Ma gandeam
deunazi ca poporul roman se afla sub un semn fatidic, de vreme ce la carma lui
au stat deseori conducatori cu multiple personalitati. In cartile de istorie
din copilaria mea invatam povestea lui Cuza in relatie directa cu taranii si asupritorii lor:
cum mergea el deghizat (!) prin targ si se-ntalnea cu negustorul care cantarea
marfa cu ocaua mica... Inca nu m-am decis ce ma revolta mai tare: negustorul
corupt sau domnitorul deghizat! Pentru ca dincolo de exemplul cu pricina,
deghizarea a fost si ramane o problema in Romanica de astazi. Pentru ca nu poti sa decupezi un
personaj si sa il plantezi pur si simplu intr-o situatie, facand abstractie
de context. Nici atunci si nici acum nu se vorbeste despre anturajul corupt in
care traia domnitorul Cuza si nici despre slabiciunea acestuia pentru femei sau
patima pentru jocul de carti!
Cuza s-a nascut
in 20 martie 1820 intr-o familie boiereasca de sorginte fanariota din Moldova
sec 16. Tatal lui, ispravnicul Ioan isi
avea radacinile in Moldova arhaica, in vreme ce mama, Sultana, provenea intr-o familie greco-italiana de pe malul european al Bosforului. Cuza a
absolvit studiile liceale la pensionul francez din Iasi avandu-i colegi pe
Vasile Alecsandri si Mihail Kogalniceanu si si-a sustinut bacalaureatul in litere
la Sorbona! Si-a dorit sa ajunga medic, dar, netrecand lectia primei disectii
in morga unui spital, a fost obligat sa renunte si sa se indrepte spre partea
juridica. Cu toate astea, nu si-a terminat niciodata studiile academice: nici
cele de la medicina, nici cele juridice. Cazand in patima jocurilor de noroc si
a femeilor usoare, parintii s-au vazut nevoiti sa il aduca fortat in tara. Dar tanarul deja fusese contaminat cu microbul
jocului de noroc si dezvoltase o slabiciune fata de nurii doamnelor frumoase. Faptul ca nu avea pregatire academica i-a
limitat accesul la o cariera satisfacatoare, inscriindu-se cu grad de
cadet in armata, iar mai apoi
angajandu-se prezident la judecatoria
tinutului Covurlui. Datorita cinstei si corectitudinii sale, Cuza a ajuns
director in Ministerul de Interne, iar mai apoi parcalab la Galati. In Cazinoul
din Galati l-a intalnit pe belgianul Charles Liebrecht, cel care avea sa ii
speculeze slabiciunile si sa il discrediteze, profitand din plin si pentru o lunga perioada de timp de pozitia lui sociala si politica. Ii prezenta femei usoare, il ajuta sa castige la carti
din pozitia lui de sef de cazinou, ca mai apoi sa il imprumute
cu bani cand pierdea totul la carti.
Dupa ce si-a pierdut toata averea si s-a
trezit sarac, Cuza s-a casatorit cu Elena Rosetti, descendenta unei familii
boieresti cu prestanta si avere, nepoata
domnitorului Mihail Sturdza, fiica postelnicului Iordache Rosetti si a
Ecaterinei Sturdza. Cuza avea 24 de ani si era magistrat, Elena avea 18 ani si
era casnica. Elena Rosetti era o tanara uratica,
mica de statura si subtire tare, cu ochi negri si par saten inchis, pieptanat cu carare pe mijloc si prins cu camee albe, imbracata in rochii de dantela bogat brodata, cu fata
inexpresiva, poate prea rotunda si un corp nu tocmai bine facut.
Desi foarte bine
educata, cu un simt acut al raspunderii si devotamentului, cuminte si
ocrotitoare, lipsita de incredere in sine, dar dispusa sa ofere credit
barbatului de care era profund indragostita, era lipsita de farmec si
feminitate, mai mult tacuta si excesiv de timida. Stia care ii era menirea
si-si acceptase resemnata locul in familia pe care se straduia sa o
construiasca. Desi introvertita si plina de inhibitii generate de o societate
burgheza bazata pe conventii sociale, in public se impunea prin seriozitatea si
tactul cu care aborda fiecare situatie in parte.
