si cu Britman si a început sa corespondeze cu  grupe din alte tari. Statea împreuna cu familia, doua fetite si un baietel. Era o bolsevica înflacarata si a atras repede în jurul ei multi socialisti parizieni". Toata aceasta increngatura amoroasa este cu atat mai ciudata cu cat  Lenin traia o viata simpla, era un personaj cumpatat, cerebral, care nu se lasa prada instinctelor sau emotiilor, demonstrand chiar o anumita retinere de a se manifesta public. Nu era coplesit sau orbit de puterea pe care o castigase. Jacques de Launay mentiona ca  „a fost probabil singurul om de stat din istorie care nu s-a lăsat amețit de succes și a rămas până la capăt stăpân al destinului său”.  Lenin nu respingea femeile, dar nu era atras decat de cele care erau animate de aceleasi idealuri politice, indiferent de cum aratau ele.  Nadejda Krupskaia era mai in varsta decat el cu un an de zile si, desi odinioara fusese o femeie frumoasa, acum arata mai batrana decat era in realitate. Desi la-nceput fusese amanta lui Lenin, acesta s-a insurat cu ea, spre disperarea surorii lui care nu o suporta pe femeia ce avea sa ii devina cumnata: “Nadia arată ca un…hering!” spunea ea. Cu toate astea, Lenin i-a fost recunoscator Nadiei pentru devotamentul si abnegatia ei. Si in felul sau, Lenin chiar a iubit-o , chiar daca pasiunea nu si-a facut loc niciodata intre ei. Lenin afirma ca sotia lui era “singura femeie în stare să-l înțeleagă pe Marx și totodată să joace șah și să se descurce cu orarul mersurilor trenurilor”. Apropiatii lui Lenin erau socati privindu-l cum cauta mereu compania amantei sale.  Iar Nadejda nu se impotrivea relatiei lui cu Inessa. Narcisa Ambrozie scria ca cei trei “au fost trio-ul inițial ce a plănuit revoluția din octombrie. Ei au format nucleul ce a preluat puterea, a creat Uniunea Sovietică, a condus primul stat comunist și a locuit la Kremlin până când Inessa a murit de tifos, în octombrie 1920". Lenin și Krupskaia se aflau in primele randuri ale cortegiului funerar care precedau sicriul. Un martor ocular avea sa il descrie pe Lenin: "Nu numai chipul, dar întreaga lui înfatisare exprimau atâta durere, încât nimeni nu s-ar fi încumetat sa-i faca macar vreun semn cu capul.  Era evident ca voia sa fie singur cu durerea sa. Parea si mai scund decât în realitate, fata îi era acoperita de  sapca, ochii îi disparusera sub lacrimile stapânite cu greutate. Nu opunea nici o rezistenta atunci când miscarea multimii împingea grupul nostru, de parca i-ar fi fost recunoscator ca îi oferea ocazia de a se apropia si mai mult de sicriu", iar despre cortegiul funerar: "Era o noapte de toamna umeda si întunecoasa. Se lumina de ziua când în apropierea oficiului postal ne-a iesit în cale un cortegiu funerar. Caii negri, costelivi, înhamati ca înaintasi, trageau din greu dricul negru, pe care trona o lada de zinc, mare si lunga, si de aceea înspaimântatoare.  Priveam de pe marginea drumului (...) In urma dricului mergea Lenin, având-o alaturi pe Nadejda Krupskaia. Aceasta îl sprijinea de brat. Umerii lui cazuti si capul aplecat  exprimau o mare durere. Ne-am dat seama ca în aceasta lada se afla corpul Inessei". Inessa a fost inmormantata in Piata Rosie. Printre numeroasele coroane de flori , cu greu se putea deslusi una mai modesta, care avea urmatorul text: "Tovarasei Inessa din partea lui V. I. Lenin". Inessa a fost depusa pe catafalcul de onoare in Casa Sovietelor si urna cu cenusa a fost depusa in zidul Kremlinului alaturi de mausoleul lui Lenin, care avea sa o urmeze dupa patru ani, in 1924. Lenin a fost un adevarat luptator, un lider ancorat intr-o realitate la a carei transformare a lucrat neobosit. In 1918, o tanara cu numele de Fania Kaplan, a vrut sa-l ucida. Desi a tras doua gloante in el, nici unul dintre ele nu i-a adus sfarsitul. Unul s-a oprit in gat, celalalt in antebrat. Gloantele nu au putut fi extrase, iar acest lucru nu l-a impiedicat pe Lenin sa lucreze si sa isi vada de viata lui mai departe. Deviza lui era: “În timpul bolii, esențialul este să nu te lași doborât”.  Cat de mult a iubit-o Lenin pe Innes nu putem decat sa banuim citind fragmente din scrisorile pe care cei doi le-au schimbat de-a lungul vietii lor: "Ne-am despartit, iubitule, ne-am  despartit! Ce dureros. Stiu, simt, ca nu vei mai veni niciodata aici! Abia acum, mergând singura pe  strazile pe unde am hoinarit împreuna, am înteles cu adevarat ce loc imens ai ocupat tu în viata mea înca de pe când erai aici, la Paris, ca aproape întreaga (mea) activitate de aici a fost legata prin mii de fire de gândul la tine. Înca nu eram atât de îndragostita de tine, dar te iubeam si atunci foarte mult. Acum as rezista poate si fara sarutarile tale, m-as multumi doar sa te vad, sa mai stam de vorba. Asta nu ar face nimanui nici un rau. De ce nu am parte macar de atâta? Ma întrebi daca nu sunt suparata pe tine ca ai hotarât sa ne despartim. Nu, pentru ca eu cred ca ai facut asta nu ca sa-ti fie tie bine..." Dar o certitudine avem: ca nefericirea noastra, a tuturor, isi are originea in Lenin! Si tocmai de aceea, n-am sa uit niciodata perioada comunista si nu am sa votez niciodata cu comunistii. Pentru ca nici nu uit, si nici nu iert!