Cuza era un barbat
prezentabil, de inaltime medie si fizic placut, cu parul blond si ochi caprui,
cu mustata si barbison. Fire de boem, usuratic
si nestatornic, fire impulsiva si extrovertita, galant cu damele si gentilom cu
barbatii, era complet dezinteresat de starea materiala si lega prietenii de
anturaj. Constantin Giurescu il caracteriza astfel: “ era un om simpatic si inteligent, avand replica prompta
si ascutita. Chiar si slabiciunile sale – nu dispretuia, mai ales nu
dispretuise in tineretile sale, un pahar de vin bun si omagia frecvent sexul
frumos- erau din acelea pe care contemporanii le priveau cu ingaduinta.”
Bolintineanu il descria ca fiind ”un barbat de statura mijlocie, insa aratos, cu
o infatisare placuta si ademenitoare. Manierele lui erau distinse, ceea ce nu
putin ii ajuta in izbanzile sale diplomatice” si continua”era nelacom de bani,
si cea mai buna dovada despre aceasta este ca el a fost unul din domnii ce a
iesit din domnie fara sa fi facut avere mare”. Mariajul era sortit esecului inca
din simpla lor alaturare, erau ca apa si uleiul. Sansese ca aceasta casnicie sa treaca proba
focului au fost diminuate si de faptul ca Elena nu a putut sa-i dea un urmas
sotului. Ba mai mult, relatiile ei cu parintii au fost mult mai stranse decat
cele pe care le avea cu propriul barbat. Tinerii s-au mutat in casa parintilor lui Cuza, din Galati, dar el nu prea statea pe - acasa, ci mai mult in saloanele pline de dame de societate unde barbatii se strangeau la partidele de carti. Elena se simtea izolata si parasita, gasind alinare
in scrisorile pe care le trimitea parintilor si socrilor ei “nu am noutati sa
va dau, caci ies foarte rar, negasind placere decat la mine acasa; incolo
societatea din Galati este de o monotonie fara asemanare”, inventand de fiecare
data scuze indiferentei sotului ei fata de familie “fiind foarte ocupat...m-a
rugat sa-ti transmit respectuoase sarutari de maini”. In schimb Cuza pleca
deseori la Iasi pentru mai multe saptamani fara sa dea cuiva socoteala. Iar desele lui absente , numeroasele aventuri
amoroase si pierderile inregistrate la jocul de carti aveau sa ridice multe
bariere intre cei doi. Gurile rele spun ca si Elena si-ar fi gasit alinare
in bratele colonelului Mavrichi, barbat oaches si frumos, sau in cele ale
capitanului Mitica Pruncu, trimis in surghiun peste granita ca urmare a
deconspirarii relatiei. In saloanele iesene se punea la cale revolutia de la
1848, cand Sturza a decis arestarea celor care unelteau impotriva stapanirii,
iar Cuza a fost ridicat din casa lui Alexandru Mavrocotdat pe cand
se afla la o partida de carti. Atunci Elena a dat dovada propriei sale masuri,
dovedindu-si determinarea si tenacitatea. S-a intalnit cu
consulul britanic Cuninghan si au pus impreuna la cale planul de evadare al lui
Cuza in Occident. Elena, impreuna cu sora ei, Maria Rosetti, au platit cu bani
grei eliberarea acestuia din inchisoare si trimiterea lui la Paris. Un an mai
tarziu s-a intors in Moldova impreuna cu suita noului domn, Grigore Alexandru
Ghica. A fost reprimit in armata ca
sublocotenent , avansat ca maior si loctiitor al caimacanului Vogoride,
devenind al doilea om in stat. In 1858 a fost avansat la grad de colonel si
numit adjunct ul Ministrului de Razboi, un an mai tarziu fiind ales Domn al
Moldovei si Valahiei peste care a domnit vreme de 7 ani. Desi inceputa sub
auspicii de bun augur, domnia acestuia a esuat in 1866 intr-o maniera
lamentabila, coruptia din ultimii 2 ani de domnie atingand cote alarmante si
pierzand orice sustinere interna si externa. Momentul este cunoscut drept “monstruoasa
cualitie” cand este inlaturat de la
domnie si trimis in exil. Istoricii sustin ca atat ascensiunea , cat si decaderea
sa publica se datoreaza femeilor din viata sa: Doamna Elena, Cocuta Vogoride si
Maria Obrenovici. Pe vremea aceea infidelitatea era acceptata si tolerata si nu
conducea neaparat catre un divort sau afectarea carierei politice. Desigur, se cerea un
minim de tact si o anumita discretie doar pentru a proteja sentimentele ranite
ale nevestei inselate. In cazul Elenei, aceasta
s-a simtit mai mult decat tradata si umilita, considerand traiul lor comun
imposibil de suportat. Cuza a fost de parere ca mutatul la Paris ar putea sa le
salveze casnicia, motiv pentru care au parasit tara pentru o perioada. Iesita
de sub influenta autoritara a mamei sale, Elena avea sa se ingrijeasca mai
atent, sa-si schimbe toaletele, sa citeasca mai mult, conturandu-si o
personalitate proprie care l-a determinat pe Cuza sa isi priveasca mai cu atentie consoarta, dar nu atat de intens incat sa inceapa si sa o iubeasca. Din pacate, nici acest examen nu avea sa il treaca
Alexandru tot din pricina unei amante. Cu toate astea, eu cred ca decaderea se
datoreaza propriilor lui slabiciuni si carente, venite din interiorul, nu din
afara lui. Intotdeauna a fost un fustangiu,
dar aceasta perioada a vietii sale a fost adusa in fata atentiei publice
datorita functiilor pe care le ocupa si datorita notorietatii relatiilor sale
amoroase cu nevestele unor importanti oameni politici. Cea mai rasunatoare a
fost aceea cu nevasta caimacanului Nicolae Vogoride. Desi stia de relatia dintre
nevasta-sa si subalternul lui, caimacanul l-a sustinut in cariera politica
avansandu-l pana la grad de colonel.
Vogoride era un antiunionist convins, iar dragostea pentru Cuza a
determinat-o pe Cocuta sa isi tradeze barbatul, facand publice documentele prin
care acesta falsificase alegerile din 1857.
Dar cea mai celebra avea sa fie
relatia cu Printesa Serbiei, Maria Obrenovici,
fiica lui Constantin Catargi si a Smarantiei Bals si vaduva lui Milos
Obrenovici, femeie pasionala, o meridionala temperamentala cu mult sex-appeal. Inca de mica avusese puzderie de
adulatori carora le-a raspuns pe masura
invitatiilor. Datorita pozitiei sociale, prin patul ei au trecut doar barbati
puternici si influenti, fiind casatorita de doua ori: cu un general sarb cu
care a avut un fiu – Rudi Catargi, si cu Printul Milos
Obrenovici cu care a avut un fiu, viitorul rege Milan al Serbiei. Dar maria nu era facuta sa fie mama, prin urmare, copiii au fost neglijati sau dati, in functie de situatie. Aceasta era “foarte
frumoasa, cu un bogat par negru si ochi albastri…” si a aparut in viata sotilor Cuza imediat dupa intoarcerea cuplului de la Paris, la Palatul de
la Ruginoasa. Desi Maria nu avea sa calce niciodata in acel sanctuar, aceasta
ocupase in schimb toata lumea din afara lui. Inceputa destul de timid ca o aventura de-o noapte, relatia
avea sa se transforme intr-una extrem de pasionala si cu multe implicatii
politice. Maria a bifat nenumarate alte aventuri in afara acestei relatii, dand chiar nastere altor copii din
legaturi de ocazie. Cuza era deja domn
si, desi Elena participa la ceremoniile
de la Palat la bratul sotului ei, organiza baluri, prezida dineuri si acte de
caritate, Maria era aceea care ocupa in totalitate inima si patul lui. Mai tanara cu 10
ani decat rivala ei, Maria miza pe determinarea cu care era dispusa sa isi
joace cartea, cu inteligenta si cochetarie. In vreme ce Maria marja pe ambitie
si inteligenta , Elena s-a resemnat si s-a intors la Paris unde Cuza a refuzat
sa ii trimita banii necesari asigurarii unui trai decent. S-a intors dupa 3 ani
de autoexilare in incercarea de a-si salva sotul din inima coruptiei care se
intindea in jurul lui ca o maladie. Cuza ii cumparase deja Mariei o casa
cocheta, situata nu departe de Palat, pe
strada Biserica Amzei, platind fabuloasa suma de 7000 de galbeni imparatesti! Casa fusese dotata corespunzator: cu covoare
persane si mobila aduse special de la Paris, cu tablouri, icoane, carti rare si
bibelouri pretioase potrivite statutului de metresa domneasca. Maria ii nascuse domnitorului 2 fii, Alexandru
si Dimitrie, iar Cuza a mers pana acolo incat a fortat-o pe Elena sa semneze actele
de adoptie a lui Alexandru si a sfasit prin a-i adopta si iubi pe amandoi fiii acestuia.
Tocmai acest curaj de a sfida o societate barfitoare, acea dragoste neconditionata
fata de copiii rezultati dintr-o relatie extraconjugala a sotului ei l-a
obligat pe Cuza sa o respecte recunoscand faptul ca nevasta lui era o mama mai
buna decat amanta si mama de drept a fiilor lui. Maria era foarte
apropiata de belgianul Liebrecht, fostul sef al cazinoului din Galati, ajuns
directorul Postelor, confidentul si prietenul ei si al domnitorului. Dar Maria
era de nestapanit si nu s-a lasat pana nu s-a mutat la palat si si-a adus toti
prietenii in cercul lui Cuza cerand favoruri pentru ei. Iar nemultumirea celorlalti crestea, doamnele
de rang nobiliar refuzand sa participe la seratele organizate in palat, in
vreme ce sotii lor declinau participarea la evenimentele oficiale. Cand complotistii au
pus in aplicare lovitura de stat, ei au ocolit apartamentele Doamnei Elena si
ale copiilor, dar au avut grija sa il prinda pe Cuza in patul Mariei. Din “monstruoasa
coalitie” facea parte inclusiv amanta , care primise sarcina sa il retina pe
Cuza in palat si sa deschida usa celor ce vroiau sa il vada plecat. Cel care l-a obligat pe Cuza
sa abdice a fost I.C.Bratianu. Domnitorul a decis sa plece in exil cu amanta, iar
Elena a aflat de fuga lor abia dupa ce acestia ajunsesera la Viena. Cativa ani
mai tarziu, bolnav si parasit, Cuza avea sa se reintoarca la sotia lui,
stabilita la Heidelberg, unde domnitorul avea sa si moara. Cu toate astea, Cuza s-a intalnit pe ascuns cu Maria prin diferite hoteluri
europene pana cand a cazut bolnav la pat! Desi n-a iubit-o niciodata, Elena i-a
castigat respectul printr-un devotament la nivelul caruia el niciodata nu a
reusit sa se ridice. Cuza si-a lasat prin testament averea, inclusiv Palatul de
la Ruginoasa, Doamnei Elena si fiilor
lui. Domnitorul a murit in bratele ei, in vreme ce Maria dansa la balul
vienez organizat in onoarea Imparatesei Augusta, sotia Kaiserului Wilhelm I, a
carui doamna de onoare era.
Dupa
moartea lui Cuza, Elena si-a dedicat restul vietii educatiei celor doi copii
adoptati. Din pacate, bagajul lor genetic a fost mult mai puternic decat
educatia sanatoasa primita. Dimitrie, dupa un trai vicios ca si tatal sau si
bolnav de afectiuni pulmonare, a preferat sa isi traga un glont in cap dupa ce
se indragostise la Paris de o femeie de moravuri usoare. Alexandru,
desi si-a dorit sa isi construiasca o cariera politica, a fost obligat sa se
rezume la un trai linistit alaturi de sotia lui, Maria Moruzi, fiica lui Alecu Moruzi si a Adelei Strurdza. El a murit la 23 de ani in timpul voiajului de nunta la Madrid, din pricina unei miocardide severe,
lasand prin testament toata averea nevestei cu care era casatorit de 6 luni. Deoarece nu
s-a inteles cu nora ei, iar din proprietara devenise o tolerata, Elena a decis sa paraseasca Palatul de la
Ruginoasa si sa se mute la Iasi, iar mai apoi la Piatra Neamt unde a murit
saraca. Desi femeie stearsa si timida, Elena reusise sa castige aprecierea Imparatului Napoleon III si al sotiei lui, Eugenia, dar si respectul lui Carol I, al lui Ferdinand si al sotiei lui, Maria. Tanara vaduva, Maria Moruzi, avea sa se
indragosteasca si sa se casatoreasca cu Ionel Bratianu, inginerul proaspat intors de la Paris, fiul celui care il determinase pe Cuza sa
abdice. Cei doi au divortat in aceeasi zi cand s-au casatorit, evenimentul fiind cunoscut drept "casatoria-divort de la Ruginoasa". Dupa decesul Mariei Moruzi, respectand dorinta Doamnei Elena, palatul a fost donat prin testament Spitalului de copii "Caritatea" infiintat de Elena Cuza. Maria Obrenovici n-a avut nici ea o soarta mai fericita deoarece s-a sinucis si ea la Dresda atunci cand a
aflat ca e bolnava de cancer.
Daca va ganditi putin si va-ntrebati cine a detinut cu adevarat puterea, raspunsul este greu de gasit. Dupa mine aceste destine au fost legate doar de puterea din alcov!
